Veni din întuneric spre mine el, poetul,
Poetul de spaima ratat.
Era foarte frumos. Ca la razele röntgen
I se vedea în trup poezia.
Poezia nescrisa de frica.
"Sunt nebun" - a rostit. De altfel stiam
Lucrul acesta din prefetele cartilor,
Dar el îsi purta nebunia ca pe-o parola
De intrare în noi, ca si cum ar fi spus:
"Ma rascumpar astfel
De lipsa-adevarului din poemele mele.
E pretul imens. Vin spre tine. Primeste-ma!"
Dar eu am raspuns: Pleaca de-aici!
"Scriam la lumina de autodafeuri - îmi spuse -
Simtindu-mi pe trup
Camasa paroasa care se-aprinde usor.
Odaia mea avea ochi de calugari ferestre
Si-n loc de usi, lipite una de alta, urechile lor
Si soarecii iesind din borte erau calugari,
Si noaptea pasari uriase-n sutane-mi cântau.
Tu trebuie sa întelegi…" Si cu degetu-ntins
Îmi arata în trupul meu poezia,
Poezia nescrisa…
Dar eu am tipat: Pleaca de-aici!
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
