| WarriorsOfJesusLuptatoriPentruHristos a întrebat:

Ce au ateii cu Dumnezeu? De ce sunt atat de agitati si nervosi cand le spui de iad? De ce nu raspund asa si in fata copiilor care cred in Mos Craciun si Zeus?

Răspuns Câştigător
| Făgăraş a răspuns:

Hristos a înviat! După părerea mea, ateismul este o fugă " de sine ". Fiecare om care vine la existenţă, are în el " ceva divin, un sâmbure " care îi permite să ai o comuniune, o legătură cu ceva superior lui. Fiecare din noi deţinem aceste " antene ", chiar dacă, de multe ori, nu suntem conştienţi de ele.
Un exemolu grăitor sunt oamenii care preferă compania unui câine decât compania unui om ( chiar dacă acel om nu are o cultură academică, un limbaj decent, etc ). Oricât ar fi câinele de frumos şi omul de " urât ", un om este o făptură divină, un suflet cu sentimente, cu o " veşnicie " în el. În acest caz, " antenele " care sunt date la fiecare om pentru a avea o legătură cu cei din jurul lui şi cu Dumnezeu, sunt răsfrânte asupra unui animal, inferior oamenilor şi lui Dumnezeu.
Aşa se întâmplă şi în cazul ateilor: din multiple cauze interne, ei direcţionează aceste antene spre alte destinaţii fericite. Oricum dacă analizezi profund un ateu, îţi dai seama de multe inadvertenţe.
Gânduri bune şi numai bine! Doamne ajută!

53 răspunsuri:
| doctorandus a răspuns:

M-ai vazut pe mine "agitat" cand a pomenit danut de iad? Ceea ce ma deranjeaza nu e ca a pomenit de iad, ci se comporta ca un om cu doua fete. De la astfel de oameni vrei sa invete altii credinta crestina? Isus le-a zis-o chiar la fix ipocritilor, vezi evangheliile. A da, era sa uit: nu sunt ateu.

Răspuns utilizator avertizat
| mentholinks a răspuns:

Copiii au o scuza pentru a crede in basme.

| RAY a răspuns:

Cu dumnezeu? nu am nimic cu fanatici care ma trimit in iad si afirma despre mine ca sunt imoral,pacatos,nu am nici un scop, sens in viata, asa cum tu de agiti de iadul lui zeus asa ai eu de iadul lui dumnezeu, iadul este o fantezie umana si raiul, nu exista bine nici rau sunt doar inventi umane

| doctorandus a răspuns (pentru RAY):

Atat adventistii (danut) cat si Martorii lui Iehova (Steregoi) nu cred in iad, ei considera ca a crede-n existenta iadului este lucrarea apostaziei. Deci ei practic si-au renegat teologia pentru a te putea ameninta cu flacarile iadului. Ei doi marturisesc despre ei insisi ca sunt apostati si crestini renegati.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Cum poti avea ceva cu "ceva"(nu cineva) ce nu exista?
laughing Nu stiu ce atei ai intalnit tu, dar asa ceva nu este normal.
Copiii sunt mici si prosti. NU ai pretentii de la ei. Dar daca vine un adult si zice ca crede in Zana Maseluta(Dumnezeu si alte invetii), e clar ca e dus cu pluta.

| SG1995 a răspuns:

Nu te flata, atei nu se revolta doar impotriva zeului iudeo-crestin.

| RAY a răspuns (pentru SG1995):

Avem conflicte cu 6500 de zeii si cu credinte pesudostiintifice

| doctorandus a răspuns (pentru Făgăraş):

Divaghezi. Ce este ateismul? O credinta subiectiva si arbitrara. Ce este crestinismul? O credinta subiectiva si arbitrara. Deci din punct de vedere obiectiv, niciunul dintre ele nu e mai breaz ca celalalt, ceea ce rade cu briciul lui Occam pretentia ta ca omul ar avea "antene" pentru divinitate.

| RAY a răspuns (pentru doctorandus):

Ateismul nu este o credinta

| RAY a răspuns (pentru Făgăraş):

Oricum dacă analizezi profund un ateu, îţi dai seama de multe inadvertenţe.

ce inadvertenţe are un ateu? sa inteleg ca crestini sunt toti sfinti si buni uni cu alti nu se barfesc, nu se urasc intre ei, nu se omoara, fura, nu se injura intre ei

| rexiomaria a răspuns:

De ce credinciosii au ceva cu ateii? De ce sunt asa de agitati cand le spui ca nu exista D-zeu?
Omfg, tu gandesti?
De parca totii ateii gandesc la fel ma.
Eu personal nu ma agit, ca m-am obisnuit cu prostia voastra.

Tu te compari cu un copil, ma? Esti asa redus mintal la varsta ta?
Eu nu m-as agita ca un copil crede in Mos Craciun pentru ca pana la urma, isi v-a da seama singur ca nu exista. Iar crezul in Mos Craciun de catre copii nu este daunator. Religia e daunatoare.

Crestinismul e discutat mai des de alte religii de catre ateii pentru ca este cea mai predominanta religie. Daca vad pe unu' ca crede in Zeus, ce sa fac? Sa ma oftic? Macar stiu ca aia is putini si nu prea au ce face, dar voi? Crestinii? Voi va ofticati cel mai des ma.

| Făgăraş a răspuns (pentru RAY):

Hristos a înviat! Din ce cunosc eu, ateismul susţine că nu există Dumnezeu. Eu am lansant ipoteza creştină conform căreia fiecare om care vine la existenţă poartă în sine, " capacitatea " de a comunica cu Dumnezeu, cu o forţă supranaturală. Chiar dacă ateismul afirmă inexistenţa sacrului, ei nu pot elimina din constituţia fiinţei lor aceste capacităţi native de relaţionare cu sacrul. Iar aceste capacităţi ( care din fire trebuiesc acordate lui Dumnezeu pentru împlinirea omului ) sunt direcţionate către alte surogate. Bineînţels, această ipoteză care clarifică foarte clar raportul ateilor nu este una unanim acceptată. Şi nici nu este nevoie. Fiecare este liber să aleagă şi să facă ce doreşte.
Iar referitor la ceea ce ai spus tu, bineînţeles că şi noi creştinii avem destule comportamente negative. Nu este de ajuns să fii creştin cu numele, dacă nu reuşeşti ca prin viaţa ta să Î-L mărturiseşti pe Hristos. Şi de multe ori, ateii, se comportă mai creştin decât noi happy Gânduri bune şi numai bine happy Doamne ajută

| RAY a răspuns (pentru Făgăraş):

Ateismul nu sutine nimic, ateismul este lipsa teismului atat,ateismul nu este o afirmatie nici o infirmatie, ateismul nu afirma ca nu exista ceva sacru, ateismul este o pozitie temporara a lipsei teismului daca se confirma teismul ateismul devine teism., ateismul nu afirma nimic si nici nu pretinde cunoastere despre dumnezeu, definitia din dex e de tot rasul la fel si ce afirma unele site urii teiste, gnostici afirma ca nu exista dumnezeu.

| doctorandus a răspuns (pentru RAY):

Credinta=parere, la asta m-am referit, nu la a adora un zeu.

| Făgăraş a răspuns (pentru RAY):

Şi din prisma doctrinei ateistă, cum sunt văzuţi cei care se închină la Dumnezeu şi Dumnezeu însuşi?

| RAY a răspuns (pentru Făgăraş):

Doctrinei ateistă?
tu stii ce inseamna o doctrina? https://ro.wikipedia.org/wiki/Doctrin%C4%83

| Făgăraş a răspuns (pentru RAY):

Cred că am pus problema greşit...ce principii de viaţă au ateii? ce raportare au la viaţa lor, la ceilalţi, la natură,, etc. Mai mult, după ei, cum văd moartea, viaţa?

| RAY a răspuns (pentru Făgăraş):

Tu crezi ca toti crestini au acelasi principii de viata? nu stiu ce principii de viata au toti ateii,nu cred ca crestini au moralitate care sa deriva din biblie,majoritatea nu au citit vreodata biblia si nici nu cred ca nu omoara,fura de frica iadului,ateismul nu te invata nici un principiu in viata,ateismul nu are legatura cu viata de apoi, un om este bun sau rau indiferent de religie, credinta, rasa etc
avem ratiune, avem empatie derivate din evolutie, empatia a rezultat din faptul ca ne ajutam intre noi, vorba aia unde is multi puterea creste, evolutia nu inseamna cel mai puternic si cel mai bine adaptat, degeaba esti puternic daca nu esti adaptat acelui mediu

| WarriorsOfJesusLuptatoriPentruHristos explică (pentru doctorandus):

Nu te-am vazut pe tine si nici nu vorbeam de tine, vorbeam de majoritatea ateilor care injura cand le spui ca exista un iad.

| WarriorsOfJesusLuptatoriPentruHristos explică (pentru anonim_4396):

Dus cu pluta? Asta e parerea ta, nu toti gandim la fel, toti avem opinii si idei diferite. De ce ai vrea tu sa-l "trezesti", te multumeste cu ceva?

| WarriorsOfJesusLuptatoriPentruHristos explică (pentru RAY):

Cauta sa vezi ce inseamna credinta.

| RAY a răspuns (pentru WarriorsOfJesusLuptatoriPentruHristos):

Credința este convingerea unei persoane că lucrurile stau într-un fel anume, cu sau fără prezența evidențelor empirice care să probeze respectiva convingere.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Credin%C8%9B%C4%83

| RAY a răspuns (pentru WarriorsOfJesusLuptatoriPentruHristos):

Vorbeam de majoritatea ateilor care injura cand le spui ca exista un iad.
de unde stii ca aia chiar sunt persoane atee? am cunoscut si eu prosti care se dateau atei dar ei habar nu au ce e ateismul, copii redardati mintali pe Facebook care au pagini in care injura crestini dar si asa zis crestini tot copii care injura asa zis atei fictivi, iar pe TPU nu sunt multe persoane atee incat sa spui ca ai vazut tu vreo majoritate, in Romania sau declarat doar 25000 de persoane atee, nu cred ca ai vorbit tu cu ei sa stii cum reactioneaza cand aud de iad

| WarriorsOfJesusLuptatoriPentruHristos explică (pentru rexiomaria):

Credinciosii nu au nimic cu ateii, ba chiar vor sa ii ajute, ei vor sa incerce sa-i salveze de la moarte.
Eu nu sunt agitat cand imi spui asta, stiu sigur ca existawinking
Nu toti ateii. De ce ai minti un copil? Asta este fericirea falsa, fericirea adevarata este Iisus Hristos si ei trebuie sa inteleaga asta, El este singurul. Trebuie ca ei sa inteleaga ca exista un singur Dumnezeu, un singur Fiu care a murit pentru pacatele noastre.
Pai si ce daca e numeroasa, crezi ca poti schimba ceva? Trebuie sa le spui tuturor "adevarul" daca esti un ateu, nu? Crestinii sunt mai multi si trebuie batjocoriti? Fiecare crede in ce vrea el, nu conteaza numarul si credinta cand ai iubirea. Eu nu ma oftic, de ce m-as oftica? Este alegerea ta, nu alegerea mea. Eu incerc sa te ajut, nu vreau ca nimeni sa arda in iad, de ce as vrea asta? happy

| RAY a răspuns (pentru WarriorsOfJesusLuptatoriPentruHristos):

Stii ce e ciudat ca tu nu ai fi spus nimic sau ai fi ras daca ar fi scris doar Zana Maseluta,spiridusi sau brahma,zeus dar te ai simtit jignit ca a pus pe dumnezeu acolo,dar daca suntem sinceri nu ipocriti vedem ca dumnezeu are acelasi propabilitate de existenta ca si zana maseluta,zeus,brahma, alba ca zapada, imagineazati cum se simte un hindus cand razi de religia lui sau i spui tu nu ai un scop, sens, tu nu stii ce e credinta, vei arde vesnic in iad

| RAY a răspuns (pentru WarriorsOfJesusLuptatoriPentruHristos):

Credinciosii nu au nimic cu ateii, ba chiar vor sa ii ajute, ei vor sa incerce sa-i salveze de la moarte.
va cerut cineva ajutorul cumva? vezi asta e aiurea cand va bagati in viata noastra si nu intelegi ca fiecare om are libertatea lui de gandire, multumim dar nu vrem sa ne scapi de la fantezile tale gen iad si alte aiureli

| WarriorsOfJesusLuptatoriPentruHristos explică (pentru RAY):

Probabil m-am inselat.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru WarriorsOfJesusLuptatoriPentruHristos):

Am spus eu undeva ca as vrea sa schimb mentalitatea lor? Nu. Nici in vise. Omul prost merita sa ramana asa.

| WarriorsOfJesusLuptatoriPentruHristos explică (pentru anonim_4396):

Nimeni nu trebuie facut prost din cauza credintei si mai stiu eu cewinking

Întrebări similare