| Oanix21 a întrebat:

Fetelor, ajutați-ma cu o părere.
Menstruația trebuia să apară luna acesta pe data de 18.
Azi, 22 nov am făcut test de sarcina tip banda Barza, fiind 18 zile de la penultimul contactul sexual și de la ultimul fiind 11 zile. Emoții îmi da însă data de 4 care mă pune pe gânduri ca poate as fi ovulat fiind a 18-19 zi de ciclu și la 32 de zile am înțeles ca pe atunci ai ovula, dar având scurgeri vaginale din alta cauza, nu mi-am dat seama de consistenta secreției sa spun ca as fi fost la ovulație. Într-un articol am citit ca ovulație nu se produce exact în fiecare luna la fel, e adevărat? El nu a ejaculat și spune ca nu a scăpat nimic acolo. Cand sa mai fac teste? O sa iau mai multe modele dacă acelea tip banda nu sunt chiar asa bune.
Pe net scrie tot felul de date când testul ar ieși pozitiv cu adevărat. La 21 de zile de la contact, ba o saptamna de la întârzierea menstruației, ba 10 zile, nu mai înțeleg nimic. Am 5 zile de întârziere însă burta ma doare de câteva zile, sânii ma dor foarte foarte puțin, am stări efectiv ca și când îmi vine menstruația și am avut și o mica scurgere puțin puțin maronie dar nu mult.am multe scurgeri albe și groase(bănuiesc ca o fi o răceala sau ceva)
Menționez ca așteptarea m-a stresat, am o perioada aglomerata. Vouă cât v-a întârziat cel mai mult? Cam cât sa mai aștept?

4 răspunsuri:
| dullcat a răspuns:

Buna.Daca vrei un rezultat concludent, e recomandat sa faci testul de sarcina la 7-14 zile de la intarzierea menstruatiei.Cred ca cel mai mult a intarziat o luna. de fapt, corect spus e ca a sarit cu totul si a venit in urmatoarea luna.laughing

| Miruna333 a răspuns:

Menstruatia intarzie din N motive, nu doar sarcina. Ai facut mult prea repede testul. La 21 zile de la ultimul contact. Cel mai mult o luna si mi-a intarziat.

| Gigiduru007 a răspuns:

Ai luat-o!

| NikiNikisor a răspuns:

Buna, nu este neapărat sa fii însărcinată, lipsa menstruației poate fii si din alte cauze, acea secreție maronie indica de cele mai multe ori o cistită, sau ca in cateva zile vine menstruația, sper ca te-am ajutat