Heii TPU. Am nevoie de un sfat, in ciuda faptului ca nu am mai cerut sfaturi in ultimu timp, pentru ca orice am facut, am facut de capu meu si a mers minunat. Cer un sfat util pe care sa-l urmez in aceste momente, desi pana acum eu mi-am dat singura sfaturi, desi am crezut in mine si in fortele mele.
Am 14 ani. De aproape 10 luni cunosc un baiat, cu care in scurt timp m-am imprietenit, iar aceasta prietenie ne-a dus mai departe. Ne-a apropiat din ce in ce mai mult . Pe el l-a facut foarte important pentru mine, iar pe mine m-a facut foarte importanta pentru el. Am ajuns la acea INDRAGOSTEALA . Cam din februarie formam un 'cuplu', sa spun asa. Desi avem amandoi 14 ani. desi el este din Bucuresti, iar eu din Constanta. Vad in el cel mai bun prieten, ba chiar mai mult de atat! Nu m-a imbrobodit in cuvinte frumoase, nu e genu care sa minta. Este simplu . Insa pentru mine e perfect! M-am indragostit. Iar acest lucru a devenit cel mai important pentru mine. Mama stie de relatia care o am cu el, la fel si parintii lui. Baiatul de care va spun este minunat! Este o persoana de incredere, sincera, are simtul umorului foarte bine dezvoltat, este prietenos, si as putea sa-l complimentez la nesfarsit! Nu este fitos, nu este pretentios, nu e fals, nu e rautacios. Asta imi place la el . Intr-un final, ador totul la el! Este prima mea dragoste adevarata. Si va rog, intelegeti-ma! Nu sunt ca celelate copile care ajung sa planga dupa ce se culca cu cel pe care 'il iubesc'. Serios! Eu chiar m-am indragostit. Nu am plans niciodata din cauza lui, nu am suferit , nu regret ca l-am acceptat in viata mea . Am reusit si pe mama sa o fac sa inteleaga cat inseamna el pentru mine. Este acea persoana cu care fug in LUMEA NOASTRA pentru a trai in pace si liniste. Ptr ca in aceasta lume dezordonata si mincinoasa nu se poate trai. Este acea persoana de incredere caruia ii spun absolut totul . Cred in el, si cred in noi. A insistat inca din iarna sa ne lege ceva, am acceptat cu greu, insa nu regret nicio clipa acest lucru! Mi-a fost frica sa nu ma dezamageasca, mi-a fost frica sa il plac, mi-a fost frica de adevar. El m-a facut sa vad altfel lucrurile. Mi-a usurat, intr-un fel, viata! Mi-a dat incredere in mine, si m-a facut sa ma apreiez, atunci cand e nevoie, si sa ma gandesc ca POT, atunci cand ceva nu imi iese bine. Este un copil, un copil pe care pot spune sincer ca il iubesc. Este un copil cu o gandire destul de matura pentru varsta lui . Este un copil care merita tot binele din lume! Este saritor si intelept. Ii ajuta pe toti cand au probleme, asa cum poate el. Da niste sfaturi geniale. Il admir pentru tot ce este!
Sunt mandra sa fiu iubitica lui (asa imi spune, pe langa multe alte alinturi) . Ma simt in siguranta la gandu ca pot avea incredere in cineva, ma simt in siguranta cand stiu ca simte acelasi lucru pentru mine. Si mi-a dovedit-o de atatea ori! Nu cunosc inca termenul 'iubire'. nu stiu in totalitate ce este, in afara ca este un substantiv. Acum nu as stii sa va spun ce este iubirea. Insa, atunci cand vorbesc cu el, sau despre el, am o idee care sa defineasca iubirea. Simt ca stiu totul, atunci cand e vorba de el. Va spun ce simt! Nu mint, si nici nu exagerez! Daca ce simt eu pentru el nu e iubire, atunci ce este?
Mi-am dat seama ca pot spune ca tin la el intr-un fel special, mi-am dat seama ca pot spune ca il plac, mi-am dat seama ca el conteaza foarte mult pentru mine, atunci cand am inceput sa-mi fac griji pentru el, atunci cand il visam seara de seara pe CEL MAI BUN PRIETEN, atunci cand zambeam cand cineva imi vorbea despre el, atunci cand ma simteam cea mai fericita fata din lume pentru simplul fapt ca vorbesc cu el . Multi si-au dat seama ca sunt indragostita de dinainte sa imi dau eu singura seama. El m-a placut cam de la inceput. El a luptat pentru ca prietenia noastra sa creasca. Si a reusit . Mi-a dat un motiv intemeiat sa zambesc liber . Si ii multumesc!
Relatia noastra continua sa lupte , noi continuam sa luptam. Ptr lume, pentru bine si pentru noi. Ne comportam atat de frumos unul cu celalalt, ne vorbim atat de tandru si dulce, ne iubim atat de mult . Ador asta la noi! Sentimentu este sincer, si din partea mea, si din a lui! Ne intelegem foarte bine. Ne suntem mereu alaturi, unul altuia. Si cand suntem suparati, si cand suntem raciti, si mereu! Stim totul unul despre altul. El ma completeaza! Suntem foarte apropiati, si ne-am promis ca asa vom ramane pana la sfarsitul lumii! Ceva ma ingrijoreaza de cateva zile. Am devenit usor reci. Nu ca nu mai vorbim, sau ca nu ne mai tratam ca pana acum. Insa simt ceva. Ceva total urat. I-am spus ca am o senzatie cum ca ne departam. I-am spus ca nu vreau asta. M-ar durea in lipsa lui. Poate ca gresesc. Nu spun ca s-a schimbat el, sau ca m-am schimbat eu! Dar ceva tot s-a schimbat. Ieri am fost intr-o dispozitie mai proasta. Azi mi-am mai revenit. Am vorbit cu el, iar acest lucru ma calmeaza. Mereu noi am fost pozitivi . Asta incerc sa fiu si acum. Parca simt ca se duce totul, si parca simt ca repede repede ne vom reveni . Vreau sa merg pe a doua varianta! Este un baiat cu totul special. Am ce invata de la el! Este destept, descurcaret, mereu cu zambetul pe buze . Am trecut prin multe impreuna. Multi au fost contra noastra. I-am infruntat . Iar acest lucru ne-a apropiat si mai mult! Avem incredere unul in celalalt! Impartim absolut totul! Nu este problema cu increderea, ci cu negativismu. M-a apucat de cateva zile acest gand urat, ca ne departam. Aveti idee ce este? Si de ce este?
O sa-mi continui povestea perfecta alaturi de el, orice ar fi! Insa am nevoie de un sfat care sa ma ajute sa trec peste frica asta.
Eu stiu sigur ca nimic si nimeni nu ma desparte de el!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook