| sabin89 a întrebat:

Exixtă povești-povești, care n-au nimic comun cu realitatea și pe care le considerăm pură fantezie (Punguța cu doi bani, de exemplu). Mai există însă o altă categorie de povești, acelea care au la bază adevăruri istorice. Acestea din urmă au o cu totul altă valoare, pentru că, dacă lăsăm la o parte înfloriturile și exagerările, putem afla multe lucruri interesante despre evenimente care chiar au avut loc în realitate în niște vremuri de demult. Despre războiul troian aproape că nu ne mai putem îndoi. Sunt prea multe surse care indică spre existența orașului Troia și spre un conflict militar ce a dus la dărâmarea cetății. Și acest eveniment se pare că a avut loc chiar în vremea la care se referă Homer. Putem fi siguri că troienii aceia au avut un rege, nu? Ce spuneți? Și de ce nu am crede că acel rege s-a numit Priam? Nu văd ce motiv ar fi avut Homer să-i schimbe numele. Am putea accepta de asemenea și că numele fiilor lui Priam erau cele aflate în paginile Iliadei (Hector, Paris), de ce nu? Se poate foarte bine ca Priam să fi avut un văr Anchises. Iar așa, de ce nu? iar un fiu al lui Anchises să fi ajuns în final pe coasta vestică a Italiei, la gurile Tibrului. Nu ar fi avut niciun motiv Vergilius să fi inventat pur și simplu povestea lui Aeneas. Și apoi, acest Aeneas ar putea fi foarte bine strămoșul celor care au fondat Roma. Toate astea mie mi se par destul de plauzibile. Vi se par și vouă la fel? Bineînțeles, nu putem crede că în războiul dintre troieni și greci au fost implicați și zei sau semizei. Nu putem crede episodul cu călcâiul lui Ahile și multe altele asemănătoare. Dar cum spunem, lăsând înfloriturile la o parte am putea avea o imagine de ansamblu a unor evenimente ce au avut loc în vremurile de odinioară. Continuând pe linia asta, putem admite și că în tabăra grecilor a axistat un Agamemnon, un Menelau și, de ce nu, o Elena.
Cum vedeți voi toate astea? Considerați că trebuie să fie mult adevăr istoric în relatările antice despre Grecia-Troia-Aeneas-Roma? Sau credeți că totul este mitologie? Sau cum altfel?

Răspuns Câştigător
| sabin89 explică:

In ce il priveste pe Aeneas. Toti oamenii se gandesc la trecutul familiei lor, le dam voie si romanilor din clasa superioara a orasului stat Roma, in secolul V ien, sa se gandeasca la trecutul cetatii lor? Oamenii astia sunt membrii unor ginti fruntase, care au obtinut terenuri, pe care lucreaza clientii lor (situatia s-a schimbat in timp, caci realitatile economice si sociale sunt in continua miscare), si care conduc statul. Din cine se trag ei? Cel mai simplu e sa spui ca din oamenii locului, si ca prin munca si activitate civica au ajuns in timp sa prospere. Pai oamenii locului erau tarani! Cum, ei se trag din tarani? Toti se trag din tarani pe-acolo, in afara de aristocratiii etrusci. Daca te tragi din aristocratii etrusci, trebuie sa asculti de regii etrusci. Nici asa nu e bine. Zona e sub influenta culturala greaca (si nu din intamplare, daca iti place cultura greaca, nu intri sub influenta etrusca, iar grecii locali sunt prea slabi ca sa te subjuge); asa ca ai adoptat de la greci epopeile lor mult superioare basmelor tale; daca te tragi din Aeneas te tragi din regi si din zei. Care tarani? Noi nu am fost tarani niciodata.

10 răspunsuri:
| Mihailescu_Valeriu_1953 a răspuns:

Preocuparea mai atenta ar trebui sa fie asupra istoriei propriei tari si la lgendele modificate de vecinii nostri, ca sa umbreasca Dacia si geneza noastra ca popor/natiune/limba

| Steregoi a răspuns:

Si cu teoria evolutionista cum ramane?

| cristimihailov a răspuns:

Trecutul este o poveste.
Depinde de ce parte a baricadei vezi, poate avea o valoare sau alta. Precum Napoleon. Pt jumatate de Europa el a fost un dictator, pentru francezi, el a fost un erou.

Oricum ar fi, trecutul e trecut. Eu personal incerc sa ma focusez mai mult pe prezent.

| RAY a răspuns (pentru Steregoi):

E un fapt stiintific nu o poveste

| minrest a răspuns:

Termeniii ''adevar istoric'' si ''se putea foarte bine'' se exclud reciproc. Orasul mare din estul Anatoliei pe care ACUM il numim Troia a fost distrus in mai multe razboaie, ca mai toate orasele cu viata lunga. Schliemann a crezut ca e Troia, pe vremea aia puteai sa crezi cam orice. Un razboi al Aheilor contra Troiei nu a existat, dar exista elemente din civilizatia Miceniana, cand a avut loc actiunea, si de la sfarsiul perioadei Geometrice, cand e povestita, pe care le stim prin metode stiintifice, dar carora legenda le da viata. Toate povestile sunt doar povesti. Adevarurile stiintifice insa, sunt demonstrate pe baza unor probe la care are acces oricine, si sunt supuse oricand dezbaterii.

| sabin89 explică (pentru minrest):

Un război al aheilor contra Troiei nu a existat? Pe ce te bazezi?

| minrest a răspuns (pentru sabin89):

Al tuturor aheilor am vrut sa zic, al tuturor principatelor palatiale, coalizate, impotriva orasului mare din estul Antoliei. Ma bazez pe faptul ca principatele astea erau rivale in primul rand intre ele. Sa cuceresti orasul, fara sa ii fi vecin, te dezavantajeaza mult. Chiar daca il prazi, important e ca iti avantajezi rivalul care scapa de un dusman foarte puternic, si va folosi asta impotriva ta. Ce trebuie sa faci, este sa ajuti orasul sa supravietuiasca, daca nu esti vecin cu el. Iar problema asta, e rezolvata in Iliada prin ideea ca aheii mergeau sa o recupereze pe Elena.

| minrest a răspuns (pentru sabin89):

De fapt, asta a fost o idee foarte indragita, cum ca legenda arata macar ca principatele palatiale aveau tendinta sa atace ''Troia''. S-a renuntat greu la ideea asta, dar sa refacem discutia, nu stiu daca ar fi placut si daca ar avea rost.

| sabin89 explică (pentru cristimihailov):

Cum, nu-ți place istoria? Nu știi că dacă nu cunoști trecutul nu poți clădi viitorul? happy

| cristimihailov a răspuns (pentru sabin89):

Da, am mai auzit zicalele astea de multe ori.

Ca societate e recomandat sa o cunosti.

Dar ca individ, tu personal, la ce te ajuta ca Decebal s-a violat cu Traian? Sau ca turcii au facut din Romania feuda si au afectat si afecteaza inca prin invataturile feudale natia? Sau ca romanii au stralucit in trecut?

Daca in prezent ori ai plecat din tara ori te gandesti sa o faci pentru a merge intr-o lume civilizata, de dragul tau sau al copiilor?