Nu vi se pare nedreaptă viața uneori?!

Nu vi se pare că unora le dă așa de mult Dumnezeu iar altora nu?!
Și aici nu mă refer la material, la ce e vizibil cu ochiul liber, ci la felul de a fi al omului.
Cum ar fi, curajul, îndrăzneala, potențialul, puterea. De ce unora le-a dat de parcă ar avea 5 motoare și altora de parcă le-a făcut o pomană?!

Mai sunt pe aici persoane de 20, 30 de ani, care nu pot ieși la un date? Care se simt înghețați și preferă singurătatea?!
Voi cum faceți să depășiți momentul?

Eu mă simt umilită din nou, de viață, de Dumnezeu, de tot, deoarece am eleve la școală, vreau să zic de clasa a IV-a, care s-au îndrăgostit, care simt fluturi în stomac, care îmi mărturisesc ce simt ele și eu am 30 de ani și nu pot ieși din casă și la un date. Și tot văzându-le pe fete că au experiențe de la vârsta asta, mă gândesc că eu nu am avut niciodată o experiență de genul la vârsta lor, poate ceva pasager după 20, dar și alea doar în mintea mea, oricum. Și nu mă refer la se* aici, ci pur și simplu la sentimentul de îndrăgostire.

Cum e asta? Un copil de 10 ani are curaj de a se îndrăgosti, de a fugi după un băiat, iar cineva de 30 nu?! Vi se pare fair o astfel de viață și lume?
Eu nici nu mai înțeleg în ce dr de lume trăiesc.

In aceste cazuri nu Dumnezeu e de vina ci tu singura esti de vina pentru ca iti traiesti viata pentru ochii lumii! Daca nu te-ai mai gandi la ce zice una sau alta cand faci ceva ce-ti place atunci nu ai mai avea o astfel de viata! Cand vrei sa faci ceva pur si simplu o faci ca sa te simti bine nu te gandesti nici la ca va urma dupa, sau la ce va zice lumea, pur si simplu faci ce vrei in viata asa cum iti vine! Copilele alea de aceea se indragostesc ca pentru ele lumea nu exista iar asa pot face ce vor si ce le place!

Eu aici nu mă refer la ce nu vreau sau vreau să fac.
Ci la ce nu pot. Ce nu pot pe baza trecutului care m-a format ca cea de astăzi. Asta poate că analizez eu mai mult și mă gândesc oricum la avantaje și dezavantaje, e cu totul altă treabă. Dar eu mă refer la cine am devenit eu astăzi, din cauza a ceea ce am pățit în trecut.

Ca spre exemplu a ieși la un simplu date cu un tip. Și totul din cauza bullyingului școlar și stradal și a traumelor suferite (nici nu mai intră tata aici, în poveste). Deci cum să nu fie Dumnezeu, dacă El mi-a dat să întâlnesc acei răi tipi în trecut și toate acele umilințe? Cum să nu fie ăsta un destin, o soartă?!
De ce?! E clar o cruce. Iar dacă nu o aveam pe asta, oricum aveam alta. Deci tot aveam una. Însă când deja vezi că anxietatea socială și fuga de social îți conduce toată viața, nu ți se pare prea mult?! Și nici nu mai zic de un băiat și o relație, să zicem că aia e deja fița pe care nici nu o mai aspir. Însă când vezi că anxietatea socială, te înghite efectiv, adică te face să alegi cele mai slabe joburi, doar pentru că la un job unde e răspundere mare și vorbit mult, nu ai face față sau chiar ai îngheța, dar când vezi că alții doar pentru că nu au aceeași problemă cu a ta, au joburi mult mai bune și poate sincer, nici nu au avut notele tale în școală ori chiar nici nu are vocabularul tău sau IQ-ul tău, dar el câștigă mai bine ca tine, doar pentru că el și-a permis merge la un astfel de interviu, angajatorul l-a plăcut din prima și el nu are problemele tale, cum crezi că e asta?
Cum crezi că e, când vezi că tu și azi te spetești la 30 de ani să mai citești o carte, să studiezi din cât mai multe domenii, să mai înveți un skill sau chiar o limbă străină, poate, da tocmai și pentru că fiind claustrat în propria locuință, și neavând la un moment dat ce să faci, te apuci și studiezi, dar când știi că degeaba studiezi că vei rămâne oricum tot doar închis între 4 pereți, și altul care nu știe nicio limbă străină deja lucră într-un loc fain, prin nu știu ce țară faină, dar el nici nu știe limba aia, și vine apoi în aceeași țară cu a ta, ca să-și ia mai multe case și mai multe mașini, cam cum e?!
Asta nu e nedreptate?! Oare?!

Traiesti in lumea in care te afli. Oamenii sunt diferiti, bine ai aterizat in grupul sau specia umana
Sa simti, sa arati, sa stiu si eu ce ai mai enumerat tu, tine de ce ai mostenit.
Omul este specia cea mai diferita, ma refer diferente in cadrul speciei, intre indivizii umani.
In lumea salbaatica nu prea vezi asa ceva, dar la om, diferente cum spui si tu de la pamint la luna, asa am vrut noi oamenii, suntem constienti, avem sentimente, moralitate, care nea adus in prapastie
Esti bolnav, ai nu stiiu ce boala care se poate transmitem, hai sa-l ajutam saracu, e si el un om, dar apoi ala se apuca si torna pl; ozi, isi duce mai departe defectul, cam asta se intampla in specia noastra.
De asta existe atitea diferente sau diferente foarte adinci, foarte vizibile. Uni oamenii simt mai putin sau deloc, altii mai puternic sau normal.
Toate ce enumerat se datoreaza bagajului genetic cu care este inzestrat fiecare individ, iar la noi bagajul asta este foarte variat comparativ cu lumea salbatica, cu restul lumii animale.

Dzeu nu exista, ca de ar fi existat ar fiu avut el grija sa dea cui trebuie si cit trebuie corect? Deci nu mai va agatati de chestii din exterirul nostru, cand de fapt vina, sau problema este chiar in noi.

De tine depinde totul, tu esti persoana care poate schimba cursul vietii. Curaj.

Schimba-ti mintea, metanoia.
Nu e adevarat ce spui. fiecare om e unic in felul lui. Moise, era un foarte prost orator, balbait, si totusi iubit de Dumnezeu. Cauta singura si citeste mai mult.

Poate doar iti place sa te complaci in situatia de victima, poate fi si asta.
De ce nu "poti iesi din casa"?

Eu atâta timp cât am două mâine și două picioare voi munci pentru absolut tot vrea de la viață și nu-mi voi căuta nicio scuză în alți oamenii și nici nu mă voi rezema umerii nimănuia să obțin...

Dumnezeul mi-a dat două mâine două picioare atâta am nevoie de restul mă ocup eu însumi.

Vreau*.

Păi în afară de locurile prestabilite dinainte (CUM E HIPERMARKETUL DUPĂ MUNCĂ și de obicei și acesta este 1 sau 2 la care m-am obișnuit și mi se par mie mai retrase, adică fără multă lume în jur) și de locurile la care sunt forțată să merg (precum JOBUL și medicul, dar și la ăla din an în paște, ce mă mai împinge terapeuta de la spate să ies ca să mă duc la un consult medical), nu prea ies din casă și nu prea interacționez cu nimeni, evitând tot mai mult oamenii. Oamenii fiind din ce în ce mai răi de la o zi la alta.
Nu știu de voi, fraților, chiar și bombardieri sau bi*ches la trup, de pe aici, chiar și cei cu defecte fizice ca mine (deși eu nu consider că aș avea un defect fizic, asta tot voi, oamenii considerați) însă indiferent cum arătăm, eu una pe stradă am întâlnit doar lighioane pe 2 picioare, așa încât mi se cam face silă să mai ies din casă. Sincer.
Cât am fost copil și am părut lipsită de apărare eram zilnic înjurată de needucați pe stradă, apoi când am crescut părea că lucrurile s-au mai liniștit, până ce am dezvoltat eu anxietatea socială și agorafobia și deja și dacă aș fi vrut să par mai normală, nu prea mai am șanse de a părea normală pe drum, apoi, acum 2 ani, m-am trezit că se arunca și cu pietre în mine, fără să fi făcut ceva cuiva, deci eu una nu știu de voi, dar eu una, am întâlnit doar oameni josnici pe drumurile publice. Cu astfel de oameni, eu una nu mai pot ieși din casă. Prefer să mor în casă.

A. pai e simplu.
Ai nevoie de aer curat si poate sa intalnesti cativa oameni pe-acolo.
Fugi cateva zile la munte, sa faci si drumetii neaparat.