anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Nu stiu daca ar fi o alegere atat de buna sa ma descarc si sa cer ajutorul aici, insa sunt destul de disperata in legatura cu ceva.
Am sa trec direct la subiect fara prea multe detalii, incat nu as vrea ca cineva se descopere cine sunt.
In urma cu ceva ani, pe cand aveam 9-10 ani am inceput sa realizez ca sunt hartuita sexual de "tatal" meu vitreg, prin asta ma refer la faptul ca ma atingea in zonele intime, ma punea sa-l ating si nu ezita in a se masturba in fata mea, ori in a-mi adresa cuvinte murdare, perverse. Eram un copil naiv, nu realizam gravitatea situatiei si acceptam totul foarte deschis, fara sa consider ca fiind ceva gresit. In orice caz, am ajuns sa realizez dupa cateva luni ce se intampla, ajungand sa cer ajutorul consilierei de la scoala si implicit mamei mele. De acolo am ajuns la politie, unde s-a inceput o ancheta inutila, caci nu existau dovezi care sa ateste vinovatia lui. Precizez ca niciodata nu m-a violat, si nici semne pe corp nu mi-a lasat.
Am ajuns apoi internata la un spital de psihiatrie, unde nimeni nu m-a crezut, de fapt, nimeni nu m-a crezut vreodata 100%, asa ca am ajuns de unde am plecat, acasa, aceeasi casa unde locuia concubinul mamei, respectivul care ma abuzeaza si in prezent.
Eu si cu mama nu ne-am putut muta deoarece a-mi fi ajuns pe strazi, casa fiind a lui. In plus, nici propria mama nu ma credea cu ceea ce spuneam.
Am suportat mult timp, multe certuri si scandaluri, in care principalul subiect eram eu, toate, sau aproape toate legandu-se de faptul in care sunt abuzata sau nu de el.
Am suferit mult din cauza asta, am suportat multi ani si am inceput sa ma automutilez (sunt oarecum dependenta de a ma arde, lovi, taia sau zgaria, nu pot explica de ce...) am incercat sa ma sinucid de doua ori cu pastile, dar am esuat lementabil si mult timp m-am infometat, ajungand bulimica si probabil depresiva. Ma rog, detalii.
Da, cam asta e prezentul in care traiesc si nu vad nici o posibilitate. Nu intrebati de tatal natural, il urasc mai mult decat ma urasc pe mine, si nici de bunici sau altceva, nu au cum sa ma ia la ei. Am mai umblat prin cativa psihiatrii, dar nu am indraznit sa spun vreodata aceasta parte. Stiu ca cel mai sigur nu voi fi crezuta, lasata in continuare sa putrezesc in viata mea de rahat.
Mama mea ar vrea sa mergem din nou la politie, acum ca a realizat, dupa atatia ani, ca ceea ce se intampla este real. Ar vrea dupa aceea sa ma dea la protectia copilului sau ceva, habar n-am. Eu nu stiu ce sa fac. Mi-e teama ca nu cumva trecutul sa se repete, plus ca "tatal" vitreg mereu spune ca daca vom pleca ne va omori.
Cam asta este, stiu ca ar fi fost mai intelept sa sun la telefonul copilului sau ceva, dar imi este prea rusine sa vorbesc despre asta. Nu sunt in stare sa ies din casa fara sa ma panichez, iar sa vorbesc la telefon cu un strain imi pare la fel de groaznic.
Acesta este singurul mod in care pot cere ajutor, pentru ca singura nu mai am curaj sa vorbesc despre asta.
Nu este sinuciderea o solutie in aceasta situatie? Invat prost, sunt urata, am o copilarie pierduta, un dezgust profund pentru majoritatea barbatilor sau baietilor, sunt ignorata de toti daca cer ajutorul, iar viitorul nu prea il mai vad. Pentru ce sa traiesc? Pentru ce sa mai suport zilele in care el se freaca de mine, in care se atinge in fata mea si in care imi spune tot felul de cuvinte scarboase? Imi este teama de el, de lumea asta si de faptul ca inca traiesc.
Imi este teama ca intr-o zi o sa innebunesc si o sa ajung o epava intr-un spital, inchisa si lasata sa moara in propria minte.
De aceea, nu este sinuciderea oare o solutie?
Astept sfaturi daca aveti, v-as fi foarte recunoscatoare.

3 răspunsuri:
| danay72 a răspuns:

Imi pare foarte rau ca treci prin asa ceva. Tu nu ai nici o vina, el vrea să te facă să te consideri fără valoare.Dar nu merita sa suferi tu pentru atitudinea lui. Tu esti puternică, frumoasa si faptul ca ai rezistat atat de multi ani, arata ca este rezistența. Alți nu ar fi fost asa puternici ca tine. Cere ajutor de specialitate și ia legatura cu protectia copilului. Nu meriti sa suferi și să te automutilezi din cauza cuiva care te face sa suferi. Nu esti tu de vina. Stiu ca e greu în aceste momente să ai o atitudine pozitivă, dar trebuie să îți găsești forta sa poti sa privești asa lucrurile. Situatia se va schimba, vei reusi.Nu uita ca o inimă veselă înseninează fața. Nu rămâne pasivă,ia măsuri pentru a ieși din acel mediu, luând legatura cu organele competente. Nu esti o cauza pierdută, esti un om prețios și valoros pentru toți, dar mai ales pentru Dumnezeu. Ai incredere ca se poate schimba ceva și actioneaza cat mai repede. Dacă tu nu faci ceva, poate el va ajunge să procedeze asa și cu alte persoane. Tu poti sa nu mai permiți să se întâmple acest lucru.Vei reusi, ai incredere in tine și actioneaza.

| ngina a răspuns:

Asculta acesta a fost in copilaria ta dar sinuciderea nu e o calea poate copilaria ta a fost urata da nu inseamna ca trebuie sa te sinucizi ai un viitor in viata ta suna impreuna cu mama ta la telefonului copilului si nu te sinucide daca o sa rezolvi problema o sa-ti dai seama ca viata ta nu mai este in rahat mai ai de trait multi ani inainte de trait.

| Bondarel99 a răspuns:

Din pacate asta e tara in care traim, in care legile nu se aplica, in care mamele de frica de a nu ramane fara rapandula ce le serveste drept concubin ajung sa isi condamne propriul copil la abuz si suferinta. Cel mai trist lucru e ca tu practic nu ai niciun sprijin, cum poate propria ta mama sa se poarte asa cu tine?
Esti inca minora? In acest caz, cei de la protectia copilului sunt obligati sa faca ceva, trebuie sa insisti, nu meriti sa mai traiesti asa nefericita. Apeleaza la toate rudele tale, la televiziuni, la politie pana se rezolva ceva.
In niciun caz nu te mai gandi la sinucidere, nu e o solutie. Gandeste-te ca tot chinul asta va lua sfarsit, asta e sigur, trebuie sa iti termini scoala (nu conteaza ca ai note mici, trebuie doar sa o termini), o sa te pui pe picioarele tale, o sa iti gasesti pe cineva care sa te inteleaga, mai devreme sau mai tarziu o sa faci si copii si o sa vezi atunci ca viata poate fi si frumoasa. In viata fiecarui om exista momente triste, momente grele, foarte multe nedreptati, dezamagire din partea celor dragi, durere fizica si psihica, asa e viata, trebuie sa ne purtam crucea si sa nu ne lasam calcati in picioare. Intotdeauna sa speram ca vom avea parte de ceva mai bun, ca va rasari soarele si pe strada ta pentru ca asa va fi.
Stiu ca esti la pamant, dar ridica-te si incearca sa iti faci dreptate prin toate felurile posibile. Te rog.