| Beccaaa a întrebat:

Cum a fost primul vostru sarut?
Funda pentru cea mai interesanta poveste

Răspuns Câştigător
| Atlas33 a răspuns:

Imi amintesc de vremea cand eram tanar, am cunoscut o fata la cinema, era asezata aproape de mine si avea o rochita rosie cu buline alba cu nasturi incheiata pana la gat. cand am privit-o a facut si ea acelasi lucru, dar imediat am intors capul, pe vremea aceea eram timid. am incercat sa o mai privesc o data dar nu si-a mai indreptat privirea spre mine.era incantatoare si fiecare clipire a ei facea sa-mi tresalte sufletul. observand ca o privesc pe ascuns m-a privit patrunzator si ea,momente in care am inteles si am dat un sens vietii. s-a intamplat apoi ca intr-o zi s-o vad in gara,era intr-un tren ce se indeparta usor.m-a privit zambind,a fost cutremurator,mi-a trimis un sarut ce m-a facut sa alerg sa smulg usile trenului, dar era prea tarziu. m-am intors timp de doua saptamani in aceeasi gara, dar ea nu a mai aparut niciodata, si as da orice are valoare in lumea asta doar sa o mai intalnesc o data, doar pentru o privire chiar si din tren sa fie.

| anonim_4396 a răspuns (pentru Atlas33):

Trist, in viata daca nu ai tupeu greu reusesti ceva.

11 răspunsuri:
| Valentina00 a răspuns:

Eram prieteni de familie si mergeam mereu cu ai mei si ai lui in concedii, dar eram mici ..in jur de 9-10 ani si pe terenul de baschet jucandu-ne amandoi ne-am sarutat laughing dar avand in vedere ca nu stiam '' cu ce se mananca acest sarut '' l-am lasat pe el sa ma indrume ..si apoi ne-am tot sarutat pe ascuns sa nu ne vada parintii nostri laughing)

| kRedhead a răspuns:

Era toamna-iarna, aveam vreo 13 ani si eram intr-o relatie cu un tip de o saptamana si putin, insa nu ne sarutasem deloc pentru ca mie imi era foarte frica laughing. Iesisem intr-o zi sa ne plimbam si m-a condus pana acasa. Eu in fata blocului am un fel de pervaz, si ne-am asezat putin acolo inainte sa intru in bloc. Ne uitam unulla altul, cu fetele alea de copii puri si inocenti si am zis hai sa incerc, desi tremuram toata si nu voiam sa fac asta. Mi-am tuguit buzele si m-am apropiat incet in timp ce el a facut acelasi lucru, iar cand ne-am atins buzele el a inceput sa-mi bage limba animalic in gura, iar eu m-am desprins repede rolling on the floor)). Nici nu stia sa sarute, a fost atat de oribil incat atunci cand m-am dus in casa m-am spalat pe dinti de o gramada de ori. Bleah. Mi-as dori sa pot uita asta laughing

| Jipa95 a răspuns:

Am invitat-o la un suc, dupa aia ne-am sarutat. Sfarsit.

| dana12848 a răspuns:

Era cu un baiat mai mic ca mine cu 4ani laughing) si ne ascundeamlaughing mereu.a fost ft simplu ca umed laughing)))))))))))))))eu aveam 12 iar el 8 laughing asta a fost primul meu sarut frantusesclaughing)))

| xadsada a răspuns:

A fost in viitor.

| Rebeka88 a răspuns:

Pai...eram impreuna de 2 saptamani ne plimbam intr-o seara de primavara spre vara.era luna plina asa ca ne-am dus la un restaurant cu etaj, am inceput sa dansam si... fara sa ne dam seama ne-am sarutat (cu o luna inainte sa implinesc 14 ani)

| lTudyl a răspuns:

Eram beat, nici macar nu o cunosteam.
Ea era de asemenea beata!
Si am inceput sa ne sarutam.(eram la o petrecere)

p.s. Dupa nu cred ca am mai vazut-o vreodata! laughing

| Loreddana a răspuns (pentru lTudyl):

Ba da ai mai vazut-o dar nu tii tu minte de beat ce erai faptul ca te-ai sarutat cu maica-ta.

| lTudyl a răspuns (pentru Loreddana):

Probabail ar trebui sa rad la cat esti de proasta! rolling on the floor))))))))

| Loredana555 a răspuns:

Era un baiat la mine in scoala pe care nu il suportam,mi-se parea foarte antipatic,insa la un moment dat am inceput sa vorbim si am tot vorbit o perioada pana cand spre surprinderea mea am inceput sa ma indragostesc de el.A fost pentru prima oara cand am simtit ce inseamna sa te indragosteti,asa ca pana la urma am acceptat sa fim impreuna. Eram timida,era primul meu iubit si imi era teama de un sarut,sincer nici nu stiam exact ce inseamna asta, asa ca timp de o luna de zile ne-am pupat pe obraz.
Si intr-un final primul sarut a fost la scoala, la el in clasa, eram doar noi doi, tin minte perfect acea imagine si acum dupa 7 ani. Eram intre primul si al doilea rand de banci, mai exact intre a2a si a3a banca cand m-a luat in brate, m-a intrebat "Ma iubesti?" si am raspuns "Da", iar apoi s-a apropiat de mine si si-a lipit buzele de ale mele.Eram oarecum speriata, surprinsa, nu stiam exact ce sa fac, dar ma simteam in al 9-lea cer!