Dau fundă. De ce Dumnezeu omoară anumiți copii de mici, în burta mamei, sau, oricum, înainte să poată păcătuii sau să sufere, apoi îi trimite în rai, și pe ceilalți îi lasă să se chinuie ca naiba în viața asta pentru a obține același rai? Ba chiar „răsplata" pentru o viață cu toate problemele ei, în care te faci de râs, în care ți se întâmplă o grămadă de chestii rele, poate fi iadul. În timp ce anumiți aleși pe nu știu ce criterii mor de mici, evitând iadul, ajungând cu siguranță în rai? La mine nu merge explicația cu „nu ne este dat să știm", dacă Dumnezeu este atotputernic și atotbun, ar fi trebuit să ne facă să Îi înțelegem această motivație, doar ne privește în mod direct. Dacă eu aș lua două animăluțe, pe unul l-aș trata la fel ca pe copilul meu și pe altul l-aș chinui, ar trebui să fiu pedepsit. La fel și Dumnezeul vostru ar trebui pedepsit, sau, în orice caz, consider că nu are dreptul să mă pedepsească pentru că pun o astfel de întrebare.

Îl urăsc pe Dumnezeu. Fiind atotputernic, El mă poate forța să Îl iubesc, îmi poate da necazuri, mă poate face să fac tot ce vrea, dar niciodată, absolut niciodată, nu mă poate face să Îl iubesc din proprie inițiativă dacă nu îmi explică niște chestii, iar asta este o mare victorie pe care m-a lăsat să o am asupra Lui și voi profita de ea. Da, simt sentimentul victoriei, al libertății. Poate că Dumnezeu este așa cum spune ortodoxia, dacă este așa îi voi face voia cât să nu ajung în iad, dar niciodată să nu se aștepte la iubire din partea mea. Din punctul ăsta de vedere, îi pun mai presus pe ceilalți oameni, făcându-L gelos. Îl urăsc pentru că m-a forțat să vin pe lume, pentru că m-a lăsat să mă fac de râs, pentru mai multe chestii. Am învins! Victorie!

Dumnezeu evreilor Iahve are un singur popor cel evreu, dar a fost inventata o alta religie creștinismul care ne povestește de un mesia total opus a ceea ce așteptau evrei, apoi a apărut islamul care e tot o sectă blasfematoare la adresa lui Iahve, cât despre întrebarea ta nu exista Dumnezeu, el fiind creat de oameni

Du-te si te culca baiete, ca deja batii campii!

Ce poate să învețe omul din toată umblarea lui pe acest pământ? Singurul lucru pe care îl putem învăța este simpla ascultare de Dumnezeu. Doar acest lucru simplu ne va face să fim în siguranță și să ne simțim în siguranță.
Pentru că ne-am născut în natură păcătoasă, vrăjmași față de Dumnezeu, este și normal ca în contextul păcatului să ne vedem mai buni la suflet chiar și decât Dumnezeu; mai miloși și mai iubitori decât El. Dacă ne vedem mai buni decât Dumnezeu, asta nu înseamnă că și suntem mai buni decât El.

Poporul Israel era în pustie în drum spre țara unde curge lapte și miere. Dar când au văzut că în țara aceea erau oameni puternici au început să se plângă că bărbații vor fi omorâți iar femeile vor fi de jaf iar copii vor pieri în pustie. Adevărul este că toți oamenii de la 20 de ani în sus nu au intrat în Canaan (în afară de Iosua și Caleb), ci au peregrinat 40 de ani în pustie până când au murit toți. Și doar copiii lor care au zis că vor fi de jaf au intrat în țara aceea bună. (În cartea Numeri se găsește această istorie).
În altă parte (Luca 11:19) Domnul Hristos spune poporului Israel că copii lor vor fi judecătorii lor. Adică copii vor judeca pe părinții lor.

Tot așa, sunt toate șansele ca să fi judecat tocmai de aceia pe care astăzi tu îi plângi de milă. Mai pe direct, dacă nu vei fi mântuit, să fi sigur că nenorociții bătuți de soartă pe care îi plângi astăzi de milă, te vor plânge ei de milă atunci când vor fi mântuiți; ei te vor judeca pentru lipsa ta de credință.
Dacă Dumnezeu nu ne-a descoperit de ce aceștia au ajuns bătuți de soartă, păi atunci nu trebuie să căutăm să descoperim acest lucru pentru că în veci nu vom putea descoperi ceea ce El ține ascuns. În astfel de cazuri datoria noastră nu este să urâm pe Dumnezeu, ci să căutăm să îndepărtăm păcatul, adică suferința de pe pământ. Și nu putem să facem singuri acest lucru. Căci nu Dumnezeu a adus păcatul în lume, ci omul -eu, tu, și toți oamenii născuți pe pământ. Cu toții am contribuit la dezvoltarea păcatului și implicit a urmărilor acestuia: suferința și moartea. Nu Dumnezeu este autorul răului în lume; ci ascultarea noastră de cel rău, pentru că ne-am născut în natura păcătoasă a lumii acesteia.
Dar asta nu înseamnă să trăim toată viața în această natură păcătoasă. Căci dacă Dumnezeu nu a cruțat nici chiar pe Fiul Său ca să ne scoată din natura păcătoasă în care ne-am născut, să ne scoată din suferință și să ne dea viață veșnică, asta înseamnă că ne iubește. Deci chiar dacă părinții noștri au trăit ca niște străini față de Dumnezeu așa cum au trăit și cei din Israel și nu ne-au învățat educația de a cunoaște pe Dumnezeu, este de datoria noastră ca ajunși la vârsta maturității să nu trăim în neștiință față de Dumnezeu. Cunoașterea de Dumnezeu este o educație. Așa cum am învățat să scriem și să citim în mod didactic, tot așa este și cunoștința față de Dumnezeu. Educația aceasta a cunoașterii de Dumnezeu trebuia să fie din copilărie, mai înainte ca natura păcătoasă să-și facă rădăcini în viața noastră. Dar nici acum nu este târziu.
Multora când eram copii nu ne plăcea să mergem la școală, adică nu ne plăcea educația. Dar acum ne este de folos să știm a scrie și a citi.
Tot așa este și cu cunoștința de Dumnezeu. Poate că urâm să punem mâna pe Biblie și să citim în fiecare dimineață un capitol din ea. Dar mai târziu ne va face mult bine, mai mult decât a ști a citi și a scrie. Pentru că prin Biblie Dumnezeu ni Se descoperă. Biblia ne învață să Îl cunoaștem pe Dumnezeu în mod personal. Și atunci când ni Se va descoperi, inimile noastre se vor topi înaintea dragostei Lui. Când vom cunoaște și vom simți cât de mult ne iubește Dumnezeu, atunci nu vom putea să nu trăim în ascultare de El. Atunci ne vom mărturisi cu adâncă părere de rău răzvrătirea noastră, și bucuros -mai mult decât ne putem imagina noi- El ne va ierta. Prin Duhul Sfânt vom cunoaște că El ne iubește și noi Îl vom iubi. Pentru că Dumnezeu este dragoste, chiar dacă natura noastră acum este cu totul alta. El nu Se schimbă pentru că dragostea este natura Lui.

Nu mai pierde timpul cu lucrurile de nimic ale vieții acesteia. Citește și cartea "Calea către Hristos" de Ellen White. Satana profită de natura noastră păcătoasă, pentru că aceasta este natura lui. Dar putem să ieșim din natura aceasta prin rațiunea care ne-a dat-o Dumnezeu. Educația nu este ceva ce ne place întotdeauna. Ea este la început ceva impus datorită firii omenești slabe, dar în mod rațional. Mai concret, că îți place sau nu, fă-ți timp ca în fiecare dimineață să citești un capitol din Biblie mai înainte de a mânca.
La fel cum poate nu ne place să ne spălăm pe dinți sau să facem alt lucru rațional dar până la urmă îl facem că trebuie și ne vom obișnui cu el, tot așa trebuie să citim Biblia zilnic până va deveni o obișnuință, o plăcere, o necesitate. Pentru că prin ea Dumnezeu ne vorbește. Noi nu trebuie să facem după cum ne dictează inima; ci trebuie să facem după cum ne dictează rațiunea. Inima cu sentimentele și simțămintele ei trebuie să se supună rațiunii; și nu rațiunea trebuie să se supună inimii.

De unde stii ca Dumnezeu i-a omorat pe copiii aia?

In primul rand nu poti sa-i faci voia ca sa nu ajungi in iad. Nu îl poti pacali pe Dumnezeu. In al doilea rand gandeste-te logic, daca toti am muri bebelusi n-ar mai putea continua rasa umană. Deci e nevoie ca o mare parte din oameni sa ajunga adulti si sa se poata reproduce, nu?

Dă funda.

Sunt mai multe greșeli de înțelegere în mesajul tău, dar nu le dezbatem că n-are rost.

Dumnezeu face ce vrea El având 3 scopuri simultan: de a fi El glorificat, spre binele Creației și spre judecata dreaptă a Creației.
Deci răspunsul la: "De ce unii se nasc să sufere când alții se nasc într-o viață sănătoasă și plină de oportunități?" este că așa vrea El. De ce este drept? Pentru că viața pe care o trăim aici este nimic în comparație cu viața pe care o vom trăi alături de El după moartea întâi. Și ai să vezi că mai supărați vor fi cei care s-au născut într-o viață sănătoasă și plină de oportunități față de cei care s-au născut într-o suferință continuă până la moarte pentru că "cui i s-a dat mult i se va cere mult, și cui i s-a încredințat mult i se va cere mai mult."

Stai liniștit, cei care au suferit mult vor avea o veșnicie să se bucure în Domnul. După câteva sute de miliarde de ani nici nu vor mai ști prin ce au trecut odată pe Pământul acesta.
DAR dacă ești lipsit de bun-simț și după ce că suferi nici nu vrei salvare din partea Celui care ți-o poate da pe vecei... atunci ești demn de suferința în care ești și de Judecata (mai blândă ce este drept) pe care ai să o primești.