Am 14 ani și vreau sa scriu o carte și nu știu dacă merita...
Vreau sa știu dacă am ceva talent.
Nu prea citesc și scriu destul de rar.
Vreau să-mi spuneți părerile voastre sincere.

"Stăteam plictisită in bancă in timpul orei de matematică gândindu-mă la viitorul meu.
O zi ca oricare alta urmând același curs.
Mă trezesc devreme, mănânc, merg la școală și învăț, mă întorc, fac teme,mănânc, stau pe telefon până târziu sau ies cu prietenii, mănânc, mă culc și se repetă...
Zi după zi, an după an.
În timp ce mă uit pe fereastră simt o ușoară oboseală, așa că închid încet ochii și adorm oarecum speriată că voi fi pedepsită dacă sunt prinsă dormind în timpul orei. Nu... Era mai mult decât o simpla oboseala.Îmi simt inima oprindu-se.
După scurt timp mă trezesc brusc auzind o voce.
Nu era dna profesoară(din fericire).
Sunt înconjurată de un negru abundent.
Tot ce pot să văd în afară de asta sunt câteva lumini strălucind puternic în depărtare.

-Sunt singură!

Strig după o clipa de neliniște realizând că mă aflu la ani lumină distanță de casa mea.
Încerc să mă calmez,dar e în zadar.
Parcă știu ce se petrece,acea voce auzită mai devreme mi-a spus totul în timp ce mă aducea aici,abia acum îmi amintesc, dar nu pot accepta.
Am fost adusa aici în ultima mea călătorie.

-Ultima? De ce? Nu pot... Cum?! A da... Am probleme cu inima.
Sau am avut... Cred ca tocmai am făcut infarct.
Doctorul mi-a  spus că nu mai am șanse...Oare asta să fie cauza? Așa simt...
Trebuia să mă aștept.Un miracol e ceva prea măreț pentru mine sau pentru alții, ceva aproape inexistent.
Poate colegii si dna profesoară sunt în jurul meu în acest moment încercând să mă salveze...

Trupul mi s-a preschimbat în ceva mare și tare... Precum o piatra.
Cred că am devenit un asteroid.Încă pot să văd, doar ochii au rămas.
Poate ar trebui sa îmi accept soarta.
Înainte de asta mă întreb dacă există vreo șansă să mă întorc acasă.
Acea voce... Iar o aud.
Îmi dă un răspuns negativ.
Știu... Îmi poate citi până și gândurile. Întreb curioasă:

-Toți au parte de această călătorie înainte de moarte?

-Doar unul din o mie...Fratele tău mai mic nu a avut parte de ea. Te poți considera specială.

-Da... Părinții m-au lăsat la bunici când aveam 2 ani împreună cu fratele meu mai mic. Tatăl era alcoolic și mama prostitu@t@.
Am auzit că totul a mers bine între cei doi până să apar eu...În urma cu un an cel în care aveam cea mai mare încredere(fratele meu) a murit într-un accident rutier. Încercam să nu mă gândesc la asta. Poate a venit vremea să accept.

"Speciala..Cred că am mai auzit asta de la o persoana dragă mie în trecut. Sau am fost..." *Îmi spun în gând*
Sunt în imaginația mea blocata-n propriile-mi gânduri(sau cel puțin asta vreau să cred) pe punctul să cedez psihic neputând să accept situația în care mă aflu.
Rătăcesc în spațiul infinit precum o planeta" rătăcită" fără a fi știuta de cineva.De acum trăiesc și lupt doar pentru mine însămi, existența mea neavând vreun rost.
În timp ce mă afund mai mult în spațiul infinit îmi zăresc coșmarurile și temerile ivindu-se unul câte unul și încătușate pe punctul să mă atace.
Preț de o clipă disperarea mă cuprinde, dar acestea dispar fără urmă în întuneric.Astfel rătăcesc în continuare prin acest infern.
Îmi amintesc... La naștere am avut parte de o experiență asemănătoare.Era versiunea mea îmbunătățită,eu înainte de a ma naște. În acel vis eram personajul suprem cu puterea absolută asupra tuturor.
Cineva puternic ce avea să realizeze ceva de-alungul vieții.
Asta am fost la început. Nu e un vis... A fost realitate de la bun început.
Ei, aceasta călătorie considerată de mine în momentul de față un coșmar îmi demonstrează contrariul, mă face să-mi dau seama de faptul că sunt un 0 în comparație cu Universul și tot ce cuprinde, mă face... Să-mi dau seama de realitatea cruda.
Diferența dintre naștere și moarte.
La naștere avem parte cu toții de o călătorie liniștită și plină de experiențe plăcute,viața la început oricât de mica fiind înconjurată de bucurie și adusă pe Pământ cu grijă și compasiune.
Când e luata sau se pierde tot ce rămâne sunt amintirile ce se întorc împotriva ta în ultimul moment. Poți scăpa dispărând fără urma ca majoritatea formelor de viata în vid devenind o parte din el sau să ai parte de o călătorie lipsita de sens și plina de dispreț și experiente crude înainte de a dispărea.
Voiam să cred că totul se va sfârși curând...
Încerc sa fiu optimista, dar e imposibil.
Pentru prima dată simt adevărata esență e vieții, în care negativismul domina, iar nimicul devine totul și totul nimic.
Eu sunt la mijloc, elementul esențial pentru menținerea acestui echilibru bolnav.
Doar Universul se simte bine în acest plan, plan în care devin prada în propria-mi lume.
Deodată în fața ochilor vad o supernova pe punctul să explodeze.
Mă apropii cu o viteza copleșitoare de aceasta.
Încep sa strig disperată gândindu-mă ca acesta mi-e sfârșitul.Pot să evit ciocnirea, dar nu am timp sa ajung destul de departe pentru a mă feri de explozie.
Pentru a doua oara îmi închid ochii. De data asta nu de oboseala, ci de o frica inexplicabilă.

-Deschide ochii! (îmi poruncește vocea).

Atunci mă trezesc în capătul opus al galaxiei.
Din nou, singură și lipsită de speranță. Părea mai mult un blestem decât un miracol.
La sfârșit cu toții ne temem, de aceea preferăm să continuam viața oricât de mizerabilă ar fi sau în cazul meu "călătoria" în speranța că vom realiza ceva.
Parcă o rază de lumină se ivește în fața mea.
Nu... Era o planetă la mică distanță de mine cu o atmosferă similară Pământului.
Mă apropii gândindu-mă că am o șansă de a începe o noua viață aici.
Intru în atmosfera ei și într-o fracțiune de secundă trupul mi-e cuprins de flăcări.
Uitasem că sunt un asteroid... Părea prea frumos ca să fie adevărat.
Înainte de impact văd un pârâu cristalin. "E asa frumos..." îmi spun cu lacrimi în ochi.Si zâmbesc în sufletul meu.Frica se risipește.
La contact cu pământul corpul mi-e spulberat în milioane de bucăți și dispare.
Tot ce rămâne în urma e un tip de energie ce va călători pentru eternitate în timp și spațiu... Noua eu."

Deci?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook