Hei, TPU metronomul ăsta este așa de important pentru cântatul la un instrument?

Eu am fost respinsă la cursul de chitară din cauza asta. Iar în final mi s-a spus că nu am ureche muzicală. Și că nu pot continua cursul dacă nu mă descurc să țin ritmul cu metronomul.

Și deși încerc să nu-mi pese, parcă totuși îmi pasă. Chitara a fost visul meu dintotdeauna. Ador muzica la chitară și credeam că pot face și eu muzică la chitară.
Faza este că de aici mi s-a activat din nou toate angoasele vechi. Cele în care nu știu ce naiba caut pe această lume. Dar mai ales știu că acum s-a încheiat pe viață orice pas către direcția chitară și muzică.
De ce niciodată nu am excelat la nimic, dar mai ales de ce Dumnezeu lasă astfel de oameni pe lumea asta? Mereu m-am întrebat asta. Oameni care nu vor reuși nimic în viață. Care este rostul acestor oameni pe acest pământ? Nu avem niciun rost și oamenii gen eu, mereu vor trage triplu ca să ajungă mereu la un nivel mult mai jos decât a altora, cărora lucrurile le vine natural.
Dacă mă sinucid e păcat, dar așa praf ce rost are viața?
Nu mă înțelegeți greșit, am o viață bunicică comparativ cu a multor altora, care aud că au tot felul de povești care mai care mai cringe, dar o am datorită mamei mele și a familiei mele, care așa imperfectă mi-a oferit protecție mereu în felul ei, daaar eu ca om nu am excelat în nimic. Dar mai ales mereu am fugit după un hobby pe care să-l fac cu pasiune, cu ardoare, cu dedicare, dar mai ales care să mă facă să nu mai simt vidul interior, însă am realizat că nu pot excela la nimic, cu atât mai mult să vând acel ceva. Iar toate visele mele m-au dus către artă. Arta de fapt a fost visul meu suprem. Indiferent pe ce palier, arta a fost super importantă. Însă în realitate nu am reușit nimic.
Am încercat de-a lungul vieții de toate, muzică, să cânt, un fiasco, nu am voce, am încercat să dansez, nimic, nu mă descurc și nici kilogramele nu mă ajută, am încercat fotografie amatoricească cu telefonul, nimic, am renunțat și am realizat că nici asta nu mi va ieși, am încercat cofetărie, am făcut curs, stau cu diploma de cofetar in sertar că am realizat că nu-mi place munca de cofetar cu echipa, iar singură nu am clienți și deci o iau de la capăt. Am încercat să fac sport și visam să fiu antrenoare, nimic. Am visat să fac un sport, la fel nu pot face sport din cauză că în orașul meu nu e nicio sală de asta de antrenamente, iar unicele sporturi sunt cele de echipă, iar mie munca în echipă nu-mi place. Iar singură, poate doar Squash, chiar am o sală în oraș, dar din cauza anxietății nu mă pot duce la acea sală să exersez. Am scris poezii, dar cu acest domeniu deja nu voi face nimic, deoarece nimeni nu mai citește poezii. Am încercat și cu romane, dar nu se leagă nimic cap coadă, de o poveste. Și oricum ce mai pot scrie eu acum de când cu Netflix și n filme și povești prezentate acolo?! Am fost la tâmplărie, dar am realizat că e departe de mine atelierul și fiind și multă lume și mulți bărbați am renunțat și la acel curs. Am realizat că erau multe chestii tehnice și nu e doar artă. Am visat să fac haine, dar am mașină de cusut și nu știu să pun ața și acul în ea. Și am realizat că și croitoria, ceea ce la prima vedere pare artă, de fapt e tot tehnică.
Deci ce domeniu ar fi artă fără tehnică?! Și ce domeniu pot găsi și eu să mă simt plină, fericită și împlinită?!
Am căutat peste tot aproape 20 de ani dar simt că nu mi-am găsit vocația, menirea, sensul în viață și nici hobby-ul ăla pentru care m-aș trezi să-l fac și cu 40 febră sau desculță, flămândă, plină de boli sau chiar huiduită și batjocorită. De ce?
De ce unora le e menit să nu găsească sensul în viață și oricât ar încerca nu vor excela la nimic?!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook