Categoric,calitate.
Bunatatea e limbajul pe care surdul il poate auzi si orbul il poate vedea,spunea Mark Twain.
Bunatatea e o dovada de superioritate incontestabila,iar cei care profita de ea si de tine,trebuie sa fie spirite complet condamnate la ingustime,inchistare si inferioritate.
Fiind bun cu ei tu nu pierzi decat o parte de energie pozitiva,in timp ce ei vor ajunge sa se piarda pe ei insisi in fata zambetului tau.
De bunatate s-a abuzat si se va abuza intotdeauna,dar e mai bine sa ramai bun ca sa te simti bine tu,fata de tine.
Personal,imi place sa pot sa-mi zambesc de cate ori ma privesc in ochi.
Si,ca sa n-o poti privi vreodata ca pe un defect, selecteaza cuminte si inteligent pe cei ce nu abuzeaza de bunatatea ta, pune niste limite, asa, ca sa nu mai simti ca esti luata de "fraiera"!
Trebuie sa fii si bun dar cu unele persoane sa nu depasesti cantitatea potrivita!
Majoritatea care se dau "prea buni" nu sunt de fapt. Daca ajungi sa te plangi de asta inseamna ca esti constient si ca tu continui din proprie vointa (chiar daca e mai mult in subconistient). Chestiile astea le face lumea sa se simta mai bine, sa simta ca sunt persoane bune simtind nevoie sa valideze acest lucru ajutandu-i pe ceilalti. Totul deriva de la imaginea proasta de sine. Cred ca daca cineva e o "persoana buna care ajuta pe toata lumea" e automat si cineva naiv care nu stie ca se profita de el.
Parere,ea e ca bunatatea e o calitate. De ce? Pentru ca demonstrezi lumii din jur ca tu nu ai caracteru pe care ei il au....chiar daca tu esti luata de proasta din cauza lor, trebuie sa taci sa continui sa mergi mai departe,.sa stai linistita pentru ca sti ca e o vorba ROATA SE INVARTE! :**
Turbo223 întreabă: