Buna grup! Am o problema, mai delicata. Cred ca mama mea ma uraste. Ea a suferit de depresie in 2017 si 2019 cu un atentat de suicidere, internata de mai multe ori la psihiatrie. Are medicamente anti depresive, calmante si de somn si in ziua de azi. Din 2019 de cand a avut ultima data un episod mai serios, nu s-a mai intamplat sa aiba nici macar ganduri asemanatoare sau ma rog. Si-a revenit in cateva luni, dar dupa ce a fost in faza aia, s-a schimbat. A inceput sa ma urasca indiferent de faptul ca am fost langa ea non stop pe tot parcursul bolii, abia ca puteam sa o las 10 minute singura ca sa pot manca, pentru ca se apuca si facea numai prostii. Ba chiar am renuntat la postliceala ca sa pot sa am grija de ea, pentru ca sanatatea si viata mamei mele era mai importanta pentru mine decat cariera, doar ca sa ajung acum sa aud doar nemultumiri si critici. Ni s-a parut ciudat comportamentul ei pentru ca atunci cand mergeam la doctor se comporta normal, iar acasa isi facea de cap. Nu stiu daca a facut-o pentru atentie sau altele. Cand ma gandesc prin ce am trecut si cate am suferit, macar ma asteptam sa merite si sa primesc si eu un strop de iubire, o vorba buna. Dar niciunul dintre noi nu a scapat de ura ei, nici logodnicul meu, nici tata si nici bunica. Tot in 2019 dupa ce "si-a revenit" pleca de acasa, cheltuia bani foarte multi, intra in datorii. Iesea in fiecare zi in oras, unghii, par etc. Iar noi ramaneam cu buza umflata si cu datoriile de achitat. Evident ca a trebuit sa luam imprumuturi de la banca pentru ca altfel nu puteam face fata. A ajuns sa cheltuie mii de euro pentru care tot noi suntem de vina ca s-a intamplat. Ne-a dat afara din casa de n ori, ne ameninta cu politia etc. Nu o mai recunosteam. Deci practic intr-un timp foarte scurt am ajuns sa nu mai simt iubire sau atasament fata de ea, totusi aveam nevoie intotdeauna de acordul ei, de opinia ei. Nu riscam sa iau o decizie care sa o afecteze pe ea intr-un mod rau. Indiferent de cat incerc sa fiu buna, sa nu cumva sa zic ceva jignitor intotdeauna reusesc sa fac o cearta dintr-un nimic. Ma provoaca la fiecare ocazie, sa ne certam. Cred ca ii ofera satisfactie sa fim suparati sau sa ma vada suparata. Poate ca si eu sunt un pic greu de suportat din moment ce am foarte multe probleme de sanatate si sunt foarte iritabila, pur si simplu am ajuns in pragul in care simt ca nu mai pot sa fac fata cu tot ce se intampla in jurul meu. (Mi-a decedat cea mai buna prietena in urma cu un an si de atunci nici eu nu sunt atat de rabdatoare pentru ca inca nu am reusit sa trec peste.). Momentan aveam acelasi loc de munca si eu si mama si logodnicul meu, poate e si asta un declansator pentru certuri inutile care ajung sa fie mari si serioase. Eu si logodnicul meu ne-am mutat temporar la ai mei, avem camera noastra, contribuim la cheltuieli, dar se pare ca nu e de ajuns si totdeauna incearca sa ma faca sa dau mai multi bani, chiar daca mai bine de jumate de salariu ni se duce pe motorina, facturi, intretinerea casei etc. Ii place atunci cand nu am bani, sa cer de la ea sa raman datoare. Oricat sa ii cer trebuie sa dau inapoi fiecare leu, care o si fac. Parintii mei nu imi dau bani de cand am terminat liceul (momentan am 24 de ani). Da stiu, casa ei, regulile ei. Platesc cat pot si tot nu e bine. Daca imi iau ceva, e sfarsitul lumii.Dar daca isi ia ea ceva nu e nimic, indiferent de cat ii de scump. Eu cred ca mama poate sa sufere de narcisism. Manipuleaza foarte usor si singura persoana de care ii pasa, e ea insasi. Am vorbit sa ne mutam dupa nunta ce o avem anul acesta in August. Dar nu vrea sa astepte pana atunci. Nu a fost niciodata capabila de iubire sincera fata de mine. Mama mea niciodata nu ma imbratiseaza, nu ma pupa, nu ma alinta. Nici cat am fost copila nu facea. Ba chiar m-a si blestemat la un moment dat si multe altele a facut despre care nici nu pot vorbi, atat de grave sunt si de neimaginat din partea unei mame. Singurul lucru care am vrut sa fiu iubita fata de ea cum sunt si altii iubiti de mama lor. Niciodata nu am putut intelege de ce nu pot si eu sa simt asa iubire fata de ea, cum pot altii fata de mama lor. Nu inteleg ce inseamna cuvintele "Te iubesc mama" pentru mine sunt foarte dureroase. Mi-as dori sa fie totul bine sa fim fericiti si linistiti, dar tot mai mult cred ca e imposibil. Iar eu foarte greu ma pot desprinde de ei. Nu imi imaginez cum e posibil sa nu vorbesti cu parintii tai, oricat de rai sa fie. Tata e un om exceptional si il iubesc din tot sufletul, dar mama, cand ma gandesc la ea doar dezamagire si suferinta imi vin in minte, nu iubire. Scuzati-mi greselile de ortografie sau felul de exprimare. Intrebarea mea e cum pot sa imi dau seama daca problema sunt eu sau ea, chiar sunt asa un copil rau?
Ordonare:
După relevanţă
Este evident ca mama ta are probleme foarte mari de sanatate si pare ca depresia ei a evoluat spre paranoia, dupa comportamnetul pe care spui ca-l are.
Imi pare rau pentru cata suferinta va pricinuieste tie si tatalui tau, dar boala ei este cea care a facut-o asa de rea, irascibila, rautacioasa, nesuferita.
Incercati sa o intelegeti si sa o ajutati cat puteti, daca puteti daca nu internati-o intr-o clinica, sa fie tinuta sub control si medicatie adecvata.
Tu vei putea avea linistea mult dorita numai daca pleci de acasa, departe de ea si de necazurile zilnicce pricinuite de ea. Stiu este mama si te doare sufletul, dar si tu ai dreptul la viata si fericirea ta, la intemeierea unui camin, la copilasi si la tot ce va doriti.
Este al naibii de greu sa dai cuiva sfaturi care sa ajute instantaneu, fiindca situatia in care sunteti este extremd e delicata si te doare sufletul sa fii dura cu ea, sau sa o incui intr-un ospiciu, ori sa-ti sacrific toata viata pentrue a, uitand sa mai traiesti pentru tine.
Eu sper sa iei o decizie inteleapta, impreuna cu logodnicul si tatal tau, fiindca vine vremea sa-ti vezi si de propria-ti viata, sa-ti construiesti propria familie si sa fii fericita.
Multa sanatate mamei si multa putere voua, sa o puteti suporta!
RăspundeMultumesc foarte frumos pentru raspuns! Din pacate noi nu o mai putem ajuta altfel pentru ca, medical vorbind nu arata semne de depresie. E doar irascibila, rautacioasa, negativista. Exact cum e o persoana narcisista care stie sa manipuleze emotional. Nu a primit diagnosticul corespunzator la spital, pentru ca il manipula si pe doctor. Daca a fost in stare sa bea antigel la ora 11 jumate seara stiind ca eu ma duc in camera ei sa o trezesc la ora 1 jumate ( trebuia sa plece in Germania la ora 3 ) tata era langa ea, dar el a atipit vreo jumate de ora, si nu si-a dat seama de ce a facut ea. A observat doar ca vomita ceva roz, dar cum ea a avut un medicament rosu a crezut ca e de la medicament. Am sunat la ambulanta, am stat toata noaptea plangeam, pentru ca credeam ca o pierdem din moment ce antigelul e foarte periculos. Unde vreau sa ajung e, ca ea stia ca noi o vom salva. Deci si-a riscat sanatatea ..pentru ce. Evident ca a ramas cu sechele, pentru ca de atunci ea nu are niciun pic din persoana care a fost inainte.
Răspunde 
Imi pare nespus de rau pentru experienta prin care treci. In ignoranta mea, ca o persoana care n-a trecut prin asa ceva, pot doar sa presupun ca nu tu esti problema. Suna ca si cum mama ta nu te-a dorit, niciodata, inca de la bun inceput in viata ei.
Iar acest comportament il vad la foarte multe femei, care pur si simplu nu sunt deloc potrivite sa fie mame si totusi sfarsesc in
acest rol, iar copii, evident, sufera nespus. Ma bucur totusi ca il ai pe tatal tau alaturi si ca el mai poate compensa cumva, catusi de putin.Se spune ca mama e mai apropiata de copil, si imi imaginez ca e sfasietor sa nu poti simti aceasta conexiune pe care o vezi la ceilalti.
Imi pare rau si ca ai renuntat la cariera, sper sa ai posibilitatea sa reiei acest drum curand in viitorul apropiat. Gandeste-te totusi ca esti adult acum, si datoria ta este sa iti croiesti propria calea, nu sa te abati din drum pentru un parinte care nu te apreciaza, te trag in jos intentionat, sau te face sa ratezi oportunitati.
Sigur ca trebuie sa avem grija de parinti cum putem si sa ii respectam pentru ce ne-au oferit etc, dar exista o limita peste care nu mai suntem responsabili de ei, ci de propria viata, mai ales daca dorim la randul nostru sa avem copii.
Faptul ca iti reproseaza daca iti cumperi cele necesare, sau poate o haina, o crema de ingrijire acolo, ca orice femeie, din propriul salar, in conditiile in care ea cheltuie sume enorme pe care nu le aveti, fara niciun sens, nu este deloc ok. Daca ea nu mai are nicio sursa de venit, cu atat mai grav. De asemenea, suna ca si cum ea nu suporta sa te vada stabila, asezata, independenta, daca spui ca ii place cand mai depinzi de ea si te vezi nevoita sa-i ceri bani.
Sper ca iti vei gasi curajul sa treci peste aceasta trauma, pentru ca, din pacate, lipsa iubirii din partea unuia dintre parinti chiar cauzeaza rani adanci. Acestea vor iesi mai incolo la suprafata daca nu sunt tratate.Mai sper ca iubitul tau va fi acolo pentru tine mereu, fiindca in cateva luni veti incepe alta etapa a vietii.Sigur ca 4 luni trec repede pentru altii dar pentru tine cred ca se scurg foarte incet zilele, presarate cu atata nefericire.
Totusi, este pacat sa pornesti aceasta noua etapa, fiind obosita sufleteste, cu nervii la pamant, deprimata etc, din cauza mamei tale.
Multumesc frumos pentru raspuns! Da, si eu sunt cu parerea ca nu e potrivita ca si mama, dar asta nu schimba faptul ca e mama mea. Nu pot sa va explic cat ii de dureros sa vad cum alte mame isi iubesc copii, ca ei primesc ce eu nu am primit mai niciodata. Iubirea cu partenerul meu, nu compenseaza iubirea de mama dupa care tanjesc, dar e de ajuns pentru a continua. O sa imi fac o cariera, dar abia dupa ce ma mut si ma linistesc, pentru ca asa nu pot. Deocamdata lucreaza cu noi la aceeasi loc de munca, si din moment ce suntem doar noi 3 pe o tura. nu are cu cine sa se certe in afara de noi. Ciudat e, ca atunci cand lucreaza cu altcineva nu se comporta asa, ii ajuta, vorbeste frumos. Cand sunt eu, nu ma ajuta cu nimic ( lucram intr-un fast food). Ma inlocuit o fata doua zile saptamana trecuta si cateva zile doar de ea vorbea. eu cred ca isi doreste in sinea ei sa fi avut alt copil, nu pe mine. Ca eu orice fac, tot nu e bine. Sper sa fie mai bine dupa ce ne mutam si sa isi dea seama ca a gresit.
Nu vreau sa fiu rautacioasa, ca inteleg orce boala și știu ca depresia e crunta.Dar exista o limita de suportabilitate a celor din jur.
Va apreciez ca nu a-ti lasat-o sa facă un gest necugetat, dar comportamentul ei de mai departe denota ori o alta problema psihica, ori nepăsare.
Din momentul în care ea a început sa aibă reacții de genul trebuia sa discutați cu ea sa își asume responsabilitatea faptelor, iar dacă nu o credeți în stare sa vorbiți cu apropiați după primul împrumut sa nu ii mai ofere bani fiind un om cu probleme.
Trebuia discutat cu medicul ce sa ii explice ca, în cazul în care nu își poate controla anumite apucături sa se mai interneze o perioada sa discute cu un psihiatru etc.
Voi nu ati facut altceva decât sa o lăsați sa își facă de cap și voi sa trageți ponoasele.Eu una după atâta timp și încercări mi-as "lua mana de pe ea".
Ce ii drept, asa e. Am lasat mult dupa ea pentru ca am fost mult prea traumatizati si epuizati. La un moment dat m-am dat batuta pentru ca nu mai suportam deloc. Ea zici ca era baterie si noi sufletul. Tata i-a ingandurat multe, i-a iertat multe. Lucruri care nimeni nu i-ar fi iertat. Si in ziua de azi incearca sa nu o supere. ne comportam cu ea exact ca si cu un ou. Chestiile astea mai grave s-au intamplat in 4-5 luni. timp foarte scurt. Nu am apucat sa ne dam seama de ce se intampla in jurul nostru ..si ne-am lasat dusi de nas. Oricum eu o sa renunt la chinul asta, un pic mai trebuie sa rezist si dupa aia scap.
Daca nu vrea sa accepte ca are o problema, deci, daca refuza medicatia sau vizitele la psiholog, nu prea ai ce sa ii faci, decat sa te rupi incet de ea, fara sa ii dai senzatia ca o parasesti sau o respingi. Lucru foarte greu de facut, din mai multe puncte de vedere, dar atat de necesar.
Crede-ma, nu o poti uri pentru ceea ce face, dar macar o poti semi-ignora, ii poti acorda mai putina atentie, si ar fi foarte redomandat sa iti acorzi mai multa atentie.
Tie si relatiei de cuplu.
Din punctul meu de vedere ai facut o greseala IMENSA ca ti-ai neglijat scoala.
Tare mi-as dori sa ma insel, insa am cunoscut 3 persoane care au procedat ca tine, si niciuna NU e bine acum. Sunt in pragul disperarii. Dar sa nu ma apuc de barfit.
Din toata povestea asta, tatal tau mi se pare cel mai sifonat, si va avea o viata grea. Faceti-vi-o macar pe a voastra mai usoara si incercati sa va mutati de acolo.
Apropo de lipsa de afectiune, toane... incapacitatea de a-si arata recunostinta si iubirea: exact la fel e si mama. Plus negativism - cat cuprinde.
Si a mea sufera de depresie, face ceva tratament, insa nu cum si ce ar trebui.
Multumesc pentru raspuns, si o perspectiva diferita, de care aveam nevoie. Asta cu mutarea, o regret ca nu am facut-o mai repede. Dar cu tot tacamul de nunta, nu imi mai permit si o mutare inainte de eveniment din cauza situatiei financiare. Mi se pare de neinteles de ce nu vrea sa reusesc. Singurul lucru care am vrut e doar sa ma ajute cu un loc unde sa stam pana ma pun un pic pe picioare. Da asa e, e foarte negativista, nu vede frumosul in nimic. Nu se bucura de nimic. Ea merge la psihiatru, dar nu la psiholog. Are tratament medicamentos, dar nu cred ca le ia pe toate ca altfel nu imi explic. Cum se cearta cu mine, se cearta si cu tata. Si la cate a facut el pentru ea, ar trebui sa ii pupe talpile, ca altul ar fi lasat-o de mult.Eu nu mai am rabdare sa rezist la toate astea, din moment ce am rezistat atata timp.
Nu esti un om rau, din contra. Mama ta pare sa aiba mai mult decat o depresie, mi-e sa nu aiba vreun tip de schizofrenie. Cred insa ca numai psihiatrul ii poate pune un diagnostic corect.
E clar ca mama ta trece prin momente mai putin placute in aceasta perioada din viata ei dar asta nu inseamna neaparat ca te uraste. Mi-e greu sa cred ca un parinte si-ar putea uri de adevarat copilul. Unele mame sunt mai reci, mai exigente dar nu cred ca ar putea uri persoana a carei viata i-a dat-o. Mama ta se pare ca este un astfel de exemplu, o fire mai rece, detasata, aspra. Trebuie sa incerci sa o intelegi si sa empatizezi cu ea, mai ales acum. Stiu ca nu e usor datorita resentimentelor pe care i le porti dar te rog, incearca sa gandesti obiectiv si logic.
Mama mea nu mai sufera de depresie, fapt confirmat de psihiatru. A suferit in 2019, acum 4 ani. Si crede-ma am fost mai mult decat empatica cu ea. Si daca ar fi cineva in locul meu nu ar mai gandi asa. Nu am cum sa inteleg un asemenea comportament din moment ce nu este normal. Gandesc obiectiv si logic, nu sunt copil. Tocmai de asta incerc sa imi dau seama unde e greseala mea in toata povestea asta. Cum am povestit, am fost langa ea luni de zile, zilnic non stop. Mi-am lasat cariera, absolut tot ce insemna persoana mea. Eu in timpul acela nu aveam viata pentru ca stateam paza cu schimbul impreuna cu tatal meu. Dar am facut si asta pentru ea. Dar totul are o limita, nici un om nu are rabdare si empatie infinita, mai ales unul care e calcat intr-una in picioare. Ea niciodata nu a recunoscut ca am fost langa ea, niciodata nu a vazut partea buna a lucrurilor. Asta dupa mine suna mai mult a narcisism si manipulare decat depresie. Am mai vazut persoane in depresie si am ajutat foarte multi sa treaca peste, mama mea nu era singura care avea sprijinul meu. Si din cauza povarelor care le-am purtat timp de atatia ani, am crapat. Femeile care sunt reci, detasate si aspre nu ar trebui sa aiba copii. Copilul acela sufera o viata intreaga, de ajunge si el sa fie la fel ca si mama. E foarte greu sa rupi lantul de abuz si sa treci la gentle parenting. Asta inseamna sa gandesti obiectiv si logic, incercand sa intelegi de ce persoana aia se comporta asa in ciuda faptelor ca ai incercat sa fi cat se poate de bun si de intelegator cu ea. Gandind obiectiv, sunt si eu doar un om, nu rezist la infinit. Eu trec prin foc in fiecare zi cu ea.
Pe mine ma deranjeaza mai mult comportamentul ei de acum. Dupa ce depresia a trecut. Am zis de trecut ca sa se inteleaga mai bine situatia.
Du-te in viata si fa-ti o familie daca vei sta cu mama ta te va trage in jos si vei inebuni ca ea.
Cel mai bine este sa nu stai in casă cu un om răutăcios, indiferent daca e mama ta. Te va trage in jos prin tot ce este ea. Iar de la distanță este mai ușor să gestionezi relatia. Nu te va afecta atât de tare. Vei fi stăpână pe situație.Astfel te va respecta.Eu as fi plecat de la 18 de acasă. Este f important sa ai o discuție, o întrebi dacă are puțin timp sa discutați ceva într-o zi. Trebuie sa ii spui tot ce ai scris aici, tot ce simți. Ea este agresoarea ta, iar tu ești victima. Asculta pe YouTube Ana Maria Ducuta, e minunată. Vei intelege exact ce trăiești tu. Oferă-i iubire dar ferește-te de suferință din partea ei. Soluția e sa te muti cât mai repede, că nu e de trăit în stres. Agresorul își caută victime. Iar tu acum ești victima. Probabil și ea a fost victima parintilor ei care nu și-au arătat afectivitatea fata de ea. Nu a cunoscut limbajul iubirii. Va fi bine, sa știi! Dă-i tu iubire mai mult decât primești, și se va schimba. Dar eu as face asta după ce mă mut. Muntele in vezi mai bine de la distanță. Și ea te va aprecia mai mult după ce nu vei mai fi langa ea. Banii nu contează, ci liniștea. Spune-i tu că o iubești, dă-i din iubirea ta, că se va vindeca.
Multumesc pentru raspuns! Am incercat sa vorbesc cu ea, dar nu am cu cine. Orice incerc sa ii zic despre situatia in care sunt sau de cum ma simt, atata tot invarte vorba pana face sa fie vorba de ea. Intr-una imi spune cat a suferit cu mine la spital cand m-am nascut ( m-am nascut prematura la 6 luni si 2 saptamani si a stat cu mine 3 luni in spital ) M-a crescut greu, cu dieta cu foarte multa grija etc. O inteleg si o cred ca a fost greu, dar eu nu sunt de vina ca m-am nascut asa. Ea vrea ca pentru asta sa renunt la tot sa fac numai cum si ce vrea ea. Niciodata nu am fost un copil rebel, da am mai neascultat. Am inceput sa fumez sa merg la petreceri, toate astea am facut la varsta de 18 ani in timpul primului episod de depresie a ei in 2017. Atunci nu stiam cum sa gestionez situatia si fugeam de probleme. Am avut noroc ca l-am intalnit pe partenerul meu tot in anul acela si am trecut mai repede prin trauma respectiva. Am zis ca mai rezist cumva pana in august si dupa nunta ne mutam categoric. Va multumesc pentru sfaturi, am sa o caut pe doamna pe Youtube.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
