Cum pot sa nu mai pun la suflet toate comentariile rautacioase?

Practic creierul tau n-are de ales,si receptioneaza comentarii care sunt apoi transmise catre inima si suflet.

Sa zicem ca Tu te aflii acuma pe un avion pe cale de prabusire,si totusi ai o parasuta la tine,esti emotionat,transpiri,iti freci palmele si mori de frica,iar persoanele din avion te injura sa le dai lor parasuta ca esti egoist, ca esti fricos si o sa mori daca sari si comenteaza, urla, tu ce faci? Pui la suflet sau sari din avionul ala nenorocit plin de oameni rai si-ti vezi de drumul tau spre alt taram? Crede-ma ca e frica la tine aici, ti-e frica sa ignori lumea, lasa-i in pace si ignora-i.

Sau asculta si povestea asta de pe google:

Într-o zi de vară, un grup de broscuţe se plimbau vesele printr-o pădure şi la un moment dat, două dintre ele au căzut într-o prăpastie foarte adâncă. Toate celelalte broscuţe s-au strâns în jurul prăpastiei şi priveau cu mirare la adâncimea acesteia. Erau convinse că cele două broscuţe nu aveau nici cea mai mică şansă să iasă de acolo.

Sunteţi ca şi moarte, nici nu are rost să vă chinuiţi, este prea adâncă groapa, opriţi-vă că săriţi deageaba și o să alunecați și o să muriți…erau comentariile ce veneau din partea grupului. Cele două broscuţe încercau să sară din răsputeri până când, în cele din urmă, una dintre broscuţe a deznădăjduit dând crezare vorbelor şi a renunţat, căzând descurajată şi murind.

Cealaltă broscuţă însă, a continuat să sară cât de tare o ţineau picioruşele. Cele de pe margine strigau la ea să se oprească, să-şi curme suferinţa, mai bine să moară. Ea, dimpotrivă, sărea tot mai sus şi tot mai tare şi… iată-o că a reuşit!

Broscuţele de pe marginea gropii se uitau la ea cu mirare şi au întrebat-o fără nici o ezitare: "Nu ne-ai auzit? Noi tot ţi-am spus să renunţi dar tu în schimb ai tot continuat! Cum ai reuşi să ieşi din groapa aceasta atât de mare?"

Bineînţeles, precum ştiţi şi voi deja, broscuţa era surdă. În tot acest timp ea a crezut că prietenele ei o încurajau.

În viață de multe ori și noi trebuie să fim surzi la îndemnurile greșite făcute de aproapele care înțelege viața altfel decât noi.

Oare de câte ori nu am auzit în lumea aceasta de copii apostrofați chiar de părinții lor pentru mersul la biserică, pentru o viață trăită în curăție sufletească și trupească. „Ești prea tânăr să mergi de acum la biserică!" Lista ar putea continua. La acestea trebuie să fim surzi și să urmăm lucrul cel bun și mântuitor. Așa să ne ajute Dumnezeu!