Buna,am de facut un referat in PP despre hidrografia litorarului marii negre,si nu gasesc nimic pe internet si cu poze, ma puteti ajuta?
Dau funda!
Si la multi ani!

Mai caută și o să găsești.

Oceanografie
MAREA NEAGRĂ
Motto
În acele vremuri [homerice], Marea nu era navigabilă şi era numită "Axenos" [neospitalieră] din cauza furtunilor sale hibernale şi a ferocităţii triburilor care trăiau în jurul ei, mai ales a sciţilor, care obişnuiau să sacrifice străini...dar mai târziu a fost numită "Euxeinos " [prietenoasă cu străinii], când ionienii au înfiinţat cetăţi la malul mării.
Strabo, Geografia
Caractere generale
Pe atlas, Marea Neagră apare ca un lac în formă de rinichi, legat de oceanele exterioare prin canalul subţire, ca o aţă, al Bosforului şi Dardanelelor (Aschelson, 1999).
Marea Neagră se găseşte în sectorul sud-estic al Europei, fiind înconjurată de următoarele ţări: România, Bulgaria, Turcia, Gruzia, Rusia şi Ucraina.
Cuveta propriu-zisă este situată între 40°55' - 46°32' lat.N ţi 27°27' - 41°42' long.E. Bazinul hidrografic al Mării Negre are o poziţie asimetrică: cea mai mare parte, adică 82%, ocupă centrul şi sud-estul Europei; restul de 18% cuprinde nordul peninsulei Anatoliei şi vestul regiunilor caucaziene şi transcaucaziene. Bazinul se desfăşoară longitudinal de-a lungul paralelei de 48° lat.N. Extremităţile sale sunt situate la cca.2.900 km, între meridianele de 8°26' long.E (izvoarele Dunării) şi 46°12' long.E (izvoarele râului Medvedinţa). În latitudine se desfăşoară pe 18°: 38°10' lat.N (izvoarele râului Sakarya) şi 55°59' lat.N (izvoarele Niprului). întregul bazin hidrografic însumează o suprafaţă de 2.402.119 km2 (fără suprafaţa luciului de apă din Marea Neagră şi Marea Azov); cu cele două acvatorii se însumează 2.863.119 km2. În cadrul bazinului hidrografic fac parte 21 de state, din care cea mai mare cea mai mare suprafaţă este ocupată de Federaţia Rusă şi Ukraina (49%). Ocupă 20% din suprafaţa Europei şi 1 % din suprafaţa Asiei.







NNr.crt. Statul Suprafeţe şi procente

Suprafeţe km2 ' %
Alte state Ale bazinului aferent Din suprafaţa totală a bazinului Din suprafaţa ţării
1 Federaţia Rusă 17075400 578125 24,07 3,4
2 Ukraina 603700 591550 24,62 98,0
3 Belarus 207600 118350 4,92 57,0
4 Polonia 312677 352 0,01 0,11
5 Republica Moldova 33700 33700 1,40 100,0
6 Slovacia 49,36 47326 1,97 96,3
7 Cehia 78864 21200 0,88 26,9
8 Germania 356945 56400 2,35 15,8
9 Elveţia 41288 1640 4, 0
10 Italia 301252 184 2m (Bondar, 1963).
Creşterea nivelului marin, în cazul seişelor, se face fără naşterea la ţărm a unui lucru mecanic (calmul este starea generală a mării).
Bilanţul hidrologic din cadrul Mării Negre este pozitiv, cu o valoare a intrărilor de 801, 5 km3, şi a ieşirilor de 800, 0 km3.

Intrări Ieşiri
Scurgeri din râuri Precipit Marea ( Marmara Marea Azov Total Evap. Marea Marmara Marea Azov Total
Medii anuale
km 338, 0 237, 7 176,0 49,8 801,5 395,6 371,0 33,4 800,0
% 42,2 29,6 22,0 6,2 100,0 49,4 46,4 4,2 100,0
Volum maxim -
km3 492,0 322,3 274,0 71,0 - 484,0 540,0 46,0 -
% Anul 145, 0 136, 0 156,0 143,0 - 122,0 146,0 138,0 -

1970 1981 1950 1979 1951 1980 1949 -
Volum minim
km 246, 0 1 170, 0 96, 0 35,0 - 289,0 250,0 21,0 -
% 73,0 72,0 54,0 70,0 - 73,0 67,0 63,0 -
Anul 1949 1948 1980 1973 - 1985 1950 1932 -
Tabel 4. Bilanţul apei din Bazinul Mării Negre (după ECOSIN Firm, 1990)
Ponderea cea mai mare la intrări o deţine aportul fluvial (42, 2%), iar la ieşiri, pierderile datorate evaporaţiei (49, 4%). Cel mai important aport fluvial este reprezentat de Dunăre 603% (204 km3), urmat de Nipru 15, 6% (52, 7 km3), Nistru 2, 9% (9, 8 km3). Kîzîl Irmak 1, 9% (6, 3 km3) etc. Peste 80% din aportul fluvial provine din sectorul nord-vestic. Donul, Kubanul, Nipru şi Nistru au suferit în ultimul timp o serie de prelevări ale debitului şi scurgerea în mare este mai redusa.
Nr. crt. Râul Naturală Reducere
%
Scurgerea km3/an 1971-1975 1981-1985 1991-2000 (proiect)
1
1 Don 27.9 19 27 43
2 Kuban 13,4 39 65
3 Nipru 53,5 24 52 71
4 Nistru 9,6 20 40 62
Tabel 5. Reducerea scurgerii medii anuale la unele râuri tributare Mării Negre

Fig.15. Exemplu de seişe (15-16 februarie 1962) în Marea Neagră, la Constanţa (după Bondar, 1963)
Valurile
Factorul dinamic cu cel mai puternic impact asupra ţărmului este reprezentat de valuri. Au o mare influenţă asupra proceselor de transport solid, progradare, abraziune etc. Cele mai multe valuri sunt provocate de vânturile care bat cu putere, într-un timp dat, pe o suprafaţă anume; alte valuri sunt induse de manifestarea vântului într-un loc indepărtat, dar se propagă în alte sectoare sub forma hulelor. La ţărm, atât valurile create de vânturile locale, cât şi cele determinate de hule, din direcţii diferite. îşi pot face simţită prezenţa în acelaşi timp, amplificându-le efectul.
Cei mai importanţi factori care influenţează apariţia şi intensitatea valurilor sunt: intensitatea şi durata de acţiune a vântului, suprafaţa bazinului şi distanţa până la care acţionează vântul pe mare, condiţiile morlometrice ale litoralului etc.
Valurile care vin din larg transportă apa spre ţărm. Transportul în cauză cauzează apariţia unor curenţi paraleli cu linia ţărmului (deriva litorală), dar şi a altora submerşi, cu sens contrar (resac). Neregularităţilc ţărmului dau naştere, local, unor fenomene de refracţie, difracţie etc. şi determină apariţia unor curenţi de compensaţie.
Valurile, în cadrul sectorului românesc, au fost corelate pe baza măsurătorilor efectuate la Constanţa şi Sulina şi au, în general, direcţii echivalente vânturilor de N, NE, E„ SE şi S. La izobata de - 15 m valurile au următoarele caracteristici: 60% au peste 0, 7m înălţime; 33% peste Im; 17% peste l, 5m; 8% peste 2m; 2% peste 3m; 0, 5% peste 4m. Cca. 40% din valuri au între 0, 5- l, 2 m înălţime (Bondar, 1972). Calmul atmosferic are valori de 0, 5-2, 5%.
La Sulina valurile care se transformă în uragane (>22 m/s) se produc odată la 10 ani. La vânturi puternice de >15 m/s, în cazul valurilor deferlante, apele costiere transportă spre sud cca.88-90% din aluviunile dunărene (Şelariu, 1979). De-a lungul izobatei de - 10 m, la asigurarea de 50%, valurile au, în medie, înălţimi de 0, 35m, lungimi de aproximativ 10-12m şi perioade în jur de 3 secunde. Pe aceleaşi poziţii, la asigurări de 15% (15 valuri din 100), pot avea amplitudini de > 0, 5m.

Fig. 16. Harta curenţilor de suprafaţă din Marea Neagră (după Oguz et al., 1993)
Cele mai mari valuri se formează ca urmare a vânturilor de est. La vânturi de 13 m/s sunt valuri de 2, 2 m înălţime dacă bat din est, 1, 6m dacă bat din nord, 1, 2 m dacă bat din sud şi 0, 6 m dacă bat din vest.
La Constanţa valurile eoliene au o frecvenţă de 78%, iar cele de hulă de 11, 8% (Bondar, 1972). De obicei valurile din Marea Neagră se prezintă sub forma unor unde scurte, cu timp scurt de formare şi atenuare. Cele mai înalte valuri înregistrate la ţărm au avut valoarea de 8-10 m.


Curenţii oceanici
Curenţii marini pot avea mai multe cauze: vânturile cu caracter regulat sau locale, diferenţa de densitate, deversările fluviale, diferenţeile de nivel etc. Pot prezenta, modificări faţă de impulsul iniţial ca urmare a forţei Coriolis şi a celei de frecare, fn Marea Neagră se produc toate tipurile de curenţi: eolieni, de compensaţie, de suprafaţă, de fund etc.
Prima hartă a curenţilor marini din bazinul cuxinic a fost întocmită de Knipovici (1933). Se poate accepta o schemă generală conform căreia în Marea Neagră există un curent principal de suprafaţă, de origine eoliană, cu caracter circular pe întregul bazin, care urmăreşte zonele de ţărm în sens invers acelor de ceasornic. În cadrul acestui curent major, se disting, ca celule separate, curenţi cu caracter local (Eastern Gyre şi Western Gyre). Intre curentul principal şi ţărm se departajează alte inele circulare: Kali-Akra, Bosphorous, Sakarya, Sinop. Kizilirmak, Batumi, Caucasus, Crimea, Sevastopol (Oguz et al., 1993).

Fig. 17. Distribuţia curenţilor de suprafaţă (traiectorii şi viteze) în zona de vest a Mării Negre (după Bondar, 1967)
Curentul din dreptul litoralului românesc poartă numele de curentul Dobrogei de Nord şi are o lăţime de 15-25 km. viteză medie la suprafaţă de 0.9-1,8 km/h şi maximă de 5, 5 km/h. În timpul manifestării vânturilor sudice curentul Dobrogei de Nord se destramă şi locul lui este preluat de un curent sudic care transportă ape mai concentrate spre nord, dar deţine o frecvenţă mai redusă.

Fig. 18. Manifestarea proceselor litorale din sudul gurii de vărsare Sulina: 1-Curentul Musura (de compensare); 2- Curentul de Nord; 3- areal sub influenţa curentului deviant; 4- capcana de aluviuni; 5- ţărm de progradare; 6- echilibru relativ; 7- abraziune; 8- linia ţărmului în 1910; 9- linia ţărmului în 1935; 10- diguri; 11- epiuri; 12- gârle şi canale; 13- lacuri; 14- mile terestre; 15- oraşe (după Romancscu, 1996, 1999, 2002)
Adâncimea curenţilor eolieni este variabilă şi antrenează mase de apă cu grosimi reduse (15-40 m). Curenţii de fund (de adâncime) pot prezenta aceeaşi direcţie ca cei de suprafaţă (curenţi unici), sau pot fi de compensaţie (dubli) cu sens opus de deplasare. Au salinitate mai mare (21-22%0), temperaturi relativ reduse vara (11-16°C) şi ridicate iarna (8-15°C). Acţionează până la adâncimi de 100-150 m.
Pe platforma continentală se pot separa anumite tipuri de circulaţie marină: -curenţi costieri, până la 10-15 mile marine de ţărm. Sunt influenţaţi de orientarea ţărmului şi panta submarină;
-curenţi circulari cu sens anticiclonic. Prezintă direcţie şi extindere variabile, în funcţie de condiţiile morfohidrografice şi hidrodinamice;
-curenţi de larg, la est de meridianul de 30 long.E. Sunt formaţi sub efectul factorilor ancmobarici şi au o deviere de cca. 45 grade spre dreapta faţă de direcţia de mişcare impusă de vânt.
La debite mari curenţii fluviali pot pătrunde în apele marine până la distanţe de 2-6 km (cei ai Dunării). Gradienţii de stingere a curenţilor din faţa braţelor Potapov, Bistrîi, Stambulul Vechi, Sulina şi Sf.Gheorghe variază cu 4-11 m/s la fiecare l00 m (Bondar, 1970). Stingerea curenţilor fluviali în adâncime este şi mai accentuată, producându-se totodată şi un contracurent de compensaţie cu viteze de până la 11-13 cm/s.
Litoralul românesc, mai ales cel deltaic, prezintă curenţi cu direcţii, viteze şi frecvenţe diferite ca urmare a morfologiei reliefului, direcţiei vânturilor şi lucrărilor cu caracter antropic. Curenţii cu caracter perpendicular pe ţărm sunt greu perceptibili. Sunt vizibili în dreptul gurilor de vărsare şi au efecte reduse.
În dreptul Deltei Dunării, chiar şi în lipsa vântului, există un curent de suprafaţă cu direcţie N-S ce se deplasează cu o viteză de numai 3-5 cm/s. Este stopat de curentul cu direcţie S-N. Coliziunea se produce în dreptul insulei Sacalin. La vânturi cu viteze de 14-15 m/s se pot deplasa cu 100 cm/s.

Fig. 19. Izoliniile concentraţiilor de fosfaţi μg P/l
Pe litoralul deltaic acţionează doi curenţi paraleli cu ţărmul: unul nordic (9 luni) şi altul sudic (3 luni). În zona de convergenţă are loc o sedimentare accentuată deoarece fluxurile sunt nevoite să coboare în adâncuri. Curentul de nord joacă rolul agentului de spălare, transportând în suspensie materialul aluvionar. Curentul de sud are tendinţa de anihilare a celui de nord. Deoarece deţine o salinitate mai marc şi temperaturi mai coborâte, facilitează precipitarea mai rapidă a materialului aluvionar.
Curenţii litorali cu direcţie N-S detemiină o derivă de plajă care joacă un rol important în transportul aluvionar dunărean. Deplasarea materialului aluvionar depinde de sensul curenţilor şi regimul valurilor deferlante. Curentul de nord deplasează apele în apropierea ţărmului şi se etalează pe o lăţime de 2-8 mile marine. Curentul de sud se deplasează într-o masă compactă de18 m grosime şi lăţime de 40 mile marine, tinzând să menţină la ţărm curentul cu direcţie opusă.
Situaţia curenţilor se complică acolo unde adâncimile de pe platforma continentală sunt mici. La vânturi puternice din S şi SE se produce o obturare a ariei de acţiune a turbionului de la gura Sulinei. Punctul critic de eroziune la ţărm migrează sensibil spre nord (milele 4-2 sud de gura Sulinei), iar în dreptul plajei aluviunile se depun continuu ca urmare a descărcării energiei turbionului (Romanescu, 1996, 1999, 2002). La vânturi puternice din NE forţa turbionului se amplifică şi se completează cu a curenţilor marini veniţi dintre Crimeea şi insula Şerpilor. În acest caz eroziunea se focalizează în sectorul japşa lui Matei -gârla Împuţita. Cordonul litoral din această porţiune este aproape inexistent. Cantităţi mari de cochilii şi materiale grosiere de diferite origini sunt proiectate de valuri şi curenţi, ceea ce denotă puternica energie de descărcare a apelor marine în incidenţa lor cu linia ţărmului (Romanescu, 1996, 1999, 2002).

Fig. 20. Profilul vertical al concentraţiei de NO3, NO2
Interferenţele dintre apele dulci fluviale şi cele sărate marine fac ca aluviunile să fie depuse pe direcţii foarte diferite. Ce se acumulează pe o anumită componentă eoliană, poate fi distrus prin eroziune la alte caracteristici hidrometeorologice. Vânturile din NE şi SE, prin intermediul curenţilor induşi, modifică cel mai puternic linia ţărmului. Deplasările costiere de apă, la intensificări ale vântului, se fac elicoidal, după regula şurubului. Fenomenul este produs ca urmare a vânturilor, morfologiei submarine, dinamicii apelor fluviale şi marine, precum şi forţei Coriolis (Romanescu, 1996).
Curenţii de compensaţie din Marea Neagră sunt de două feluri: de suprafaţă şi de adâncime. Curentul compensativ de suprafaţă se manifestă pe direcţia Marea Neagră - Marea Marmara. Apare ca urmare a faptului că nivelul Mării Negre este mai ridicat decât al Mării Marmara. Bilanţul hidrologic al primei mării este pozitiv. Curentul compensativ de adâncime se deplasează între Marea Marmara - Marea Neagră. Se datorează densităţii diferite existente între cele două mări: Marea Marmara are o salinitate mai mare (39%0).

Fig. 21. Dinamica sezonieră a fitoplanctonului: N-numărul de celule; B-biomasa (după Pyzic, 1998)
Starea calităţii apei din orizontul biologic productiv
Apele infestate ale râurilor ce debuşează în Marea Neagră, ca şi navigaţia intensă, exploatările de substanţe minerale utile şi descărcările de deşeuri, apele menajere, substanţele toxice rezultate din activităţile socio-economice etc, conduc la un potenţial poluant foarte ridicat.
Eutrofizarea înregistrează rate de creşteri foarte alarmante în sectorul nord-vestic al Mării Negre datorită aportului fluvial corespunzător. Dunărea deversează anual 60.000 t fosfor şi 340.000 t azot anorganic, nutrienţi (au crescut în ultimii ani ca urmare a folosirii fertilizanţilor în agricultură şi detergenţilor în activităţile gospodăreşti) (Gâştescu, 1995). Consecinţa creşterii nutrienţilor este explozia fitoplanctonului (înflorirea apei), mai ales pe platforma continentală din sectorul nord-vestic al Mării Negre. Dacă pe termen scurt înflorirea apei este benefică, pe termen lung are un efect devastator. În acest caz orizontul eufotic scade transparenţa (de la 50-60 m în anii '60. la 35 m sau chiar 10 m actualmente). Scăderea transparenţei şi implicit a pătrunderii luminii a determinat reducerea numărului macrofitelor (componentă importantă a ecosistemului marin şi resursă comercială majoră); se favorizează totodată explozia nanoplanctonului cu valoare scăzută în lanţul trofic.
Creşterea biomasei descompuse duce la eliminarea faunei bentice (mai ales a bivalvelor) şi formarea stratului anoxic bentic cu efect negativ asupra faunei piscicole (din 26 specii comerciale în anii '60. au mai rămas 6 specii cu valoare cantitativă nesemnificativă) (Romanescu, 1997).


Fig. 22. Intensitatea procesului de fotosinteză ( după Sorokin, 1964)
A- fotosinteza în funcţie de lumină, l-în sticluţe, la suprafaţă; 2-la 100 m; 3-la adâncimi mai mari;
B- rata fotosintezei;
C- densitatea fitoplanctonului în funcţie de temperatură şi turbiditate: 1-termoclin; 2-turbiditate; 3-abundenţa relativă a fitoplanctonului
Poluarea chimică şi microbiologică este consecinţa descărcărilor de metale în râurile care debuşează în sectorul nord-vestic al Mării Negre. Dunărea deversează anual 1.000 t crom, 900 t cupru, 60 t mercur, 4.500 t plumb, 6.000 t zinc şi 50.000 t petrol.
Alte căi depoluare a apelor marine sunt reprezentate de descărcările deşeurilor toxice, a nămolurilor dragate şi a altor efluenţi industriali sau domestici.