anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

cred ca sunt pe cale sa postez cea mai mare baicareala din istoria acestui si-te.
P:S:Am foarte multe de scris.Ganditi-va bine inainte de a citi postarea.

Am decis sa va spun povestea vietii mele. Oricat suna de gretos, sau ca in filmele de amorezi care starnesc greata copiilor de 5 ani chiar simt nevoia sa o fac.Dar nu e vorba de acea dragoste.

Totul a inceput intr-un cartier din nordul orasului. Unde, din cate amintesc, totul mergea excelent. Unde aveam inocenta, pe care am pierdut-o demult.De mic mi-am descoperit vocatia, sau cea pe care consideram ca o am...fotbal :D.De mic castigam toate competitiile de miuta si fotbal si n-am pierdut decat de 3 ori pana m-am mutat jucand mereu cu alti copii si altii si altii.Dar nivelul lor era unul foarte scazut probabil de am ajuns la asemenea rezultate.
Cu parintii ma intelegeam excelent, eram foarte timid de mic, dar acei prieteni m-au ajutat sa dobandesc caracter.Si am devenit foarte posesiv, voiam sa fac doar ceea ce imi place s.a.
Apoi a trebuit sa ma mut de acolo.Parintii mei stateau in chirie si proprietarul voia sa-si "revendice" apartamentul.M-am mutat 4 km mai incolo.Toti colegii imi spuneau sa nu plec, ca voi fi privit ca un ciudat si invatatoarea, nici eu nu voiam, dar intr-un final asa s-a intamplat.
Am ajuns la noua scoala, aveam vreo 9 ani pe atunci, Totul bine si frumos.Ma intelegeam de minune cu toti colegii, pana intr-a 4-a cand si-a facut aparitia un "nou-venit" care imi era un "prieten" foarte bun.Stateam si imi bateam cu el joc de toti s.a.Intre timp a aparut povestea asta:

http://www.tpu.ro/......ila-de-ea/

Dar n-am facut-o cu rautate.Eu alaturi de un coleg.Probabil nici el.Eu am dat startul...probabil am dat startul acelei politici care s-a intors impotriva mea, initiata chiar de acel coleg=acel "prieten". Intr-o pauza m-a injurat, apoi am reactionat si eu si mi-am batut joc de el cu vreo 5 colegi in jurul meu,dupa, o luna mai tarziu a starnit o porecla, care n-are absolut nici o legatura cu mine, dar radeau toti la rostirea ei de mine.Dar nu erau pumni, cum a fost in povestea colegei, doar cuvinte dureroase legat de ceva ce nu ma reprezenta deloc.Nu stiu daca viata a vrut sa mi se intample asta, dar cert e ca nu eram tratat asa din cauza acelei fapte, de vreme ce toti faceau mai rau cu acea colega.Din cauza unui prost, cu aberatii si mai prostesti.Cand ieseam la tabla, mereu toti ziceau acelasi lucru si va dati seama mereu cum era.In fiecare apuza ma prefaceam ca-mi faceam tema la mate pentru ca nu eram bagat in seama, ..de-al dracului ca-s varza la mate.Doar la sport, cand driblam si dadeam goluri mai eram bagat in seama. Apoi m-am dus la antrenamente.Am avut 2 inceputuri excelente de care n-am putut sa ma bucur din cauza notelor de la scoala.Tot atunci de cand cu problema, au aparut si problemele in familie.Parintii tipau mereu la mine, batai s.a. ca-s blestemul lor, maica-mea mi-a spus ca-i venea sa bage cutitu-n mine(il avea in mana cand a spus), de la un 8 la fizica.Si eram ascultator/sunt. Faceam ce-mi ziceau, ordine, teme s.a. Si cuvinte mult mai dureroase.Amandoi au spus minciuni membrilor familiei din care proveneau, astfel c a eram oaia neagra a familiei pe nedrept si nici relatia cu rudele nu mia este ce a fost.Se certau mereu intre ei, si cand se uneau o faceau impotriva mea.Au fost faze care m-au cam marcat pe viata.N-are rost sale enumar. Apoi dupa ce am fost intrerupt de la antrenamente, cand m-am reintors, am ajuns bataia de joc a tuturor, cu toate ca inceputul de atunci a fost foarte bun, ma intelegeam cu toti.Atunci a fost altfel.Si nu stiu daca eram eu de vina sau nu stiam cum sa spun, dar am incercat sa le explic si parintilor si colegilor ca nu-mi convine situatia si ca ar trebuie s-o lase mai moale.Ioc.Vorbeam cu peretii. Evident, eram stresat din toate partile si n-a facut decat sa ma afecteze emotional riguros de tare.Ma gandeam:ce-am avut, ce eram, ce am si ce sunt.Si ma luau nervii.Cand am vazut ca nu dau rezultate caile amiabile am inceput sa ma gandesc la razbunare, pe care puteam sa o fac, nu-mi era frica, dar pur si simplu nu puteam sa o fac.Si am stat si n-am putut dormi cu noptile din cauza asta.Ma gandeam cum niste fufalai isi bateau joc de mine, pe baza unui lucru care n-avea legatura cu mine.Aici n-aveti cum sa intelegeti.La fel si cu parintii.S-au adunat in mine tot mai multe revolte, ura si dispret, care m-au schimbat radical.Gusturile la muzica, jocuri, program de somn s.a.Parintii au divortat.Nu se intelegeau, dar au facut-o la rugamintile mele.Sii chiar mi-a parut bine si imi pare.Si fiecare a cautat sa ma manipuleze ca sa obtina mai multi bani si respect in instanta.Si am fost acuzat ba de mama, ba de tata ca nu le-am tinut partea.Mii si mii de certuri.Si in astfel de situarii, evident ca nu mai aveam prieteni, programul era dupa-amiza si nu aveam voie sa iau legatura cu ei si s-a destramat treptat totul. Ajunsesem singur si traumatizat :)). Parintii vedeau in ce stare am ajuns,si cred ca era destul de clar motivul,dar tot cearta, deesi nu mai iesieam zile intregi din casa se purtau de parca e ceva normal.Si mai si radeau de mine din cauza asta...Nu mai aveam curajul sa ies din casa.Si nu eram deloc asa.Intre timp, m-am gandit, ma intrebam mereu:"De ce mi se intampla asta? Cu ce drept se comporta sa cu mine? Unde am gresit? De unde ar trebui sa incep? Cum ar trebui sa reactionez daca nu s bune caile amiabile in cazul lor? De ce ei fug dupa bani si popularitate chiar atat de exagerat? Si un mare amalgam de ganduri in mintea mea.Ca sa scap de depresie si anxietate incercam sa-mi formez perspective despre viata,(avand in vedere ca mi-am pierdut credinta in Dumnezeu din cauza asta, nu neaparat din cauza celor intamplate, Dumnezeu judeca dupa, nu pe Pamant, dar ceva mi s-a intamplat) gen:Valorile pe care le dam personalitatii sunt nule.Frumos poate insemna urat, la fel si invers, a uri poate inseamna a iubi, ca sentimentele nu exista si sunt doar perceptii care pot fi modelate foarte usor.Ca dintr-o clipita poti fi si suparat si fericit si invidios, ca totul porneste de la creier care poate schimba totul.s.a.Si,incredibil,a avut efecte miraculoase.Totusi,de atunci, mereu am tot felul de senzatii mizerabile, nu stiu cum sa le descriu.Dar nici acum nu-s pe deplin intreg mental, dar se rezolva imediat.De aceea, ma gandeam sa caut metode ca sa am tupeu jegos si chestii din astea, dar zadarnic. Oricum, lucrurile sunt radical bune, de fapt mult mai bune.In legatura cu parintii.De multe ori ma gandesc, emotional nu mi-au oferit sprijin deloc, numai jigniri si descurajari, dar totusi s-au straduit sa aiba grija de mine, sa am mancare, haine s.a.Dar nici sa ma stranga de gat ca pe un dusman din cauza asta.Chiar nu s-au purtat corect, dar totusi m-au crescut.Nici sa-i omor nu pot.Si ma roade gandul cu privire la viitor.Sa ii urasc, 70% din mine i uraste si mereu ii va uri, dar 30% ii iubeste, oricat de greata mi-ar fi sa scriu asta.Si acel 30% imi spune sa nu-i abandonez, si am de gand sa o fac, dar ma gandesc ca o sa moara si ca nu-i voi mai vedea niciodata ceea ce mi da un sentiment ciudat de disperare.Adica fetele lor le-am vazut de mic copil, si sa plec fara sa ma intorc nu prea-mi prinde bine.Dar pana la urma asa e viata. Unele lucruri chiar trebuie facute,oricat grele ar fi ele.Mi-au spus amandoi ca ma urasc, ca voi ajunge sa mananc din gunoaie, si ca voi cersi la usa lor si nu-mi vor da nimic,ca imi vor rade in nas si imi vor doar suturi in fund s.a., dar totusi ceva nu ma lasa.Si acel ceva e sentimentul matern.Sincer,chiar n-aveti idee ce-i in mintea mea.Ganduri multe si ample cu privire la fiecare detaliu in parte.Ce ar trebui sa fac in legatura cu parintii mei? Cum scap de acel 30%? Este o balanta sentimentala extrem de fragila si nu stiu cum sa-i fac fata.In continuare ma cearta cam la fel dar asta e ma obisnuiesc :)). Oricum, acea colega pot spune ca-i in regula.
Scuzati greselile gramaticale.

Răspuns Câştigător
| UndergroundFolklore a răspuns:

Nu pot sa zic decat...wow!
Oricat ne-ai povesti tu aici viata ta, noi tot n-am sti ce sfaturi sa-ti dam pentru ca nu te cunoastem pe deplin.Si faza asta cu psihologul mie una mi se pare "fumata" si inutila.Stiu ce spun, am fost la vreo 3 psihologi si mi se parea ca mancau c@c@t (si oricum nu aveam incredere sa le zic tot ce gandeam eu).Tot ce pot sa-ti zic e sa ai incredere in tine, sa tintesti cat mai sus si sa cauti intotdeauna sa te perfectionezi.Nu neaparat pentru altii sa vada cat de tare ai ajuns, ci pentru tine.Stiu ca uneori viata e de c@c@t si simti ca asa o sa fie mult timp, asta gandesc si eu acum.Dar uneori imi zic "hai ma ca o sa fie bine, cat de jos mai pot cobori?! Tre' sa fiu tare si sa ma ridic!"...intelegi? Nu esti vreun retard, mi-am dat seama de asta...deci dupa parerea mea ai toate sansele sa te ridici.Numa' fa alegerile bune in viata si nu o lua pe aratura.
Succes!

3 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Nu tu esti vinovat, parintii tai din cauza educatiei pe care ti-au dat-o, dar nu e tarziu sa-ti faci ordine in viata, ai probleme destul de grave si nu ramane decat sa apelezi la un psiholog

| lolium a răspuns:

Ganduri multe si ample cu privire la fiecare detaliu in parte ...cunosc sentimentul, crede-ma
tocmai gandurile astea nu ma lasa nici pe mine sa dorm, sa ma odihnesc, sa ma concentrez. nu as stii ce sa te sfatuiesc. poate sa te duci la un psiholog (dar la unul bun) te va scapa oarecum de tensiune sa ai un om numai pentru tine care sa te asculte. dupa ce vei scapa de toate regretele din trecut si vei gandi mai limpede poate vei gasi solutia
si nu o lua ca pe o jignire ideea de a merge la psiholog. e un lucru normal, e ca un tratament obisnuit, numai ca nu tratezi un organ anume, ci sufletul/minteawinking

| wtxwhdxifdjebdd a răspuns:

Multumesc pentru ajutorul acordat!