anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Sunt studenta la medicina și am o mica problema legata de familia mea. Nu sunt o persoana bogata, doar mama mea lucrează și stam într-un apartament cu chirie care nu este foarte aspectuos și spațios. La facultate învăț și am bursa, pe lângă acest venit mai dau meditații din când în când, din cauza programului neputând a imi lua un job. Faza este ca de ceva timp ies cu un băiat cu care ma înțeleg bine. Pana acum nu am prezentat niciun prieten familiei, unul la mana pentru ca am un tata dificil, este pensionar dar și din cauza ca avem o situație financiara mai dificila și nici o casa foarte aspectuoasa în care as putea sa zic ca as putea invita pe cineva. Prietenul meu are impresia ca as fi o persoana cu bani pentru ca stau într-o zona buna, deși i-am spus la un moment dat ca lucrurile nu stau chiar asa. Mi se pare ca asteapta sa îl aduc la mine acasă însă îmi este foarte aiurea. El este o persoana foarte ok însă îmi este teama sa nu ma judece. Voiam sa va întreb cât de important este acest aspect într-o relație? Contează atât de mult? Ma gândesc ca de la diferențele financiare și de posibilități dintre parteneri se poate încheia în timp o relație. Voi băieți cum vedeți situația?

13 răspunsuri:
| mgtow a răspuns:

Te vrea si daca ai sta la margine de stana altfel te respinge daca nu.i convine

| romeo78 a răspuns:

Simplu! Nu minți, nu te rușina și nu te desconsidera ca om!
Cu băiatul porți o discuție despre situația ta, vorbești cu părinții tăi despre el și pur și simplu îl aduci în casa ta!
Dacă te iubește, va trece cu vederea unde locuiești!
Dacă nu te iubește, puneți punct relației și o luați de la capăt, fiecare pe drumul lui!
Nu există cale de mijloc, compromis!

| antimulte a răspuns:

Nu conteaza locuinta daca tii la o persoana, ca iti poate lasa o impresie despre familia ei e alta treaba, ca doar nu stai singura. Dar mai presus de toate, in cazul tau fiind o locuinta inchiriata, nu mi-as face griji. Ca si chirias nu prea poti sa faci tot ce vrei in casa chiar daca iti permiti, apoi te poti spala lejer pe maini ca e ieftina chiria in zona asta pentru ca arata asa cum arata. Treci peste... nu vei locui toata viata acolo.

| Violleta2022 a răspuns:

Increderea intr-o relatie este vitala!
Nu ai de ce sa te rusinezi, fiindca baiatul asta trebuie sa te cunoasca asa cum esti, reala si normala, cu tot cu familia ta.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Situația dtale financiară este temporară. Cel ce te iubește o face pentru ceea ce ești, nu pentru ceea ce deții.

| Drimmero a răspuns:

Un barbat nu pune aspect pe situatia financiara a unei tipe, pana la urma casa e acoperisul tau,, nu ar trebui sa fie un criteriu de departajare in alegerea unei persoane. Cineva cu capul pe umeri va aprecia mereu naturaletea si sinceritatea.

| Freya1 a răspuns:

Trebuie să ai suficient timp de relație cu el ca sa il duci acasa dupa parerea mea, ai nevoie de cateva luni bune de relație ca sa fi sigura ca e ceva serios si merita sa il prezinți alor tai.Pe urma sa fi sigura pe sentimentele tale, sa simti ca il iubesti si ca merita sa ii explici cum sta treaba si sa le spui si alor tai de el.
Dacă aspectele de mai sus le-ai stabilit nu rămâne altceva de facut decat sa il iei de manuta si sa ii explici cum sta treaba.Sa ii spui cum iti sunt conditiile si starea financiară fara rusine.Pe urma sa ii pui in garda pe părinți tai ca ti-ai gasit pe cineva si sa stabiliti impreuna cand sa va vedeti.
În mod normal situația financiară nu are trebui să schimbe sentimentele oamenilor unu fata de altul. Daca va iubiti va veti susține si accepta.

| cristimihailov a răspuns:

Buna,

Un aspect practic: invita-l. Daca o sa fie ok, relatia va merge mai departe.

Daca nu va fi ok, relatia se va opri.

Poate e bine sa se opreasca mai devreme, cand mai poate fi salvat ceva, decat mai tarziu, cand ruptura vavfi mai dureroasa.

Asa ca mai bine aflii mai repede despre partener, oricum el e acelasi.

Ce parere ai?

| Nemessys a răspuns:

Buna!
In primul rand vreau sa te gandesti la vedetele, marii corporatisti si antreprenori care ne-au povestit viata lor si o sa observi ca 90% dintre ei au plecat dintr-un mediu sarac, erau zile cand mureau de frig si de foame dar nu le-a fost rusine sa zica asta, nu le-a fost rusine sa spuna unde au fost si unde au ajuns, ca doavada ca da, se poate.
Asa nici tie nu ar trebui sa-ti fie rusine cu familia ta si cu mediul din care provii. Deoarece sa fim seriosi, suntem intr-o tara saraca, nu este obligatoriu ca toata lumea sa se nasca intr-o familie bogata.
Stii cu ce trebuia sa-ti fie rusine? Cu faptul ca nu faci nimic cat sa te ridici si sa-ti construiesti un viitor. Dar uite ca tu o faci, ar trebui sa fii mandra de tine ca ai vointa si ca lupti ca sa-ti faci un viitor bun, sa ai o casa mai buna, intr-un loc mai bun si bani mai multi. Deci bravo!
In al doilea rand, cand vine vorba sa cunosti o persoana si sa va placeti reciproc, ar trebui sa dati cartile pe fata. Acum dupa cum bine observi toti pustanii copiaza stilul ala american si lucrul asta se vede pe social-media, se tot imbraca cu haine scumpe, detin telefoane scumpe, masini scumpe, merg in locuri frumoase cand de fapt realitate e total diferita. Deci da, a aparut acest virus cu,, incearca sa pari bogat". Si tu nu trebuie sa fii afectata de el.
Nu ar trebui sa-ti fie teama sa te judece pentru ca ghici ce. acela ar fi un test pentru a vedea daca chiar te accepta asa cum esti si cu bune si cu rele. De ce sa pari perfecta si cu o situatie financiara buna in fata lui cand de fapt nu este asa? Iti zic eu ca nu o sa mai poti duce mult acest,, secret" si o sa te simti vinovata. Si in cazul in care chiar o sa te judece, macar ii afli adevarata infatisare si scapi de o persoana care stie numai sa arate cu degetu' ca apoi sa gasesti alta care te apreciaza asa cum esti tu si nu o intereseaza acest aspect.

| GoldenZenith a răspuns:

Spune i de la început băiatului cum sta situația. Trebuie sa arăți cine esti tu cu adevarat, fără ocolișuri. Dacă te place si ține la tine, o sa te placa si daca stai într-o cutie de carton pe strada. Asa trebuie sa triezi oamenii in ziua de azi. Le convine, bine. Nu le convine, pa si la gara.

| Dandinelle a răspuns:

Eu cred ca te axezi prea mult pe problema asta.
Este exact ca si cum ai zice:uite la mine e putin cam dezordine. Atunci deja influentezi asteptarile persoanei respective legate de ce va vedea.
Nu ai de ce sa-ti fie rusine, este locuinta voastra. Accepta ideea asa cum este. Tu i-ai explicat ca nu e cine stie ce la tine si el tot vrea sa vina, asta inseamna ca nu ii pasa atat de mult de asta. Daca sunteti apropiati si ai vrea sa-l prezinti parintilor atunci poti vorbi clar cu el legat si de subiectul asta, corect? Daca pui frica in fata nu progresezi.

| Ely1234567 a răspuns:

Dacă te place cu adevărat nu contează pentru el cât ești de săracă...

| ChawChaw a răspuns:

O sa iti raspund cat de usor se poate: daca te place cu adevarat aspectul asta e egal cu 0.