anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Ce consecinte pot avea intreruperea unui contract de inchiriere imobil inainte de termenul dat in contract.
exemplu: contract pe 1 an, si la 6 luni vrei sa intrerupi.

2 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Consecintele sunt prevazute in contract, respectiv prevederile privind rezilierea. Daca nu sunt prevazute in contract se aplica prevederile Codului civil, citez:
"ART. 1.824. Închirierea făcută fără determinarea duratei  
(1)Atunci când contractul de închiriere s-a încheiat fără determinarea duratei şi nu s-a convenit altfel, chiriaşul poate denunţa contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz care nu poate fi mai mic decât sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei.
(2)În cazul prevăzut la alin. (1), locatorul poate denunţa contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz care nu poate fi mai mic de:
a) 60 de zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este de o lună sau mai mare;  
b) 15 zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este mai mic de o lună.  
  ART. 1.825.Denunţarea închirierii încheiate pe durată determinată  
(1)Dacă închirierea este pe durată determinată, locatarul poate denunţa unilateral contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 60 de zile. Orice clauză contrară este considerată nescrisă.
(2)În cazul în care închirierea este pe durată determinată, iar în contract s-a prevăzut că locatorul poate denunţa unilateral contractul în vederea satisfacerii nevoilor locative proprii sau ale familiei sale, acestei denunţări i se aplică termenul de preaviz prevăzut la art. 1.824 alin. (2).
ART. 1.830.Rezilierea contractului  
(1)În cazul în care, fără justificare, una dintre părţile contractului de închiriere nu îşi execută obligaţiile născute din acest contract, cealaltă parte are dreptul la rezilierea contractului.
(2)De asemenea, locatorul poate cere instanţei rezilierea contractului de închiriere şi în cazul în care chiriaşul, membrii familiei sale sau alte persoane cărora acesta din urmă le-a îngăduit, în orice mod, folosirea, deţinerea sau accesul în locuinţă fie au un comportament care face imposibilă convieţuirea cu celelalte persoane care locuiesc în acelaşi imobil sau în imobile aflate în vecinătate, fie împiedică folosirea normală a locuinţei sau a părţilor comune.
  ART. 1.831. Evacuarea chiriaşului  
(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, evacuarea chiriaşului se face în baza unei hotărâri judecătoreşti.  
(2)Chiriaşul este obligat la plata chiriei prevăzute în contract până la data eliberării efective a locuinţei, precum şi la repararea prejudiciilor de orice natură cauzate locatorului până la acea dată."
Daca chiriasul nu respecta termenul prevazut va trebui, la cererea proprietarului, sa plateasca chiria pentru termenul respectiv.
Sigur ca partile se pot intelege la reziliere chiar si fara respectarea termenului de preaviz.
Nota: Locator este proprietarul iar locatar chiriasul.

suntserios
| suntserios a răspuns:

Pai, in contract scrie si clauza de reziliere de obicei