Se întâmplă ceva cu mine cand vine vorba sa ma întâlnesc cu o persoana din familie, pe care o iubesc enorm.
Eu NU sunt o fire liniștită si pot sa glumesc fără nicio problemă in orice situație. Însă cand vine vorba sa stau de vorba cu acea persoana, parca sunt complet alta. Încep sa nu mai comunic cand vine vorba sa stau cu ea si sunt timida, as putea zice. Si eu nu sunt așa absolut deloc. Ați putea sa imi dați un sfat in legătură cu asta sau cel puțin ce se întâmplă cu mine in această ipostază? Pentru ca sunt sigura ca acea persoană ma vede fix opusul la ce sunt eu de fapt

Pe acea persoană o iubeşti în sensul de iubit sau în sensul de unchi, văr?

Hmm
Așa eram și eu acum 2 ani cu un verisor, amandoi aveam 15 ani
Și atunci îl cunoscusem pentru prima data și 2 3 luni ma machiam mereu ma aranjam când ieșeam doar sa ma vadă el, eram falsa. Pana când mi am dat seama ca îl plac, după care nu am mai avut treaba
Adică eu in tot momentul ala nu știam ca îl plac, dar după ce am analizat am zis ca nu se întâmpla așa ceva și mi-a trecut.
Sa nu fie la tine la fel și sa îl/o placi ca e bai?
Of neamurile astea drăguțe

Acea persoana nu cred ca te vede opus de ceea ce crezi tu ca esti, acea persoana nu prea cred ca accepta sa fii acea persoana cum esti cu altii, pentru ca poate este o persoana mai serioasa, si are sufletul tare, astfel incat tu o respecti si sufletul tau se linisteste. Tu nu estii ceea ce crezi ca esti, prin simplul fapt ca atunci cand intalnesti acea persoana te schimbi. Deci uite-te mai adanc in sufletul tau si regaseste-te, accepta-te asa cum esti, nelinistirea aceasta este posibil sa vina si din mandrie, fara sa stii, sau sa stii...sufletul omului, asa cum ni l-a dat Dumnezeu noua este linistit, cu pace in suflet si bucurie, nu nelinistit si dezinteresat, cu iubire. Ceea ce cred eu, e ca tu esti acea persoana linistita in preajma persoanei din familiei tale, pentru ca zici ca o iubesti enrom, si daca o iubesti enorm, dragostea nu se mandreste si nu poti fi nelinistita asa cum crezi tu ca esti. Deci in concluzie accepta-te asa cum esti, cu rele mai mult, pentru ca atunci cand te accepti cu relele, atunci vei vedea adevarata persoana a ta, pentru ca ceea ce sadesti tu prin nelinistirea asta, prin placerea asta de tine, este mandria, si nu o sa dureze mult, si o sa incepi sa dai si de probleme de personalitate mai grave. Ia masuri acum si gandeste-te la asta si cugeta.

Nu cred ca e vorba de mândrie. Din contra. Cred ca e vorba ca nu sunt sigura pe mine mai deloc si din cauza asta ma retrag, ca sa nu-mi vadă acea persoană defectele. pentru ca daca aveam confidenta aia, chiar as vrea sa mă arăt cine sunt eu de fapt. însă o sa lucrez la chestia asta

Hahah, da am plăcut.o foarte mult intr-o vreme. dar acum ușor, ușor sentimentele alea au început sa se ducă. deci probabil ca e si de acolo

Nu esti sigura pe tine si ascunzi defectele. De ce ascunzi defectele? De ce nu incerci sa le rezolvi? Sau uneori iti iese, dar dupa ce iti revii, ai un pic de stapanire pe tine, din iubirea de sine sau mandrie si devii iar nelinistita, "nebunatica", vesela, si ai pofta de viata si au vrea sa faci multe chestii, poate si necugetate, sau mai gresite. Acum eu nu te cunosc, nu judec, doar incerc sa gasesc o analogie la ce cred ca ti se intampla tie. Ca si concluzie indiferent ce faci in viata, gandeste-te de 10 ori inainte sa iei o decizie care nu stii daca e buna. Si daca ai dubii, uite-te in sus la cer si intreaba-te: Doamne ceea ce vreau sa fac eu acum iti este placut tie? Iar daca constiinta ta zice ca e bine, atunci fa, daca ai retineri si constiinta nu te lasa atunci nu fa. Pace tie si sufletului tau!