Acum ceva timp am citit intr-un blog ceva foarte interesant, si as vrea sa vad ce parere aveti si voi. Poate ati auzit, mai mult ca sigur despre acest lucru, dar am sa ii fac totusi un sumar aici.

Frica de a pierde.

Stiti cum prind vanatorii maimutele?
Vanatorul pune o piatra de marimea unui ou de gaină intr-o scorbura cu un diametru foarte mic. Maimuta il vede de la departare si cand vanatorul pleaca, ea de curioasa se duce sa vada ce este acolo. Maimuta baga mana in scorbura pentru a lua piatra, dar nu reuseste pentru ca diametrul este foarte mic si nu o poate scoate. Dupa vanatorul vine la maimuta si o prinde. Desigur, maimuta vede vanatorul, si poate sa fuga, dar nu o face, pentru ca nu vrea sa piarda piatra.
Dar ce nu vrea sa piarda? Un lucru care nici macar nu e al iei?

Asa este si la noi. Noi incercam in viata asta sa alergam dupa lucruri, sa le obtinem, dar de fapt noi devenim proprii nostri scalvi.
Noi suntem mai preocupati sa strangem lucruri cand de fapt noi incercam sa nu pierdem lucruri.

Daca ne e frica sa pierdem ceva, tot pierdem?
De ce sportivii care spun " nu am nimic de pierdut" obtin performante mai bune?
In viata asta, la care am ajuns toti acum, nu putem sa traim fara anumite lucruri?
Ar fi mai multe de spus...
Deci, dupa voi, ce parere aveti? Cum am putea scapa de frica de a pierde, daca intr-adevar ar fi asta o problema?

Da, așa prinzi puiul de maimuță. îi pui o nucă într-un pahar cu gura mică. Bagă laba, strânge pumnul și rămâne cu palma blocată înăuntru. Nedorind să renunțe la nucă, e prinsă.
Așa se prin pești, așa se prind și oamenii.
Scapi de asta dacă ai un ideal al tău.
Anorganic, organic ( biologic, fiziologic) social, intelectual sunt nivelele la care trăim noi oamenii/
Și mai este unul, nivelul dinamic, al celui mai mare ideal al nostru.
Acest ideal trebuie să fie personal. Cum zice Isus. Să își ea fiecare crucea sa... Deci nu crucea lui Isu să o iei în spate, să ți-o asumi, să lupți, nu crucea de pe vârful bisericii, de aia are grijă popa, mitropolitul, ci crucea ta. Ea poate părea ciudată penrtru alții. Treaba lor. Când faci asta, când te adaptezi idealului tău dinamic, atunci devii maimuță bătrână și nu îți mai este frică că nu vei deveni niciodată... ce știu eu ce nucă din borcan îți lipsește.

Sall.
Eu răspund doar pentru că ai sperat tu să răspund şi nu am vrut să te dezamăgesc.)

Pentru ca probabil tinem la acel ceva.
Nu, eu nu pot scapa de frica asta.

Pe ce blog ai găsit asta?

Mie chiar imi e frica sa pierd ceva, si nu pot scapa de frica asta.

Nu ştiu dacă vreodată vom putea scăpa de acea frică, de a pierde,... părerea mea este că trebuie să învăţăm a pierde! De ce? Pentru că şi atunci când pierdem avem de câştigat! Şi anume, câştigul poate veni sub forma de experienţă, de maturitate, de înţelegere. Este un necesar să ştii să pierzi, mai ales dacă eşti sănătos şi cu picioarele pe pământ, căci, hey, de vrem să recunoaştem sau nu sunt destui, poate prea mulţi care nici măcar astfel de rânduri, care ni se par banale nu au posibilitatea sau nu pot să le citească... şi da, sunt multe de spus!

Eu nu cred ca în acest sens este un medicament.Este unul din puținele lucruri în privința mea care nu are remediu.Eu consider ca pe acest lucru este și construita viață, pe frică de a nu pierde lucrurile.Deci dacă am înlătura această piatră de la fundament, ni-am dărâma pur și simplu. Dacă o persoană nu mai are frici ea nu mai este considerată om, ci robot. Frică de a pierde ceva sau pe cineva mă face om, căci de la frică se trag celelalte sentimente.Compard sentimentul simțit cu cel al fricii sau a fericirii înțelegem care este starea noastră. Sigur ai putea oarecum să te despărți de fricile tale, dar niciodată nu o să te poți lepăda de toate fricile.Eu am această frică de a mă trezi miine și să pierd totul și pe toți, sigur nu e bine să ne ascundem fericirea în persoane și lucruri, dar e ok să avem această frică, după părerea mea. Iarăși nu am făcut referire doar la tine ci și la toți oamenii de pe Pământ.

Foarte interesant, niciodata nu cred ca pierzi ceva, totul se transforma si primesti altceva in schimb, cum spune sportivul, primeste experienta.

Daca ajungi sa te urasti indeajuns de mult pe tine insuti vei putea admira oamenii la care tii atat de mult si sa intelegi pe toata lumea, incat sa nu te doara ca esti ranit, ci sa te doara ca i-ai ranit pe ei cand te-au vazut ranit. Sa poti rani pe oricine nu placi fara resentimente. Ajungi sa reusesti sa te inchizi in tine, sa devii invizibil, pana dispari.

Frica de a pierde e un defect psihic, normal, al rasei umane, precum dragostea (reprezinta obsesie pura fata de un alt om, sau mai multi), ura(o combinatie de putina ciuda, amestecat cu incapacibilitatea de intelegere al altor puncte de a gandi, si esenta pura de ura ce e ceva primar neexplicabil), nevoia de apreciere(ce e din timpuri stravechi, toti apreciind zeii si vrand sa fie mai puternici decat ceilalti oameni), etc.
Ca sa nu mai ai frica de a pierde, trebuie sa pierzi ceva: umanitatea, fericirea, sau ceva ce ar trebui pierdut odata si odata, adica frica de a iesi din zona ta de confort.
Frica de a pierde, e ca frica de moarte, sau ca frica de necunoscut. Trebuie sa invingi placerea de a fi totul perfect, sa iesi din zona de confort si sa accepti ca pentru a castiga trebuie sa si pierzi.

Asa gandesc eu. Dar toti gandim altfel.

-with love, the snake soul girl