Am stat și m-am uitat peste postările și pozele mele vechi și mi-am dat seama de un lucru... Oamenii au fost bolnavi de mulți ani și noi probabil nu am realizat. Eu am început o relație la 14 ani cu un băiat cu 4 ani mai mare. Ne-am mutat împreună când aveam eu 15 și mă uitam la o postare cu joculețe pe Facebook în care eu cică mă potriviam cu Beckham și era o chestie amuzantă și pentru copii de vârsta aia, zic eu. Adică, pe la 14/15/17 ani, toți făceam chestii de genul pe Facebook, dar eu primisem un comentariu de la o mătușă de-a fostului cu "ai vrea tu, repede le-ai uita pe x" (adică pe fostul). Asta venind de la o femeie de 30 de ani pe atunci, căreia nu i se părea o problemă că nepotul ei a luat o fată de 15 ani la el acasă, ea având școală încă, fiind de 40 kg pe atunci, cu tot cu costum de baie, un joculeț pe Facebook pe care îl făcusem pentru că eram în COPIL. Cum să vorbești cu un copil așa, cu invidie, în loc să încerci să te apropii de ei și să explici anumite chestii, să îi îndrumi în viață sau să nu ajungă în situații aiurea? Era suficient că au făcut un pas cam mare și cam mult pentru anii aia și, în loc să îi sfătuiești mai departe, faci așa? Și pun întrebarea asta pentru că sunt încă persoana care, în loc să tragă de mână copilul ăla de 14 ani, aruncă în el cu pietre: "lasă că l-ai luat că are bani sau că l-ai văzut că e șmecher". Și mă gândesc, oare cât va mai dura mentalitatea aia proastă în care un adult nu realizează că un copil nu prea are discernământ și trebuie îndrumat, nu acuzat, mai ales când vine vorba de situații de genul ăsta, care sunt destul de periculoase, după cum am văzut ani de zile?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook