|

Bună! Sunt în căutare de persoane pentru a participa într-o echipă (de ajutor să zicem). Eu mă ocup cu scrisul (pasiune din vremuri îndepărtate) și în această echipă aș căuta persoane care să mă ajute cu feedback, corectat (în caz de orice, toți facem greșeli nu laughing, traducători din limba română în engleză (vedeți voi încerc să postez aceste povești, iar pentru asta m-am trezit cu un cont în limba română pe Instagram, habar n-am cât de bună o fost decizia straight face și cum mai mult îi mai binewinking am ajuns să posed și unul în engleză), crearea de coperți și chiar creatori de plot-uri (încerc să scriu zilnic o poveste, un capitol sau orice altceva și nu zilnic îmi vin idei. Știu, știu. Pot găsi pe net, dar mi se pare mai interesant așa).
Acțiunea pe care o fac este non-profit deci aș ruga să-mi răspundă persoane care să ia treaba asta în serios și să o facă de distracție. Mai multe detalii pot să dau în privat(preferabil pe Instagram sau WhatsApp).
Cineva interesat?
(P.S. de asemenea mi-ar plăcea chiar mie să dau feedback și să ajut la editatul lucrărilor altor persoane)

4 răspunsuri:
| a răspuns:

Insta pls

| explică (pentru BlackRose03):

Pentru detalii în plus îți dau Instagramul personal : corupptbrake. Sper să ne vedem acolo

| a răspuns (pentru Diminaku):

Ooo te uiti la anime. Nice

| a răspuns:

Efectiv, răsfoiam secțiunea de Literatură de pe TPU și am dat peste întrebarea ta. Iar când ți-am văzut contul de Instagram, am rămas surprins. Asta dovedește încă o dată ce mică e lumea de fapt.
Apropo, sunt gandurisiopinii : )