Pur și simplu am ajuns la limita puterilor. Nu știu dacă fac bine că scriu aici, dacă voi găsi cât de cât pe cineva cu o gândire mai limpede care să poată analiza ceea ce vorbesc fără să judece, fără să dea cu hate sau să troleze. Dar am ajuns în punctul în care nici de asta nu prea îmi mai pasă pentru că efectiv eu nu mai pot gândi limpede. Toată viața mea s-a dus în jos atât de brusc încât nu mai știu nici cum și dacă să mai reacționez.

Ideea e că, la 30+ de ani, am avut o viață de rahat, o familie nepăsătoare, un tată alcoolic și o mamă toxică, isterică și stresantă de care am vrut să scap. Am plecat de acasă de mică, am făcut alegeri proaste (mi-am ales greșit iubitul, iar la anii aceia nu aveam nici măcar de unde să știu) și am căzut din lac în puț. Greu de tot am început să avem o stabilitate financiară măcar, dar era o persoană toxică, un om care, și după ce am crescut și am devenit majoră, voia să îi fiu la dispoziție, nu să muncesc și să devin independentă, iar eu am fost o copilă proastă. Din stres și probleme am căpătat probleme de sănătate, probleme la inimă și psihice (depresie, anxietate generală, socială, ce nu au dus și nici nu duc în direcția bună). Cu toate astea, mi-am luat inima în dinți și am plecat, într-un final, după ani de zile de singurătate în doi, ignoranță, manipulare și, pe alocuri, violență fizică.

Am luat-o de la capăt cu un om care mi-a fost alături în momentele grele, cu greu, după un an de zile de la despărțire. An în care, sincer vă spun, am luptat cu toate problemele mele să scap, să devin independentă, pe picioarele mele, și nu am reușit. Scandalurile cu ai mei din cauza despărțirii erau iminente și, seara de seară, reproșurile, lipsa de empatie, ajutor și sprijin m-au demoralizat. Răul din cauza anxietății și depresiei la interacțiunea cu oamenii, cu anumite situații, m-au făcut să renunț, să cedez. Să plec la țară, să mă mut în liniștea naturii, rar să realizez că nu mă ajută cu nimic, nici ce fac, nici omul cu care sunt. Așa că uite-mă, rămasă fără muncă, fără banii mei, măritată și cu un Copil împreună cu un om ce probabil nici el nu e mai departe de mine, cum s-ar zice. Nu vreau să-l acuz pentru că probabil atâta a putut și el sau a știut. Nu pot să-l acuz, deși în momentul de față suntem cu niște datorii din cauza lui, a faptului că a greșit în anumite decizii. Nu-l acuz nici măcar că a insistat să venim aici, că nu are un job stabil și că am rămas cu o grămadă de probleme din care nu mai ieșim. Zic că nu-l acuz pentru că nu mai pot, psihic nu mai duc. Știu că am greșit, regret că nu am încercat din răsputeri să mă vindec, să mă tratez de problemele mele, să pot să fiu mai stăpână pe mine. Mă acuz că nu am deschis ochii și că nu am ales așa prost în viață. Mă acuz că târâi acum și un copil după mine, de care sincer mă ocup din ce în ce mai greu, având în vedere problemele financiare, stresul de zi cu zi și imposibilitatea de a face ceva. Nu mai găsesc rezolvare, nu mai pot avea o gândire limpede. Nu mai muncim deloc de luni de zile, trăim greu, am reușit să acumulăm datorii și să achiziționăm lucruri ce ne îngreunează viața mai mult și de care nu mai putem scăpa. Iar părinții nu fac altceva decât să pună sare pe rană. Nu ni-au stat măcar cu copilul, o zic, dacă mi-au dat 100 de lei, mi-au scos ochii; când îi sun, vorbesc doar acuzator, chiar nu am pe nimeni să-mi ofere o încurajare, decât acuze. Nu cer să fiu ridicată în slăvi sau pupată în fund, dar un pic de compasiune de la oamenii ce m-au adus în situația asta cred că aș fi meritat. Puteți să vă imaginați stresul ăsta și problema reală în care mă aflu? Întreb asta pentru a mă putea liniști că cineva înțelege un alt om că are probleme și nu-i minimalizează totul. Sau cineva, ce deși după ce iese de aici și își vede de viață și nu-i mai pasă, măcar 2 minute cât citește, empatizează.

Cred ca primul pas este sa-ti gasesti un job. Tu sau el, oricare dintre voi, orice, numai sa aveti un venit. Usor de zis greu de facut, stiu dar probabil asta e sursa numarul 1 a anxietatii si stresului. Eu asta as face, as accepta orice job pe orice suma numai sa stiu ca am un venit stabil, si intre timp as cauta ceva pe masura pregatirii mele. O perioada o sa fie greu cu siguranta dar nu vad ce alternativa ai.

In acelasi timp protejeaza-ti pe cat posibil copilul, ei sunt cei mai sensibili si cei fara vina si care sufera mult cand exista probleme in familie.

Mai mult decat atat nu stiu ce sfat as putea sa-ti dau. Sper sa ti se schimbe norocul, vorbeste cu sotul tau, uniti-va fortele ca sa iesiti la liman, e cel mai important aliat pe care il poti avea, incearca sa uiti greselile si sa va sprijiniti unul pe altul.

Imi pare sincer rau ca ai trecut prin atatea probleme. La o adica, probabil si eu as fi fost intr-o situatie oarecum asemanatoare (minus partea cu parintii terminati) daca as fi decis sa imi intemeiez o familie la o varsta frageda dar am refuzat din fericire. Nici acum la 27 de ani nu vreau sa imi intemeiez o familie deoarece situatia in Romania dpdv economic este extrem dar extrem de instabila si cu un job traiesti de la o luna la alta daca nu esti vreun doctor/avocat/IT-ist iar afacerea pe care o detin la drept sa iti spun, o luna produce ceva iar apoi o luna sau doua nu raman cu nimic. Incearca sa nu cedezi de tot, macar pentru copilul tau deoarece sa stii de la mine ca oricate zile amare ar veni una dupa alta, la un moment dat vor veni si zile mai bune.

Adevarul este ca situatia ta este "groasa" dar nu imposibila. Adica, inteleg cum este sa ai depresie, anxietate, sa fi mereu acuzat ca ai ales gresit.

In viata ta si in psihicul tau este haos si e si normal sa nu vezi o cale decenta pe care ar trebui sa mergi. Insa de dragul tau si al copilului, ai putea dupa ce citesti asta, sa iesi seara inainte de culcare, in curte, unde este liniste deplina si fara haos, si sa reflectezi la urmatoarele:

Daca ai cu cine sa lasi copilul, ai putea sa iti cauti un loc de munca si sa incerci sa-ti achiti datoriile. Sotul tau cu siguranta nu va incepe sa faca nimic, daca doar ii reprosezi verbal sa isi caute de munca, asa ca trebuie sa fi tu cea care ia initiativa, daca el nu este in stare.
Si cand veti reusi sa va stabilizati cat de cat, incercati pe cat e mult posibil sa nu mai cumparati lucruri care nu va sunt de folos. Inainte sa cumperi ceva, intreaba-te mereu: "oare chiar imi trebuie lucrul asta?". Daca da, cumpara-l, eventual, cauta si ceva mai ieftin. Daca nu, atunci nu-l mai cumpara.

Incearca sa inveti si o meserie din care sa poti face bani mai usor. Cel mai la indemana pentru tine, ar fi in bucatarie. Aduci si bani, dar si mancare acasa.

In timpul liber, ia copilul la plimbare si distreaza-te cu el. Ai nevoie de asta atat tu, cat si el, daca vrei sa duci o viata frumoasa psihic.

Gandeste-te prin cate ai trecut pana acum si cat ai indurat. Ai in spate multe experiente neplacute din care poti invata acum.
Daca in trecut ai fost jignita si tratata cu rautate, ca sa rupi ciclul asta vicios, invata sa iubesti ceea ce ai si sa ai grija de cei care depind de tine.

Nu am fost in papucii tai si nu stiu cam cat de greu te simti, dar pot empatiza cu situatia si pot vedea pentru tine o posibila cale pe care nu reusesti tu sa o vezi.

La final de zi, trebuie sa ai o motivatie pentru care sa lupti. Pentru unii e faima, pentru altii e iubirea, pentru mine este setea de cunoastere, etc. Pentru tine, ce te motiveaza sa mergi mai departe? Ce iti doresti cel mai mult sa realizezi pe lumea asta?

Primul lucru, nu îi mai face răspunzători pe alții pentru fericirea ta, nu te mai agata de ei, ți-au demonstrat că nu le pasă, pune un zid între voi si capul sus ( eu orice aș fi facut nu erau mulțumiți sau îmi ziceau că dacă sora mea nu a reușit eu nu am nici o șansă, am fost mereu comparată și subestimată, mi s-au tăiat aripile până să învăț să zbor fiindcă dacă sora mea nu a putut eu nici atâta), orice alegerea ai făcut nu te mai acuza, sunt alegeri mai bune și mai puțin bune, din care poți alege să înveți și să rămâi cu ceva pozitiv ( am ales super prost fostul iubit, și-a bătut joc de mine rău de tot, mi-a întors prietenii contra mea, dar am învățat în cine să am incredere și ce limite să pun). Dacă ești la țară poți încerca să găsești să faci ceva de acasă, astfel încât să ai grija de copil (că ai păsări și vinzi ouă, că te apuci de lucrat cu lut și faci cănuțe și bijuterii, dacă ai imaginație mărturii, ceva ce poate fi făcut de acasă), la fel ca tine, ca mine și ca mulții alții și soțul tău greșește, a greșit când a investit banii în ce nu trebuie, nu e de condamnat. Încercați să comunicați, să vorbiți, să discutați, dați cărțile pe față și expune problemele care sunt, incertitudinile pe care le ai, nu toți pricep doar prin semne trebuie să le zici cu punct și virgulă. Spune-i soțului tău ce te deranjează, dacă voi nu sunteți ok nici copilul nu va fi, încercați să schimbați dinamica relației atat pentru voi cât și pentru copil.

Am trecut si eu prin multe greutati, anxietate, depresie, pshihoze, nici eu nu le mai stiu. Tot din cauza stresului m-am imbolnavit destul de rau. Ce am facut: am luat-o de la 0, am tras linie si am lasat trecutul in spate. Nu m-a mai interesat...am incercat sa nu ma mai "rontai" gandurile nocive zi de zi care ma faceau sa intru in depresie, am incercat sa fiu prezent si gasesc solutii, mi-am dat demisia, ca ajunsese un mediu toxic pentru mine si nu mai reuseam sa fac fata. Erau zile in care nu aveam un leu in buzunar, bine ca ma mai ajutau rudele cu o mancare calda. Ce am facut: m-am rugat, si mi-am intarit credinta in Dumnezeu, si cu toata increderea in El, asa cum eram eu la pamant, am inceput sa ma pun pe picioare, in fiecare zi speranta din inima mea crestea, si imi dadea energia sa pot continua, si usor usor cu post negru cu apa, cu multe rugaciuni si cu speranta vie in inima am reusit sa scap de psihozele si depresiile si toate bolile astea psihice si somatice si a fost un nou inceput. Acum vad lumea cu alti ochi, moartea nu mai este printre fricile mele, nimic nu ma mai infricoseaza. Si pot sa gandesc lipede si sa iau decizii limpezi si acum pot sa imi gasesc un job, sa pot sa fac ce imi place, sa pot sa fac un ban din asta. Deci ti-am povestit toate astea pentru ca nu esti singura cu probleme si vreau sa stii ca exista speranta pentru toti, chiar si pentru tine. Ia-o usor: lasa-te infranta, spune-ti cu tot sufletul tau: da Doamne, m-ai adus pana aici, ce vrei sa ma inveti? si intra in conversatie cu El si ai sa vezi cat de bine te vei simti. Si fa-o constant, tu sa fii prezenta, iarta-i pe toti, chiar roaga-te pentru ei, pentru parinti tai, roaga-te din tot sufletul in durerea ta, si deconecteza-te de la problemele lumii si ale tale si accepta-ti "infrangerea" si atunci cand o sa o accepti o sa vezi cum te vei simti descarcata ..libera. Si incearca sa pornesti usor, sa ai o viziune de speranta, trebuie sa iti vindeci sufletul mai intai ca sa poti sa tii pasul cu munca. Daca as fi in locul tau, ta tara, as incerca sa fiu independenta de toti: cultivand legume, cumparand 2-3 gaini pentu oua. Si as lua usor usor de la 0, cu speranta si incredere. Si ai sa vezi ca vindecandu-ti sufletul multe lucruri bune se vor intampla de la sine. Ai incredere si cu Dumnezu inainte! Pe mine asta m-a ajutat, si te-as sfatui sa incerci si tu, nu ai nimic de pierdut!

Încearcă să îţi cauţi loc de muncă iar pe bebe lasă-l la creşă sau la grădiniţă, încet toate astea o să rămână in urmă şi vei uita.

Copilul tău nu are nici o vină.
Incearcă să te menții pe cât posibil lucidă și liniștită pentru acest copil.
Viata incearcă să o vezi doar pe ziua de azi, nu mai pune presiune asupra ta cu gândul la datorii.
Poate acei oameni vor avea răbdare să le dați datoriile.
Știu că e frustrant să fii sărac si să trăiești in lipsuri dar dacă ești sănătos poți trece peste toate.
Mai ales ai grijă de mintea ta si nu mai astepta vorbe bune de la cei apropiați.
Iar dacă au și ei frustrările lor tu nu le mai analiza, treci peste si nu mai lua totul personal.

Imi pare rau pentru toate situatiile in care ai fost pusa. Pacat ca ai astfel de parinti care doar sa te traga in jos si sa te sece de energie. Si imi pare rau si ca persoanele pe care le-ai ales in viata au fost niste alegeri nereusite care, din nou, mai mult ti-au facut rau decat bine.
Dar, ca sa fiu sincer, cel mai rau imi pare pentru copilul tau. Pentru ca, desi ai avut si ai in continuare o viata chinuitoare, ai ales sa propagi acest ciclu al suferintei catre el.
Poate mutarea in oras, obtinerea unui loc de munca si punera copilului la o cresa/gradinita vor diminua, putin cate putin, probleme din prezent.
Chiar este o situatie foarte grea, insa inactiunea doar aplifica raul deja existent.
Ma bucur ca ai avut curajul sa impartasesti cu noi povestea ta, si sper, treptat, cu efort, lucrurile sa mearga inspre bine!