Sper sa aveti rabdare sa cititi toata povestea,pentru ca este lunga si stiu ca o sa para ireala : Deci, totul a inceput acum 2 ani,cand aveam eu 17, l-am prezentat parintilor mei pe iubitul meu.Au avut la inceput o parere foarte proasta ( nu era nici nespalat,nici urat, era foarte destept.Dar ei au crezut asta pentru ca nu au rabdare de un timp.) si si-au pierdut total increderea in mine si mi-au spus sa am grija cu cine merg pentru ca s-ar putea sa ma bag in scandaluri si nu stiu ce si...Va dati seama, a iesit ca naiba.Dar cel mai enervant lucru este ca nu ma lasau sa fac ce vreau. Aveam aproape 18 ani,nu aveam probleme,nu beam des, nu luam droguri si stiu sa ma apar.Si,na,dupa un timp m-am decis sa nu mai stau acasa, sa ma duc altundeva ( sa fug mai pe romaneste )pentru ca ma saturasem sa tot ies pe ascuns.Si ma duc un timp sa locuiesc la bunici,dar am zis sa plec pentru ca parca ii ingreunam,dar ei ziceau ca nu,in fine.Unchiul meu stia in ce situatie sunt si m-a sunat sa locuiesc la el un timp.Uitati,aici vroiam sa ajung.Dupa vreun an, m-am indragostit de el.I-am zis pentru ca nu puteam sa mai tin mult in mine. Spre surprinderea mea mi-a spus acelasi lucru si se vedea in vocea lui ca zice asta cu atata iubire.Din momentul ala am inceput o relatie pe ascuns si mi-e tare frica si rusine sa spun cuiva.Am o relatie cu unchiul meu.Stiu ca suna tare tare ciudat si ireal dar e adevarul.N-am zis nimanui, mai ales ca in urma relatiei asteia am ramas insarcinata.Nu zic nimanui pentru ca singurul cuvant o sa fie : AVORT.Si chiar n-am chef sa-mi omor bebelusul.Dar chiar nu stiu,n-am nici o idee.Ce sa fac? Sa-i zic si lui? Va rog,pentru ca devine chiar stresant,mai ales ca mama si tata nu stiu despre asta...
P.S : El nu e chiar asa de batran, are 27 de ani.Eu,am 20 de ani, deci pot sa fac ce vreau cu copilul.Cu facultatea nu e o problema, pentru ca am cu cine il lasa.

Unchiul asta ii frate cu vreunul din parinti, sau verisor? Daca este frate, atunci relatia voastra este incestuoasa.
Ce sa faci? Pai clar ca trebuie sa-i spui si lui, si sa decideti impreuna ce sa faceti. Ma tem ca el nu va vrea sa se implice prea tare si sa oficializeze relatia voastra.

Logic ca trebuie sa ii zici si lui, nu inteleg la ce ne intrebi pe noi, ai avut curaj sa faci cum ai crezut la 17-18 acum nu mai ai, sau ai facut-o din prostie? ..vezi ca in functie de cat de apropiat genetic e de tine e posibil ca bebelul sa fie cu risc mai ridicat de boli sau predispozitii la asa ceva, ai grija de tine si de ce faci!

Te rog, nu lua proasta şi imatura decizie de a omorî sau părăsi copilul.TE ROG!
E un sufleţel nevinovat.Sunt sigură că în momentul în care îl vei ţine în braţe, te vei simţi cea mai fericită femeie.Nu fă greşeala de a-l abandona.
Păstrează-l, iubeşte-l, luptă pentru el.E o parte din tine.
Vorbeşte cu ''unchiul''tău.Luaţi împreună o decizie corectă, matură.
Vorbeşte cu părinţii tăi.Au dreptul să afle şi acceptaţi împreună trecutul.O fiică trebuie să stea lângă mama ei.să fie aproape de ea, să fie ajutată, sfătuită. Dacă dânsa e prea supărată şi reufuză să te ajute, nu-ţi pierde credinţa.Angajează-te şi încearcă să nu mai depinzi de cineva.

Sper din tot sufletul că vei păstra copilul.
O zi plăcută în coontinuare.

Daca sunteti rude de sange... e de naspa. Avort. Nu exista bebelusi sau prostii de felul asta. Am aproape 23 de ani si...ghici ce? Inca sunt "tinuta din scurt". Ma mai cert cu mama, e normal, dar stiu ca imi vrea binele si imi place viata mea asa cum e. Si daca as putea pierde noptile si as putea face ce vrea, tot n-as putea, din cauza facultatii. Din nou, daca sunteti rude de sange, renuntati la idee. Este foarte, foarte proasta.

Nu ar fi trebuit să fugi de acasă în primul rând. Tu realizezi cum s-au simţit părinţii tăi când ai fugit? Oribil. Trebuia să te gândeşti înainte de a face pasul ăsta prostesc. Şi la faza cu unchiul tău, ar trebui să îi spui, pentru că, dacă nu îi zici, va zice că l-ai ' înşelat ' şi ai rămas gravidă cu acel cineva. Şi, părerea mea, este că trebuie să le spui şi părinţilor tăi. Dar totuşi, de ce nu te-ai gândit, atunci când ai fugit, că nu aveai unde să stai? Prima dată trebuia să gândeşti şi apoi să faci acest pas. Dar mna... Şi totuşi, aveai 18 ani, trebuia să gândeşti MULT mai matur pentru vârsta aia, pentru că nu mai aveai 9 ani. În plus, e doar vina ta. Părinţii tăi îţi vroiau binele - şi observ că te-ai despărţit de băiatul acela -. Trebuia să accepţi că părinţii tăi nu îl plac, pur şi simplu şi că îţi vei găsi ' jumătatea ' în alt om, nu în băiatul acela sau, mai rău, în unchiul tău
Gândeşte-te foarte bine, pentru că a fost o mare greşelă că ai plecat de acasă şi că te-ai îndrăgostit de unchiul tău, şi ar trebui să le spui părinţilor şi unchiului tău şi să renunţi la relaţia ta cu ruda aceea a ta.

Sa fiu sincera, eu una te inteleg...dar la mine problema este ca nu ma inteleg bine deloc cu toata familia mai am un verisor care este opusul meu: bea, nu invata si tot felul da tot eu sunt oaia neagra a familiei In legatura cu faptul ca te-ai indragostit de unchiul tau nu te judec deloc. Dupa parerea mea dragostea este cel mai ciudat sentiment pe care l-a creat Dumnezeu si nu sti la ce te poti astepta de la acest sentiment... Poate ca prin ceea ce am scris eu nu te prea ajut deloc, dar sper ca totul se va schimba in bine.