Exista vreo regula gramaticala care sa iti dea voie sa incalci alte reguli gramaticale?
Exista posibilitatea asta in lumea literaturii?
Daca folosesti un cuvant, dar care nu exista in dictionar, insa cel caruia vrei sa i-l transmiti, intelege ceea ce vrei tu sa transmiti prin acel cuvant, e gresit?

Parca se numea licenta poetica

Desigur ca da, in vocabularul limbi Engleze au fost create foarte multe cuvinte noi, bănuiesc si ca in vocabularul limbi romane

COVID-19 ne-a mărit dicţionarul Mai mult, pandemia ne-a adus cuvinte noi precum „coronavirus", „secvenţiere", „booster" şi „comorbidităţi", care se vor regăsi în noul DOOM. „Şi cuvântul «coronavirus» pune probleme. Lumea ne-a întrebat dacă se scrie corona-virus sau nu, deci trebuie scris într-un cuvânt, nu putem să scriem cu cratimă şi problema este pluralul coronavirusuri şi nu coronaviruşi", a declarat Ioana Vintilă Rădulescu, una dintre autoarele ediţiei, cercetătoare la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosettiˮ. Cei mai mulţi termeni sunt împumutaţi din limba engleză. În noul dicţionar vom regăsi cuvinte intrate deja în vocabularul urban precum „like, „fresh, „deal", „trend", „brother", „gay", „hacker", „dealer", „audiobook", „jacuzzi" sau „training". De asemenea, în noua ediţie apar şi termeni media, precum „breaking news", „news alert" sau „fakenews". „«Trend» se foloseşte acum foarte mult pentru tendinţă, dar şi «tendinţă» a fost un împrumut şi s-a adaptat la limba română. La «hobby», este o inovaţie a acestei ediţii, am recomandat adăugarea articolului şi desinenţei de plural fără cratimă", a precizat Ioana Vintilă Rădulescu.

Citeste mai mult: adev.ro/r2p5ju

Ună seara. Am mai vorbit de la această măsuţă neagră despre numărul de cuvinte pe care le folosim de-a lungul vieţii noastre. Vă spuneam că limba română are aproximativ 200.000 de cuvinte, din care într-un dicţionar cum e DEX-ul se află vreo 57.000. Fondul principal de cuvinte conţine, după Graur, circa 1400 de vocabule, din care noi, în viaţa de toate zilele, utilizăm abia cîteva sute. În această privinţă, a numărului de cuvinte vehiculate realmente în practica literară, s-au făcut cîteva cercetări.

În 1959, lingvistul Valeriu Şuteu, pe texte literare din primii 50 de ani ai acestui secol, a găsit 4500 de cuvinte diferite, într-un total de 50.000 de cuvinte (coeficientul de repetare, de revenire a unui cuvînt fiind cam 11).

Un alt cercetător, Gheorghe Bolocan, a pus sub lupa statisticii publicistica, unde, în texte totalizînd 70.000 de cuvinte, a găsit 5700 de cuvinte diferite, coeficientul de repetare fiind ceva peste 12.

Acum, puţină atenţie: ca orice date statistice, aceste cifre, aceşti coeficienţi, presupun o interpretare adecvată. Altfel, păţim ca în povestea aceea, cu omul care stă cu un picior în apă îngheţată şi cu celălalt pe o plită încinsă: zero grade într-o parte şi 80 în cealaltă ar da o "medie" suportabilă de 40 de grade – dar vreau să-l văd şi eu pe cel dispus să se preteze la aşa o medie. Nu trebuie dedus că în orice text mai lung, fiecare cuvînt s-ar repeta după alte 12 cuvinte. Aceste medii reprezintă situaţia pe cantităţi mari şi pe eşantioane foarte diferite de text. Iată, ne putem imagina un text de, să zicem, 60 de cuvinte, din care 40 diferite; coeficient grozav: 1, 5 – cînd de fapt putem avea de-a face cu o bolboroseală grosolană, în care un cuvînt pisălog revine la fiecare două cuvinte, după schema: "eu cred deci că tu deci vrei să deci mă întrebi deci" ş.a.m.d. Un scriitor poate avea un vocabular foarte bogat, aşadar variat, cu coeficient de repetare mic – un altul un vocabular mai restrîns, în care revin adeseori aceleaşi cuvinte, cu sensuri diferite sau nu. Şi, cu aceasta, am ajuns la cele două cazuri concrete la care mă pot referi: Eminescu şi Bacovia.

Cercetătoarea Luiza Seche a publicat în 1974 o amplă lucrare intitulată Lexicul eminescian în lumină statistică. Ea a luat în calcul cuvintele aflate în: poeziile publicate în timpul vieţii, în 10 dintre postume şi în 4 dintre prozele poetului. Aceste texte totalizau (voi rotunji cifrele) 68. 0001 de cuvinte, din care 34. 5002 aflate în versuri şi 33. 5003 aflate în proză. Numărul de cuvinte diferite – altfel spus: cuantumul vocabularului eminescian – este, în textele cercetate de Luiza Seche, de... 5016.
Prima observaţie posibilă este aceea că indicele de repetare, aproape 14, este mai mare decît mediile prezentate anterior (11 sau 12, 25). Cu toate acestea, e un fapt obiectiv că impresia de bogăţie şi frumuseţe a limbii la lectura lui Eminescu e copleşitoare. Ce înseamnă asta? Înseamnă că el reuşea, prin geniul său, să dea sensuri diferite aceluiaşi cuvînt. Acest lucru devine şi mai vizibil dacă, din cele 5016 cuvinte pe care le-a utilizat, le dăm laoparte pe cele, să zicem aşa, "întîmplătoare", nesemnificative, adică cele care apar cîte o singură dată. Acestea fiind peste 2.000, ne rămîn astfel 3000 de cuvinte cu care Eminescu a scris peste 97 la sută din opera cercetată de Luiza Seche. Iar dacă mergem şi mai departe şi privim doar cuvintele care revin de mai mult de 10 ori fiecare, constatăm ca sunt doar 837 şi acoperă 85 la sută din operă.
O prima concluzie, deci, e că minunea versului eminescian nu stă în belşugul cantitativ al vocabularului (el fiind, în acest sens, după opinia autoarei, "un poet cu vocabular mediu"; despre Shakespeare se spune că a folosit 20.000 de cuvinte, iar John Milton, cam 8.000), ci în originalitatea, în ingeniozitatea, în profunzimea combinării şi a exploatării vorbelor obişnuite. Dacă în fiecare lucru doarme un cînt (cum zicea Eichendorf), în fiecare cuvînt eminescian mocnesc mai multe rosturi.
Voi continua mîine, cînd vom trece în revistă cele mai eminesciene cuvinte. Viaţă bună!


(458-15.VI.1998) CÎTE CUVINTE A FOLOSIT EMINESCU? CARE SUNT CELE MAI FRECVENTE? (II)

Stimaţi suporteri ai lui Eminescu, bună seara. Vă comunicam ieri, pe baza studiului Luizei Seche Lexicul artistic eminescian în lumină statistică, faptul că Eminescu şi-a scris o mare parte din operă (poeziile antume, 10 postume şi 4 dintre proze), totalizînd 68.000 de cuvinte, cu "doar" 5.016 cuvinte diferite. (În paranteză fie spus, vocabularul eminescian integral – nestudiat încă; există un Dicţionar al limbii lui Eminescu, alcătuit sub redacţia lui Tudor Vianu, dar numai al limbii din poezii – vocabularul integral este desigur sensibil mai mare, întrucît i s-ar adăuga cuvintele diferite din enorma sa publicistică şi cele din caiete, însemnări şi scrisori). Mai constatasem ieri că, excluzînd cuvintele folosite doar cîte o singură dată, rămîn 3.000 de cuvinte diferite care acoperă 97 la sută din text. Iar dacă ridicăm pragul şi căutăm doar cuvintele care apar de mai mult de cîte 10 ori fiecare, acestea, în număr de 837, sunt decisive pentru 85 la sută din opera cercetată. "Nu este vorba de o sărăcie de vocabular – scrie Luiza Seche, ci, ca şi în cazul lui Verlaine, Eminescu dă uneori cuvintelor sale înţelesuri noi, lărgind şi perfecţionînd elementele oferite de vorbirea comună".

Vă invit acum, stimaţi eminescofili, să pătrundem împreună în universul lingvistic-ideatic-imagistic al lui Eminescu, scrutînd primele 22 de cuvinte cu sens plin (deci excluzînd conjuncţiile, prepoziţiile etc.), în ordinea descrescătoare a frecvenţei lor; altfel spus, cele 22 de cuvinte cel mai des utilizate de Eminescu, cuvintele sale obsedante.

Nr.crt.
CUVÎNTUL

Apare de... ori

1 a vrea 529
2 a vedea 303
3 ochi 299
4 lume 235
5 a putea 209
6 a zice 192
7 viaţă 184
8 umbră 183
9 tot, toată 182
10 dulce 173
11-22
a părea (171); a trece (169); a veni (168); lună (corpul ceresc) (163); mînă (161); a face (158); noapte (158); alb (151); mare (adjectiv) (134); negru (134); suflet (134); vis (128)

171...
...128
E aproape straniu de relevant cum primele 5 structurează imaginea viziunii schopenhaueriene a poetului: a vrea, a vedea, ochi, lume, a putea: aceste 5 cuvinte parcă se pregătesc să se închege în titlul lucrării fundamentale a lui Schopenhauer: Lumea ca voinţă şi reprezentare: "lumea"-lume, "ca voinţă"- a vrea, a putea, "şi reprezentare"- ochi, a vedea.

Să le clasificăm pe cele 22 în părţi de vorbire.
VERBE: sunt 8: a vrea, a vedea, a putea, a zice, a părea, a trece, a veni, a face. După primele 3, pe care le-am comentat, vine "a zice", verb firesc la un poet taumaturg, vrăjitor, care creează lumi din cuvinte. "A părea" spune mult despre idealismul de tip kantian al poetului şi despre relativismul său romantic: nimic nu este sigur, ci doar părere, aparenţă e totul. "A trece" relevă aceeaşi eternă componentă romantică, a amărăciunii în faţa implacabilei scurgeri a timpului, de la Virgiliu (fugit irreparabile tempus), prin Villon (unde-s zăpezile ce-au fost cîndva?), Goethe (opreşte-te, clipă!) sau Lamartine (o, temps, suspend ton vol!)şi pînă azi. "A veni" e verbul veşnicului îndrăgostit, insaţiabil, a cărui iubită nu vine niciodată îndeajuns de prompt. Iar "a face" e un verb perfect "consangvin" lui Eminescu, care în numai vreo 10 ani de viaţă lucidă a construit o operă imensă.

SUBSTANTIVELE: sunt 9: ochi, lume, viaţă, umbră, lună, mînă, noapte, suflet, vis. "Ochi" şi "lume" le-am descifrat. Ca şi mai înainte, în prelungirea verbului "a părea" se aşează triada de termeni "viaţă", "umbră", "vis". Iar "mînă" vorbeşte despre intensa senzualitate a erosului eminescian, pe cît de radical, rafinat şi profund, pe atît de teluric şi natural, după cum observa Călinescu, înciudîndu-l pe marele său contemporan Lovinescu, care prefera un Eminescu mai abstract, mai eteric, mai platonic. "Luna" şi "noaptea", în fine, sunt şi ele imediat definitorii. Astrul romanticilor nu poate fi soarele, care sfîşie cu lumina sa torenţială ţesătura de păianjen a viselor, ci numai palida lună. Călinescu, în Opera lui Eminescu, consacră acestei teme, luna, un capitol întreg. Şi apoi, să nu uităm că, aşa cum reiese din manuscrisul 2277, Eminescu intenţiona să-şi intituleze culegerea de versuri Lumină de lună.

Asupra celorlalte (alb-negru, dulce, suflet) vă las pe dv. să reflectaţi. Metoda de a plictisi, zicea Voltaire, constă în a spune chiar totul – şi bine zicea.

Fie-vă îngerii aproape, seară bună!

Oricum, in Romania este la moda sa vorbesti romana amestecata cu engleza, unii o fac din necesitate, unii repeta cuvinte auzite, iar altii o fac din snobism.

La Eminescu nu era vorba neaparat de un vocabular bogat, ci mai mult de modul lui de a povesti in rime si de a lega idei profunde intr-un fel complex.
Omul stia sa spuna povesti in rime la nesfarsit si sa le dea sens, ceea ce nu e deloc usor sa faci.

Era un geniu, geniile sunt ființe care percep realitatea superior majorități, diferența între un om normal vs cimpanzeu e mai mare decât între un om și un geniu

Cuvantul geniu, din cat stiu vine din mitologia greaca. Grecii considerau ca geniul, spus altfel si "daemon" era o prezenta divina ajutatoare, un fel de zeu sau inger protector

Exista chiar un dictionar de cuvinte inexistente :)

https://www.jocuridecuvinte.ro/inexistente.htm