Când eram mic avusem un accident, a fost așa de rău că am fost practic abandonat. Nu m-au iubit astfel n-aș fi ajuns la spital cu capul praf.
N-am ajuns într-un loc bun, oamenii care m-au crescut nu lea păsat de mine.
A simțit mereu această ură venind de peste tot, o ură pe care nu o înțelegeam.
Când am împlinit 18 ani aflasem că eram adoptat și am fost atât de fericit, undeva pe acolo aveam și eu o familie.
Și am început să caut și am găsit, familia mea dar curând am aflat totul. Toți acei oameni mă urau.
M-am simțit părăsit, după atâția ani de câte ori era să mor dar eu speram la mai bine dar azi nu mai am acea speranță.
Singura mea amintire frumoasă este un vis, un vis în care mama ma îmbrățișat apoi a spus că pleacă.
Cred că așa nu voi trăi cine știe ce mult, o să mor așa cum trebuia să fie.

Nu asa trebuia sa fie. Dumnezeu e tatal orfanilor si al celor parasiti, e parintele care are o dragoste infinita pentru tine si care nu te paraseseste niciodata. Povesreste cu El in rugacuine toate suferintele tale si vei percepe mangaierea si dragostea Lui inegalabila.Nimeni nu e o gresrala, El vrea sa ne ajute sa expsrimentam iubirea Lui.

Si care e intrebarea?!

Nu, dar unde e intrebarea lui?! Ca eu nu vad nici un semn de intrebare in textul lui.
Ce ar vrea sa spunem la ce a scris?
Ce scrie pe butonul ala portocaliu? Scrie "Pune o intrebare", ca sa stim ce sa ii spunem, ce vrea de la noi.

Ca asa la ce a scris i-as spune "mda, asta a fost situatia, asta e", si gata.

Bună.

Tu trebuie să înveți să te iubești PE TINE, nu să cerșești iubirea celor care te resping crezând astfel că scapă de responsabilități și de gura societății (nu cred că e vorba de ură, sunt probabil doar niste persoane iresponsabile, care nu cred că o duc foarte bine la capitolul financiar și moral.

Tu trebuie să trăiești, să te întărești înăuntrul tău că personalitate și să te iubești făra a aștepta iubirea de la niște persoane seci.

Nu este o intrebare. Este un strigat de ajutor.
Afatul meu este sa fii tare si sa cauti partile bune in viata!