| Bbybianca26 a întrebat:

Am si eu o problema: in data de 1 decembrie am avut un contact sexual neprotejat. Tin sa mentionez ca era prima zi din perioada fertila. Cu o luna inainte mi-a venit ciclul cu 5 zile mai repede. Ciclul trebuia sa-mi vina acum 4 zile si nu a venit. Mi-am facut pana acum 2 teste de sarcina la un interval de 3 zile intre ele si rezultatul este negativ. Care ar fi problema? Tin sa mentionez ca nu am nici un simptom cum ca mi-ar veni ciclul, dar din ce imi amintesc nici luna anterioara nu am avut. Se poate sa fiu insarcinata? Sau se poate ca luna aceasta sa nu-mi vina ciclul? Am si facut recent un tratament cu antibiotice pentru o raceala severa.

Răspuns Câştigător
bursuc001
Userul Lunii
| bursuc001 a răspuns:

NU ai dat detalii : vârsta, când ai avut PRIMA menstruaţie/menarha, dacă eşti în PRIMUL an de ciclu menstrual, datele ciclului menstrual pe cel puţin ultimele 6 luni, dacă au mai fost întârzieri ( în trecut ), dacă ai fost la ginecolog pentru astfel de dereglări, un eventual diagnostic, eventuale tratamente, dacă ţi-ai început recent viaţa sexuală, etc.

Dacă eşti în PRIMUL an de ciclu menstrual, atunci sunt NORMALE astfel de dereglări/întârzieri şi NU ai de ce să te îngrijorezi!

În general, primele 5 menstruaţii întârzie ( uneori chiar şi 3-6 luni, depinde de vârstă ) - dar, cu timpul, cam în decurs de 1 an, se va "regla" cât de cât şi vei avea menstră aproape lunar.

Spre exemplu a 2-a menstruaţie poate întârzia cam 4-6 luni, apoi a 3-a poate veni cam după 3-4 luni, a 4-a cam după 2-3 luni, etc.

Se poate să fie aceeaşi situaţie şi în cazul tău.

NU ai de ce să te îngrijorezi, aceste dereglări hormonale sunt foarte FRECVENTE în primul an de ciclu menstrual.


Dacă NU eşti în primul an de ciclu menstrual, atunci NU sunt normale astfel de întârzieri!

Cauze generale posibile în cazul întârzierii menstruaţiei : răceală, dereglare hormonală, stres, infecţie, probleme medicale ( chist ovarian, ovar polichistic, etc. ), sarcină,...

O întârziere acceptabilă, din diverse cauze : răceală abdominală ( NU răceala "comună" ) sau răceală la ovare ( anexită ), infecţie, medicamente, etc., este de MAXIM 7-10 zile; tot ce DEPĂŞEŞTE 10 zile reprezintă o "problemă medicală"!

Poate fi vorba de :
1 ) o dereglare hormonală - situaţie în care TREBUIE să consulţi un endocrinolog, care îţi va prescrie analize hormonale pentru a determina dozajul din sânge şi apoi vei primi tratament
2 ) probleme de natură ginecologică ( chist ovarian, ovar polichistic, etc. ) - dacă au mai fost astfel de întârzieri şi în trecut - situaţie în care TREBUIE să faci un control ginecologic, unde îţi va face o ecografie ovariană sau una vaginală pentru a verifica starea ovarelor/uterului şi trompelor uterine.

AMBELE controale trebuie făcute simultan - deci, mergi la medicul de familie şi ceri Trimitere atât la endocrinolog, cât şi la ginecolog!

Dacă este vorba de chist o să-ţi prescrie un tratament cu tablete anticoncepţionale pe 3-6-9-12 luni ( până se dizolvă chistul respectiv ) şi control periodic ( din 3 în 3 luni ).

Dacă NU este chist atunci îţi va prescrie tratament cu Duphaston pe 10-30 zile ( eventual chiar pe mai multe luni ), după care o să-ţi vină regulat menstruaţia.


De asemenea, dacă ai dereglări menstruale dese, poţi să bei ceai ( sau tinctură ) de creţişoară şi/sau ceai de coada şoricelului - vezi informaţii la linkul :
http://www.formula-as.ro/......ului-10059

http://tratamente.naturale.din.plante.alb.ro/......um%29.html

http://www.formula-as.ro/2010/923/medicina-naturii-44/cretisoara-12562


Ori ceai sau tinctură/extract din/de mlădiţe de zmeur - vezi detalii la linkul :
http://magazin.remediu.ro/ceai-zmeur-frunze-50-gr-dacia-plant-683.html

http://www.naturaplant.ro/produse/591/Extract_din_mladite_de_Zmeur

http://www.sanatate-si-frumusete.ro/....../index.php


Aceste ceaiuri NU exclud un control ginecologic!

La ginecolog poţi merge şi SINGURĂ ( FĂRĂ mama, chiar dacă eşti minoră; n-ai precizat vârsta ), TREBUIE doar să ai la tine : actul de identitate + Trimitere ( de la medicul de familie sau de la Cabinetul şcolar ) + Programare ( pe care o poţi face telefonic sau personal ).


Multă sănătate.

11 răspunsuri:
bursuc001
Userul Lunii
| bursuc001 a răspuns:

Bună!

Primul test de sarcină concludent trebuia efectuat DUPĂ data de 22.12. 2014 cu PRIMA urină de dimineaţa!
Testele făcute înainte de 22.12 NU sunt concludente - deci, le-ai făcut DEGEABA!


Eventual, să REFACI 1-2 teste de sarcină CORECTE, aşa cum EXPLIC mai jos...



În privinţa sexului NEPROTEJAT, aici este o altă "discuţie" :

Din PĂCATE, există RISC de sarcină :(


NU se face sex neprotejat decât atunci când îţi DOREŞTI un bebe!

Poţi rămâne însărcinată în ORICE perioadă, dacă faci sex neprotejat!

În general, cu 5 zile înainte de menstră + perioada menstruaţiei + 5 zile după menstră este o perioadă cu fertilitate REDUSĂ ( spre medie ), deci riscul de sarcină este mai mic, dar NU inexistent.

TREBUIE să folosiţi PREZERVATIVUL – atât în momentul dezvirginării, cât şi după!

De asemenea, trebuie ştiut că la dezvirginare se POATE produce o "ovulaţie SPONTANĂ" : deci, în acel moment e posibil să fi cel mai fertilă ( indiferent de perioada "normală" de fertilitate calendaristică )!

Dacă NU folosiţi prezervativ ( la fiecare partidă/număr ), atunci există RISCUL să rămâi însărcinată – indiferent de perioada de fertilitate în care te afli.

DAAA, există RISCUL să rămâi însărcinată chiar dacă nu ejaculează în tine - mai ales când te afli în perioada cu fertilitate RIDICATĂ.

Se poate rămâne însărcinată în orice perioadă, chiar dacă faci sex când eşti pe ciclu ( depinde de fiecare organism )!

Acum vreo 2-3 luni am „întâlnit" tot AICI ( pe site ) o fată care a rămas însărcinată făcând sex ÎN timpul menstruaţiei - avea 16 ani şi dorea să ştie cum poate face avort.

Deci, după cum vezi, orice se poate ÎNTÂMPLA!

În PRIMUL rând, NU se face sex FĂRĂ prezervativ, INDIFERENT câtă încredere ai în partener, sau câte „asigurări" ţi-a dat!

În cazul în care nu folosiţi prezervativul ( chiar şi pentru câteva secunde/minute ), CHIAR dacă nu a ejaculat în tine, EXISTĂ un "risc" ( de sarcină ) mai MIC - datorat lichidului preseminal, care poate CONŢINE spermatozoizi!

Lichidul preseminal este un lichid care iese cu "ceva" timp înainte de ejaculare şi poate CONŢINE spermatozoizi - numărul lor DIFERĂ în funcţie de mai mulţi factori : nivelul de excitaţie ( înainte de a ejacula ), un eventual sex oral practicat înainte de penetrarea vaginală, sau ejaculări anterioare RECENTE ( la „partide" repetate ), etc. - şi POATE produce sarcină ( mai ales dacă te afli în perioada fertilă )!

Acum depinde şi de parteneri, de motilitatea spermatozoizilor, etc! Deci, RISCUL de sarcină ar fi ( aşa cum spuneam mai sus ) de 10-15 % ( în perioada nefertilă, şi se DUBLEAZĂ în perioada cu fertilitate RIDICATĂ ) - şi se datorează acelui lichid preseminal!

Totuşi, RISCUL este destul de MARE : într-un mililitru de spermă sunt cam 30 milioane de spermatozoizi, iar la o ejaculare "normală" se ejaculează cam 2-6 mililitrii - deci, la o ejaculare normală, sunt ejaculaţi cam 60 milioane-180 milioane de spermatozoizi - din care 1 singur este SUFICIENT ca să fecundeze ovulul şi GATA, eşti MĂMICĂ!

Chiar dacă NU a ejaculat în tine, apare acel lichid preseminal, care CONŢINE spermatozoizi - chiar dacă nu conţine 180 milioane, unul SINGUR este SUFICIENT ca să rămâi însărcinată!

N-o spun doar eu, o spun şi alţi medici specialişti, eu DOAR vă explic vouă!

Pentru detalii, ca să te convingi că am dreptate, VEZI linkul : http://www.clopotel.ro/......r-141.html şi http://www.contraboli.ro/......traceptie/

Lichidul preseminal poate apărea şi după un minut, NU sunt necesare 15 minute...

Pentru a preveni LUNAR o posibilă sarcină se RECOMANDĂ următoarele metode : prezervativ, tablete anticoncepţionale ( prescrise de MEDIC ), ovule sau creme spermicide/contraceptive, metoda "calendarului" ( când ai ciclu regulat ), etc.

Vorbim despre ciclu menstrual REGULAT dacă timp de cel puţin 6 luni consecutive îţi vine menstruaţia la acelaşi interval/număr de zile )!

Bine-nţeles, dacă ai menstruaţie NEREGULATĂ, atunci RISCUL de sarcină există permanent ( deoarece nu şti când ai ovulaţia )! Iar dacă ai ciclu REGULAT ( ceea ce NU prea cred ), atunci RISCUL este mai crescut în perioada cu fertilitate mai mare ( DAR asta NU înseamnă că în rest ar fi inexistent, ci doar că ar fi mai scăzut )!

Apoi, dacă faceţi sex NEPROTEJAT folosind metoda "coitului înrerupt" ( Coitus interruptus ) - mai ales în perioada cu fertilitate RIDICATĂ - atunci RISCUL de sarcină ESTE FOARTE MARE, mai ales dacă ai ciclu neregulat ( şi NU şti exact când ai ovulaţia )!

Metoda aceasta, "coitul înrerupt" ( adică scoaterea penisului din vagin, în momentul ejaculării ), se utilizează COMBINATĂ cu "metoda calendarului" şi, OBLIGATORIU cu folosirea prezervativului în perioada cu fertilitate ridicată!

Apoi NU EXISTĂ perioadă fertilă şi perioadă nefertilă - EXISTĂ DOAR perioade cu fertilitate RIDICATĂ ( crescută/sporită ) şi perioade cu fertilitate SCĂZUTĂ!

Nefertilitate/infertilitate ( perioade nefertile ) EXISTĂ doar atunci când eşti „sterilă" ( ca urmare a unor afecţiuni MEDICALE )!

Dacă ai menstruaţie REGULATĂ ( doar ATUNCI cunoşti când are loc ovulaţia ), atunci putem discuta despre perioadă cu fertilitate ridicată/scăzută, ASTFEL :
„Perioada fertila" este strans legata de momentul ovulatiei, si se stie ca ovulatia are loc cu aproximativ 14 zile inainte de menstruatie ( dacă vorbim de un ciclu REGULAT de 28 zile ), si NU la 14 zile dupa menstruatie cum se scrie in mod gresit in unele articole de pe internet.
„Perioada fertila" ( adică cu fertilitate RIDICATĂ ) incepe cu 4-5 zile inainte de ovulatie ( atat poate supravietui spermatozoidul in uter ) si se termina la 1-2 zile dupa ovulatie ( perioada in care ovulul este viabil ).

TOATE celelalte zile se CONSIDERĂ perioade cu fertilitate SCĂZUTĂ - dar, NU INEXISTENTĂ!

Cea mai SIGURĂ metodă contraceptivă este folosirea prezervativului, deoarece are DUBLU rol : previne o eventuală sarcină, DAR previne şi infectarea cu diverse boli cu transmitere sexuală ( BTS ) – la o utilizare CORECTĂ!

De aceea, recomand NEAPĂRAT folosirea PREZERVATIVULUI ( alunecarea va fi mai uşoară, eviţi riscul de sarcină şi diverse boli cu transmitere sexuală ) – mai ales în cazul unei noi relaţii, sau o relaţie „pasageră" ( ori una sub semnul întrebării )!

Dar e foarte important să fiţi ATENŢI la modul de "manevrare" a prezervativului ( deschiderea lui şi "montarea", apoi e importantă mărimea, şi nu în ultimul rând "demontarea" acestuia ) - de asemenea, recomand VERIFICAREA prezervativului după FIECARE "partidă" ( să nu se fi rupt/tăiat; se poate verifica atât vizual, cât şi prin umplere cu apă ) - pentru mai multă siguranţă!

Dacă folosiţi prezervativ de fiecare dată şi la fiecare "număr/partidă" ( ATENŢIE la modul de manevrare/desfacere şi "montare/demontare" ) NU există risc de sarcină ( siguranţă de 99-100 % ), DAR ( repet ) preferabil să-l verifici după partidă!

Să folosiţi prezervativ cu spermicid - chiar dacă se rupe, NU trebuie să disperi, deoarece este lubrefiat/tratat cu o substanţă spermicidă ( cu rol de distrugere a spermatozoizilor ) care va distruge eventualii spermatozoizi care ajung în vagin!

Sau să foloseşti un prezervativ simplu marca DUREX Extra Strength-strong sau Durex Extra Safe ( sunt puţin mai groase ) + un lubrifiant spermicid - acţiunea contraceptivă este aceeaşi ( deci ai DUBLĂ "protecţie" )!

Dacă îţi cunoşti datele ciclului pe ultimele 6 luni ( cel puţin ) poţi să-ţi calculezi : când are loc ovulaţia, perioada cu fertilitate „ridicată" şi data următoarei menstruaţii – folosind „metoda calendarului"!

Un ciclu menstrual este perioada care ÎNCEPE cu PRIMA zi de ciclu ( inclusiv acele zile de menstruaţie ) şi PÂNĂ în prima zi de menstruaţie din ciclul următor - dar fără acea zi, deoarece ea intră la calculul lunii următoare.

Vorbim despre ciclu menstrual REGULAT dacă timp de cel puţin 6 luni consecutive îţi vine menstruaţia la acelaşi interval/număr de zile ).

Cea mai fertilă zi este în ziua ovulaţiei, iar perioada cu fertilitate RIDICATĂ ( şi cu risc MAXIM de sarcină ) ESTE cu 5 zile înainte de ovulaţie şi până după ovulaţie cu 2 zile ( după ).

În primul rând, e foarte IMPORTANT să ţi un CALENDAR SPECIAL ( doar pentru ciclul menstrual, pe care să nu notezi altceva ) : în acel calendar să-ţi notezi, ÎN FIECARE LUNĂ, prima zi de ciclu ( cu pix roşu ) şi apoi ultima zi de ciclu ( cu pix albastru ) – eventual cu verde zilele în care ai făcut dragoste ( când este cazul ).

Nu se ştie când ai nevoie de el...

Metoda calendarului se bazeaza pe cunoasterea zilelor in care femeia este fertila, zile in care daca au loc contacte sexuale neprotejate, se poate produce o sarcina. In aceasta perioada fertila, daca nu se doreste o sarcina se evita contactele sexuale, sau se poate recurge la alte mijloace contraceptive.

Pentru a se putea folosi cu succes metoda calendarului este necesar ca femeia sa tina o evidenta precisa a ciclurilor ei menstruale pe o perioada de minimum 6 luni.

Prima zi a fiecarui ciclu menstrual este ziua in care incepe menstruatia ( numita si ziua 1).
Apoi zilele se numeroteaza in continuare (ziua a 2-a, ziua a 3-a etc) pana la ultima zi inainte de menstruatia urmatoare.
Un ciclu menstrual complet este intervalul de timp cuprins intre prima zi de menstruatie / Ziua 1 a ciclului menstrual si prima zi a urmatorului ciclu.
Durata ciclului menstrual in general variaza intre 25 si 35 de zile, si bineinteles exista si exceptii.

Daca pe toata aceasta perioada durata ciclului menstrual este constanta, adica variata maxima este de 1 zi, inseamna ca ai un ciclu menstrual constant.
Daca in fiecare luna durata ciclului tau este diferita se considera ca ai un ciclu menstrual neregulat.
Daca ciclul tau menstrual are o variatie mai mare de 7 zile este bine ca urmarirea ciclului sa se intinda pe o perioada mai mare de timp.

Folosind „metoda calendarului" ( prezentată cu exemple pe site-ul SURSĂ http://www.mamicamea.ro/......eptie.html ), POŢI să-ţi calculezi CORECT data venirii menstruaţiei şi perioadele cu fertilitate ridicată sau scăzută!

Apoi, o întârziere ( a menstruaţiei ) de până la 7-10 zile ( faţă de data calculată CORECT cu metoda calendarului ) este acceptabilă - dacă întârzie mai mult, atunci pot fi alte „probleme".
Dacă întârzierea este mai mare de 7-10 zile, atunci NEAPĂRAT trebuie să faci test de sarcină ( atunci când ai făcut sex neprotejat sau s-a rupt prezervativul ) şi un control ginecologic.

Atunci când „presupui" că ai rămas însărcinată, pentru mai multă siguranţă POŢI face un test de sarcină - dar, ATENŢIE : la momentul testului TREBUIE să ai cel puţin 3 săptămâni de la ultimul contact sexual neprotejat!

În GENERAL, testul de sarcina trebuie facut dupa MĂCAR 1 saptamana de la intarzierea menstruatiei sau dupa MĂCAR 3 saptamani dupa un contact sexual neprotejat – AMBELE condiţii TREBUIE îndeplinite ( după caz ).

Daca il faci mai repede si rezultatul e pozitiv inseamna ca embrionul s-a implantat repede, dar daca e negativ nu inseamna ca nu exista sarcina.

Vezi şi un Prospect la linkul :
http://farmaciaverde.util21.ro/......mexim.html

Atunci când suspectezi o eventuală sarcină, se face 1 test de sarcină la 7-10 zile de la data la care TREBUIA să-ţi vină ciclul ( dacă e regulat, sau la 15-20 zile dacă e neregulat ) SAU la cel puţin 3 săptămâni de la contactul sexual neprotejat - iar dacă rezultatul e neconcludent : liniuţă/e incomlete, greu vizibile, posibile „umbre" etc., atunci se REPETĂ testul la 3-5 zile!

În cazul unui ciclu neregulat, este PREFERABIL să se REPETE testul de sarcină la 3-5 zile după primul ( INDIFERENT de rezultatul testului anterior )!

Un test CORECT se face din PRIMA urină de dimineaţa, şi NU sunt recomandate acele teste tip „bandă" care se introduce într-un vas cu urină – tocmai de aceea că poţi să GREŞEŞTI mult mai uşor ( introduci prea MULT banda în urină )!

Te duci la farmacie şi cumperi 1-2 teste de sarcină, test tip "stilou"/casetă ( analiză pe bază de urină, NU de sânge sau altele, deci nu test tip „bandă" ) - au un preţ mediu de 10-15 lei/test ( NU cumperi din cele mai ieftine, că sunt şi cu vreo 4-5 lei, DAR nici cele mai scumpe )!

ÎNAINTE de a face testul, seara anterioară ( sau dimineaţa devreme ) - deoarece testul se face din PRIMA urină de dimineaţa - CITEŞTI cu atenţie INSTRUCŢIUNILE, şi le urmezi ÎNTOCMAI, în special TIMPUL de control ( trebuie verificate EXACT la timpul indicat, NICI mai repede, dar nici mai târziu, deoarece testul va fi NECONCLUDENT )!

Pentru alte detalii, vezi articolul de la linkul : http://www.contraboli.ro/cum-se-face-un-test-de-sarcina/

Indiferent de denumirea testului şi de "reclama" care i se face, NEAPĂRAT să-l faci din PRIMA urină de dimineaţa!

EU personal, NU am ÎNCREDERE în acel tip de test "Sure Check" ( care foloseşte urina de peste zi, poate fi NECONCLUDENT, şi cu asta nu-i de glumit ) - şi asta din acelaşi MOTIV pentru care la ORICE analiză/test de urină, din sistemul MEDICAL, se CERE PRIMA URINĂ de dimineaţa ( aceea este cea mai concludentă )!

Acum, tu faci cum doreşti, dar eu NU recomand acel tip de teste, decât DACĂ se foloseşte ( la acel test ) PRIMA urină de dimineaţa ( să NU urinezi în timpul nopţii, altfel urina de la test NU va fi concludentă )!

În CONCLUZIE : pentru a scăpa de orice „bănuială" atunci când ai avut contact sexual neprotejat ( sau s-a rupt prezervativul ), mai ales dacă următorul ciclu o să-ţi întârzie, poţi să FACI testul de sarcină şi, deoarece ( cred că ) ai ciclu neregulat, să REPEŢI acel test la 3 zile după primul ( indiferent de rezultatul primului test )!

Ambele teste TREBUIE să iasă NEGATIVE; dacă unul iese negativ şi celălalt pozitiv – atunci trebuie un consult ginecologic pentru a verifica supoziţia de sarcină ( îţi face un test de sânge pentru depistarea sarcinii )!

Dacă faci testele CORECT atunci au SIGURANŢĂ de 98-99 %, se „confirmă" unul pe altul.

Să ai în vedere şi ASPECTELE prezentate ( pe larg ) la linkul :
http://www.tpu.ro/......mai-mul-i/

Iar dacă se rupe prezervativul POŢI folosi contracepţia de urgenţă ( pilula de a 2-a zi sau de a 5-a zi ).


Toate cele bune.


Sărbători Fericite!
http://i.imgur.com/1e0N7Bl.jpg

http://i.imgur.com/2q6KoEi.jpg

| Bbybianca26 explică (pentru bursuc001):

Am 21 de ani si evident nu sunt in primul an de ciclu.
Am mai avut intarzieri de 3-4 zile si asta din cauza ca am luat o data pastila de a doua zi ( Escapelle) si mi-a dereglat complet menstruatia.
Luna trecuta, de exemplu, ciclul mi-a venit cu 5 zile mai repede si fara nici un simptom inainte.

| bursuc001 a răspuns (pentru Bbybianca26):

Mda, depinde şi când ai luat Escapelle - poate genera dereglări timp de 3-6 luni...

| Bbybianca26 explică (pentru bursuc001):

Am luat Escapelle in Mai anul asta. Dar am observat ca de atunci mi s-a dereglat menstruatia. S-a regulat dar in vara am fost la mare si eram pe ciclu si m-am bagat in apa ( in August) si iar s-a dereglat

| bursuc001 a răspuns (pentru Bbybianca26):

Dereglarea din vară NU are legătură cu faptul că te-ai băgat în apă când erai în perioada menstruală.
Cel mult, atunci ( în acea lună ) se putea întâmpla ca menstra să se întrerupă câteva ore ( sau chiar 1-2 zile ) şi apoi să revină happy

Deci, dereglările au altă cauză - de aceea îţi recomand să mergi la un control ginecologic + unul endocrinologic ( cum explicam anterior )!


O zi frumoasă.

| Bbybianca26 explică (pentru bursuc001):

Am mai facut un test de sarcina si in dimineata asta si tot negativ este. Deci ma gandesc ca alta e cauza intarzierii. Am sa ma programez la un control cat mai curand. Multumesc frumos pentru sfaturi!

| bursuc001 a răspuns (pentru Bbybianca26):

Cu plăcere happy

Multă sănătate.

| Bbybianca26 explică (pentru bursuc001):

Un mic update: mi-am mai facut inca un test de sarcina in dimineata asta si tot negativ este. Insa simptomele menstruatiei au inceput sa apara. Imi voi face oricum o programare la doctor

| bursuc001 a răspuns (pentru bursuc001):

NU ai dat detalii : vârsta, când ai avut PRIMA menstruaţie/menarha, dacă eşti în PRIMUL an de ciclu menstrual, datele ciclului menstrual pe cel puţin ultimele 6 luni, dacă au mai fost întârzieri ( în trecut ), dacă ai fost la ginecolog pentru astfel de dereglări, un eventual diagnostic, eventuale tratamente, dacă ţi-ai început recent viaţa sexuală, etc.

Dacă eşti în PRIMUL an de ciclu menstrual, atunci sunt NORMALE astfel de dereglări/întârzieri şi NU ai de ce să te îngrijorezi!

În general, primele 5 menstruaţii întârzie ( uneori chiar şi 3-6 luni, depinde de vârstă ) - dar, cu timpul, cam în decurs de 1 an, se va "regla" cât de cât şi vei avea menstră aproape lunar.

Spre exemplu a 2-a menstruaţie poate întârzia cam 4-6 luni, apoi a 3-a poate veni cam după 3-4 luni, a 4-a cam după 2-3 luni, etc.

Se poate să fie aceeaşi situaţie şi în cazul tău.

NU ai de ce să te îngrijorezi, aceste dereglări hormonale sunt foarte FRECVENTE în primul an de ciclu menstrual.


Dacă NU eşti în primul an de ciclu menstrual, atunci NU sunt normale astfel de întârzieri!

Cauze generale posibile în cazul întârzierii menstruaţiei : răceală, dereglare hormonală, stres, infecţie, probleme medicale ( chist ovarian, ovar polichistic, etc. ), sarcină,...

O întârziere acceptabilă, din diverse cauze : răceală abdominală ( NU răceala "comună" ) sau răceală la ovare ( anexită ), infecţie, medicamente, etc., este de MAXIM 7-10 zile; tot ce DEPĂŞEŞTE 10 zile reprezintă o "problemă medicală"!

Poate fi vorba de :
1 ) o dereglare hormonală - situaţie în care TREBUIE să consulţi un endocrinolog, care îţi va prescrie analize hormonale pentru a determina dozajul din sânge şi apoi vei primi tratament
2 ) probleme de natură ginecologică ( chist ovarian, ovar polichistic, etc. ) - dacă au mai fost astfel de întârzieri şi în trecut - situaţie în care TREBUIE să faci un control ginecologic, unde îţi va face o ecografie ovariană sau una vaginală pentru a verifica starea ovarelor/uterului şi trompelor uterine.

AMBELE controale trebuie făcute simultan - deci, mergi la medicul de familie şi ceri Trimitere atât la endocrinolog, cât şi la ginecolog!

Dacă este vorba de chist o să-ţi prescrie un tratament cu tablete anticoncepţionale pe 3-6-9-12 luni ( până se dizolvă chistul respectiv ) şi control periodic ( din 3 în 3 luni ).

Dacă NU este chist atunci îţi va prescrie tratament cu Duphaston pe 10-30 zile ( eventual chiar pe mai multe luni ), după care o să-ţi vină regulat menstruaţia.


De asemenea, dacă ai dereglări menstruale dese, poţi să bei ceai ( sau tinctură ) de creţişoară şi/sau ceai de coada şoricelului - vezi informaţii la linkul :
http://www.formula-as.ro/......ului-10059

http://tratamente.naturale.din.plante.alb.ro/......um%29.html

http://www.formula-as.ro/2010/923/medicina-naturii-44/cretisoara-12562


Ori ceai sau tinctură/extract din/de mlădiţe de zmeur - vezi detalii la linkul :
http://magazin.remediu.ro/ceai-zmeur-frunze-50-gr-dacia-plant-683.html

http://www.naturaplant.ro/produse/591/Extract_din_mladite_de_Zmeur

http://www.sanatate-si-frumusete.ro/....../index.php


Aceste ceaiuri NU exclud un control ginecologic!

La ginecolog poţi merge şi SINGURĂ ( FĂRĂ mama, chiar dacă eşti minoră; n-ai precizat vârsta ), TREBUIE doar să ai la tine : actul de identitate + Trimitere ( de la medicul de familie sau de la Cabinetul şcolar ) + Programare ( pe care o poţi face telefonic sau personal ).


Multă sănătate.

| frostxtq a răspuns:

Este posibil sa fii insarcinata, mai ales ca ai avut acel contact in perioada fertila, asa ca sansele sunt mai mari.
Testul de sarcina trebuie facut la 2-3 saptamani de la contact.
E posibil sa fie afectata menstruatia si de la antibiotice, acestea au uneori efecte adverse si pot provoca unele schimbari in organism.
Oricum ar fi, te sfatuiesc sa mergi cat de repede la un control. Ori la ginecologie, ori la medicul de familie sa iti dea trimitere unde considera.

| Bbybianca26 explică (pentru frostxtq):

Pai au trecut 25 de zile de la contactul sexual aka 3 saptamani si 4 zile

| Psychzor a răspuns:

Nu am o rezolvare la problema ta, dar te sfatuiesc sa fii mai atenta pentru ca nu merita un interval de timp de placere pentru saptamani de ingrijorare.

In continuare ti-as spune ca cel mai important este sa te protejezi si vei putea dormi linistita.