| RockITbaby a întrebat:

In tabara de la sangeorz bai din Bistrita este piscina?

Răspuns Câştigător
| blueangel2001 a răspuns:

Buna RockITbaby!
De la mijlocul acestei săptămâni şi până în 12 iulie, Centrul de Agrement Sângeorz-Băi găzduieşte prima serie de elevi veniţi să-şi petreacă această vacanţă în localitatea-staţiune. După cum ne-a informat Aurel Benţa, administratorul centrului, este vorba de 79 de copii din Beclean, Tecuci, Galaţi şi Tulcea. Următoarele două serii de elevi sunt aşteptate din data de 14 iulie, respectiv 22 iulie, fiind vorba despre şcolari din judeţele Prahova, Galaţi şi Sibiu. "Din programul pregătit nu lipsesc drumeţiile locale, cele prin care copiii şi dascălii care îi însoţesc vor cunoaşte oraşul şi împrejurimile, cu posibilitatea de a vizita şi localităţile învecinate, ca de pildă Maieru, unde vor vizita Muzeul < Cuibul Visurilor >, Rodna - cu al său Muzeu al Mineritului - sau Poiana Zânelor. Centrul de Agrement va organiza şi excursii la obiective turistice din alte judeţe, cum ar fi la Sighetul Marmaţiei, cu vizitarea Cimitirului Vesel de la Săpânţa, ori la Borşa, mai precis urcarea la Cascada Cailor. De asemenea, printre obiectivele propuse a fi vizitate se numără şi casele memoriale Liviu Rebreanu şi George Coşbuc", a făcut cunoscut Aurel Benţa.
Centrul de Agrement din Sângeorz-Băi este una dintre cele mai căutate destinaţii de vacanţă de către şcolari, graţie şi faptului că se numără printre puţinele centre din ţară care a primit titlul de "Hostel", clasificat la categoria de 3 stele (cazare şi prestări servicii specifice) acordată de Autoritatea Naţională pentru Turism. Centrul le oferă tinerilor 110 locuri de cazare în camere de 3, 4 sau 6 locuri, dotate cu TV color, cablu TV şi grupuri sanitare proprii, iar sala de mese dispune de 120 de locuri. Costul unei zile, pentru o persoană, este de 55 de lei, din care 30 de lei pentru cazare şi 25 de lei pentru masă. Sezonul estival 2011 în centrul sângeorzan se va încheia pe data de 6 septembrie.

1 răspuns:
| ZigZagMTFK a răspuns:

Daa!