| Edyez a întrebat:

Salutare tuturor. Am și eu o "problema", mai degrabă nu e o întrebare și dorința de a primi un sfat. Sunt in prima mea relație de o lună și ideea e ca, eu chiar tin la fata asta, ne-am cunoscut întâmplător printr-o prietena la un eveniment. Eu am 17 ani și niciodată fetele nu au fost o prioritate pentru mine, nu pentru că sunt pe invers, haha, pur și simplu mie îmi place să mă distrez și să îmi văd de viitorul meu, pe principiul asta am fost mereu, însă am recunoscut și în fața unor prieteni că daca e sa se întâmple că așa vrea Domnu nu voi spune "nu" iubirii și uite că nu am spus nu. Ideea e ca fata asta are niste probleme cu părinții, părinții ei sunt divorțați, se cearta și nici eu nu știu exact situația, dar îmi imaginez că probabil "își varsă nervii pe ea", oricum părinții ei o iubesc și îi oferă tot ce are nevoie, dar probabil nu ii oferă dragostea și atenția necesara de care avem nevoie toți. Cam acum o săptămână am observat că mă evita și când o chemam pe afară și nu răspundea, eu am spus că-i nepăsătoare sau ceva și i-am spus că eu consider că ea nu vrea relația asta și dacă așa simte eu nu o țin și ne despărțim. Bun, ne-am despărțit (3zile) apoi am fost cu niste prieteni la un fel de camping și a fost și ea și am luat-o sa-i spun daca vrea să rămânem prieteni și atât, pentru că mă gândeam că poate o sa fie o prietenie faina, s-a supărat când i-am zis că eu vreau sa fiu la modul "have fun" si a plecat, am luat-o iar de mana și am intrat în niste povesti mai personale pe care nu credeam că o să ajung sa i le spun, am vrut sa o fac sa și înțeleagă că și eu am probleme, dar incerc sa trec peste ele, nu sa țin durerea in mine și pana la urmă ăla a fost momentul in care ne-am împăcat din vorba in vorba. Ideea e ca noi acum suntem ok, impreuna, dar mie mi-e teama, pentru că, chiar daca vreau să mă distrez, aia nu înseamnă că sunt și genul de băiat care să își dorească o fata doar ca sa o f..., niciodată nu am fost de acord cu asta și mi-e teama pentru că nu vreau sa pun suflet sau ceva și să ne certăm din nou și să mă întristez iar și nu știu la ce mod sa mi-o ard pentru că de ținut oricum o sa țin mereu la ea, dar poate sunt eu prea negativist și ar trebui sa fiu mai pozitiv, să mă gândesc că o să fie totul frumos in continuare mult timp de acum încolo. Voi ce părere aveți? Scuzati-ma că v-am plictisit atâta.

1 răspuns:
| CosminCD a răspuns:

Salut! In anumite situatii pe care le-ai prezentat mai sus, mi-a placut cum ai abordat problema. Uite ce cred eu: atunci cand ai o relatie si vrei sa investesti, trebuie sa intelegi ca trebuie facute sacrificii, trebuie sa-ti ordonezi lista de prioritati, de activitati chiar. Eu cred ca fata asta merita sa aiba pe cineva ca o intelege si tu esti genul de persoana. Daca parintii nu-i ofera dragostea de care are nevoie, iti dai seama ca tu poti sa-i oferi dragoste si intelegere. Cred ca e bine sa ai o discutii serioase cu ea. Increderea se formeaza prin activitatile/discutiile zilnice. Trebuie sa gandesti pozitiv si sa fii optimist. Inteleg ca iti place sa te distrezi (ai si varsta pentru asta), insa poti face in asa fel in care sa iti ordonezi lucrurile si scopurile. Iti doresc succes si sper sa fie bine!