Cu gândul la cartea "Darul lui Jonas" (e o carte cam de copii, dar o recomand că e mișto), îndrăznesc să întreb:

Voi cum vedeți o lume fără amintiri?

Nu cred ca am fi evoluat daca nu am fi avut amintiri.

Ireala

Ar fi super nașpa sa nu ai amintiri.

Du-te în orice azil de batrani cu demență si o sa vezi acolo o lume fara amintiri

Hei,cateodata imi doresc asta.Sincer,m-am obisnuit cu viata pe care o am,amintirile,trecutul si am inceput sa accept si ce a fost bun si ce a fost rau,da sterg unele amintiri,trecutul mereu te tine in loc,iti provoaca nostalgie,tristete,pareri de rau,durere,cateodata simti ca ai gresit fata de cineva, alteori ca ti-a gresit cineva si nu ai fost tratat cum trebuie si te deranjeajza, fara amintiri nu ai mai simti aceste sentimente.
Dar in acelasi timp cred ca e mai rau sa nu ai amintiri pentru ca atunci, cum stii cand ai gresit cuiva sau altcineva ti-a gresit tie? Cum stii ca viata pe care o traiesti nu e falsa?
Nu vreau o lume fara amintiri, vreau o lume cu amintiri mai frumoase.Am multe amintiri frumoase, foarte multe, dar cele neplacute sunt atat de intense incat imi e greu sa traiesc cu ele.Multe lucrurui le uiti, deci se mai pierd si amintirile frumoase, mai ales cele neplacute(creierul are un mecanism prin care asunde multe din experientele neplacute)pe viitor vreau sa imi creez amintiri frumoase care sa tina o viata, sa nu am regrete, etc.

Nu ar exista!

Inexistentă. Neamintindu-ne chestii importante nu am putea evolua.