Din punctul de vedere al bibliei, in care dintre situatii omul este mai indepartat de Dumnezeu:
-daca arata in mod constant compasiune si respect pentru semenii lui, dar el este ateu
-daca comite cele mai nasoale fapte, dar el este un om religios
Ordonare:
După relevanţă
Sa stii ca sunt intrebari total diferite:
Ce ar zice Biblia?
Ce ar face Isus?
Răspunde
Răspunde Am intrebat in care dintre cele doua situatii omul este mai indepartat de Dumnezeu. Biblia ar raspunde diferit fata de Iisus la aceasta intrebare? Din cate stiu eu, biblia nu contrazice cuvantul lui Iisus.
Daca cineva comite constant cele mai nasoale fapte, e religios degeaba, masca lui de religiozitate nu il pacaleste pe Dumnezeu. Evident are oricand optiunea de a-si cere iertare oricand pentru toate pacatele inclusiv pentru ipocrizie religioasa.
Cel care face fapte bune cu gandul ca daca cumva exista un Creator acrsta ar trebui sa fie impresionat de ele e tot indepartat de Creator, mandria de a te descurca fara el, e un pacat mare; Dumnezeu sta impoteiva celor mandri, dar celor smeriti le da har.
Creatorul ne jideca pe fiecare.
Toti cei care suntem in viata avem optiunea oricand sa renuntam la rebeliunea noastra, sa recunoastem ierarhia naturala a Creatiei, sa ne supunem Lui, sa ne cerem iertare si sa ne dedicam sa ne traim viata dupa principiile Lui doar asa functionam bine si suntem fericiti.
Cand am spus ateu nu ma refeream la un om care se asteapta ca un posibil Creator sa fie impresionat. Ma refeream la un om care nu crede in niciun dumnezeu si nici nu prea il intereseaza subiectul si nici nu asteapta nimic in schimb de la cineva. Doar are compasiune si respect pentru semeni pentru ca asa considera el sa se poarte.
Dupa DEX ateu imseamna persoana care nega existemta lui Dumnezeu si a oricarei divinitati.Nu poti fi aproape de cineva care nici nu te intereseaza daca exista sau nu.
A nega existența zeului nu echivalează cu a nu fi interesat dacă zeul există sau nu. Un ateu e interesat de existența zeului, dar constată că zeul nu există și atunci e normal că nu se pune problema apropierii ateului de un zeu care nu există.
Biblia poate să spună ce vrea, pentru că Biblia e cuvântul oamenilor care au scris-o. Și dacă ar fi scrisă de un zeu, ar fi tot același lucru. Atunci ar fi cuvântul zeului, dar nu înseamnă că ar fi și adevărat.
Orice afirmație se verifică practic și logic pentru a vedea dacă e adevărată sau falsă, pentru că între vorbe și fapte e o diferență. Vorba poate fi și mincinoasă (chiar dacă ar fi a unui zeu), pe când faptele înseamnă adevărul.
(Un zeu invizibil și surdomut, "atotputernic, inteligent, nemuritor, atotștiutor, bun, drept și iubitor" care a făcut omul păcătos, purici și păduchi și lasă omul iubit în întunericul neștiinței și primitivismului să moară de boli, de frig, de foame, în accidente și în războaie are credibilitatea egală cu zero. Ce încredere se poate avea într-un asemenea personaj care e prin fapte un simbol al absurdului, minciunii, neputinței și primitivismului? Zero.
Așa cum un crescător de câini care își lasă câinii liberi să accidenteze oamenii se face vinovat de acțiunea câinilor lui (liberul arbitru al câinilor), tot așa și un zeu atotputernic care invocă liberul arbitru al oamenilor și își lasă oamenii păcătoși să facă lucruri rele este responsabil de toate acțiunile oamenilor păcătoși. )
E destul de simplu, nu esti cu noi nu existi. important e sa crezi povestea, daca nu o respecti mai negociem noi, mai da un ban la popa, mai faci o rugaciune, te iertam
3. Daca este ateu si comite genocide.
DESI, istoria ne arata ca cele mai mari crime au fost in numele religiei, si asta spune ceva...
Simplul fapt că pui această întrebare demonstrează absurditatea modului în care vezi lumea prin lentila religiei...
Dumnezeu e un personaj imaginar de poveste primitivă, puerilă, fantezistă și absurdă. A fi aproape de Dumnezeu înseamnă a fi departe de realitate, deci înseamnă a fi naiv, credul și neștiutor.
Punctul de vedere al bibliei e punctul de vedere al acelora care au scris-o, iar dorința lor e să aibă cât mai mulți naivi, creduli și neștiutori și despre aceia vor spune că sunt aproape de Dumnezeu. În consecință cei mai îndepărtați de zeu sunt cei din prima categorie, iar cei din a 2-a sunt "apropiați" de zeu.
"Cele mai groaznice şi cele mai crude crime pe care istoria le-a înregistrat au fost comise sub adăpostul religiei sau al altor motive la fel de nobile." - Mahatma Gandhi
Stiinta spune ca Dumnezeu exista, destul de credibil si pentru atei, dar tu esti redus mintal... csf
E vorba de știința neștiinței.
Un om inteligent e întotdeauna capabil să facă diferența dintre minciună și adevăr.
Ce se spune despre zeul din poveste?
E bun, drept, atotputernic, atotștiutor, inteligent, nemuritor și a făcut tot ce există, deci a făcut purici, păduchi, ploșnițe, căpușe și țânțari.
Folosim metoda reducerii la absurd. Face un zeu atotputernic, inteligent, atotștiutor, bun, drept și iubitor purici și păduchi? Nu.
Un zeu atotputernic, inteligent, atotștiutor, bun, drept și iubitor se bucură la vederea puricilor și păduchilor? Nu.
E invizibil un zeu atotputernic, inteligent, atotștiutor, bun, drept și iubitor? Nu.
E mut un zeu atotputernic, inteligent, atotștiutor, bun, drept și iubitor? Nu.
Nu e în stare un zeu atotputernic, inteligent, atotștiutor, bun, drept și iubitor să comunice cu omul?
Lasă un zeu atotputernic, inteligent, atotștiutor, bun, drept și iubitor omul iubit în întunericul neștiinței și primitivismului să moară de boli, de frig, de foame, în accidente și în războaie? Nu.
Are nevoie un zeu atotputernic, inteligent, atotștiutor, bun, drept și iubitor de credință și ritualuri primitive? Nu.
Concluzia e că zeul e o minciună.
De ce "există" zeul? Așa cum un părinte incapabil să-și educe copilul folosește minciuna sperietoare Bau-Bau pentru a determina un copil neștiutor să facă ceva, tot așa și omul mincinos, nesimțit, necinstit și nerușinat folosește sperietoarea Dumnezeu pentru a-i înșela pe naivii creduli și neștiutori. Deci ce e Dumnezeu? E doar o minciună.
Existența unui zeu atotputernic, nemuritor, inteligent și atotștiutor e o absurditate.
Un zeu atotputernic, nemuritor, inteligent și atotștiutor nu e afectat de nimic, pentru că e atotputernic și nemuritor. Orice ar face cineva, sau chiar zeul însuși, pe zeu nu l-ar afecta cu nimic.
În condițiile acestea, un zeu inteligent nu mai face nimic pentru că nu are nevoie de nimic (deci ar fi un zeu care nu face nimic, adică o absurditate).
De inteligență, de simțuri, de sentimente și de iubire are nevoie doar o viețuitoare care trebuie să supraviețuiască, să se adapteze la mediu, să strângă resurse și să se înmulțească. Un zeu atotputernic și nemuritor nu are nevoie de inteligență, de simțuri, de sentimente și de iubire, nu are nevoie să știe ce e bine și ce e rău, pentru că el e atotputernic și nemuritor și nu-l afectează nimic. Zeul nu trebuie să strângă resurse, nu trebuie să se adapteze la mediu și nu trebuie să se înmulțească.
De ce avem purici și păduchi? I-a făcut zeul atotputernic și inteligent? Are nevoie zeul atotputernic de purici și de păduchi? Dar de om sau de ce face omul, are nevoie zeul atotputernic și inteligent? E evident că nu are nevoie și de aceea nici nu face zeul purici și păduchi sau oameni, pentru că nu are nevoie de ei.
De ce avem atunci oameni, purici și păduchi? Materia are proprietăți și în timp se aranjează sub formă de viață și de aceea avem vietăți de la viruși și bacterii până la om inclusiv.
De ce avem boli și războaie? A făcut omul o alegere greșită? Nu. Orice viețuitoare face tot ce se poate face pentru a supraviețui, pentru a strânge resurse și pentru a se înmulți.
Un virus sau o bacterie nu întreabă omul dacă vrea sau nu să se îmbolnăvească și așa apare boala. Virusul sau bacteria folosește omul drept resursă pentru a-și executa programul de viețuitoare: supraviețuire, strângere de resurse și înmulțire.
Un lup sau un om nu întreabă o oaie dacă vrea să fie mâncată. Un om mincinos, hoț, necinstit, nerușinat și rău nu întreabă victima dacă vrea să fie mințită, înșelată sau tâlhărită și așa apare înșelăciunea, tâlhăria și războiul. Nu e vorba de nici un fel de alegere greșită sau nu. E doar executarea programului de viețuitoare.
Dacă exista un Dumnezeu, atunci omul nu mai era "păcătos". Dacă exista un Dumnezeu, atunci omul nu mai era o simplă viețuitoare efemeră, neputincioasă supusă selecției naturale milioane de ani și care luptă pentru supraviețuire, pentru resurse și pentru înmulțire.
Dacă exista un Dumnezeu, atunci nu mai existau boli și războaie, nu existau mii de religii, nu mai exista minciună, hoție, înșelăciune și tâlhărie.
Binele și răul are sens numai pentru viețuitoare și e înscris în codul genetic. O viețuitoare care nu știe ce e bine și ce e rău, nu se ferește de pericole, nu supraviețuiește și nu se înmulțește și așa dispar viețuitoarele care nu au înscris în codul genetic ce e bine și ce e rău.
Pentru o viețuitoare binele înseamnă tot ceea ce ajută viețuitoarea să trăiască, să strângă resurse și să se înmulțească. Viețuitoarea nu e altceva decât un roboțel generat de timp și de proprietățile materiei, un roboțel care nu face altceva decât să supraviețuiască, să strângă resurse și să se înmulțească.
Viața are valoare doar pentru viețuitoare. Viața e o caracteristică a viețuitoarei înscrisă și în codul genetic. Viața nu are nici o valoare pentru altcineva în afară de viețuitoare. Se spune că viața e un dar de la zeu sau că zeul dă sens vieții, dar e un lucru fals. Proprietățile materiei și timpul dau sens și generează viața.
Dacă aș presupune că viața e de la Dumnezeu, atunci viața nu ar avea nici un sens pentru că dacă presupun că Dumnezeu a creat viața, atunci cine are nevoie de viață, eu sau Dumnezeu? Dumnezeu, pentru că am presupus că el a creat-o, deci viața nu mai e problema mea. Eu n-am cerut viață de la nimeni. Dacă lui Dumnezeu îi place viața și are nevoie de viață, atunci e liber să creeze câtă viață dorește, inclusiv purici și păduchi fără număr, inclusiv să lase omul iubit în întunericul neștiinței și primitivismului să moartă de boli, de frig, de foame, în accidente și în războaie.
Apreciez! Asta conteaza in viata: sa fii multumit! Ce conteaza ca ti s-a stricat caseta si repeti niste fraze despre care ti s-a dovedit ca n-au logica si nu demonstreaza nimic? Tu sa fii multumit! 
Din punctul meu de vedere caseta nu e stricată și merge perfect. Realitatea dovedește că tot ce am spus e logic. Fiecare gândește cum poate. Un om poate să spună că are încredere în zeul invizibil pe care nu l-a văzut niciodată și mai poate să spună că se așteaptă să primească de la același personaj "viață veșnică" deși nu a văzut nimeni nici un om cu viață veșnică și nici nu pricepe ce ar însemna așa ceva. Alt om poate să spună că ceea ce crede omul mai sus menționat e doar minciună.
Un om se poate mulțumi cu minciuna, altul cu adevărul.
Tu nici macar nu stii ce e minciuna si ce e adevarul. Aceste notiuni nu exista in ateism. Asa ca nu le mai folosi, ca te dai de gol ca nu esti ateu
Pentru mine minciuna înseamnă o afirmație falsă, dovedită ca fiind falsă, iar adevărul e o afirmație confirmată de realitate ca fiind adevărată. Minciuna și adevărul nu depind de ateism, de religie sau de altceva asemănător. Minciuna și adevărul se verifică practic și logic.
Eu sunt ateu pentru că toți zeii sunt niște personaje imaginare inventate de omul primitiv, neștiutor sau mincinos după caz. Nu am cum să nu fiu ateu dacă pentru mine toți zeii înseamnă minciună primitivă, puerilă, fantezistă și absurdă.
Exemplu de minciună: Dumnezeu e atotputernic, atotștiutor, nemuritor și iubește omul.
Dacă era așa, atunci nu mai existau boli, războaie, neștiință, minciună și primitivism. Concluzia e: Dumnezeu nu există și e doar o minciună.
Ca ateu, nu esti in stare sa-mi spui de ce minciuna e o chestie REA, ca sa acuzi apoi omul ca e mincinos,, Exemplu de minciună: " Ti-am mai explicat de 126 de ori ca asta e un exemplu cat se poate de tampit. O mai fac o singura data: CONCLUZIA NU REZULTA DIN PREMISA. Nu au nicio legatura. E o eroare de logica. Premisa ta e,, Dumnezeul nelimitat nu se comporta asa cum cred eu cu mintea mea limitata ca m-as comporta daca as fi dumnezeu". Concluzia ta e:,, Dumnezeu nu exista''. Acest rationament e totuna ca si cum as zice eu urmatorul rationament: Premisa: cerul e albastru. Concluzie: e o abominatie sa pui ananas pe pizza.
Minciuna e rea pentru că ascunde adevărul, iar omul mințit acționează greșit.
Aici nu e vorba că zeul nu se comportă cum vreau eu. E vorba de descrierea zeului care nu corespunde cu realitatea. Dacă un individ îmi spune că există un zeu atotputernic, inteligent, nemuritor, atotștiutor, bun și drept, care a făcut tot ce există și care ne iubește, atunci acel om e un mincinos, pentru că realitatea ne arată cu totul altceva și anume că acel zeu nu există, pentru că dacă exista, nu aveam boli, războaie, minciună, înșelătorie, tâlhărie, neștiință și primitivism.
Toate calitățile date zeului ne arată că zeul nu există.
De ce omul mincinos atribuie zeului asemenea calități care nu se regăsesc în realitate? Pentru că altfel nu l-ar băga nimeni în seamă pe mincinos. Problema mincinosului e că minciuna nu corespunde cu realitatea, dar asta nu-l împiedică pe mincinos să mintă în continuare și să profite de naivitatea și credulitatea omului neștiutor care nu gândește. Sunt destui oameni care nu gândesc prea mult și iau minciuna drept adevăr.
,,Minciuna e rea pentru că ascunde adevărul" Wow. M-ai dat gata. Serios, literally m-ai dat gata. Chiar n-am ce sa-ti mai raspund la asta 
Cand o sa ai un raspuns care chiar face sens, sa-mi zici si mie
Nu are destul sens? Dacă minciuna e bună, atunci nu mai avem nevoie de adevăr. De ce minte omul? Ca să-l prostească pe omul naiv, credul și neștiutor și să beneficieze de tot ce poate da omul înșelat.
Minciuna nu ascunde adevărul? Minciuna arată adevărul? Minciuna e sursa de adevăr?
Exemplu de minciună: Un individ face un inel de cupru care se oxidează, îl lustruiește bine și dacă întâlnește un naiv, minte că acel inel e de aur și ia banii naivului. E bună minciuna? E bună pentru omul mincinos, pentru că îi aduce un câștig nemeritat.
Alt exemplu: Un individ scrie niște povești absurde, puerile, fanteziste și misogine cu zei, în care promite vindecări miraculoase, viață veșnică în urma practicării unor ritualuri primitive fără nici o valoare. Omul naiv cumpără cărțile, cumpără lumânări, icoane, cruciulițe, citește poveștile și pierde timpul și banii degeaba, se roagă la personajele imaginare din poveste și chiar refuză un tratament medical care l-ar vindeca de boală. E bună minciuna? E bună pentru omul mincinos care câștigă bani degeaba înșelând omul naiv și credul care pierde tot, timp, bani, sănătate și chiar viața. Ce calități are omul mincinos? E necinstit, nesimțit, nerușinat și lipsit de omenie.
Are mincinosul vreo problemă dacă omul nu se vindecă sau nu primește "viață veșnică"? Nici o problemă. Mincinosul îi spune că ritualurile primitive nu au avut efect pentru că naivul a făcut niște alegeri greșite sau a făcut străbunica lui ceva, nu a fost destul de credul și nu a efectuat ritualurile primitive mai cu viață și de câteva sute de mii de ori, apoi îi mai spune că pe l-a pus zeul la încercare și că va fi mai sănătos pe lumea cealaltă. Cât despre viața veșnică, acolo mincinosul chiar nu mai are nici o problemă, pentru că e "pe lumea cealaltă" în altă dimensiune, în dimensiunea minciunii și a înșelătoriei ieftine.
Faptul ca manifesti dispret si superioritate fata de gandirea lui arata ca nu esti cu nimic mai credincios decat el. Daca ai fi fost mai credincios decat el ai fi avut o atitudine mai constructiva, sau, daca nu se putea, l-ai fi lasat in pace. Atitudinea ta denota mai degraba fanatism religios decat credinta.
Lasa l man se vede de la 100 000 de km ca e un troll. )
Fa ca mine trece l la UTILIZATORI IGNORATI.
Man eu azi m-am pensionat in a mai deschide mintile acestor SPECIALI denumiti crestini.
Iti sugerez la fel.
E corect. E bine oricum. Și eu probabil voi scrie mai rar după cum voi avea timp.
Ce e mântuirea?
De aici https://doxologia.ro/viata-bisericii/catehism/dar-ce-este-mantuirea obținem:
"Mântuirea este eliberarea din robia păcatului și a morții și dobândirea vieții de veci, în Hristos."
Cum arată un om mântuit și ce fel de viață veșnică are un om mântuit? Nu știm, pentru că nu a văzut nimeni nici unul
Vreau și eu, dar nu știu ce vreau
Câți oameni mântuiți există în prezent? Nici unul. Deci ce e mântuirea? E o promisiune fantezistă. Un propagandist religios poate să spună că există sau că vor exista oameni mantuiti și bineînțeles că sunt invizibili întocmai ca și zeul din poveste.
Așa cum zeul nu există, tot așa nu există nici mântuirea.
E ușor să promiți orice omului după moarte, când omul nu mai există.
Cum e zeul? E atotputernic, atotștiutor, bun, drept, iubitor, inteligent, nemuritor, invizibil, mut și a făcut tot ce există, deci a făcut purici, păduchi și omul păcătos pe care-l lasă în întunericul neștiinței și primitivismului să moară de boli, de frig, de foame, în accidente și în războaie. Fiind atotputernic, religia zeului trebuie apărată prin războaie, cruciade și inchiziție. De ce avem mii de religii, hoție, tâlhărie, minciună, înșelăciune, boli, neștiință, primitivism și războaie? Pentru că zeul e atotputernic și inteligent.
Ce ne dă după moarte zeul atotputernic și inteligent care a făcut purici și păduchi și omul păcătos pe care-l lasă în întunericul neștiinței și primitivismului să moară de boli, de frig, de foame, în accidente și în războaie?
Ne mântuiește și ne dă viață veșnică. De unde știm că așa e?
Ne spun oamenii serioși și cinstiți care au vorbit cu zeul. De unde știm că nu sunt mincinoși? De la ei știm.
Zeul nu poate vorbi cu noi? Nu, pentru că e atotputernic și e foarte ocupat, mai are de lucru puțin la ploșnițe, căpușe și țânțari.
De ce te preocupa atat de tare subiectul?
Minciuna aceasta cu zei e folosită de mii de ani pentru prostirea și înșelarea omului (aici intră tot neamul nostru care a fost supus unui asemenea tratament). Această minciună e folosită ca justificare pentru a face lucruri rele. Omul mincinos e atât de nesimțit și de nerușinat încât e capabil să te facă prost cu dovezile în față și să îți spună că albul e negru și negrul e alb. Ca să vadă omul nesimțit și nerușinat că nu poate înșela și minți pe toată lumea, am mai dat și eu câteva răspunsuri la secțiunea religie. A fi om include și combaterea minciunii și înșelătoriei. Prin câteva răspunsuri pe care le-am dat n-am făcut mare lucru, dar e mai bine decât nimic. Omul mințit și înșelat are partea lui de vină că se lasă prostit cu asemenea aberații primitive, deci își merită soarta de victimă a nesimțirii, nerușinării și lipsei de omenie a omului mincinos și necinstit.
Când toți oamenii vor înceta să mai accepte minciuna în viata lor, lumea va fi mai bună.
=======
Uneori trebuie să ne întrebăm: dacă un rău a fost comis ce rost mai are să adăugăm și mai mult rău peste răul deja comis? Dacă să zicem un criminal în serie se pocăiește cu adevarat este mai rău sau mai bine decât dacă nu se pocăiește? Bineînțeles că fapta este groaznică, dar odată făcută nu mai putem să reînviem victimele. Putem doar să-l băgăm la pușcărie sau să-l condamnăm la moarte dacă vrei. Sigur că da, de ce nu? Dar nu mai bine ar fi ca în pușcărie sau înainte de executarea pedepsei cu moartea acel criminal să se împace cu Creatorul său?
=======
Exact, nu trebuie să adăugăm nici un rău. Trebuie doar să eliminăm răul care există. Nu mă interesează dacă criminalul, se împacă sau nu cu zeul din poveste sau cu Zâna Măseluță. E problema lui. Nu mă interesează ca acel criminal să simtă durere. Din partea mea, n-are de cât să se simtă foarte bine, să fie sănătos și fericit. Mă interesează doar să elimin definitiv răul și să repar pe cât posibil daunele provocate de criminal. Atât zeul, cât și Zâna Măseluță sunt personaje imaginare, iar credința criminalului în asemenea personaje nu mă interesează. Criminalul trebuie să repare răul făcut și să fie pus în imposibilitatea de a recidiva.
Nu mai zic ce părere am despre creatorul criminalului, cu care criminalul ar mai trebui "să se împace". Împăcarea criminalului cu creatorul lui ar trebui să fie pentru mine un motiv de bucurie, de mulțumire și de satisfacție? "Creatorul" "atotputernic, inteligent, nemuritor, atotștiutor și iubitor" creează criminali? Atunci "creatorul atotputernic" care lasă răul să se întâmple trebuie să răspundă de răul făcut împreună cu criminalul și să repare răul făcut.
E exact ca atunci când un om înmulțește niște câini de luptă, îi lasă să accidenteze alți oameni, apoi eu ar trebui să fiu mulțumit de împăcarea câinelui cu stăpânul și chiar să-i mulțumesc stăpânului care a dat drumul la câini și să spun că stăpânul câinilor n-are nici o vină și e demn de toată lauda. E liberul arbitru al câinilor Poate că stăpânul câinilor ar merita și o recompensă, nu-i așa?
În legătură cu iertarea oferită de zeu mai e o problemă care nu e de neglijat.
Zeul e invizibil și surdomut și atunci oricine poate să spună orice în numele zeului. Prin urmare iertarea divină rămâne o afirmație dubioasă și pentru totdeauna neconfirmată de zeu.
Daca comite fapte nasoale si se pocaieste e mult mai apropiat de Dumnezeu.
Faptele noastre oricat ar fi de bune nu ne pot mantui. Noi nu ne putem mantui pe noi insine. Avem nevoie de un mantuitor care sa fie Dumnezeu Însuși.
Un ateu nu va avea niciodata pocăință. Cum să aibă dacă e ateu? Iar fără pocăință e imposibilă mântuirea.
Am inteles. Daca ai nenorocit oameni si ai distrus vieti, important este sa ceri iertare de la Dumnezeu si o sa fii iertat. Faptul ca unii oameni raman marcati pe viata de faptele tale este mai putin important. Important este sa te ierte pe tine Dumnezeu.
Uneori trebuie să ne întrebăm: dacă un rău a fost comis ce rost mai are să adăugăm și mai mult rău peste răul deja comis? Dacă să zicem un criminal în serie se pocăiește cu adevarat este mai rău sau mai bine decât dacă nu se pocăiește? Bineînțeles că fapta este groaznică, dar odată făcută nu mai putem să reînviem victimele. Putem doar să-l băgăm la pușcărie sau să-l condamnăm la moarte dacă vrei. Sigur că da, de ce nu? Dar nu mai bine ar fi ca în pușcărie sau înainte de executarea pedepsei cu moartea acel criminal să se împace cu Creatorul său?
Scuză-mă dar chiar nu înțeleg indignarea ta pentru că n-am zis niciodată că dacă o astfel de tragedie s-ar întâmpla n-ar fi grav și tragic. Bineînțeles că ar fi, sunt de acord cu asta! Deci dacă amândoi suntem de acord cu asta unde crezi că există vreun dezacord între noi?
Daca, de exemplu, ai omorat un copil. Pe langa faptul ca viata acelui copil este pierduta, parintii lui raman marcati pe viata de moartea lui. Ti s-ar parea firesc ca tu sa fii iertat de Dumnezeu, iar ei sa ramana profund traumatizati?
Din fericire nu ține de mine sau de opinia mea. Dumnezeu iartă pe oricine care se întoarce la El. Și dacă mie nu mi s-a parea "firesc" asta Dumnezeu tot Dumnezeu ar fi - la fel de iertator si iubitor indiferent de ce mi se pare mie firesc sau nefiresc.
Cam ipocrit Dumnezeul tau. Zice ca promoveaza iubirea, dar nu vrea decat sa fii umil, sa te rogi, sa te spovedesti si sa Il ridici in slavi. Partea cu iubirea este ceva optional, poti fi crestin si fara.
Dumnezeu nu este ipocrit, El este iubire -- o iubire infinită și atotcuprinzătoare. A fi smerit, a te ruga, a te spovedi și a oferi slavă sau doxologie este fiecare un fapt însemnat - și nu arbitrar - care actualizează și mai mult iubirea. Tot ce ai enumerat tu acolo sunt mijloacele ființei umane de a dobândi dragostea cea mai presus de toate. Smerenia te protejeaza de a cădea într-un hău egocentrist și te deschide spre alții, rugăciunea este comuniune cu Dumnezeu, iar în comuniune se actualizeaza cea mai intimă și măreață formă de dragoste și de dor pentru Creatorul tău. Spovedania este un act de iubire supremă. Conține în ea întoarcere în brațele părintești și iertarea supremă. Iar nu în ultimul rând doxologia sau slava adresată lui Dumnezeu nu e altceva decât cel mai frumos și mai măreț "te iubesc" din existență. Dumnezeu nu vrea slava buzelor tale - nu e de niciun folos asta. Vrea slava inimii tale, inimă care nu poate fi acuzată de formalitate. Deci nu poate da slavă decât dacă simte cu adevărat recunoștință și uimire față de frumusețea divinitatii. Dumnezeu nu vrea slavă că îi place Lui să fie lăudat, El vrea ca inima ta să-L iubească. Tatăl tău nu vrea să-i spui "te iubesc"? Mama ta nu vrea același lucru? Nu s-ar bucura oare părinții tăi de dragostea ta pentru ei? Desigur că da. Și cu atât mai mult s-ar bucura Dumnezeu să-i oferi măcar o farama micuță înapoi din iubirea infinită ce o are pentru tine.
De ce are nevoie Dumnezeu sa fie iubit de oameni? La ce ii foloseste?
Lui nu îi foloseste la nimic ci noua ne foloseste sa-L iubim pe El pentru ca doar asa putem fi cu adevarat fericiti si sa traim vesnic. El pentru ca ne iubeste ne vrea binele. Nu pricep ce-i asa complicat de inteles.
Iubirea pentru cineva are legatura, inainte de toate, cu compasiunea pentru cel pe care il iubesti, nu pentru tine. A iubi pe cineva pentru tine inseamna ca, de fapt, ai un interes legat de el, nu ca il iubesti.
Daca iubesti pe cineva, acea iubire nu este ceva care sa iti foloseasca tie la ceva, iar lui la nimic. Acea iubire este, inainte de toate, legata de ceea ce faci pentru cel pe care il iubesti, nu pentru tine.
Prin urmare, ideea de a Il iubi pe Dumnezeu, care nu simte nevoia de iubirea nimanui, este un nonsens.
Nu e vorba că Dumnezeu nu simte nevoia de iubirea nimanui. Bineinteles ca Dumnezeu se bucură când Îl iubești. Un părinte nu se bucură când copilul său îl iubește? Ce am vrut sa zic e că Dumnezeu nu e dependent de iubirea nimanui. El tot Dumnezeu este si ramane si fara iubirea ta. Dar El se bucură și se odihneste cand creatia Lui Îi reciprociteaza iubirea.
Numeste un singur lucru pe care il fac credinciosii pentru a ii face o bucurie Lui Dumnezeu, in mod neinteresat. Adica un lucru prin care sa nu caute sa primeasca iubire de la Dumnezeu, ci doar sa-i faca Lui o bucurie, fara sa-i mai intereseze sa primeasca vreo recompensa din partea Lui.
Cati credinciosi crezi ca au spus sau au gandit vreodata: "Ma bucur pentru ca Dumnezeu este bucuros. Nu vreau ceva in schimb pentru aceasta bucurie a mea pentru El. Vreau doar sa stiu ca El este bucuros pentru ca Il iubesc."?
Ori de cate ori am citit o carte scrisă de un sfânt aveau aceasta atitudine. Omul de rând care nu gandeste asa are multe de învățat de la sfinți.
Depinde despre ce credinciosi vorbim. Creștinul de rând, "de carton", din păcate nu are atitudinea asta. Dar dacă vorbim de sfinți (și sfânt poate fi oricine dacă vrea) vedem această dragoste neinteresată în tot ceea ce fac: în rugăciuni, în doxologii, în studiul Scripturii și în faptele lor de milostenie pentru semenul lor.
A iubi pe cineva implica in mod automat si fapte neinteresate pe care sa le faci pentru el. Daca nu faci nimic neinteresat pentru celalalt este o ipocrizie sa spui ca il iubesti.
De ce ar fi mai important pentru Dumnezeu sa fie El iubit de om decat sa-si iubeasca omul semenii, care, cel mai probabil, au o nevoie mai mare de iubire decat El? Mi se pare o absurditate.
Sunt de acord că iubirea trebuie să fie neinteresată. Dacă nu e neinteresata atunci nici macar nu e iubire adevarată, nu?
"De ce ar fi mai important pentru Dumnezeu sa fie El iubit de om decat sa-si iubeasca omul semenii"
Nu înțeleg de ce pui o contradictie între ideile astea două? Dumnezeu vrea să-L iubesti pe El si pe semenii tăi. Sau nu se poate amandoua deodata?
Nu am spus ca sunt 2 lucruri care s-ar contrazice intre ele. Doar ca ma indoiesc ca Dumnezeu nu poate sa fie El bucuros daca iti iubesti semenii, fara sa Il iubesti pe El.
Iar, daca intr-adevar ar fi adevarat ca pentru Dumnezeu este mai important sa fie El iubit de om decat sa-si iubeasca omul semenii ar insemna ca este un ipocrit. Asta pentru ca este evident ca oamenii au nevoie mai mare de iubire decat El.
Nu e deloc adevarat ca pentru Dumnezeu este mai important sa fie El iubit de om decat sa-si iubeasca semenii. Pentru Dumnezeu este important sa-ti iubesti si semenii si pe El. Nu poti fara una sau fara alta sa te mantuiesti.
"Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească." (I Ioan 4:20)
Asta una la mana. Dar poti oare sa-ti iubesti doar semenii si pe Dumnezeu nu? Nu poti, deoarece Dumnezeu este iubire si este Creatorul tau. Daca cu adevarat iti iubesti semenii cu atat mai mult si in mod natural Il iubesti pe Cel care te-a creat si ti-a dat lumea asta si pe oamenii pe care îi îndrăgești atât de mult.
De ce crezi ca Dumnezeu ar fi bucuros daca nu-L iubesti? cum crezi ca se simte dragostea neimpartasita? crezi ca se simte bine? Pana si in mod omenesc stim ca dragostea neimpartasita este dureroasa
Nu pot sa cred intr-un Dumnezeu care spune ca este mai important ca omul sa se roage si sa se spovedeasca decat orice alt lucru de pe lumea asta, inclusiv decat sa iubeasca vreun om.
Daca tu poti, iti respect credinta. Pe mine ma depaseste.
Fata mea, cine a zis ca e mai important sa te rogi si sa te spovedesti decat sa iubesti alti oameni? Cine a zis asa ceva?
În viața unui creștin AMBELE sunt importante. E o tampenie sa le iei la comparat si sa zici ca ba una ba alta e mai importanta sau mai putin importanta. E o falsă dihotomie.
Biserica promoveaza ideea ca oricat de javra si de inuman ai fi, daca te spovedesti si te impartasesti vei fi iertat de Dumnezeu. Asta indiferent de traumele pe care le-ai produs altora si indiferent de cat sunt ei afectati in continuare de acele traume. Tu te spovedesti si esti iertat. Ceea ce simt acei oameni in continuare este problema lor.
Invers, daca le arati celor din jur iubire neinteresata fara sa te intereseze religia o sa ajungi direct in iad.
In felul asta biserica, chipurile, promoveaza iubirea.
Cu alte cuvinte, daca esti om cu ceilalti oameni conteaza mai putin. Important este sa te spovedesti. Te iarta Dumnezeu pentru orice.
Eu una nu pot sa cred intr-un Dumnezeu care, chipurile, te iubeste, dar vrea sa te trimita in iad doar pentru ca nu ii esti supus.
Daca un om complexat si frustrat ar spune altui om: "Te iubesc, dar, ca sa primesti aceasta iubire a mea, trebuie sa te porti cum vreau eu." Asta ar avea sens, nu pentru ca acel om ar iubi pe bune, ci pentru ca ar fi influentat de propriile frustrari si complexe.
In schimb, Dumnezeu, care nu ar avea de ce sa aiba vreun complex, nu ar avea de ce sa se poarte asa. Ar fi un mare ipocrit.
Nu merge chiar asa. Nu te poti pur si simplu spovedi chiar daca tu nu simti niciun fel de căință. Omul care vine la spovedanie vine pentru ca vrea sa fie un om nou, un om schimbat, care nu mai e "javra" sau "inuman". Omul care vine la spovedanie isi regreta din inima toate faptele si vrea iertare de la Dumnezeu, vrea o a doua sansa, ca sa poata pune inceput bun si sa repare ce a stricat inainte. Crede-ma ca nu prea inteleg care exact e problema aici. Tu spui ca nu ar trebui sa existe iertare la Dumnezeu? Dumnezeu n-ar trebui sa ierte pe nimeni? N-ar trebui sa dea nimanui o a doua sansa?
Iar daca chiar arati iubire neinteresata oamenilor, din tot sufletul tau eu sunt singur ca pana la urma te convertesti la crestinism. E imposibil ca un om sa arate iubire neinteresata si sa nu vina la Dumnezeu mai devreme sau mai tarziu. Dumnezeu are rabdare cu toti si îi asteapta sa creada în El.
Si da, Biserica promoveaza iubirea. Iertarea este o fapta a iubirii, nu-i asa? Sau tu crezi ca daca exista iertare inseamna ca oamenilor le e permis sa se comporte ca "o javra"? In niciun caz. Cine se comporta asa cum ai zis tu, "ca o javra sau inuman" ajunge direct in iad dacă nu se pocăiește.
"Cu alte cuvinte, daca esti om cu ceilalti oameni conteaza mai putin"
gresit. aici gresesti foarte mult. A fi om cu ceilalti conteaza extrem de mult. Asta e indatorirea unui crestin. Daca nu esti om cu ceilalti nu poti fi crestin. Daca nu iti iubesti aproapele ca pe tine insuti NU poti fi un crestin.
Dumnezeu nu te trimite in iad "pentru ca nu îi esti supus". În momentul in care esti ateu, esti ateu pentru ca crezi in tine insuti. Cu alte cuvinte iti pui bazele si speranta doar in puterile tale. Dumnezeu nu se supara pe tine ca faci asta, El pur si simplu zice "Daca vrei sa crezi in tine atunci crezi in tine. Daca tu te poti salva pe tine insuti atunci salveaza-te pe tine insuti"
Problema e ca nu ne putem salva ne noi insine. Cum sa ne salvam? ce putere avem noi sa ne mantuim pe noi insine?
"Omul care vine la spovedanie isi regreta din inima toate faptele si vrea iertare de la Dumnezeu, vrea o a doua sansa, ca sa poata pune inceput bun si sa repare ce a stricat inainte."
Ai impresia ca atunci cand se duce cineva la spovedanie doar formal si enumera acolo pacatele nu mai vrea preotul sa-l spovedeasca si sa il impartaseasca din cauza ca nu are cainta sau nu are destula cainta? Crezi ca sta vreun preot sa se uite daca omul are sau nu cainta la spovedanie inainte de a ii spune sa vina si pentru impartasanie?
Biserica ii invata pe oameni ca daca te spovedesti si te impartasesti esti iertat de Dumnezeu. Pentru crestini, faptul ca se impartasesc inseamna ca sunt iertati de Dumnezeu. Ca au avut sau nu cainta la spovedanie este mai putin important.
Ideea conform careia ducandu-te la spovedit vei fi iertat in mod automat de toate pacatele ii inraieste pe multi credinciosi. Multi traiesc cu ideea ca isi pot permite sa se poarte foarte urat cu ceilalti cu gandul ca, ulterior, oricum se vor spovedi si vor fi iertati.
Pe langa asta, multi pot avea ideea ca s-au spovedit, le-a parut rau, au cerut ajutor de la Dumnezeu, deci ei si-au facut treaba. Mai departe, este treaba lui Dumnezeu sa ii schimbe. Ei nu trebuie sa mai schimbe nimic la comportamentul lor.
Parerea mea este ca nu ar trebui sa existe iertare sau neiertare divina pentru ca nu ar trebui sa existe nici furie sau pedeapsa divina. Daca nu exista furie sau pedeapsa divina atunci nici nu se mai pune problema de iertare sau neiertare. Oamenii cer iertare de la Dumnezeu pentru ca se tem de o pedeapsa sau cauta o rasplata pentru ca si-au cerut iertare. Omul ar trebui sa fie educat sa fie constient de impactul pe care il au propriile fapte asupra altora si sa ii respecte pe ceilalti. Ideea conform careia ar trebui sa iti fie frica de o pedeapsa sau sa astepti vreo rasplata pentru faptele tale, iar lucrul asta te face un om mai bun, mi se pare o prostie.
"Mi se pare o exagerare, indiferent de cat de pacatoasa e persoana respectivă. Dacă spui că nu ești creștin Îl renegi pe Hristos."
Asta ai raspuns la o alta intrebare pe care am postat-o pe site.
Acum spui:
"Daca nu iti iubesti aproapele ca pe tine insuti NU poti fi un crestin."
Deci, nu stii prea bine ce crezi.
"Problema e ca nu ne putem salva pe noi insine. Cum sa ne salvam?"
Genul asta de intrebari sunt motivul principal pentru care consider ca a fi crestin nu are nicio legatura cu iubirea, ci doar cu frica sau cu dorinta de recompensa. Crestinii cauta o salvare de ceva de care se tem sau o recompensa pentru ceva ce au facut. Asta nu are nicio treaba cu iubirea, ci doar cu temerile sau dorintele lor.
"Pentru crestini, faptul ca se impartasesc inseamna ca sunt iertati de Dumnezeu. Ca au avut sau nu cainta la spovedanie este mai putin important."
De fapt este crucial să ai căință la spovedanie, altfel pleci mai rău decât atunci când ai venit. Sunt de acord că există creștini de carton care au impresia că pot să fie răi și după să fie iertați, dar asta nu e pocăință adevarată și vor ajunge în iad dacă nu se pocăiesc cu adevărat.
"Ideea conform careia ducandu-te la spovedit vei fi iertat in mod automat de toate pacatele ii inraieste pe multi credinciosi. "
Pentru că nu înțeleg creștinismul. Dacă asta au ei impresia că e creștinismul se vor duce direct în fundul iadului.
"Daca nu exista furie sau pedeapsa divina atunci nici nu se mai pune problema de iertare sau neiertare."
Nu înțelegi ce e aia furie sau pedeapsă divină. Pedeapsa divină e cu scopul de a te smeri, iar smerindu-te să te întorci de la rău și să faci bine. Dumnezeu nu se "înfurie" asa cum se înfurie un om. E mai complicat de fapt. Furia lui Dumnezeu și pedeapsa Lui sunt moduri ale dragostei divine care se resfrâng asupra unui suflet lipsit de dragoste.
"Ideea conform careia ar trebui sa iti fie frica de o pedeapsa sau sa astepti vreo rasplata pentru faptele tale, iar lucrul asta te face un om mai bun, mi se pare o prostie."
Și mie mi se pare o prostie. Vrei să știi un secret, Irina? Creștinismul nu e despre asta! Nu e despre recompense sau pedepse, cu toate că mulți oameni asta cred. Dar greșesc amarnic. Iar cine face bine doar ca sa primeasca recompensă nu va dobândi raiul. Cine face bine doar fiindcă e frică de iad nu va cunoaște nicidoată dragostea. A fi creștin CU ADEVĂRAT nu e despre recompense și pedepse ci este despre comuniunea cu Dumnezeu.
"Deci, nu stii prea bine ce crezi."
Ba stiu foarte bine ce cred. Doar că mă refeream la două moduri distincte de a fi creștin. Prima dată m-am referit la creștin ca cel care acceptă dogmele creștinismului, iar a doua oară ca cel care le îndeplinește. Așa sunt mulți. Pot fi numiți creștini și necreștini în acelasi timp. Deoarece acceptă Creștinismul, dar nu-l trăiesc cum ar trebui.
"Crestinii cauta o salvare de ceva de care se tem sau o recompensa pentru ceva ce au facut. Asta nu are nicio treaba cu iubirea, ci doar cu temerile sau dorintele lor."
Aici nu sunt de acord. Doar fiindca cauti salvare nu înseamnă prorpiu zis că te temi de ceva anume. Există totuși o temere, dar nu e deloc cum îți imaginezi. Nu e vorba despre temerea de iad, ci e vorba de frica că o să te îndepărtezi de tot ce este mai frumos și mai bun în existență. Genul ăsta de frică e naturală. Oricine are o anumită frică de sărăcie, de boală, de moartea celor dragi. Frica demonstrează că noi oamenii vrem lucruri bune și ne deranjeaza să fim lipsiti de ele. Iar cel mai mare deranj din întreaga existenta este sa fii lipsit de Creatorul tău. Nu mi-e frică de iad, dar mi-e teamă să nu fiu cu Dumnezeu.
Pot sa inteleg partea cu comuniunea cu Dumnezeu. Doar ca eu inteleg prin asta o comunicare intima doar intre om si Dumnezeu. Cu Dumnezeu poti comunica de oriunde. Dumnezeu este peste tot. Nu ar trebui sa fie nevoie de biserica, si, mai ales, nu ar trebui sa fie nevoie de preoti. Asta cu exceptia cazului in care asa simte omul ala sa se duca la biserica si sa discute cu preoti.
Observ ca spui de multe ori ca daca nu faci X sau Y ajungi in iad. Bine, atunci cine ajunge in rai? Doar sfintii? Toti ceilalti ajung in iad?
Dumnezeu stie cine ajunge in rai. Eu am spus asta ca sa-ti arat ca nu e asa cum zici tu. Probabil am exagerat un pic, dar am exagerat tocmai cu scopul ca tu sa intelegi despre ce e vorba. Tu spui ca poti sa fii un jeg de om si sa te spovedesti. Am pomenit de iad ca sa accentuez faptul ca ideea asta a ta e gresita. Nu poti face orice vrei, nu poti fii un nesimtit sau un fricos sau pur si simplu sa fugi dupa o recompensa fie ea si raiul si sa te astepti la mantuire. Am facut o simplificare si oarecum o absolutizare tocmai ca sa intelegi ca crestinismul nu e atat de absurd precum îl prezinți tu. Creștinul ideal nu caută recompensa raiului, nici nu se teme de iad și nici nu se poartă cu necuvinta doar pentru ca poate sa mearga sa se spovedeasca. Asta vreau tu sa intelegi si sper ca ai inteles la cat ti-am tot explicat. Macar asta sper ca ai inteles si ca n-am vorbit degeaba.
E adevarat ca cu Dumnezeu poti comunica oriunde si ca Dumnezeu este peste tot, dar exista un motiv pentru care exista biserici si preoti, altfel spus, exista un motiv foarte intemeiat pentru faptul ca prezenta lui Dumnezeu e mai activa in biserica decat oriunde altundeva.
Biserica exista ca o continuare la templu, iar templul a avut rolul de a diferentia intre sacru si profan, intre sfintenie si necuratie. Dumnezeu asa a vrut ca omul sa inteleaga extrem de bine diferenta dintre El si orice altceva. De asta exista o gradatie de sfintenie. Biserica e un loc mai sfant decat ce e in afara bisericii, altarul e mai sfant decat restul bisericii, iar potirul unde se afla Sf. Trup si sf. Sange al Domnului Hristos e mult mai sfant decat altarul.
Intelegi aceasta gradatie? te apropii tot mai mult de o sfintenie din ce in ce mai mare. Tocmai asta vrea Dumnezeu ca noi sa intelegem prin faptul ca exista biserici. Preotul are rolul de a conlucra cu Dumnezeu in actul Lui de sfintire a lumii. E nevoie de o consacrare aici, de un om special, pus deoparte de harul lui Dumnezeu care sa intreprinda lucrarea de mantuire in lume. Si cate ar mai fi de spus aici... Oricum ideea principala e ca toate lucrurile astea au o intreaga logica divina in spate si nu sunt la intamplare. As putea vorbi toata ziua despre simbolistica templului, despre modul de pefagogie a lui Dumnezeu si asa mai departe, dar sper ca ai inteles ce am zis eu aici.
Nici unul. Dumnezeu nu alege oameni după astfel de lucruri, ca cireșele. Sunt legi fundamentale încălcate de ambele părți, si toate au egală importanță.
A zis care ar fi mai indepartat, nu apropriat,
De ce spui ca e a2-a varianta?
Nu poti fi religios si sa faci fapte rele, altfel nu ai mai fi.
Si daca stii ca sunt fapte rele si le faci esti mai indepartat ca unul care nu stie pe Dumnezeu
În niciuna. Ca să fii aproape de Dumnezeu trebuie sa le ai pe ambele, și sa îți iubești semenii, și sa faci faptele cerute de Dumnezeu. Nu poți sa spui ca ești mai aproape de Dumnezeu dacă faci doar una, sau mai departe de El. Trebuie sa le ai pe ambele, altfel ești tot îndepărtat
In orimul rand Dumnezeul biblic nu exista.
In al doilea rand umanist vorbind varianta 2 mere la puscarie varianta 1 e ok.
In ambele situatii este departat de Dumnezeu.
In prima el il neaga pe Dumnezeu prin necredinta lui.
In a doua il neaga pe Dumnezeu prin faptele lui.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
