Diferențierile diastratice se referă la varietatea între straturile
socioculturale ale comunității lingvistice iar diferențierile diafazice se referă la varietatea „între scopurile expresive, determinate de elementele fundamentale ale actului lingvistic concret, care sunt în afară de vorbitor.
Termenii diatopic și diastratic (cu corespondentele lor sintopic și sinstratic) au fost propuși de Leiv Flydal
care, la rândul său, a urmat modelul oferit de Ferdinand de Saussure prin termenii diacronic-sincronic. E.
Coseriu, pe baza modelului oferit de L. Flydal, a folosit, pentru cel de al treilea tip de varietate, termenii
diafasic-sinfasic. Destul de recent, în 1983, Alberto Mioni a introdus al patrulea tip de variație, cea diamesică,
care reprezintă variația limbii în funcție de mijlocul folosit pentru a comunica: scris sau oral. După cum remarcă E. Coseriu, această terminologie este nouă doar la nivelul expresiei. La nivelul conținutului s-a știut dintotdeauna că diferențierile există, acestea fiind de mult consemnate și analizate.
Paternitatea acestor termeni este stabilită de E. Coseriu în studiul Arhitectura și structura limbii, publicat în
Prelegeri și conferințe, (1992-1993), supliment al Anuarului de lingvistică și istorie literară, XXXIII, 1992-1993, seria A, Lingvistică, Iași, 1994
FallenAngelAlina întreabă: