anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Hei, TPU, dacă de obicei în majoritatea zilelor am probleme cu sinusurile și îmi simt nasul înfundat în majoritatea zilelor, dar cât de cât pot respira când pun capul pe pernă, însă în unele zile, pur și simplu nu pot să respir și simt ca și cum mă sufoc, să fie tot de la problema mea cu sinusurile sau să fie doar o frică și deci o anxietate la mijloc?

Ce vreau să întreb, de fapt, e dacă asta e chiar o problemă pe bune sau e doar un atac de panică și multă anxietate?
Atacul ăsta de panică se poate manifesta deci și prin închipuirea că nu mai poți respira, că te sufoci și astfel nu mai ai aer și deci frica de a mai pune capul pe pernă?
Dar oare să fie deci doar închipuire sau chiar e pe bune, simți că nu mai ai aer?

Și deci problemele astea cu respirația și lipsa de aer, în final, e din cauza sinusurilor sau mai mult a plămânilor?
Ideea e că, eu răcesc super des, cam o dată pe lună sau chiar o dată la 2, 3 săptămâni, îmi apare și dispare de la sine, când are ea chef, răceala asta, așa că, tot trecând prin aceste traumatisme, sinusurile mele mai mereu sunt congestionate și gâtul mai mereu inflamat, în așa măsură încât nici nu prea mai știu când mi-e bine și când nu sau când sunt răcită și când nu, deci astfel, nici nu prea știu ce să mai cred, dacă e pe bune din cauza sinusurilor, plămânilor sau pur și simplu e doar un atac de panică și duce până la frica asta de a "nu mai putea respira"?

Deci dacă e de la sinusuri sau respirație și nicio pastilă nu mă mai ajută către ce medic ar trebui să mă îndrept?

Iar dacă este atac de panică, are oare leac sau frica asta va avansa în timp? Și oare există pastile și pentru așa ceva sau în cazul atacului de panică trebuie să rezolv mai bine pe zona psihologică, decât medicală?

În cazurile astea au vreo contribuție și păsările ce locuiesc în apartament cu noi, dar mai ales puful și fulgii acestora, mai ales dacă cușca lor nu se curăță foarte des ori praful și fulgii lor din casă, la fel, nu se adună zilnic?!

4 răspunsuri:
| Miruna333 a răspuns:

Sa te duci la ORL, poate trebuie operatie. Si la medicul pulmonolog pentru racelile frecvente si la alergolog (pentru pasari)
Din moment ce ai probleme cu respiratul, e foarte probabil ca problema sa fie de acolo, si sa nu fie atac de panica, dar nu poti fi sigur.
Da, poti avea atac de panica chiar daca iti imaginezi ceva, creierul nu face diferenta intre realitate si imaginatie. Tot ce gandesti si iti spui, are efect asupra corpului si corpul simte si absoarbe absolut tot.
Cu atacurile de panica, medicamentos se actioneaza doar in stadii mai avansate, din moment ce nu este ceva grav, sa ai zeci pe zi si foarte sevedere, se rezolva psihologic.
E posibil sa fie si de la pasari dar trebuie observat daca simptomele se agraveaza cand esti expus la puf si praful de la fulgi

| anonim_4396 explică (pentru Miruna333):

Operație?! La ce?! La sinusuri?!
Mi-i frică de astfel de operații. sad

Cât de păsări, da, cred că sunt alergică, pentru că atunci când depășesc 2 săptămâni de nu șterg praful și nu spăl nici cușca papagalilor mei, începe deja să mi se inflameze gâtul și nasul și să mă înfund. Doar că, nu cred că aș putea trăi fără papagalii mei. sad M-am atașat de ei.

| Miruna333 a răspuns (pentru anonim_4396):

Da, operatie. Altfel nu vei scapa si te vei confrunta cu problema asta toata viata

| anonim_4396 explică (pentru Miruna333):

Operațiile de genul, nu sunt clasice, nu?!
Adică în urma lor nu rămân cicatrici, nu? Nu-ți deschide pur și simplu nasul sau fruntea, nu? sad
Chiar nu știu cum sunt operațiile pentru nas și sinusuri. Dar numai gândul la a fi operat în acea zonă, mă sperie. De altfel, ca oricare altă operație. sad