anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Nici nu știu cum să încep... Încep prin a spune că eu am 18 ani și jumătate, iar el 21, că ne iubim enorm, că niciodată nu am avut atâta încredere într-un băiat cum am în el, că simt că suntem suflet pereche, că dacă cineva o să-mi spună că visez sau că suntem prea tineri și că relațiile de acum nu durează, poate nici nu m-aș strădui să-l contrazic; aș crede că nu știe ce-nseamnă să iubești. Avem multe, multe planuri împreună, planuri realiste și altele numai în stadiul de dorință, dorințe pe care sperăm să le împlinim cândva.

Prima noastră noapte de dragoste.s-a întâmplat recent, chiar dacă fără contact sexual. Poate o să strâmbați din nas și-o să ziceți că nu, nu se cheamă că am făcut dragoste, dar la noi se cheamă, pentru că exact asta am făcut. Data viitoare, e destul de posibil să se meargă mai departe... Ce sfaturi îmi puteți da pentru atunci când o să se întâmple? Va fi prima dată atât pentru mine, cât și pentru el. Mi-e puțin teamă că o să mă doară dar teama asta e învinsă de încrederea pe care o am în el, iubirea ce i-o port și de cât de mult îmi doresc să fiu cu el.

3 răspunsuri:
| poliku a răspuns:

Si teama va mai fi invinsa de placerea pe care o vei simti in momentul respectiv.Sfaturi...sa fi tu insuti si in rest cred ca vine de la sine.

| h3r a răspuns:

Ce era atât de important să ne spui cât de mult vă iubiți?

Ai zis că ați avut prima noapte de dragoste. Deci știi cum este. Mai trebuie doar cheia în contact.

| NnDWtf a răspuns:

Nu te doare de sa-ti cada pasarica, sa poarte prezervativ ca sunt sanse mari sa ramai insarcinata la dezvirginare, in rest, tu trebuie sa fii relaxata ca sa nu simti durere, daca esti incordata si te doare e foarte posibil sa-ti pierzi apetitul sexual => nu vei avea mai mult de 2-3 contacte pe saptamana pentru ca nu o sa-ti doresti asta, sau o sa faci sex cu el din obligatie.