Cine e pe primul loc, partenera/ul sau copiii?

Ok, e parerea ta, dar mi se pare cel putin dubios.
Dupa ce vei avea copii, sigur iti vei schimba opinia.

Deci s-a spulberat și mitul cu iubirea veșnică, profundă, etc.
A fost detronată de "realizările" proprii.

Nu, nu s-a spulberat nimic.
Voi vorbiti despre copii ca despre obiecte.

Te contrazic. Partenerul de viata nu e musai partener pentru toata viata. Dar copiii sunt toata viata ai tai.

Care "voi" și unde am vorbit despre copii ca despre obiecte?

Când vei avea 40 și ceva iar copilul tău de 20 și ceva va pleca de lângă tine, își va face viața lui și alta va fi cea mai importantă persoană în viața lui, cu ce rămâi?
Vei fi într-adevăr toată viața mama ei, dar cât de relevantă va mai fi pentru viața ta? Vei fi una dintre mamele care-și confundă viața cu viața copilului?

"va pleca de langa tine, isi va face viata lui... cu ce ramai?"
Nu trebuie sa ramai cu nimic. Tu ca parinte trebuie sa sacrifici absolut orice pentru copii, fara a astepta vreodata ceva in schimb. Daca iti sunt ei recunoscatori si nu te uita e foarte bine, dar chiar daca te uita, trebuie sa fie lumina ochilor tai si sa-i iubesti neconditionat si sa renunti la orice pentru ei.
Propria-ti viata trece in plan secundar odata ce ai copii. Ei fiind rezultatul desavarsirii, chiar si relatia cu mama lor devine mult mai putin importanta decat copiii. Traiesti prin ei.

Voi cei care ati spus ca partenerul e mai important. Cand ai vorbit despre ei ca obiecte? Pai te exprimi asa, nu stiu cum sa zic, copiii vin si pleaca, dar nu e asa. Daca iti vinzi masina nu mai esti proprietarul ei, dar copiii tai si daca au 70 de ani si sunt pe partea aialalta a lumii, tot copiii tai sunt.
Dar, repet, odata ce vei avea copii cred ca-ti vei schimba perceptia. Vezi tu ca te topesti la primul "tata".

Ai copii?
Sau macar... o sotie!?

Adică asta e tot? Asta e toată viața ta?
Faci copii, apoi nu mai exiști? Trăiești prin ei?

"Tu ca parinte trebuie sa sacrifici absolut orice pentru copii"
Sună mult prea balcanic.
De-aia numai la noi se întâmplă ca "puiul mamii" la 35 de ani să trăiască din pensia părinților.

Tu ai niște idei extrem de radical/conservatoare.
Fară sex înainte de căsătorie, femeia unică sufletul pereche pănă la moarte, fără viață personală după ce ai copii, te sacrifici cu totul pentru ei.
Nu știu ce filozofie e asta, dar pare mai dură decât religia.

Partenera pana imi face copiii, dupa, copiii sunt prioritatea.

Nu stiu de ce e atat de specific femeilor sa piarda interesul pentru barbat dupa ce fac un puradel. Multe femei nu prea mai dau 2 bani pe ei. Oare de ce? Vorbeam cu cineva acum 2 saptamani. Spunea ca iese sa cumpere mere pentru copil ( copil pe naiba, avea 18 ani hahalerul ). Dar nu se opreste in a se mare ca de ar vrea sotul, nu s-ar fi ridicat din pat. Eram ceva gen " wt.f "
Ps. Nu va mai luati de Plato. Are niste idei si cu alea o sa ramana in viata.

Ba existi, dar in planul secund. Noul scop principal al vietii tale este sa-i cresti. Viata lor e scopul vietii tale.
Asta nu inseamna ca nu mai existi si nu e nimic extrem. E ceva normal sa-ti iubesti copiii, chiar ma surprinde ca exista discutia asta. Sunt sigur ca, daca am face un sondaj pe strada, 99% din oameni mi-ar da dreptate. Am intrebat 100 de români...

N-ai specificat cât să-i crești.
Până la sfârșitul vieții tale?
"Viața lor e scopul vieții tale" Da, dar doar până când ei devin maturi și își fac propria viață și propria familie.
Dacă se întâmplă și după momentul ăla încolo, înseamnă că ai o fixație nesănătoasă, și nu va fi deloc ok nici pentru fiul/fiica ta să te bag în viața lui/ei. Când va avea propria familie, tu nu mai ai nici un cuvânt de spus. Nu e sănătos să mai ai.
Totul se va limita la iubire părintească necondiționată.
Dar, doar iubirea părintească nu poate deveni scopul vieții TALE.
E o idee bolnavă.

Bineinteles ca nu te tii dupa ei toata viata, dar mereu pui binele lor inaintea binelui tau, indiferent de varsta.

Tu n-ai parinti?

Ok. Așa e.
Dar după ce ei devin maturi și la casa lor, nu mai pot fi scopul vieții tale.
Trebuie să ai și tu viața ta. Nu? Că nu ți se termină viața la 40 și ceva de ani.
Și cum pot fi mai importanți pentru tine copii care s-au dus la casa lor, decât soția ta care e de 20 și ceva de ani lângă tine "la bine și la rău" și poate va mai fi încă 30?

Am părinți. Și?

Ti-am mai spus, nu conteaza unde se duc sau cat de mult te iubesc ei.
Pur si simplu asa e, copii sunt cei mai importanti. Pentru sotie trebuie sa fie la fel. Ba chiar as fi ingrijorat si terifiat daca as fi mai important pentru ea decat copiii. Inseamna ca nu e mama si nu e femeie, si in acel moment as regreta decizia de a avea copii cu ea.
Iubirea pentru copii e neconditionata, nu trebuie sa faca nimic pentru tine si nu trebuie sa iti aduca niciun alt beneficiu. Asa cum am zis, daca ei iti recunosc meritele si te cauta, te ajuta, te iubesc, e foarte bine pentru tine. Daca te urasc, tu tot ii iubesti. Asa e, pur si simplu. Asta e dragostea de parinte.

Da frate, am înțeles. Dragostea, iubirea, ok.
Asta e una. Cel mai mult îți iubești necondiționat copii. OK.
Dar asta nu înseamnă ca după ce ei au rostul lor, toată viața ta și atenția ta să se învârtă în continuare în jurul lor, în loc să ai viața ta împreună cu soția ta.
Acum am fost clar?

Pai nu, normal, la un moment dat merg in treaba lor. Dar tot pe ei ii iubesti mai mult decat pe sotie. Iar apoi vin nepotii, si din ce am inteles, iti vei iubi mai mult nepotii decat copiii. Asa mi-au zis absolut toti batraneii.
Evident ca nu-i tii in spate toata viata, aia ar insemna sa nu-i iubesti asa mult. Daca ii iubesti, ii ajuti sa-si faca rostul lor in viata, sa fie oameni independenti.

Nu exista nici un scop, sens in existenta noastra, pur simplu iluzi deserte dragul nostru filozof care si el stia asta, ma mir ca plato vb despre vreun scop fiind mai sceptic de fel

Eh, asta crezi tu. Poti sa crezi, credinta e credinta, atata tot.

Si eu ce am spus man? nu acelasi lucru

Pai te citam.

La 40 copilul meu va avea 12 ani )) Nu m-am grabit cu facutul copiilor Trecand peste asta, nu confund absolut deloc viata mea cu a copilului meu. Tocmai de aceea sunt perfect sigura ca voi fi perfect ok si cand nu va mai sta sub acoperisul meu si va avea familia proprie. Plus de asta, sper sa imi abuzeze batranetea cu nepoti. Deci.
Dar daca sotul meu peste 10 ani ma lasa...din partea lui cu ce naiba raman? Cu amintirile? Un copil chiar daca pleaca si isi face viata lui, te duce la un spital daca esti bolnav, iti da un telefon sa te intrebe de sanatate, iti lasa nepotii in vizite etc. Un fost sot ce face? Tu te bazezi in multe pe fosta?
Te pup.

Pe fosta nu mă mai bazez cu nimic. Nici măcar nu mai ținem legătura. Și recunosc că a fost o greșeală. Probabil am fost prea tânăr și fără experiență.
Dar totuși nu vreau să mă gândesc sub nici o formă că mă voi însura din nou cu o persoană în care să nu am totală încredere.
Înseamnă că ori sunt prost de naiv ori sunt doar prost.
Bunicii mei sunt împreună de 56 de ani și încă se mai plimbă seara de mână prin parc. Părinții mei au 30 de ani de casnicie și încă se mai iubesc. De multe ori mă uit la ei și mă trezesc că îi invidiez.
Nu pot să renunț și să spun că nu există așa ceva. Am dovezile în fața ochilor.

Grecule, daca tu ai dat gres din prima si ti-ai dat seama repede e bine. Dar gandeste-te ca multi divorteaza dupa copii...sunt putini cei care se trezesc inainte sa apara copiii.