astazi am descoperit stagiul sever in care se afla prietenu meu din punct de vedere mental.A inceput sa imi fie frica sa il vad, nu mai pot avea drept la cuvant pentru a nu inrautati situatie.Nu credeam ca este asa la inceput am zis doar ca are minte de copil sau face lucruri periculoase numa sa atraga atentia.Dar am aflat ca el sufera de depresie de mult timp,este o persoana instabila emotional, de la inceputuri de cand a inceput sa aiba depresii, nu a vorbit cu nimeni sau nu a avut modalitati de ameliorare a lor.Este prins intr-o lume negativa si toxica a lui.De multe ori sa taiat pe mana,a mai avut tente sinucigase(supradoze ce la dus in coma,aruncare de la diferite nivele ce la dus cu operatii, facturi, etc).
In relatia cu mine sa taiat de maxim 3 ori pe mana si mi-a si aratat poza.Am fost bolnava si nu am putut sa ma intalnesc si imi pierd si dorinta de a il mai vedea,de fapt am pierdut-o, ca simt ca ma imbolnavesc eu psihic.A facut o poza cu ditama cutitu ce mai mult zici ca era fierastrau, zicea ca sa documentat cum sa taie unde sa taie sa se asigure sa nu mai scape.Asta doar din cauza ca nu am put face efortu de a iesi, dar eram si bolnava si chiar simt displacere sa il mai vad. Daca ma despart de el acest om se sinucide, eu nu il iuesc si imi e frica sa il mai intalnesc.Nu vreau sa ramana pe cunostinta si sa ma simt un criminal,ca ajung si eu la nebuni dupa.
Parintii lui nu i-am cunoscut si nu am vb niciodata cu ei, dar acestia stiu fazele lui, nu inteleg de ce nu lau internat.Va zic din propile cunostinte cat am studiat facultatea de psihologie, acest om numa internat mai merge salvat...De aceea cer un sfat, ce sa fac, cum sa fac.El zice ca face toate acelea de durere ca ma iubeste mult si nu mai suporta sa nu ma vada.Este un psihopat, va rog ajutati-ma cu sfaturi!
Ordonare:
După relevanţă
Depresia prietenului tau trebuie sa aiba antecedente serioasa.
Daca tu ai terminat psihologia, atunci trebuie sa stii ca, o persoana cu depresie cronica are incredere doar intr-o singura- sau un numar foarte restransa de persoane. Doar catre aceste persoane se deschid si le spun (foarte greu! ) framantarile ce le macina.
Analiza problemelor care au condus la o asemenea stare trebuie cautat in trecut, chiar in copilarie, cand a ramas socat si fara explicatii constientizate in urma unui eveniment. Pana ce nu reuseste sa constiintentizeze acel moment, pana atunci situatia se va agrava. Spitalizat nu se poate rezolva problema, nici medicamentele nu prea ajuta in aceste cazuri. In schimb, in cadrul unor discutii indelungate, libere si cu rabdare, conduse destept de tine, puteti elucida impreuna cauza, momentul de tulburare, care a cauzat aceasta stare.
Iti recomand sa studiezi cartea "Psihoanaliza" de S. Freud, care descrie asemenea cazuri si felul cum s-a ajuns la rezolvarea cazurilor.
Personal am intalnit un caz asemanator, cauzat de socul inmormantarii mamei la varsta de 2-3 ani. Persoana a ajuns la psihiatrie in urma unui nou soc, cand era sa-si piarda copilul. A fost tratata medicamentos luni de zile, fara nici un rezultat. A avut simptome asemanatoare cu prietenul tau: multiple tentative de suicid, nu a comunicat sau a comunicat extrem de putin cu cei din jurul ei, etc.
Intr-o zi am reusit s-o fac sa inceapa sa vorbeasca cu mine, sa-mi povesteasca ce o deranjeaza. Am continuat indelungat discutia (de dupa masa pana zorii urmatoarei zile), pana ce am observat ca ocoleste sistematic o perioada de amintiri din viata ei. Am insistat, iar la un moment dat brusc s-a izbucnit intr-o criza de plans, urmat de senzatie de spaima si... o usurare sufleteasca totala. Si-a adus aminte cand, la mormantarea mamei, o matusa a ridicat-o deasupra capului celor din jur, sa-i arate: "acolo se mormanteaza mama ta". Lumea fiind imbracat in negru, a fost explicatia acelor viziuni de "umbre negre" de care s-a plans in ultima vreme.
Dupa aceasta constientizare, instant a disparut depresia, a devenit extrem de comunicativa cu totii dimprejur, iar medicul curant a ramas si el socat de aceasta schimbare brusca, de la o zi la alta!
Problemele i-au disparut in totalitate, iar de atunci traieste o viata foarte intensa, e energica, comunicativa, dinamica, ajungand in functie de conducere la o firma mare.
Cheia este la tine: sa ai rabdare, procedeaza destept si vei avea si tu o satisfactie uriasa ca ai rezolvat o problema, aproape imposibila!
Iti doresc rabdare si succes pentru misiunea ta!
Răspunde
Sa ajungi la sursa problemei, si uneori poate fi nu una singura, ci mai multe, e ca si cand ai incerca sa cauti acul in carul cu fin. Cazul adus de tine in discutie e unul fericit. Si chiar de ajungi sa stii ce ii afecteaza viata, de unde a pornit totul, de unde stii ca va avea puterea sa o ia de la capat? Din nou, cazul tau e unul fericit. De regula, cu cit trece timpul, creierul isi formeaza tipare dupa care actioneaza, si chiar de dai de sursa problemei si persoana devine constienta de ea, gasind raspunsul, poate avea in continuare probleme pentru ca asa este programat sa fie, cu greu acele tipare pot fi date la o parte.
Deci eu cred ca ar trebui sa i dea o sansa, pentru un timp, dar daca nu merge, decat sa innebuneasca alaturi de el, mai bine sa se desparta. Oricum, mai devreme sau mai tirziu, comportamentul suicidal il va duce la sinucidere, exista un risc imens, si regetele ca nu a reusit sa faca nimic cu el, si ca a pierdut atita timp suferind alaturi de el, nu o vor ocoli.
Mai sunt si alte motive pentru care ar fi mai bine sa il lase, dar nu vreau sa fiu dur cu el, e totusi o fiinta umana ce are nevoie de ajutor. Dar nu din partea ei.
Răspunde 
Cine te aude ca are des depresii, se gandeste ca are perioade cand e trist. Situatia e cu totul alta. Omul asta este psihotic. Zici ca internat poate fi salvat? Nu astepti cam mult de la o internare de maxim trei saptamani? Tu nu ii faci nici un bine, sa stii, dupa cum vezi ii servesti ca pretext ca sa se complaca in irationalitate. Nu se poate vindeca. Lasa-l in ale lui si pleaca.
Stiu ca nu il ajut, aia este si ideea. Daca il las in ale lui inseamna sa il las sa moara.Eu inca sunt intr-o relatie cu el din cauza fricii de a nu se omora...Ma voi simti vinovata toata viata si criminala.Lui nu ii pasa de viata lui.
Nu il poti ajuta in felul asta. Ii faci rau prin faptul ca simulezi normalitatea. Nu trebuie intretinuta iluzia ca duce o viata normala. Omul oricum e terminat, e bine sa nu ne batem joc de el.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
