Ți se pare mai ok? Adică ai folosit şi alte aplicații.Ce ți se pare mai ok la asta?
Am folosit strava de cateva ori si facea figuri cu conexiunea la gps
Eu de un an folosesc Polar Beat. Îmi satisface absolut toate nevoile iar conexiunea este stabilă. Am versiunea premium, nu știu dacă are vreo relevanță.
Îți afișează distanța parcursă,viteza de deplasare, drumul parcurs(gps), caloriile arse, bătăile inimii daca ai o centura de monitorizare. După terminarea antrenamentului îți face un rezumat cu și mai multe informații și grafice. Îți salvează absolut toate antrenamentele, astfel încât poți observa progresul făcut.
N-am auzit de asta, eu am ales tot Runtastic și sunt foarte mulțumit. Mă bate gândul să iau versiunea fără limitări, plătită.
Da, prin gps. Precizia este foarte bună deoarece urmăresc efectiv pașii. Dar pe mine cel mai mult mă interesează ritmul inimii și caloriile arse. In general evit să ridic efortul peste 85% din cauza stării de epuizare. Ca să funcționeze optim trebuie să introduci anumiți parametrii. Vârsta, stil de viață, nivel maxim de efort. Eu am setat-o cu ajutorul unui personal trainer.
cristi085 întreabă:
LisaJulie întreabă:
Distrugatorul7000 întreabă:
Addina14 întreabă: