| Florennce a întrebat:

Ce credeti despre toate minorele, sau parintii nepasatori si neglijenti care isi lasa copii prin spitale, de unde apoi unii copii ajung la orfelinate si traiesc in ultimul hal, abuzati din toate punctele de vedere? Poate e adevarat ca nu au cum sa-i creasca, n-au conditii dar totusi. nu este vina acelor copii neajutorati. Cand eram mica, am stat internata in spital si am vazut salonul unde stateau genul asta de copii iar saracii erau legati de pat pentru ca dupa cum mi-a spus mama, erau asistente care aveau si alte treburi si nu se puteau ocupa de ei.

Mi se rupe sufletul cand vad copii aceia, pe strazi cersind din cauza parintilor. Am un exemplu la mine in oras, de mai mult femei care au facut copii pentru alocatie iar acum saracii copii cersec pe la lume si mamele lor nici nu le pasa de ei. Daca stam sa ne gandim, multi infractori, hoti, criminali, pedofili si asa mai departe, au ajuns asa din cauza neglijentei parintilor si statului, pentru ca nu s-au implicat prea mult iar acesti copii probabil au fost abuzati de mici si au ramas cu traume. Sunt multe exemple, de tot felul. Oare de ce suntem asa de nepasatori?! Imi pare atat de rau ca am doar 14 ani si nu pot face inca nimic, daca as putea sa ajut as face-o cu toata inima, voi?

Ma doare inima cand ma gandesc la saracii copii, eu, una sunt crescuta foarte bine si totusi nu ma multumesc, chiar daca am toate conditiile si poate chiar mai multe decat am nevoie... Uneori ma trezesc la realitate si imi pare rau ca sunt asa, gandindu-ma la saracele suflete! Iar asa-zisi oameni care spun ca au grija de acei copii, sau ar trebui sa faca, de fapt nu fac nimic.Intradevar, nu toti sunt asa dar majoritatea.
Sa va dau un exemplu : Eram odata intr-o vizita la o manastire si am vazut pe acolo copilasi uitati de soarta care faceau niste buchetele de flori si incercau sa le vanda celorlalti turisti, iar calugaritele, cele care s-ar presupune ca ar trebui sa ii ajute, sa fie bune cu ele. de fapt ii alungau. De ce a ajuns Romania asa de nepasatoare? De ce este atata indiferenta peste tot?! Ar mai fii multe de spus, dar ma opresc aici.
Astept sa-mi spuneti parerea voastra! happy

17 răspunsuri:
| EmaS a răspuns:

M-ai facut sa plang! Din pacate sunt atatea tinere care nu au o educatie in acest sens, si se trezesc cu o sarcina nedorita.Si din cauza situatiei precare, sunt nevoite sa abandoneze acel suflet nevinovat.El va creste de micut fara sa stie ce este aceea dragoste de parinti.Ei tanjesc dupa dragoste si afectiune.Bineinteles ca mediul ostil in care cresc isi pune amprenta pe psihicul lor. Poate ca si circumstantele ii fac pe unii dintre ei hoti sau criminali.Din pacate sunt prea putini care au o inima atat de sensibila ca si a ta.De aceea ma tot straduiesc eu sa scriu pe acest site, ca tinerii sa se gandesca bine inainte de a face alegeri.Mai tarziu vor plati consecintele alegerilor, si acele sufletele nevinovate.Este bine ca fiecare dintre noi sa facem tot ce se poate pentru a veni in ajutorul celor uitati de toti si neiubiti.Cel mai mic gest al nostru,le poate aduce un zambet pe buze, o raza de lumina, speranta.

| EmaS a răspuns:

Klepto
Chiar daca tu nu crezi, mai sunt si astfel de persoane.Mai bine te pricepi la versuri decat la scris!

| EmaS a răspuns:

Ma bucur nespus de mult ca doresti sa te implici in actiunea de ajutorare a copiilor abandonati. Daca ai o inima mare, Dumnezeu iti va deschide oportunitati.Tot asa aveam pe inima pe cei batrani uitati de copiii pe care i-au crescut, dar resursele mele financiare nu imi permiteau sa fac ceva pentru toti.Am fost impreuna cu cateva prietene de ale mele,am facut curatenie, am spalat geamurile, am adus acasa perdelele si le-am spalat.Asa ne-am facut intrarea in locul acela,si de atunci ne-am facut un obicei. Punem mana de la mana si cumparam alimente,facem si cate un pachetel de dulciuri si fructe pentru fiecare persoana,si ii vizitam o data pe luna,le spunem ca sunt pretiosi, ca noua ne pasa de ei, ca ne rugam pentru ei.Ne asculta si le curg lacrimile de bucurie.Ce frumos este sa stii ca prin micutul tau gest,ai putut sa aduci un zambet pe obrazul imbatranit de zile,sa spui o vorba de apreciere, de incurajare! Iti doresc sa ai succes in planurile tale, si nimic sa nu te faca sa dai inapoi.

| FucktheSystem a răspuns:

Cum am mai răspuns la o întrebare mai de mult, părinții sunt proști, fac mulți copii, nu pot să-i întrețină și după-i dau la orfelinat sau la cerșit. Ce aș face eu? Pedeapsa cu moartea, părinții care-și abandonează copiii sau nu-i cresc cum trebuie să fie pedepsiți cu moartea, în primă instanță o să fie mai mulți orfani dar după de frică oamenii n-ar mai face copii pentru alocație.

| Klepto a răspuns:

Ce cred? Ca sunt niste fete/femei carora le place cucul... adica care sunt ca si cucul. Face oua si le lasa la alta pasare.
Au timp sa stea cracanate si fundul sus, dar n-au timp sa-i dea o palma la gibonu in calduri si sa-i aminteasca sa se protejeze, sau ca ea sa-si cumpere niste servetele chinezesti sau pastila de a doua zi.

Atata nepasare, atata indiferenta... fiecare are probleme sale, eu inca nu pot sa am grija de mine, daramite de altii.Cine pune probleme altuia in fata celor propri?

Maicutele sunt bune... bune la bautura, am cunoscut o "maicuta" care bea tuica ochii lui Dobrin si tragea baute de il baga si pe Boris Eltan sub masa.

Un lucru imi place la intrebarile astea, cum fiecare se da samaritean si persoana buna si Maica Tereza intr-un mediu virtual.

| Klepto a răspuns:

@Ema Am spus eu ca nu cred? sau am spus ca unii isi pun o masca pe net ca sa para mai buni, mai filantropi, mai interesanti, mai marinimosi?
Is destui filantropi/donatori/generosi, ar fi cam ilogic sa cred ceea ce vad in viata reala nu?

Ma pricep la versuri? Pare rau, gena de Mihai Eminovici m-a ocolit pe mine, eu is doar prostul ala gras si ciudat, care mananca proza pe paine si ia prozac.

| RoXxy a răspuns:

Asa sunt oamenii, fara gandire.Si apoi se mai mira lumea ca de ce sunt tot mai multi pedofili, criminali, etc.Lumea e predomitata de oameni prosti sau nepasatori dar un singur lucru e sigur...rar a-i sa gasesti un om cu adevarat bun.Pt ca si oamenii buni se schimba deoarece vad ca daca esti bun cu oamenii si ai suflet mare esti luat de prost si isi bat joc si profita de bunatatea ta...Eu asta am observat

| Birjaru a răspuns:

Partea cu legatu' de pat o cred, si la balamuc se sta legat de pat, crede-ma.

| KodrutZ a răspuns:

Fiindca:

1. Hitler a fost bou si a inceput cu evreii.
2. Statul roman stimuleaza idiotii sa se inmulteasca, in timp ce majoritatea celor care muncesc si platesc impozite din greu, ajung sa aiba primul copil la virste de ~35 ani, de multe ori chiar pe la 40.

Nepasatori? Nu sintem nepasatori, nepasatori sint cei care arunca cu bani cersetorilor, permitind acestui fenomen sa persiste. Crede-ma ca si mie mi se rupe inima de multe ori, insa dau foarte rar bani, de obicei unor pensionari pe a caror fata se vede rusinea de a cersi si disperarea ca trebuie sa o faca, sau - mult mai rar - unor copii, foarte selectiv (era o fetita care cinta la flaut, de exemplu, si niciodata nu am auzit-o cerind bani efectiv sau incepind cu timpenii gen tatal nostru si alte de-astea).

| Florennce explică:

Ma rog, dar eu vorbeam foarte serios!happy

| Florennce explică:

Klepto: Imi pare sincer rau pentru parerea ta. Eu, una, nu vreau sa fiu ipocrita. Daca nu-mi pasa si doar vroiam sa-mi " pun o masca" cum ai spus si tu, nu as mai fii postat aceste lucruri. Intr-adevar, sunt multi oameni asa, chiar foarte multi si aproape peste tot. Dar, eu, cu respect pentru acesti copii, iti spun sincer ca imi pasa de ei, iar pe viitor vreau sa ma implic in domeniul acesta! Pana atunci, iti urez o zi buna! happy

| Florennce explică:

Ema : mersi happy

| Florennce explică:

. Stai linistit/a, nu sunt copil de bani gata, nici nu am cine stie ce avere. Sunt doar un om simplu, poate la fel ca si tine, caruia ii pasa de bietele suflete. De ajutat, nu-ti face griji ca am ajutat atat cat am putut. Am doar 14 ani si daca vrei sa stii, parintii nici nu-mi dau bani de buzunar ca sa nu ma rasfete. asa ca primesc stricutul necesar.Totusi, am recunoscut ca in ciuda faptului ca am tot ce-mi trebuie, uneori imi iau lumea in cap si uit de acei copii sarmani. Poate tu nu esti asa, si nu ma intelegi.Acum,este problema ta ce vrei sa crezi sau nu. O zi buna happy

| Comeandtellmesomething a răspuns:

Oamenilor nu le pasa decat de ei insisi.Au uitat de moralitate si incearca sa faca bani cu orice pret...ce sa mai zic de pornografie.Te doare capul cand intri la D/S si vezi fetite de 10 ani care vor sex, sau fete de 15 ani care au dureri dupa ce au facut avort.
Nu stim sa ne respectam.
Nu e de ajuns un singur om ca sa se faca o schimbare!

| marpey16 a răspuns:

Te uiti la ei si suferi. Te gandesti cum i-ai putea ajuta. Ce ai putea face pentru a salva niste suflete nevinovate. Dar raspunsul este nul. Nu poti decat sa te uiti la ei. Aici ai de ales. Poti sa treci nepasator- poti sa nu gandesti, lucru care ti-ar usura incredibil de mult existenta mult prea "pretentioasa" pentru acesti copii. Sau, ai putea sa te implici. Ai putea sa suferi pentru ei. Sau cu ei. Dar, noi, acestia care avem din ce trai si uneori chiar prea multe, suntem dispusi sa facem ceva pentru ei? Raspunsul este nu. De ce nu? Pentru ca asta este ceva peste putinta stilului nostru comod de viata. Sa ii ajutam ar insemna sa le dam paine de la gura noastra, sa le dam haine din hainele noastre, chiar daca ne mai trebuie sau nu. Sa daruim fara sa asteptam ceva inapoi. Sa le spunem o vorba buna, sa ii ajutam sa creasca mai frumos. Sa avem rabdare cu ei, si nu sa ii alungam de fiecare data cand ii vedem. Dar asta inseamna timp, iar timpul este incredibil de pretios in zilele noastre. Deci cine are cu adevarat timp de ei? Nimeni. Toti vrem, tuturor ne este mila. Toti comentam ca Romania este distrusa, dar nimeni nu face nimic.Vezi? E un conflict grav de interese, provenit din egoismul oamenilor. Deci, nu prea avem ce face, atata timp cat nu suntem dispusi sa dam de la noi. Oamenii sunt mandrii si falsi. Au senimente, dar nu inteleg cum sa rezolve lucrurile. Vor sa le rezolve, dar cand aud ce implica aceste rezolvari, dau repede inapoi. "E prea greu. Nu e de mine. Am si eu viata mea, copii acasa, un loc de munca." Si asa, copii acestor oamenii o sa fie exact la fel. Acesta este principalul motiv pentru care lumea nu se va schimba niciodata.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Herma, ma lasi? Chiar ai plins? Hai jura cu mina pe biblie ca in momentul in care ai citit postarea, chiar ti-au curs lacrimi. Jura cu mina pe biblie.

| tigannervos a răspuns:

"eu, una sunt crescuta foarte bine si totusi nu ma multumesc, chiar daca am toate conditiile si poate chiar mai multe decat am nevoie... Uneori ma trezesc la realitate si imi pare rau ca sunt asa, gandindu-ma la saracele suflete! "copil de bani gata, rasfatat de dorobanti, daca tot ai "conditii"mai mult decat ai nevoie de ce nu le dai o paine sau ceva maruntis la asa zise "suflete". Mi scarba de bogatanaii astia prefacuti maram ca le pasa de cersetori. Mars ipocrito!