Categoria nu se potriveste cu intrebarea, dar nu asta e important.
Mi-am dorit sa cant la pian cand eram mica, dar credeam ca daca le voi spune parintilor, nu vor putea achizitiona un pian din cauza ca spatiul din apartamentul nostru este limitat, dar in clasa a cincea, cand incepea a fi prea tarziu pentru un copil sa invete sa cante la pian, le-am marturisit parintilor mei cat de mult indragesc instrumentul, iar ei au spus ca sunt dispusi sa ne mutam intr-un imobil mai spatios pentru ca apoi sa putem cumpara un pian si sa incep treaba.Am fost demoralizata la inceput, pentru ca am facut atatea eforturi pentru a-mi implini visul, iar profesorii de pian de la care doream sa invat nu voiau sa ma primeasca, pentru ca spuneau ca din cauza varstei mele inaintate pentru a canta la acel instrument, nu mi se vor forma deprinderile necesare pentru a putea fi o pianista decenta...
Dupa ce am crezut ca mutarea a fost in zadar, am intalnit o profesoara severa care a acceptat provocarea de a ma invata sa cant la pian, dar a facut asta doar cu conditia ca eu sa ma dedic studiului acelui instrument, cum dealtfel am si facut.Astazi,pe langa cunostintele mele teoretice, datorita efortului depus pentru a-mi forma deprinderile pentru pian, cant orice piesa imi place, o invat cu placere si o interpretez cum simt, oamenilor care au crezut in mine, au stiut ca pot realiza ceea ce imi propun si m-au sprijinit atat financiar, cat si pe plan emotional ori de cate ori a fost nevoie.
Cred ca visele sunt vise, tocmai pentru ca se indeplinesc foarte rar. De aceea nici un vis nu mi s-a indeplinit, sau cel putin nu inca. Evident sunt mii de lucruri pe care mi le-am dorit si s-au realizat, dar nimic, foarte important. Pentru ca dupa mine nimic nu este cu adevarat important.
Singurul meu vis la care mi-am permis sa visez, este sa intru la SRI, dar mai am timp sa vad daca se va indeplini sau nu.
Dar al tau?
*ultima parte a raspunsului meu precedent nu prea are sens, scuze, trebuie sa reformulez: *si datoria oamenilor...