Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Eu stiu ca unii agricultori considera ca este bine sa tai plantele cand luna este mai mica, si sa plantezi cand e plina. 
am citit intr-o carte despre superstitii.
Elemente fundamentale ale credinţei populare române
Elementele principale ale credinţei populare române arată că este vorba de o religie autentică şi bine definită care a existat din vechime şi a subzistat mai târziu în paralel cu cea oficială creştină:
Fărtatul, Fiinţa Divină Supremă ca creator al cosmosului. Reprezentat în iconografia populară ca un zeu cioban. Această iconografie este deosebit de importantă, în primul rând pentru că indică vechimea tradiţiei autohtone şi în al doilea rând pentru că o deosebeşte de iconografia creştină, dovedind astfel că este vorba de o religie distinctă, proprie poporului român („păstor" sau „cioban" este apelativul zeilor şi domnitorilor la vechii indo-europeni – M. West, 2007, p. 184).
Nefărtatul, adversarul Fărtatului. Reprezentat ca zeu vrăjitor, crescător al fiarelor sălbatice şi călăuză a duhurilor rele. Fărtatul şi Nefărtatul aparţin unui fond dualist arhaic autohton care „rămâne arhetipic pentru întreaga gândire mitică românească" (R. Vulcănescu).
Sfântul Cer sau Cerul Tată, 1 Cerul ca manifestare a Divinităţii Supreme. Personificat ca zeu cioban în colinde. 2 locul în care Divinitatea Supremă trăieşte ca creator şi domnitor al cosmosului. Cerul luminos (tr. Zi-, Di-, gr. Zeus, lat. Dianus, sanscr. Dyaus) reprezintă divinitatea principală a luminii. Ca atare, el are ca ipostază sau manifestare vizibilă pe Soare, acesta din urmă fiind lumina concentrată (cristalizată) a Cerului. În manifestarea sa antropomorfă, Cerul este reprezentat ca purtând un veşmânt cu Soarele şi Luna, cei Doi Luceferi, şi Stelele, însemnele tradiţionale ale puterii divine, evident legate de lumina cerului care pătrunde şi stăpâneşte întregul cosmos.
Muntele Sfânt, 1 echivalent cu Cerul Sfânt ca formă pământească a Divinităţii Supreme. 2 locul în care Divinitatea Supremă îşi are reşedinţa pe lumea terestră, descrisă ca Palatul Alb (Mânăstirea Albă). Deja din vremea dacilor s-au construit hieropole pe munţi (Grădiştea Muncelului, Ceahlău, Muntele Găina, etc.).
Sfântul Pământ sau Pământul Mamă, fiinţă divină şi soţia Cerului. Cuplul Cerul Tată şi Pământul Mamă reprezintă cuplul divin primordial al popoarelor indo-europene.
Sfântul Soare, fiinţă divină, manifestare sau fiu al Cerului (şi al Pământului). El are trei ipostaze principale: astrală propriu-zisă, astral-antropomorfă şi antropomorfă (pentru aceasta din urmă vezi şi Făt-Frumos). Soarele este în general înfăţişat ca un tânăr frumos, voinic, cu capul de aur strălucind aşa cum se vede în cer. Ca şi Zeul Soare la eleni, el străbate cerul de la răsărit la apus într-un rădvan tras de bouri sau cai albi. În unele colinde Soarele apare în chip de cioban. Deşi Soarele şi Luna sunt descrişi ca fiind fraţi în tradiţia populară actuală, anumite date sugerează că la origine aceştia au fost soţ şi soţie (v. Mânăstirea Albă, Colinda).
Crăciun. Numit Bătrânul sau Moş Crăciun. Fiinţă divină, reprezentând Zeul Strămoş al românilor. Datorită influenţei creştine adevărata identitate a acestei divinităţi nu este întotdeauna înţeleasă. Analiza obiectivă a datelor relevante arată însă clar că este vorba de aceeaşi divinitate ca Cerul Tată şi ipostaza sa, Sfântul Soare. Epitetul „Bătrân" provine din două surse principale: 1) el desemnează Divinitatea străbună, părintele şi creatorul lumii, adică Zeul Etern, echivalent cu Zarvan/Zurvan al perşilor şi Kronos/Chronos al elenilor (după Hesychius din Alexandria, Zalmoxis era Kronos); şi 2) el desemnează Soarele „bătrân" al anului vechi care se renaşte în anul nou, după solstiţiul („statul Soarelui") de iarnă. Din această cauză Bătrânul Crăciun este strâns legat de vechiul cult solar al solstiţiului de iarnă cunoscut sub numele de „Crăciun", de care este legat şi cultul bradului. A se nota că numele sărbătorii vine de la personajul numit astfel şi nu invers, fapt confirmat de legendele creştine după care Crăciun a fost un om bogat (= puternic) în al cărui staul s-a născut Cristos, ceea ce indică atât precedenţa cronologică cât şi importanţa lui Crăciun. Ca şi Cerul Tată şi Sfântul Soare, Bătrânul Crăciun este înfăţişat ca cioban. El are ca soţie pe Crăciuneasa.
Sfânta Lună. Fiinţă divină, descrisă ca Crăiasa Nopţii şi sora Soarelui, la origine însă probabil soţia Soarelui (v. Mânăstirea Albă, Colinda).
Palatul Alb, numit şi Mânăstirea Albă, Curţile Albe ale lui Crăciun, etc. Palat-templu aflat pe culmea unui munte înalt, ca reşedinţă a Zeului Străbun în diversele lui ipostaze (Cerul Tată, Bătrânul Crăciun, Soarele Sfânt).
Sfinţii Populari. Unul dintre cei mai însemnaţi sfinţi populari este Sfântul Ilie. Acesta umblă în cer într-un car tras de cai înaripaţi şi tună, fulgeră, şi trăsneşte, ceea ce ne permite să îl identificăm cu uşurintă ca divinitate a intemperiilor, mai precis, ca zeul Furtunii al dacilor, Gebeleizis (De Zalmoxis, p. 61). Alte divinităţi importante sunt Sfintele Duminică, Luni, Marţi, Miercuri, Joi, Vineri şi Sâmbătă, evident legate de cele şapte astre.
Stelele şi îndeosebi Luceferii (Stelele mari, planeta Venus, steaua Vega, steaua Sirius) sunt copiii şi acoliţii Soarelui şi Lunii.
Făt-Frumos, fiinţă divină, reprezentând o personificare antropomorfă a Soarelui Sfânt, după cum arată atributele, însuşirile şi însemnele lui. El este fiu de împărat, are părul de aur (simbol universal al divinităţii şi, îndeosebi, al Soarelui), poartă veşminte cu Stelele şi Soarele în piept, este lipsit total de defecte fizice şi morale, ş.a.m.d. Ca atare, Făt-Frumos este întruparea vitejiei, dreptăţii, generozităţii şi frumuseţii bărbăteşti şi eroul prin excelenţă al tradiţiei populare. Pe lângă Soarele şi Stelele el poartă alte două feluri de veşminte ca însemne ale puterii divine, unul cu Luna şi doi Luceferi şi unul cu câmpul şi florile. Naraţiunea populară principală legată de Făt-Frumos se bazează pe uciderea zmeului şi salvarea eroinei Ileana Cosânzeana, ceea ce îl identifică pe Făt-Frumos cu eroul ucigător de balauri al tradiţiei indo-europene.
Ileana Cosânzeana, fiinţă divină, ipostază antropomorfă a Lunii şi perechea feminină a lui Făt-Frumos. Descrisă ca fată de împărat sau zână, în particular, ca Zâna Florilor. Ca însemne ale puterii divine, ea poartă trei soiuri de veşminte, unul cu cerul cu Luna şi Stelele, unul cu marea cu spumele aurite de razele Soarelui şi unul cu câmpul cu florile.
În jurul cuplului Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana gravitează întreaga dramă terestră a românului. Defapt, putem afirma că religia română este bazată pe concepţia cuplului sau perechii de principii divine complementare, divinităţile principale fiind:
Cerul şi Pământul
Soarele şi Luna
Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana.
Observăm că fiecare pereche de principii divine corespunde unui plan bine-definit al existenţei: cosmic, astral şi antropomorf. În plus, fiecare pereche sau cuplu este reprezentant al perechii sau cuplului anterior: Soarele şi Luna sunt representanţii Cerului şi Pământului, Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana sunt reprezentanţii Soarelui şi Lunii (şi prin extensiune, bărbatul şi femeia respectiv românul şi românca sunt reprezentanţii lui Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana). Pe scurt, întregul Cosmos este ocupat de perechi reprezentând manifestări pe diferite planuri ale Perechii Divine Primordiale Cerul şi Pământul, formând un ansamblu cosmic integral şi armonious. Această schemă indică sacralitatea structurii cosmice în credinţa populară. Universul în care trăieşte românul este un spaţiu sacru care impune o viaţă traită conform legilor divine care formează şi susţin acest spaţiu, împiedicând întoarcerea la haosul primordial.
Observăm mai departe că această ordonare a întregului cosmic pe baza perechii de principii complementare corespunde unui principiu structural fundamental al gândirii indo-europene, conform căruia totalitatea este exprimată prin perechea de elemente componente contrastate.
Soarta, fiinţă divină care direct sau indirect, prin intermediul altor fiinţe divine şi semidivine, prefigurează evenimentele principale în viaţa omului, naşterea, nunta, moartea, etc. În general, omul se naşte şi trăieşte după cum i-a fost dat de soartă. În acelaşi timp însă, el însuşi îşi face soarta în multe privinţe. Acest fapt exclude fatalismul şi impune o filozofie a vieţii pozitivă şi echilibrată, caracteristică credinţei populare.
Zânele, fiinţe divine sau semidivine asociate cu Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana.
Şoimanele, numite şi Frumoasele, grup de nouă zâne ale căror călăuză este Făt-Frumos sau Sfântul Soare.
Strămoşii şi Moşii, eroi ai familiei sau neamului, adoraţi şi invocaţi ca divinităţi tutelare.
Arborele Cosmic, Arborele Sacru: Bradul şi în special Molidul (Picea abies). Bradul este axa cosmică, scoasă din apele primordiale de către Fărtat şi în jurul căreia acesta a construit Cosmosul întreg: în vârful Bradului se află raiul, la poalele lui, lumea pământeană şi la rădăcina lui, lumea subpământeană. Ca arbore cosmic, Bradul are şapte sau nouă rânduri de ramuri, reprezentând cele şapte (nouă) ceruri.
Sfintele Ape: Dunărea, Marea Neagră, Siretul, Oltul, Mureşul, Someşul.
Animale Sacre şi Semisacre, cu însuşiri supranaturale benigne: Ursul, Bourul (boul sălbatic, Bos taurus primigenius), Zimbrul (Bison bonasus), sau Taurul (Bos taurus) numit şi Buhai, Calul năzdrăvan, Cerbul, Şoimul, Pasărea măiastră.
Raiul, Paradisul Ceresc, care se află în penultimul Cer în vârful Arborelui Cosmic (Bradul). Gurile Raiului se găsesc pe vârfurile munţilor care ating Cerul.
Tărâmul Lumii Acesteia. Numit şi Lumea Albă, acesta este lumea pământeană unde locuiesc oamenii.
Tărâmul Celălalt, lumea subterană, locuită de semidivinităţi demonice (vezi Zmeii, etc.).
Tărâmul Lumii Negre, Împărăţia Nefărtatului, în care pătimesc sufletele morţilor răi.
Fiinţe supranaturale malefice: Zmeii, Balaurii, Moroii, Pajurile, etc. care locuiesc în Tărâmul Celălalt.
Legea Pământului. Legea strămoşească a românilor. Codul etic şi religios care îl obligă pe om să-şi trăiască viaţa conform principiilor divine care susţin societatea umană şi întregul cosmos.
Mitologia Populară. În general, naraţiunile mitologice ale poporului nu vorbesc despre Cristos, ci despre Fărtaţi, despre Soare şi Lună, Sfintele Astre (Sf. Duminică, etc.), Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana, Zâne, Cai năzdrăvani şi Zmei. Până şi colindele presupus creştine sunt în cea mai mare parte de origine necreştină şi se referă la Bătrânul Crăciun, Sfântul Soare şi Dumnezeu (Cerul, zeul autohton), nu la Cristos.
Sfintele Sărbători. Sărbătorile principale la poporul român sunt ţinute în jurul solstiţiilor şi echinocţilor ceea ce indică o legatură cu Soarele, Pământul şi Natura în general. Remarcăm că religia creştină nu a fost niciodată aproape de natură. Naşterea lui Cristos, de exemplu, este sărbătorită la solstiţiul de iarnă după sărbătoarea naşterii Zeului Soare la romani (25 Decembrie după calendarul iulian). În contrast cu religia creştină, poporul român s-a simţit întotdeauna aproape de natură şi a ştiut să aprecieze importanţa ei materială şi spirituală în viaţa omului. De aceea, Crăciunul şi alte sărbători au fost sărbători vechi precreştine (a se compara sărbătoarea Saturnalia la romani, ţinută de la 17 la 23 Decembrie, sărbătoarea Kronia la greci, etc.). De aceste sărbători sunt legate îndeosebi urcările pe munte, pentru rugăciune şi reculegere, precum şi ritualul roatelor de foc, hore, colinde şi cântece de provenienţă precreştină.
Credinţa Populară în viaţa zilnică a românilor. Viaţa în credinţa tradiţională a poporului este o luptă între forţele divine, benefice, şi cele demonice, malefice. Rostul omului pe pământ este a căuta integrarea sa în cosmos printr-o viaţă trăită în armonie cu forţele divine şi benefice ale lumii. La rândul lor, aceste forţe devin părtaşe la viaţa socială şi interioară a omului, rezultând în bunăstarea şi fericirea lui materială şi spirituală atât în lumea asta cât şi în lumea cealaltă.
Reiese în mod logic şi necesar că mântuirea pentru român nu constă în adorarea lui Cristos, ci în a fi bun şi drept şi a face voinţa Celui Atotputernic după datina strămoşească. De la rege la plugar, eroul, idealul şi modelul românului nu este Cristos ci Făt-Frumos. El este adevăratul erou al poporului şi fiu al Cerului
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
