Hey TPU,este pentru prima data cand am nevoie de ajutor,deoarece sunt foarte confuza.Voi incepe prin a va zice ce ma apasa,deci caut ceva si nu stiu ce e,nu imi amintesc nimic,si n-am nici o idee ce poate fi,dar sunt nelinistita,nu am pierdut nimic, dar inima mea spune ca imi scapa ceva din viata ori din trecut, sau din prezent.Eu nu sunt o fire foarte optimista,mai degraba pesimista,ma gandesc doar la moduri de distrugere si imi imaginez numai lucruri sangeroase,sunt si momente cand ma simt linistita,sunt din zodia rac iar stariile mele de spirit se schimba foarte repede, adica acum ma simt bine, rad si alte chestii iar peste 2 minute sunt trista si asta si invers, urasc 98% din oamenii pentru comportamentul lor si alte lucruri, imi dau seama foarte repede de personalitatea individului x.Am facut o gramada de teste si toate imi spuneau acelasi lucru, dar nu imi ajunge doar atat. Daca stie cineva de se sunt asa sa imi spuna.
P.S Nu vreau raspunsuri de exemplu:Asa e toata lumea, Esti o adolescenta.

Depinde,eu ma regasec cam 90 % in tot ce ai scris tu, nu ai nevoie de parerea altora asa esti tu si eu rad si apoi imi vine a tip si sunt foarte pesimista....asta e felul tau de a fii nu te mai speria esti e o persoana realista. bafta...

Practic intrebi: ''De ce sunt cum sunt?''?
Cu totii ne nastem cu un anumit caracter. Esti Rac... Nu prea am incredere in zodii, dar recunosc ca anumite caracteristici pe care ar trebui sa le am mi se potrivesc manusa. Eu sunt Scorpion, deci tot zodie de apa. Asa se presupune ca trebuie sa fim: retrasi, emotionali, neiertatori, interesati de latura mai putin ''ortodoxa'' a lumii. Dar toate acestea pot sa fie calitati daca stii sa le foloseti. Si, in plus, renunta la a-ti arata sentimentele reale. Stiu ca pentru unii, probabil si pentru tine, e greu, dar tine minte ca astfel poti pune lumea la picioarele tale.
Dar despre ce vorbeai la inceput? Chiar ai senzatia ca ai pierdut ceva material sau era un fel de metafora? In primul caz: cu cat incerci mai mult sa-ti amintesti ceva cu atat uiti mai tare, asa ca nu te mai gandi la asta.
In a doua situatie: ai putea fi mai explicita?

Si eu eram asa ianinte sa fiu iertata. Nu e toata lumea asa, ci doar unele persoane, cred ca este asa pentru ca esti plictisita de viata, nu vezi nici un scop si realizezi ca totul e in vant. Eu am gasit un Scop si chiar merita sa traiesti pentru El.

Ocupa-ti timpul cu altceva care sa nu iti dea prea mult timp de gandit. Fa un sport, o pasiune care sa te tina mai mult pe afara, ca daca intelegi psihologia oamenilor iti dai seama ca asta e din cauza ca stai toata ziua. Daca nu stai toata ziua in casa, sau daca faci un sport si senzatia persista, cauta un baiat frumos care sa te pretuiasca, indragosteste-te de el si o sa iti treaca garantat! cu totii am trecut pe aici

Nu toata lumea e asa, daca esti o fire ganditoare aici este raspunsul. Oamenii care gandesc mult au tendinta sa se framante. Ai precizat ca urasti oamenii pentru comportament, nu te condamn, chiar sunt de partea ta, lumea este rea si nu se schimba decat in mai rau, foarte rar gasesti persoane cu care poti sa te intelegi. Ca o concluzie, sa stii ca toti avem demoni: temeri, ura, ganduri negre, ironia este ca toate lucrurile astea rele pot fi constientizate de persoanele cu un grad cat de cat rdicat de elevare. Ia un idiot spre exemplu, ala e fericit tocmai pentru ca pentru el viata e simpla, trebuie sa manance sa doarma si sa respire, in schimb o persoana constienta de viata care o traieste se loveste de realitate si de faptul ca lucrurile nu sunt deloc roz. Rezolvare? Lasa-ti gandurile obscure sa treaca pe langa tine fi mai detasata si nu lua niciun lucru prea in serios. Pana la urma totul tine de perspectiva.

Sper sa nu fie vreo boala psihica nu de alta dar in lumea noastra cica e nevoie de constanta altfel... nu te angajeaza nimeni cand vei ajunge mai mare

Nu sunt speriata,sunt doar confuza,nu ma intereseaza ce cred ceilalti despre mine, in realitate sunt tacuta, nu vreau sa atrag foarte mult atentia, desi invat bine la liceu, si ma comport cat se poate de bine cu cei din jurul meu.Acasa cand vin ma cert cu fratii mei si sora mea intruna,eu vreau doar sa fiu singura intr-o camera curata(ma linistete si ma face sa ma simt mai bine cand e curat injurul meu).Dar starea mea de spirit se schimba chiar foarte repede, iar cand obtin ceea ce vreau, ma plictisesc, chiar si atunci cand nu obtin, tot la fel.La exterior par linistita si la locul ei(meu),dar in interior vreau doar sa chinui pe toti(foarte des ganduri ca acestea) de exemplu cand sunt in masina si ma uit pe afara la un bloc ma gandesc la el daramat sau arzand,la fel si cu colegii mei,i vad in gandul meu tanjind dupa libertate,si insangerati,poate ca am uitat sa mentionez cu sunt si foarte sadica.Dar dupa ma gandesc la pace,si ma vad pe mine in gand stand intr-un loc intunecat,uneori ploand, nu inteleg ce vreau eu cu adevarat, incerc sa aflu cat mai multe despre personalitatea mea, si cred ca chiar daca as afla tot nu as fi linistita, nu inteleg ce vreau sa realizez.

Nu e vorba de vreun lucru material, simt ca mi-a scapat ceva, dar nu inteleg ce, mereu imi vine aceasta senzatie.Si ai dreptate nu sunt foarte interesata de religia crestina,ortodoxa si alte chestii,mai ai dreptate ca sunt retrasa si uneori chiar vroiam sa dispar din lumea asta,dar si sentimentul asta a disparut,mai departe in prezent mi-e frica sa nu ma pierd inauntrul meu,eu de obicei nu le spun celorlalti ce simt sau la ce ma gandesc, pentru ca daca as face-o m-as pierde pe mine, imi place sa tin inauntrul meu chiar daca stiu ca nu e bine, au fost momente si cand am scos la iveala unele lucruri dar m-au dezamagit total, ma face sa ma gandesc la multe intrebari si asta imi aduce multe riscuri.Nu pot sa nu ma gandesc la acel sentiment cu pierdutul, pentru ca nu ma lasa, pur si simplu nu pot sa scap de el.

Chiar daca gasesc ceva, dispare dupa un timp, si asta tot continua sa se intample.

Am chiar foarte multe preocupari, si mereu imi gasesc ceva de facut, dar nu ma ajuta asa tare.

Nu cred in rai si in iad, nu cred in diavol si dumnezeu, si nu sunt nici ateu, nici eu nu stiu ce mai sunt dupa ce am citit o gramada de variante a mai multor religii.Si de foarte multe ori ma gandesc la logica lucrurilor, dar nu stiu ce am sunt chiar foarte confuza de la un moment dat, sper doar sa dispara acest sentiment.

Pentru ca nu ai gasit Ceea ce iti trebuie cu adevarat. Nici un lucru nu te poate face sa te simti implinit; daca o face este pentru moment.

Nu am nici o boala psihica, invat bine, sunt o persoana rationala, nu am niciun simptom legat de psihiopatie, si chiar daca as avea nu se poate sa fiu psihopata pentru cu eu spre deosebire de alti vad lumea cum este ea cu adevarat nu cum o vad alti.

Scuza-ma ca ma leg de varsta, chiar daca tu ai zis sa nu tinem cont de ea in raspunsurile date. Odata cu adolescenta, simtim nevoia de a avea un sufet aproape, nu ne mai putem duce la parinti pentru orice. Nu cred ca ar trebui sa te sperii sau sa cauti rezolvarea in misticism. Nu e nimic de neinteles aici. Sunt doar niste hormoni nebuni care isi fac de cap! Stai linistita, te asigur ca o sa treaca!

Ai dreptate, dar nu inteleg de ce e asa, adica eu acum 2 saptamani eram altfel, nici chiar fericita dar nici chiar acum.De aceea incerc sa aflu ce caut.

Cauti Cev a care sa-ti ia tot ce te apasa, Ceva care sa te elibereze, Ceva care sa te faca sa te simti mereu bucuroasa, sa poti sa mergi pe strada si sa zambesti realizand ca este deja un reflex, ceva ce a devenit obisnuinta si este din inima: ai nevoie de Dumnzeu.
Mie mi s-a intamplat ceva asemanator: eu eram inchiasa si in mine eram asa, dar nimeni nu a stiut pentru ca in fatada aratam cu totul altcumva. Am avut acelasi Doctor.

Sti de ce n-am vrut chestii cu adolescenta? pentru ca nu are nici o legatura cu ceea ce simt, gandesc eu.Si nu sunt speriata, sunt doar confuza, pentru ca nu inteleg sentimentele mele.

Nu am nevoie de dumnezeu pentru ca nu cred in el, am crezut in el dar sa lasam asa la subiectul asta, si ai putina dreptate vreau sa nu mai simt ca ma lupt cu cineva dinauntrul meu pentru libertate...sau ca am scapat un lucru important din viata, care din nou nu stiu ce.

Hai ca iti trimit un mesaj aici in care sa iti explic de ce am zis ca e adolescenta. Oricum, crede-ma, adolescenta are cea mai mare legatura cu ce gandesti si ce simti! nu ar avea legatura doar daca nu ai fi adolescenta.

Nu ca nu as fi de acord cu tine, adolescenta te schimba foarte mult si te maturizeaza, dar poate ca e si din cauza evenimentelor pe care mi s-au intamplat.Dar chiar si asa, de ce ma simt asa?

Ei bine, cere-I un semn cum am facut eu si spune-I ca daca te va face sa te simti din nou altfel ai sa stii ca exista. Eu una nu am gasit alta Cale de am ma elibera, desi am cautat atatea si n-am avut de-ales decat sa cred in El. De-abia peste ceva timp mi-am dat seama unde ma aflam cu adevarat si cat de buna a fosta elgerea mea.

Fiindca oricat am vrea sau nu, orice lucru prin care trecem ne afecteaza, fie ca vrem, fie ca nu. Asa suntem noi construiti. Nu stiu sa iti explic de ce simti asa, probabil ca lucrurile prin care ai trecut au legatura cu asta, dar cred ca e o chestiune personala pe care nu ai vrea sa o discuti cu un strain. Poate ca lucrurile prin care ai trecut te-au lasat cu un mare semn de intrebare in suflet, si ai nevoie de raspunsuri. Poate ca le si ai deja, dar nu vrei sa le accepti si de acolo vine nelinistea. nu stiu

Nu te acuz, ma bucur ca esti normala

Tu sti ca inainte, cand credeam in el, am facut tot ca sa imi raspunda doar 1 mic semn,vroiam sa stiu daca i pasa ceea ce fac sau daca e bine,dar ultima oara cand i-am cerut ceva m-a dezamagit,acum am o gramada de neintelegeri in familie,tata si mama sau certat complet, eu sunt total nelinistita desi nu ma doare asa tare ca ei se cearta, merg pe propiul drum si nu am nevoie ca cineva sa ma deranjeze, tot ce vreau sa spun este, ca nu stiu de ce acum simt nevoia sa fiu ajutata.

Simt ca sunt o alta persoana acum...

Noapte buna, sper sa nu te transformi, am glumit!

Pot sa va mai zic inca ceva, era o persoana care ma intelegea dar am vorbit doar o singura noapte cu el si dupa a disparut complet, nu mai stiu nimic despre el...dar mi-a trecut, poate ca eu credeam ca el poate sa ma ajute.

Noapte buna

Oare este asa?, desi sunt unele evenimente care nu imi dau pace, dar nu ma intereseaza asa mult de ele si nici nu ma apasa.Chiar daca m-au schimbat, eu nu vreau sa ma intorc inapoi, chiar daca as avea ocazia, nu as mai fi eu de acum.Nu pot sa nu le accept pentru ca nu le cunosc...

Te cred, si dtiu pe de-o parte cum e pentru ca eu nu am avut probleme in familie. Stiu ca asa a fost si la mine si nimic nu mi se indeplinea. Dar a fost o zi cand am simtit cu adevarat ca ceva ma cuprindea, ma simteam apasata, simteam ca ma duc undeva si nu stiam unde si atunci am realizat ca acel ceva nu e altceva decat Satan. Daca el exista, trebuie sa existe si Dumnezeu si I-am cerut ajutorul. A fost cea mai urata noapte din viata mea, dar nu o regret. Bineinteles ca tu niciodata nu vei simti sau trece prin ceea ce a patit altcineva, pentru ca totul depinde de caracte, de modul personal de ganidre. La fiecare Dumnezeu lucreaza diferit. Nimeni nu va putea intelege ce simti, nici un lucru nu te va ajuta decat pe moment, ca si pana acum. Doar El stie cu adevara ce simti si \prin ce treci.