| Axys a întrebat:

Baba Vanga, previziuni de groază pentru anul 2014

La început de an, astrologii, numerologii şi interpreţii profeţilor celebri se întrec în a prognoza ce o să se întâmple în Noul An. Baba Vanga, celebra clarvăzătoare din Bulgaria, nu a prezis nimic pentru 2013. În schimb, în 2014 ne paşte cancerul de piele.
Predicţiile Babei Vanga, celebra clarvăzătoare din Bulgaria, se întind până în anul 5079, când a prezis sfârşitul lumii. Până atunci, numeroase evenimente se vor produce pentru ca în cele din urmă omenirea să ajungă să comunice cu Dumnezeu, pentru ca mai apoi să dispară definitiv din acest univers, scrie efemeride.ro.

Iată cum a văzut celebra clarvăzătoare de origine bulgărească viitorul omenirii:

Baba Vanga a anticipat catastrofa nucleara de la Fukushima, din Japonia, si a avertizat ca are sa inceapa Cel de-al Treilea Razboi Mondial.

2014 – Majoritatea oamenilor de pe Planeta vor avea cancer de piele.
2018 – China va deveni noua putere mondiala.
2023 – Orbita Pamantului se va schimba usor.
2025 – Europa va fi pustiita.
2028 – Se va dezvolta o noua sursa de energie. Foametea nu va mai fi o problema.
2033 – Gheata de la Poli se va topi. Nivelul Oceanului Planetar va fi in continua crestere.
2046 – Clonarea va fi foarte accesibila.
2076 – Lumea va fi condusa din nou de comunisti.
2084 – Va avea loc renasterea naturii.
2088 – O noua boala va lovi planeta. Oamenii vor imbatrani in cateva secunde.
2097 – Aceasta boala va fi vindecata.
2100 – Soarele facut de mana omului va lumina partea intunecata a Planetei.

CITESTE SI: Incepe astazi cel de-al Treilea Razboi Mondial?

2111 – Oamenii vor deveni roboti
2125 – Ungaria va primi semnale din afara spatiului.
2154 – Animalele devin pe jumatate oameni
2167 – O noua religie
2170 – Mare seceta
2187 – Eruptia a doi vulcani este intrerupta cu succes.
2273 – Se va naste o noua rasa.
2288 – Se va reusi sa se calatoreasca prin timp. Se vor stabili noi contacte cu extraterestrii.
2291 – Soarele se raceste.
2304 – Misterul de pe Luna a fost descoperit
2371 – Seceta mare
2480 – Pamantul va fi in intuneric
3005 – Va fi razboi pe Marte
3797 – Nu va mai exista viata pe Terra. Insa oamenii vor reusi sa locuiasca pe alte planete din sistemul solar.



oi ce spuneti de chesti Asta?

4 răspunsuri:
| Syela a răspuns:

Ca as vrea sa prind 3797 si sa vad pe ce planeta as ajunge.laughing Lasand gluma la o parte unele lucruri din ce prezice e normal sa se intampla. De ex e clar ca China va detine puterea mondiala...deja incepe sa se intample asta. Ca or sa apara alte boli e clar ca se va intampla, avand in vedere ca dealungului timpului or aparut si or disparut la boli intr-o veselie. La clonare deja se lucreaza. Si noi religii apar pe zi ce trece tot mai multe laughing. Ca se va naste o noua rasa e iarasi posibil, in ziua de azi oamenii de stinta or gasit ADN-uri necunoscute, deci or existat fiinte de care noi nu stim; posibil sa tot apara rase noi la cativa mii de ani. Ca se vor stabilii noi contacte cu extraterestrii e clar ca se v-a mai intampla din moment ce au existat deja contacte. Si asa mai departe. Eu personal nu o consider mare clarvazatoare...majoritatea sunt lucruri de care se stie deja sau la alte intamplari din cele enumerate se poate gandii orice om caruia ii place sa isi imagineze viitorul. Asta e parerea mea!

| sublime89 a răspuns:

Majoritatea sunt inventii, plus cateva evenimente destul de previzibile. Ar fi o pierdere de vreme sa le analizez pe fiecare in parte, dar cea mai amuzanta mi se pare previziunea pentru anul 2125 cand Ungaria va primi semnale din "afara spatiului" : )) Cum adica din "afara spatiului"? Si de ce doar Ungaria? E amuzanta baba laughing Din pacate prosteste prea multi oameni.

| mona a răspuns:

Eu nu pot sa cred asemenea tampenii

| shyde a răspuns:

Sunt destul de convins ca nu se va termina asa. Universul are o durata de viata, impartita in cateva ere principale. Era stelara dureaza de la Big Bang pana undeva la 100 de trilioane de ani. Aceasta este epoca importanta pentru noi, viata prospera in era stelara, sau stelifieroasa. Dupa avem era degenerata in care aproape toate stelele sunt stinse, si tot universul se raceste, si era gaurilor negre in care mai au activitate doar gaurile negre si radiatia acestora. De acolo vine moartea universului, raceala completa, miscari haotice, nu mai exista ordine. Vorbim aici de un numar urias de ani in viitor, 10 urmat de 100 de zerouri. Exista si sansa ca universul sa moara mai devreme, printr-o implozie sau un fel de moarte accidentala.

Ei bine, dupa cum observi, stiinta ne arata niste numere foarte mari in viitorul indepartat drept magnitudini pentru viata in univers. Planeta noastra va mai ramane in zona ideala de la soare inca 4 miliarde de ani. Desigur, speciile apar si dispar mereu, si planeta va suferi transformari masive de foarte multe ori pana atunci. Oamenii vor disparea, atmosfera se va schimba major de nenumarate ori, ea este in continua transformare. Dar astfel de schimbari masive au loc la milioane de ani distanta. Pana atunci, evolutia isi continua cursul si ne va face sa ne adaptam foarte mult la tot felul de tipuri de poluari si modificari care se intampla, fie de mana noastra fie nu. Oricum toata existenta din universe este in perpetua transformare. Planeta noastra a suferit o lovitura de asteroid uriasa care desi a ucis dinozaurii, si a fost de miliarde de ori mai puternica decat cele mai puternice bombe aruncate de oameni in razboi, nu a ucis viata, ci doar o parte din ea. Restul a persisat si s-a adaptat sa ne formeze pe noi.

Asadar, am motive sa cred ca si noi, ca orice alta specie, vom disparea, garantat, dar magnitudinile sunt foarte mari. Noi am evoluat in aproape 4 miliarde de ani. De ce as crede ca mai avem doar cateva mii de ani ramase? Vom avea inca multe milioane de ani daca nu cumva miliarde. A fost o vreme cand omenirea aproape a disparut. Acum 70, 000 de ani populatia globala a hominizilor scazuse la doar cateva mii de indivizi. Atat de putin, aproape ca eram exterminati. Si cu toate astea, ne-am refacut la aproximativ 10 miliarde cat suntem acum.

Suntem o populatie foarte mare, inteligenta si foarte rezilienta. Suntem total in afara pericolului de extinctie. Nu avem de ce sa disparem in 5079. O sa disparem intr-un viitor mult mai indepartat. Universul insa se va umple de forme de viata. Au trecut abia 13.8 miliarde de ani de la Big Bang iar era stelara a universului va dura pana la 100 de trilioane de ani sau chiar si daca e mai scurta, va mai avea foarte mult timp. Cu alte cuvinte, universul este un nou nascut in primele sale zile de viata, daca ar fi sa il comparam cu un om. Nu stim mai nimic din ce va fi, dar abia ce am rasarit in univers cu ganduri predominante de pace si inteligenta care ne ajuta sa persistam. Va fi din ce in ce mai bine, cel putin o vreme foarte indelungata spre deosebire de ce a "prezis" Baba Vanga.