Mit sau realitate?
Exista sirene? Motivati raspunsul.

Sigur ca sunt, trecu una pacilea zgomotoasa, se ducea in graba ca luase foc o casa.De cate ori o aud se zbarleste pielea pe mine.

Http://www.tpu.ro/......ii-desi-e/
Asta îți va răspunde la întrebare precum și răspunsurile de acolo.

Există sirene acustice, ultraacustice, etc. Femeile/ ființele jumătate om jumătate pește sunt povești/ mituri.

De poliţie?

Sirenele sunt ca si vampirii.

adica legende

Eu doar am vrut sa stiu cine crede.
Eu personal nu cred.

Eu nu cred până nu văd.

@Raul, caută-mi și mie știrea aia pe net și dă-mi un link.

Dar moș crăciun există?

Exista... pentru pirati, drogati si restul descuiatilor .

Mit.

In trecut oamenii nu prea aveau notiuni despre...nimic.
Sunt legende.

In schimb exista o mutatie genetica sau ceva care iti uneste picioarele aratand ca o sirena.

Am invatat ca ati avut un erou comunist pe numele lui Roaita Vasile, ala stie totul despre sirene

Da,exista.daca esti destul de drogata

Nomral.
Pfff, cum sa nu existe sirene?
Sau mos craciun
Sau zana maseluta
Sau bau bau.


Te rog

Mit! Daca existau erau de mult dovezi.

Sigur ca exista, dar sunt tinute toate la vila unde sta Elvis acum. Are si un dragon mic acolo

Exista.

Nu. Dara ar fi existat ar fi fost cateva exemplare in acvarii.

Ma gandesc ca din ape se cunoaste o milionime poate in partiele necunoscute or exista.

Sirenele sunt creaturi mitice.Marinarii si pescarii spun de secole intregi povesti despre aceste sirene pe care le-au vazut. Primele sirene ar fi fost vazute în Assiria, in jurul anului 1000 i.e.n. Imaginea cea mai raspandita a acestei sirene este cea in care sta pe o stanca, admirandu-se intr-o oglinda.Savantii francezi si britanici afirma ca aceste fiinte apartin de fapt unor specii de mamifere marine numite dugongi si lamantini, a caror bust prezinta glande mamare proeminente si o coada sub forma celor asemanatoare delfinilor. Dupa acest verdict dat de stiita, aceste sirene cu istoria si misterele lor au fost uitate.De curand insa, zoologii americani, au fost confruntati cu rapoarte ciudate venite din Papua-Noua Guinee, rapoarte a caror calitate si credibilitate erau greu de contestat. Antropologul Ray Wagner de la Universitatea din Virginia a strans sute de marturii ale papuasilor, care afirma ca au vazut asa numitii "oameni ai marii", fiinte si torsuri umane, jumatatea inferioara a corpului terminata cu o inotatoare caudala asemanatoare cu a delfinilor.Un papuas batran a povestit ca o astfel de femela prinsa in plasele de pescuit, avea pielea deschisa la culoare, aproape alba, parul lung, negru, cu figura la fel ca cea a oamenilor, cu exceptia gurii, care parea ciudata, cu buze drepti si subtiri. Femelele au glande mamare rotunde si mari, fiecare sex posedand organe sexuale asemanatoare cu cele ale omului, singura deosebire constituind-o picioarele, care de la genunchi si pana la glezne erau unite iar talpile au devenit opozabile asemanatoare mai de graba cu inotatoarele delfinilor. Deci, sirene… Aceste fiinte, pe care triburile Barok si Nakela le-au botezat Ri, manaca pesti mici, respira ca orice mamifer si nu au fost auzite vorbind, desi pescarii isi aminteau de strigatele aproape umane scoase de o femela macelarita pentru a-i vinde carnea. In 1983 biologul Ray Mackal de la Universitatea din Chicago afirma ca : " o sirena adevarata? jumatate om si jumatate peste? este o imposibilitate genetica. Dar aceste creaturi pot fi o specie necunoscuta de sireniene ( grup de mamifere ), care include dugongii si lumantinii. S-ar putea chiar ca Ri, sa fie un grup humanoid, rezultat in urma unor defectiuni genetice". Antropologul Ray Wagner considera ca " din punct de vedere anatomic si evolutionist, acesti Ri sunt o problema dar autenticitatea rapoartelor este greu de contestat".O expeditie facuta de specialisti in 1983, a descoperit numeroase specii de pesti. Auzindu-i pe bastinasi povestind despre Ri, specialistii le-au aratat imagini ale unor lamantini si dugongi, care traiau in apele Australiei si Noii Guinee, numai ca triburile cunosteau aceste fiinte si faceau deosebirea intre ele si cele pe care ei le numeau Ri. Localnicii deosebeau clar delfinii si dugongii de ceea ce ei numeau "oamenii din mare". In una din zile specilistii au avut ocazia sa vada la departare o astfel de fiinta, ba chiar sa o fotografieze. In toate acele zile, tot ce au putut aduna au fost cateva observatii incomplete efectuate de la distante mari si doua fotografii neconcludente, una infatisand o inotatoare caudala si cealalta un corp zvelt, arcuindu-se la suprafata apei. Inainte de plecare, localnici le-au mai semnalat o astfel de aparitie la mare departare, in apele golfului dar tot ce au putut sa vada a fost o spinare lucioasa dar aparent plata, nu rotunda ca cea a delfinilor. Poate ca acesti Ri sunt accidente genetice, poate ca sunt rezultatul vreunei experiente facute de cine stie cine, poate sunt pur si simplu doar niste mamifere.

Eu nu prea cred!

In Antichitate si Evul mediu, cand cunostintele de zoologie erau departe de a fi atat de exacte ca in prezent, existau nenumarate legende despre animale fabuloase. Ne uimeste sa aflam, azi, cat de convinsi erau stramosii nostri de existenta unor astfel de creaturi. Sirenele, calugarii de mare, unicornul, dragonii, basiliscul si alte asemenea fiinte inflacarau imaginatia oamenilor din acele vremuri, iar asa-numitele bestiarii medievale – carti cuprinzand descrieri si reprezentari ale animalelor – sunt pline de imagini, desenate cu multa fantezie, ale acestor vietuitoare extraordinare. Pentru multe dintre ele au fost propuse, mai apoi, explicatii stiintifice. Astfel, vestitul monstru marin Kraken, din legendele nordice, este considerat a fi un calmar urias din genul Architeutis (la Smithsonian Museum, din Washington, SUA, se afla un exemplar de cca. 10 metri lungime). Dar sirenele ce puteau fi?Poetul antic Homer, in poemul Odiseea care istoriseste calatoria lui Ulise, dupa razboiul troian, inapoi spre insula-i natala, Ithaca, pomeneste de aceste femei ale marii, care traiau pe o insula si ademeneau, cu glasurile lor, calatorii care-si gaseau apoi moartea pe insula fermecata. Ulise si ceilalti navigatori de pe corabie au scapat cu viata urmand sfatul vrajitoarei Circe: Ulise a fost legat zdravan de catarg, pentru a nu putea parasi corabia, iar tovarasii sai si-au astupat urechile cu ceara, ca sa nu auda cantecul vrajit. Nu stim exact cum aratau aceste sirene in viziunea lui Homer; se pare, ca pentru grecii antici, sirenele erau niste femei cu coada de pasare!



In schimb, doua mii de ani mai tarziu, in Evul Mediu, toata lumea stia ca sirenele sunt niste femei cu coada de peste si glas ademenitor, pe cat de frumoase, pe atat de primejdioase. (Dar nu era ceva nou: credinte despre fapturi jumatate om-jumatate peste existau si cu cinci milenii I. Hr. Babilonienii credeau intr-un zeu cu coada de peste, numit Oannes, iar mitologia greaca e plina de zeitati marine cu cozi de peste.)



Chiar si in secolul al XIX-lea, oamenii inca mai credeau in existenta sirenelor. La balciuri, prin circuri, erau expuse asa-numite sirene – niste falsuri dibaci alcatuite, din parti provenind de la animale diferite, de pilda capete si trunchiuri de maimuta la care erau atasate cozi de peste. Alteori, pesti precum pisicile ori vulpile de mare erau prelucrati astfel incat sa arate ca niste mumii ale unor fapturi ciudate, ce corespundeau reprezentarilor din "imaginarul colectiv" cu privire la sirene.



Totusi, pornind de la ideea ca, intr-o legenda, ceva-ceva tot trebuie sa fie adevarat, multi s-au straduit sa descopere samburele de adevar din legenda sirenelor.

Cel mai logic a fost sa se presupuna ca acei calatori care povesteau despre sirene vazusera cine stie ce animal ciudat, necunoscut europenilor, avand o oarecare aparenta de faptura feminina, iar imaginatia povestitorilor, dorinta lor de a-si ului ascultatorii si inevitabila distorsionare a informatiei trecute din gura in gura facusera restul. Dar ce animal putea fi acela? Pai, cel mai probabil, chiar o sirena. Numai ca zoologii de azi inteleg prin sirene altceva decat calatorii din Evul Mediu.

E vorba despre sirenieni, un grup de mamifere acvatice care cuprinde azi numai patru specii, impartite in doua familii: Trichechidae sau Manatidae (cu trei specii - posibil patru, dar inca nu e stabilit cu precizie - numite lamantini, care traiesc in ape dulci) si Dugongidae, care mai cuprinde, in ziua de azi, doar o singura specie: dugongul sau vaca de mare (Dugong dugon), o specie marina. O alta specie inrudita cu dugongul, numita vaca de mare a lui Steller, a disparut in urma cu cca. 200 de ani, exterminata de om.

Sirenienii provin din mamifere terestre care, in urma cu milioane de ani, au patruns in mediul acvatic, dobandind treptat adaptari specifice. Isi duc viata in apele putin adanci din apropierea coastelor oceanice si in estuarele unor fluvii, in rauri si lacuri mari. Se hranesc exclusiv cu plante, avand in ecosistemele acvatice un rol echivalent cu cel al erbivorelor mari in ecosistemele terestre.



Sirenele marii

Dugongul, extrem de interesant pentru zoologi de vreme ce e singurul mamifer erbivor marin, nu are, din nefericire, o relatie prea pasnica cu oamenii; timp de secole, acestia l-au vanat intens pentru carne si grasime. Iata un scenariu propus de zoologi pentru a explica originea mitului sirenelor: aceste animale (dugongii) obisnuiesc sa se hraneasca sub apa, rontaind plante acvatice. Cand sunt deranjate de apropierea unor intrusi, se ridica la suprafata, scotand din apa capul si partea superioara a trunchiului, cu tulpinile plantelor acvatice atarnandu-le pe cap ca niste plete. Probabil, asa se explica faptul ca in multe versiuni a ale legendelor despre "oameni ai marii" se spune ca acestia au parul verde. Femelele au mamelele situate in regiunea toracica, asa ca, aproape de pieptul mamelor, pot fi zariti uneori niste pui – cea mai elocventa imagine care evoca feminitatea. Adaugati la asta faptul ca, pe vremea aceea, calatoriile pe mare puteau dura saptamani sau luni in sir...



Dupa un atat de lung rastimp de singuratate, nu-i de mirare ca bietii marinari vedeau – sau isi imaginau – aceste fapturi greoaie ca pe niste femei ale apelor. (Parca si auzi comentariile pe care le faceau, in vreme ce se uitau, de pe puntea vasului ori de pe mal, la ciudatele sirene grasane care se balaceau la mica departare de ei!) Iar cum, la intoarcerea pa uscat, aceste povesti – istorisite, pesemne, in special la carciuma - treceau din gura-n gura, fiecare le inflorea la randul lui, insistand asupra laturii spectaculoase, adaugand amanunte senzationale menite sa-i lase pe ascultatori cu gura cascata… si uite asa, de la niste mamifere acvatice greoaie si cu ierburi ude pe cap, se ajungea la niste frumoase si ispititoare femei ale apelor. Era ca si cum ar fi jucat "telefonul fara fir" timp de mai multi ani si mai multe generatii.



Ce se intampla azi cu aceste sirene marine? Ca multe dintre animalele care s-au ciocnit cu oamenii si civilizatia lor, nu o duc foarte bine. Odinioara, dugongii populau aproape toate apele de coasta din Oceanul Indian, din Marea Rosie pana in estul Africii. Azi, populatiile s-au redus mult: habitatele preferate ale dugongilor (ape putin adanci, bogate in plante marine) au fost afectate de poluare; animalele au fost mult vanate pentru carne si grasime (si, dupa anumite opinii, inca mai sunt, in India si Sri Lanka), fiind o prada usoara pentru vanatori din pricina vitezei mici si a rezistentei scazute la efort. In plus, nasc doar cate un pui, odata la cativa ani, avand asadar un ritm de inmultire lent. Mai pot fi vazute grupuri de dugongi in apele Australiei (unde sunt protejati), in Marea Rosie, in stramtoarea ce desparte India de Sri Lanka… dar sunt putini si, in continuare, ameninatati.



Lectiile trecutului

Cea mai apropiata ruda a dugongului a cazut deja victima omului. Vaca de mare a alui Steller (Hydrodamalis gigas), o specie de mari dimensiuni (ajungea la 8 metri lungime si aproape 6 tone greutate, de trei ori mai mari decat un dugong) era un animal care, ca si dugongul, era adaptat vietii in apele putin adanci din preajma coastelor. Fosilele gasite arata ca, in urma cu 100.000 de ani, specia era raspandita in nordul Pacificului, din Japonia pana in California.



Cand a fost descoperita de europeni, in 1741, aria ei de raspandire se restransese deja la doua insule subarctice (insulele Bering si Copper, care alcatuiesc arhipelagul numit Insulele Comandorului) din Marea Bering. Specia a fost descrisa de Steller, medicul si naturalistul unei expeditii trimise de tarul Petru cel Mare si condusa de Vitus Bering. O furtuna puternica a despartit cele doua corabii cu care pornisera exploratorii; una dintre nave a naufragiat si echipajul a fost nevoit sa petreaca iarna pe o insula, pana atunci necunoscuta, care avea sa se numeasca de atunci Insula Bering. Multi dintre exploratori, inclusiv Vitus Bering, s-au imbolnavit de scorbut si au murit. Cei ramasi in viata si-au datorat supravietuirea unui mamifer acvatic – si el necunoscut pana atunci – numit apoi vaca de mare a lui Steller. Pentru naufragiati, uriasele vaci de mare, atat de blande incat se hraneau fara teama in apele de la mal, in apropierea oamenilor, au fost o sursa de hrana usor accesibila.

Dupa ce Steller a publicat descrierea speciei, vanatorii de animale cu blanuri pretioase – era o indeletnicire infloritoare in regiunea aceea si in vremea respectiva – au socotit-o si ei la fel de utila ca si naufragiatii, intrucat le asigura supravietuirea pe coastele nordice in timpul iernii. Carnea si grasimea serveau drept hrana, iar din pielea groasa si rezistenta, vanatorii confectionau, la fata locului, barci, intinzand pieile pe un schelet de lemn. Vanatorii intrau pur si simplu in apa mica din apropierea malului, se apropiau de pasnicii uriasi care "pasteau" linistiti si ii strapungeau cu harpoanele, de care trageau apoi pana cand animalele, epuizate de pierderea de sange, puteau fi ucise cu lovituri de cutit. Existenta acestei specii a contribuit la cucerirea Marii Bering de catre europeni, dar acest ajutor pe care, fara voia ei, l-a dat omului, i-a fost fatal. N-a fost nevoie decat de un sfert de veac pentru ca marea sirena sa dispara. Ultimul exemplar a fost ucis in 1768.



Sirenele de apa dulce: lamantinii

Cunoastem pana cum trei specii: lamantinul american (Trichecus manatus), cel amazonian (Trichecus inunguis) si cel african (Trichecus senegalensis). (Recent, Marc von Roosmalen, un cunoscut biolog si explorator al Amazoniei, a publicat o comunicare privind descoperirea, in America de Sud, a unei noi specii de lamantin, de mici dimensiuni, care traieste in raul Arauazinho. Deocamdata, insa, nu toti zoologii sunt convinsi ca e vorba despre o noua specie.)



Lamantinii sunt adaptati vietii in apele dulci ale fluviilor sau in cele salmastre ale estuarelor, rareori patruzand si in oceane. Pasnicele sirene rotofeie pasc pe fundul acestor ape, hranindu-se mai ales cu plante acvatice (nu alge, ci plante superioare). Numeroase adaptari fiziologice le permit sa profite de acesta sursa de hrana. Plantele superioare din apele dulci contin mult siliciu care, in mod normal, ar produce uzura foarte rapida a dintilor. Lamantinii, care se hranesc cu aceste delicatese abrazive, au o adaptare unica printre mamifere: dintii din fata, tociti, cad periodic si sunt inlocuiti de alti dinti care se formeaza in partile posterioare ale maxilarelor si migreaza lent (cam 1 mm pe luna) spre partea din fata a gurii.

Plantele acvatice contin cantitati mici de substante nutritive, astfel ca lamantinii (care ajung la 4 metri lungime si 100 kg greutate) au nevoie de volume mari din acesta hrana. In mod corespunzator, intestinele au o lungime impresionanta (peste 45 metri!), adaptare caracteristica, de altfel pentru erbivore. Bacteriile prezente in intestin produc cantitati mari de gaz, care ar dezechilibra corpul in apa, daca n-ar exista adaptari compensatorii. Astfel, oasele lamantinilor sunt masive, cu densitate mare, foarte grele; plamanii se intind in tot lungul cavitatii corpului, incarcatura gazoasa fiind astfel mai uniform repartizata, iar corpul este usor turtit. Toate aceste caracteristici ajuta lamantinii sa-si pastreze echilibrul in apa. O alta adaptare la continutul scazut de substante nutritive este metabolismul lor lent; de aceea, lamantinii se misca incet si nu pot supravietui decat in ape cu temperaturi relativ ridicate.



Blandele sirene de apa dulce sunt, din pacate, si ele amenintate cu disparitia. Carnea lor gustoasa, comportamentul lor bland, miscarile lente si rata de inmultire foarte scazuta (o femela, desi poate trai cateva zeci de ani, naste in cursul vietii doar cativa pui) reprezinta o combinatie primejdioasa de factori, care a dus la imputinarea acestor mamifere. Chiar daca azi nu mai sunt vanate atat de intens ca in trecut, au aparut alte amenintari. Ape poluate, barci cu motor, care ranesc sau chiar omoara multi dintre ei… Aceste necazuri le au mai ales lamantinii din Florida, care au ghinionul sa traiasca intr-o zona cu populatie umana densa si cu o intensa activitate turistica. In schimb, lamantinii din bazinul Amazonului patimesc mai cu seama din cauza vanarii de catre localnici. Carnea de lamantin prajita in propria ei grasime este un fel de mancare extrem de pretuit in regiunile tropicale sudamericane. Nu numai localnicii au exploatat astfel lamantinii, ci si colonistii europeni care, pana pe la jumatatea secolului XX vanau anual zeci de mii de astfel de animale si comercializau carnea si pieile.



Chiar si azi, desi comertul cu carne de lamantin a fost interzis, iar mare parte din populatia riverana din bazinul Amazonului migreaza la orase, renuntand sa mai vaneze lamantini, numarul acestor animale e destul de mic. Mai sunt si plasele de pescuit, in care se incurca multi lamantini; nemaiputand sa iasa la suprafata pentru a respira, sufera o moarte groaznica, prin inec. Autoritatile din regiune si organizatiile neguvernamentale duc intruna munca de lamurire in randul pescarilor autohtoni, incercand sa-i convinga sa supravegheze atent plasele si sa elibereze imediat lamatinii prinsi accidental in ele. In regiunea braziliana a Amazoniei, au fost infiintate, incepand din 1977, cateva rezervatii in care printre, alte specii, sunt protejati lamantinii amazonieni.



Ce legatura are lamantinul cu hidrocentrala?

Ca lamantinii au un loc si un rost in complicatul echilibru al ecosistemelor naturale, e usor de inteles; e insa remarcabil faptul ca aceste sirene dolofane au un rol util chiar si in lumea superthnologizata creata de oameni. Recent, lamantinii au inceput sa fie apreciati pentru importanta lor in intretinerea canalelor de irigatie, a lacurilor de acumulare, a barajelor artificiale, pe care le curata de plantele acvatice in exces. Fara astfel de interventii igienice, inmultirea excesiva a plantelor determina intensificarea evaporarii apei; tulpinile lungi si abundente stanjenesc navigatia, pot bloca partile in miscare al utilajelor hidroenergetice, iar prin descompunerea materiei vegetale sunt eliberate substante care intoxica vietuitoarele acvatice si corodeaza partile metalice ale acelorasi utilaje.



Pe deasupra, plantele supra-abundente impiedica patrunderea unei cantitati suficiente de lumina, iar in lipsa acestuia scade cantitatea de plancton – ansamblul de organisme marunte care constituie baza piramidei trofice – astfel incat populatiile de pesti, lipsite de hrana suficienta, au de suferit. Introducerea lamantinilor in astfel de ape (asa cum se procedeaza in Florida) corecteaza aceste dezechilibre. Exista asadar, un motiv in plus pentru a proteja aceste sirene de apa dulce; altfel, in curand, ar putea deveni si ele o legenda.



Cu miscarile lor lenese si infatisarea lor atat de blanda, pasnice, dar inca prea putin cunoscute, caci nu sunt usor de studiat, sirenele adevarate - atatea cate mai traiesc azi – sunt prezente stranii intr-o lume in care totul tinde sa devina tot mai rapid si mai violent. Chiar daca stiinta moderna le-a dat un nume si le-a incadrat intr-o clasificare zoologica, sirenele noastre contemporane – lamantini si dugongi – sunt inca niste animale misterioase, tot atat de bizare si fascinante ca si legendarele fapturi cu cozi de peste, create de imaginatia oamenilor si carora sirenienii le-au servit drept model.

Da,exista.acum nu stiu cati ani s-au gasit sirene moarte de cam70-100 cm.

Da,exista.s-au gsit chiar si in dunare.s-a dat la stiri

Da,exista.s-au gasit chir si in dunare

A mai fost pusa o intrebare de genul pe TPU.si vreau sa spun ca din ce s-a raspuns reiese k multi oameni.de-a lungul timpului au vazut sirene."Pe lista personalitatilor lumii care afirmau, la modul serios, ca au vazut astfel de fiinte omenesti cu aspect acvatic se numara si Cristofor Columb. Astfel, celebrul navigator si explorator genovez descrie intr-unul dintre rapoartele sale ca la data de 4 ianuarie 1493, el si echipajul sau au avut ocazia de a observa trei sirene care se jucau in valuri, undeva in apropierea insulei Haiti. Columb le descria ca fiind:
-"Nu atat de atragatoare precum cele pictate de oameni, cu toate ca fata lor semana mult cu cea a omului, iar capetele le sunt impodobite cu plete lungi". Daca sirenele lui Columb aveau, insa, un aspect feminin si o natura jucausa, fiinta descrisa de cronicarii norvegieni in textul "Speculum Regale" din anul 1250 parea sensibil diferita. Conform relatarii razboinicilor vikingi, fiinta capturata de ei cu o plasa de pescuit in apropierea fiordului Trondheim semana mai degraba cu o creatura semi-acvatica cu aspect fizic primitiv si cu un caracter foarte agresiv. Vikingii au hranit-o timp de cateva zile cu peste, pana cand capetenia lor, care era convinsa ca fiinta este o divinitate a marii, a propus eliberarea sa in apele marii. Situatia devine si mai interesanta atunci cand, in anul 1560, Alfonso Bosquez, medicul personal al viceregelui din Goa, a autopsiat nu mai putin de 7 sirene prinse in plase de pescarii din Ceylon si predate pe loc autoritatilor. Seria intalnirilor cu fiinte humanoide adaptate la viata acvatica continua cu peste 143 de relatari pe care sursele istorice le-au retinut integral. Un alt incident demn de retinut este cel din anul 1830, atunci cand o taranca din insulele Noile Hebride surprinde o sirena care se juca la tarm. Inchipuindu-si ca va primi o recompensa pentru fapta sa, localnica ucide ciudata creatura cu un bolovan, izbind-o repetat in zona capului. Cadavrul nefericitei fiiinte este descris detaliat de Alexander Carmichel care nu-si poate ascunde uimirea si nici explica ce fel de fiinta a disecat…". deci din datele relatate de oamenii astia care au trait la sute de ani diferenta si care nu au avut cum sa aiba legatura unul cu altul spun ca a fi vazut sirene.acum sincer.mi-a mai spus o prietena k i-ar fi povestit un marinar k a vazut cv in apa dar a evitat sa dea detalii pentru ca tot olegenda spune ca daca le dezvalui secretul existentei lor o sa ti se intample numai lucruri rele...si totusi daca Bibi16 a intrebat cv nu e cazul sa dati raspunsuri la misto.nu va obliga nimeni sa raspundeti.

Daca te referi la sirenele acustice, da, exista. Daca te referi la fintele mitologice jumatate om jumatate peste... parerile sunt impartite