Cititi aceasta mica experienta/poveste a unei femei:

Aveam 14 ani...eram cu capul in nori"

Poate ca pricina cea mai insemnata a avorturilor ce coplesesc astazi Romania este una duhovniceasca: neasumarea de sine si necredinta in mila lui Dumnezeu. Care poate intoarce inspre bine chiar si o cadere. Despre aceasta ne incredinteaza Cristina, o adolescenta ajunsa...mama.
Totul a inceput intr-o zi de noiembrie. Mama mea plecase in Italia, tata era mort, ma simteam singura, desi fusesem lasata in grija nasilor mei. Aveam 14 ani, eram cu capul in nori, iar cand l-am intalnit pe el am crezut ca am gasit iubirea...
Imi placea mult cum arata, insa dupa catva timp, am inceput sa observ cate ceva nepotrivit in comportamentul sau. Indragostita pana peste cap, mi-am alungat indoielile, convingandu-ma tot mai mult ca el era "alesul". Se schimbase mult de cand era cu mine, nu mai iesea cu baietii si, intr-un moment de iresponsabilitate, am cedat. Crezand ca mie nu mi se poate intampla, am lasat totul "pe mana destinului". La inceput, relatia noastra a fost lapte si miere, insa, nu peste mult timp, a intervenit gelozia, au urmat certuri peste certuri, ne-am mai acordat mereu cate o sansa, insa in zadar. Mama si sora mea aflasera despre noi, nu erau de acord cu relatia noastra - si, pana la urma, ne-am despartit.
Am observat ca ceva nu e in regula cu mine, insa am pus totul pe seama stresului si-a frigului. Nici n-am bagat de seama cum treceau lunile. Intre timp, mama mea venise acasa, iar intr-un weekend la Dorna imi gasisem un nou prieten. Nu ma ingrasasem, nu aveam pofte, nu aveam greturi, nimic care sa indice ca eram insarcinata - numai intarzierea ciclului. Intr-o zi, la sugestia unor colege, am plecat de la scoala si am facut un test de sarcina. Astfel, am aflat ca eram insarcinata - dupa mine, cam in luna a cincea...
Avort nu mai puteam sa fac, asa ca am ascuns sarcina cat am putut. De zis nu am zis la nimeni, in afara de colegi. Eram indragostita de noul meu prieten, mama si sora mea erau de acord cu el, ma gandeam cu groaza ce vor spune cand vor afla adevarul. Cu toate ca meritau toata increderea mea, imi era frica sa le vorbesc. Aveam si momente in care voiam sa ma sinucid, dar era ceva ce ma impiedica. M-am gandit numai, n-am incercat niciodata sa fac ceva...
Intr-o zi, pe cand aveam deja sapte luni si burta mai crescuse putin, mama m-a intrebat daca nu sunt insarcinata - si am recunoscut. Ca orice mama care afla ca fiica ei de 14 ani este insarcinata, a fost socata si a reactionat violent. M-a dus de urgenta la doctor si am facut o ecografie, dar era prea tarziu pentru avort. In aceeasi zi, a aflat si prietenul meu totul, dar nu m-a parasit; a spus ca impreuna vom trece peste asta, indiferent ce decizie voi lua in continuare.
Lunile treceau, eram la sfarsitul clasei a zecea, colegii mei ma rasfatau si aveau grija de mine. Doamna diriginta m-a sprijinit, mama a inceput sa fie alaturi de mine; mai aveam putin si trebuia sa nasc. In momentele acelea, voiam sa-mi dau copilul spre adoptie, iar cand, pe 10 iunie, am nascut o fetita sanatoasa si frumoasa, nici macar n-am vrut s-o vad. Dupa o saptamana m-am dus acasa fara copil.
Dar nu-mi puteam gasi nicicum linistea - ma gandeam intr-una la copil, remuscarile pe care le simteam erau dureroase. Fara sa-mi fi dat seama, inca de cand era in burta mea, dragostea de mama incepuse sa infloreasca din ce in ce mai mult. Cum puteam sa fiu acum atat de nemiloasa, atat de nesimtitoare fata de minunea care s-a nascut din mine?! Inainte de a trece printr-o asemenea experiena, judecam tinerele care ramaneau insarcinate si nu-si tineau copilul, dar probabil a trebuit sa mi se intample si mie ca sa inteleg ca nu e bine sa judecam.
Impreuna cu mama si cu sora mea, am hotarat sa luam fetita acasa. Cand am luat-o pentru prima oara in brate, am avut o senzatie de fericire nespusa: simteam ca face parte din mine. Prietenul meu si-a asumat rolul de tata imediat, iubeste fetita si are grija de ea, iar mama mea este o bunica fericita.
Acum, dupa un an si sapte luni de la nastere, dupa o zi obositoare de scoala, cand ajung acasa, Simona ma intampina, imi spune "mami", ma imbratiseaza si vrea sa ma joc cu ea. Traiesc cel mai frumos sentiment. Sunt la sfarsitul clasei a 12-a, ma asteapta bacalaureatul, imi doresc sa continui studiile - dar, inainte de toate, doresc, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa intemeiem o familie fericita.
Ii multumesc lui Dumnezeu pentru comoara pe care mi-a daruit-o, mamei si surorii mele care m-au ajutat mult, prietenului meu si parintilor prietenului meu, care n-au ezitat sa fie alaturi de mine inca din prima clipa. Le mai multumesc doamnei diriginta, care m-a inteles si m-a ajutat la scoala si colegilor mei, care m-au incurajat intotdeauna.

sursa: Facebook



INTREBAREA ESTE:Ce parere aveti despre femeile care fac avort? Cum poti sa distrugi o viata care cu voia si iubirea lui Dumnezeu de abia se concepe? Sa ne bucuram insa si de cazurile fericite de parinti care au renuntat la avort? Viata este un dar de la Dumnezeu si numai Dumnezeu are voie sa ne-o ia! Cum putem stopa avorturile?

Nu poti decat atat... avort! Fundaa?

Avortul este singura solutie, daca nu stiti sa folositi siguranta, desi eu nu sunt de-acord cu el, pentru ca nu ar trebui sa iei viata unui om, atat timp cat Dumnezeu o da!

Sunt probleme si probleme. Fiecare are viata lui si logica lui. Dumnezeu ne invata sa nu judecam. La o adica fiecare da socoteala pentru el. Asta e adevarat ca nu este normal sa iei o viata. De vina este si societatea care ascunde viata sexuala de copii. Ar trebui invatati sa se protejeze. E foarte ieftin un prezervativ in perioada fertila.

Inainte de a te naste tuturor le pasa de tine. Dupa ce te nasti ii doare pe toti in cot.

Femeile care fac avort, se vor imbolnavi cu siguranta.

Da,este un caz real de pe facebook.Numai bine

Presupunând că femeia/fata în cauză este vai şi amar de capul ei, părinţii abia o întreţin, iar ultimul lucru de care are nevoie e un plod ce trebuie supravegheat 24/24, căruia îi trebuie mâncare şi haine, pamperşi şi jucării şi alte chestii, care crezi c-ar fi cea mai inteligentă decizie?
Nu crezi că, în loc să-şi complice şi mai mult viaţa, cea mai bună decizie pe care o poate lua fata este să avorteze? Copilăria acelui copil ar fi un chin, având în vedere faptul că fata aceea nu are bani destui pentru a purta de grijă unui plod. Iar într-un fel, viaţa acelui copil chiar trebuie să fie decisă de fată, că doar ea îl va îngriji şi se va strădui să-i ofere condiţii de viaţă decente, până va creşte şi se va putea descurca singur. Deci are tot dreptul să aleagă ce să facă în legătură cu copilul. Şi să nu-mi spui că dumnezeu ar ajuta-o cu copilul dacă s-ar ruga.

Asta nu e o poveste mica. Te rog rezuma tot in cel mult 3 randuri ca sa citesc si eu.

Cum poti sa gandesti asa? O viata este un drept.Numai Dumnezeu ti-o da.Sau daca nu crezi in El, numai o data te nasti si ai norocul asta, cum poti sa ii iei viata? Nu are niciun drept fata sa ia viata cuiva.Se numeste crima. Daca erai tu in locul copilasului? Nu conteaza ca nu are conditii, o data ce a gresit isi suporta consecintele.Cum poti fi de acord cu luarea unei vieti? Mai ales a unor copilasi nevinovati.Doamne fereste! Gandirea unora da de speriat.

Sunt de acord cu nimicirea oricărui om care nu are nimic relevant de zis/făcut, care nu-mi este de niciun folos, care-mi îngreunează viaţa sau care pur şi simplu consumă aerul degeaba. Într-una din aceste categorii intră şi copilul acela. Nu văd de ce mi-ar păsa de el, dacă, timp de câţiva ani buni, va fi doar un sac de oase şi carne, care nu-mi va fi de niciun folos, ba chiar îmi va consuma o parte considerabilă de resurse (mâncare, apă, bani), şi care are mereu nevoie de câte ceva, ba plânge, ba îi este foame, ba face mofturi şi alte chestii pe care, pur şi simplu le detest.
Bănuiam că îmi vei spune să mă pun în locul copilului. Dacă aş începe să mă pun în locul fiecărui om care e într-o situaţie mai dificilă, ori mi-aş deschide 5 orfelinate şi 4 aziluri, ori aş deveni şi mai indiferentă. În cazul copilului nu ştiu ce să spun, pentru că un copil în burta unei mame este inconştient, nu ştie cine e, unde e, ce e cu el, deci nu îşi poate da seama de situaţia lui, de faptul că nici nu va apuca să respire oxigenul din aer, pentru că va fi ucis.
''Mai ales a unor copilasi nevinovati''
Nevinovat e orice om, atunci când se naşte. Nu ai de unde să ştii cât de nevinovat va mai fi când va creşte. Şi până la urmă asta contează, ceea ce eşti când creşti, când ai mintea dezvoltată şi poţi lua singur decizii. Cum am spus şi mai sus, un copil în burta unei mame, sau chiar abia născut, nu este conştient de nimic.

Scuza-ma dar ai o gandire... nasoala, sa nu spun infecta cu toate ca ar fi mai nimerit asa.

De ce sa-i refuzi unui copil sansa la viata?

Chiar daca e cum spui tu, si parintii provin din niste familii marginalizate, tot nu ar trebui sa ucizi pentru a-ti fi tie mai usor, nu ai constiinta?
Nu te gandesti inainte de a afirma ceva?

Crezi ca un copil este un obiect, pe care pur si simplu il arunci si treci mai departe, nu are sentimente datorita faptului ca inca nu a aparut pe lume?

Personal nu stiu ce ai patit de ti-ai formulat stilul asta de a gandi, dar iti recomand sa revii cu picioarele pe pamant totusi, aici vorbim de un om, nu de o carpa...

Pana si de un animal ar trebui sa iti fie mila cand vezi ca sufera, in fine, fiecare cu mentalitatea sa...

De ce n-aş face ceva care să-mi uşureze traiul, şi care ar uşura şi planeta, că dă pe dinafară de atâţia oameni inutili? Trăiesc pentru mine, iau deciziile care-mi avantajează situaţia, şi consider că aşa este normal să fac. Nu-mi pasă dacă mă crezi sau nu, însă chiar nu dau doi bani pe plozi şi pe oamenii care consider eu că nu sunt de niciun folos.
Cred că ar trebui să-mi fie milă de voi ăştia care mergeţi pe principiul ''fiecare om este unic'', inventat şi al naibii de respectat de marea majoritate a societăţii, însă nu mi-e.
Ce te face să crezi că nu am milă? Simplul fapt că nu dau o flegmă pe ceva ce tu şi majoritatea oamenilor iubiţi şi ştergeţi de căcat, nu înseamnă că nu am milă. Ba chiar iubesc animalele, iar dacă aş avea vreodată de ales între un singur animal (oricare ar fi ăla) şi câteva mii de plozi cu bale la bărbie, aş alege animalul fără să ezit sau să mă gândesc de două ori.

Fiecare are principiile sale dupa care se ghideaza si dupa care isi construieste viata, fara un scop in viata, o persoana nu are un viitor, fiecare dintre noi ne dorim sa realizam ceva, sa reusim un lucru, pe termen lung sau nu...
Nu este problema nimanui ce face celalalt cu viata sa, in fond fiecare este liber sa isi ia propriile decizii si sa le urmeze, fie ca sunt gresite sau nu, mereu culegem roadele muncii noastre, sau mai bine spus, mereu suportam consecintele faptelor noastre mai devreme sau mai tarziu...

Nu cataloga oamenii drept "utili" sau nu, poate nu ai tu nevoie de ei dar este posibil sa fie cineva acolo care chiar are.

Nu te va pune nimeni sa alegi intre un om si un animal, era doar un exemplu, in fine, mai bine o lasam amandoi balta, nu ajungem nicaieri.

Toate cele bune!

Nu prea înţelegi ce vreau eu să spun, deci da, sunt de acord să închidem subiectul.

Il invie cineva pe Ceausescu si stop avorturi, chiar daca si pe timpurile alea se faceau avorturi nu se compara cu ce e in ziua de astazi.Lumea nu mai are frica de nimic.

Din pacate, greu putem face acest lucru, dar instruirea in acest domeniu, plus dorinta de a aplica principiu potrivit careia avortul e o crima, le poate pune pe ganduri.