Sîntem, după cele mai recente statistici ale Organizației Națiunilor Unite, pe locul doi, după Siria, în privința numărului de emigranți. Conform raportului publicat de organizația „Salvați copiii", la sfîrșitul anului 2012 erau aproape 80.000 de copii cu părinți plecați la muncă în strănătate.
Eu sunt
unul din acei copii dar am crescut si am ajuns si eu la randul meu in strainatate pentru un trai mai bun.
Sunt de 2 ani in Uk si de un an sunt pe picioarele mele:lucrez,plătesc chirie si incerc sa depășesc obstacole.
Nu de putine ori m-am confruntat cu rasismul,cu faptul că pentru unii toți românii sunt oameni din cea mai joasă speță.
Nu de putine ori am fost tratată cu indiferență pentru ca "nu eram ca ei " dar era vina mea ca a trebuit să plec în lume pentru o viata mai buna,pentru o viata in care sa nu imi fac griji pentru zilele următoare?
Am cunoscut si oameni minunați,care m-au ajutat si mi-au fost alături in momente grele.
Eu si multi alti oameni ne-am luat rucsacul în spate și am plecat in lume dar cu ce pret?
Cu ce ne mai încălzesc banii cand inima ne este in Romania?
Ne ștergem lacrimile cu bani cand vorbim cu familiile Acasa?
Ne chinuim ani sa ne facem un rost pe lume,sa le facem un viitor copiilor,sa le oferim ce noi nu am avut.Dar oare chiar asta isi doresc cei pe care ii iubim? vor bani sau ne vor langa ei?
Tatăl meu a fost plecat si a pierdut multe momente frumoase:prima mea zi de scoala,primul cuvant sau pas al fratelui meu.El era eroul meu iar cand a venit era un străin, eu crescusem iar el nu ma mai cunoștea iar fratele meu plângea cand il atingea pentru ca nu il cunoștea, pentru noi tatăl nostru era tataie.
Ceea ce vreau sa zic e ca in fuga noastră dupa bani pierdem momente si oameni si cel mai trist ne pierdem pe noi.

Ai ajuns in Anglia si acum iti stergi lacrimile cu bani... l-ai prins pe dumnezeu de picior.

Nu va inteleg pe ăștia din afara care plangeti pe net după Romania, cat de mult o iubiti si cat de greu va este. Și eu sunt in Germania, de la 18 ani jumate si nu mi-e dor absolut deloc de nimic din tot ce inseamna Romania. Pot spune ca sunt fericit, am bani, îmi permit si eu iesiri, un concediu, mănânc ce doresc, chiar dacă în jurul meu nu aud nici macar 1 cuvant in romana, ma doare-n paișpe. N-am nici cel mai mic sentiment de durere, tristețe de țara mea

Care e intrebarea?

Andreeeeeeeea2000 daca esti asa de deprimata in UK nu mai sta acolo. Poti sa te intorci in Romania, sa mergi la munca pe un salariu minim romanesc si cu preturi europene sau mai mari decat in multe tari comunitare.
sa mergi sa platesti taxe la ghisee unde functionarii iti afiseaza mutra acra de la prima ora, sa mergi dupa un act si sa vezi ca te amana deoarece nu ii duci o mica mare "atentie". sau sa ai nevoie de atentia unui medic in spitale mizerabile unde te ia naiba daca nu iti duc familiarii medicamente si pansamente. asta ca sa nu mai vorbim de faptul ca trebuie sa bagi 10 lei in buzunarul unei infirmiere ca sa te ajute sa mergi la toaleta. in caz contrar urinezi in chilotei. vrei sa continui? ti-as scrie pana dimineata.
in concluzie daca ai avut sansa sa iesi din patria mama si sa iti faci un trai mai decent judeca putin si nu posta prostii.
nu am nimic personal cu tine, deci nu judeca gresit.
Ceea ce ai postat tu nu are sens. In plus nu esti singura persoana ce a simtit lipsa unui parinte un timp. sa te gandesti ca a compensat in final.

Nu iti e dor de familia ta?
Nu Ai amintiri frumoase de Acasa?
Pentru mine Romania inseamna acasa, inseamna familie și locul unde ma voi intoarce mereu indiferent cati bani voi avea
si daca pentru altii inseamna fix nimic nu e problema mea.
Nu asta era important in postare.O seara buna!

Nu e intrebare. e ceva ce nu are nume in limba romana.

Nu, nu mi-e dor. Am stat 18 ani zi de zi cu ei, ce dor sa-mi fie? am asteptat libertatea asta la fel de mult cum asteapta pușcăriașii ziua eliberării. Daca suferiti, stati in tara. În Timișoara la orice colț de stradă dai de cate un anunț de angajare, la fel si in Cluj. Ma gandesc ca si Bucuresti si Constanta sunt aproape la fel. Chiar nu pricep, plecati de buna voie si dupa urlati ca va e dor. Mie nu mi-e dor nici de familie, nici de prieteni, nici de amintiri.