| KidaK a întrebat:

Dati-mi si mie legendele "Cavalerii mesei rotunde" si "Cantecul Igor Roland".

1 răspuns:
| cudlles a răspuns:

În mitul arthurian, Masa Rotundă era masa în jurul căreia se adunau regele Arthur și cavalerii săi. După cum sugerează și numele, ea nu avea un cap, și deci toți cei care stăteau în jurul ei ocupau poziții egale. Masa a fost descrisă pentru prima dată în 1155 de către poetul Wace, care s-a bazat pe reprezentări mai vechi ale suitei legendelor despre Arthur. Simbolismul Mesei Rotunde s-a dezvoltat de-a lungul timpului; până spre sfârșitul secolului al XII-lea a ajuns să fie simbolul ordinului cavaleresc asociat curții lui Arthur, Cavalerii Mesei Rotunde.Regele Arthur sau Artur este un rege britanic semi-legendar, reprezentând deseori idealul cavaleresc, atât în război, cât și în pace. De-a lungul timpului, popularitatea poveștilor despre regele Arthur a crescut, depășind granițele Marii Britanii. În Europa și America mai ales au apărut numeroase alte legende, povești, cărți și filme care măresc universul ficțional al acestor legende.[necesită citare]
Puținele informații istorice despre Arthur provin din lucrările lui Nennius și Gildas și din Annales Cambriae. Arthur cel din legendă s-a dezvoltat inițial prin pseudo-istoriile lui Geoffrey of Monmouth și prin poveștile anonime galeze cunoscute colectiv sub numele de Mabinogion. Chrétien de Troyes a inițiat tradiția literară a ciclului arthurian, care a devenit una din principalele teme ale literaturii medievale. Scrierile medievale despre Arthur au luat sfârșit cu Morte D'Arthur a lui Thomas Mallory, apărută în 1485. Interesul în regele Arthur a reapărut ulterior, reprezentative fiind Un yancheu din Connecticut la curtea regelui Arthur de Mark Twain, The Once and Future King de T.H. White și opera Parsifal de Richard Wagner.
Temele centrale ale ciclului arthurian variază în funcție de textele care sunt examinate. Ele însă includ accederea la tron a lui Arthur prin episodul sabiei din stâncă, înființarea ordinului de cavaleri cunoscut ca Masa Rotundă și cavalerismul asociat, sfaturile vrăjitorului Merlin, apărarea Britaniei de invadatorii saxoni, aventuri magice la care iau parte anumiți cavaleri, în special Kay, Gawain, Lancelot, Percival și Galahad, sora lui Arthur Morgan le Fay, căutarea sfântului Graal, adulterului lui Lancelot și al reginei lui Arthur, Guinevere, bătălia finală cu Mordred, și legenda întoarcerii lui Arthur. Sabia magică "Excalibur", castelul Camelot și Doamna Lacului joacă de asemenea roluri importante. Un aspect stilistic important al literaturii medievale arthuriene este că e invariabil anacronistă. Lucrările moderne totuși, sunt plasate de obicei în evul mediu sau în evul mediu întunecat.

Sau intra aici:http://e-istorie.ro/....../index.php

Sau pe wikipedia.