| KejeGM a întrebat:

Salut am si eu un hamster pitic ( il am de aproape 5 luni ) care chiar nu vrea sa se aproprie de mine. am stat cu el o gramada de timp in fiecare zi si fuge mereu si incearca sa sara. Cat dureaza imblanzirea totala a unui hamster pitic si cum pot sa-l imblanzesc?

Răspuns Câştigător
| Shattered a răspuns:

Buna. Si hamsterul meu a fost asa, dar doar in primele saptamani, pana s-a acomodat cu mediul, cu noi. In perioada de acomodare nu l-am stresat sau speriat in niciul fel, ca sa-si dea seama ca nimeni nu-i face rau in noua casa. Evident, cand am incercat pentru prima data sa bag mana la ea s-o mangai, m-a muscat, apoi s-a retras in coltul custii. I-am castigat increderea in timp: vorbeam in fiecare zi cu ea, nu erau sunete si zgomote care s-o deranjeze (hamsterii fiind foarte sensibili la sunete puternice), i-am dat bucatele de fructe sau legume taiate mici pe langa mancarea pe care o avea deja, si cu timpul a prins incredere in mine. Ceilalti membrii ai familiei procedand la fel. Acum e mereu vesela, o pot tine in mana sa-i dau de mancare, se intelege cu toti membrii familiei, toti o iubim, e o scumpete mica. Un hamster te recunoaste dupa miros si dupa voce, el vede la distanta de doar 15cm, deci nu-ti poate vedea fata, decat daca te apropii. Mai multe despre imblanzirea unui hamster poti gasi aici: http://www.magazinul-cu-hamsteri.ro/....../index.php
Sau pe site-urile de genul acesta. Sper ca te-am ajutat, imi doresc sa va intelegeti, bafta. c;

1 răspuns:
| Marin_Silvia_1974 a răspuns:

Se pare ca acest hamster chiar e hotarat sa te ignore! Si eu am niste pisoi ce fugeau cand ma apropiam.Pana cand au vazut ca mamei lor nu li se intampla nimic daca e mangaiata happySi acum ii mangai si pe ei! Cred ca ar trebui sa ii cumperi un prieten mai curajos si sa interactionezi cat poti de mult cu amandoi.