| lovegirl15 a întrebat:

Buna, membri TPU!
Am si eu nevoie de un sfat, de parerea voastra, asa ca, sper ca veti avea rabdarea sa cititi tot.
In noiembrie 2016, la scurt timp dupa ce m-am mutat intr-un oras nou, la facultate, am inceput sa am niste stari foarte proaste. Simptomele erau cele ale unei depresii in toata splendoarea ei. Timp de aproximativ 3 luni, m-am simtit foarte, foarte trista. Eram complet lipsita de entuziasm, nu aveam chef si energie pentru nimic, nu aveam pofta de mancare. Lucrurile care imi creau de obicei placere, nu imi mai starneau interes atunci. Simteam ca nu o sa reusesc in ceea ce imi propun, ca nu sunt in stare de nimic, ca o sa dezamagesc pe toata lumea. Ma simteam tot timpul nefericita, ca si cum n-as mai fi vesela si optimista niciodata. Am ajuns cu gandurile destul de departe.
Problema e ca nu stiu ce anume a cauzat aceasta stare. M-am gandit ca ar putea fi mutarea intr-un nou oras. Mai era si faptul ca, pe timpul facultatii, am locuit singura intr-un apartament. Dar nici cand eram inconjurata de prieteni nu ma simteam mai bine. Cand veneam acasa in weekend-uri sau vacante si eram cu familia si prietenii, tot nu ma simteam mai bine. Nu parea sa ma ajute nimic.
Problema e ca mai avusesem astfel de stari si inainte, dar niciodata la o astfel de intensitate si nu pentru o perioada atat de indelungata. Starile astea au inceput in clasa a10a si parca ma lovisera de nicaieri. Am fost la psiholog cateva sedinte, dar am incetat sa mai merg pentru ca starile au scazut treptat in intensitate, pana au scazut de tot. Pe parcursul liceului, am mai avut episoade, dar nu am considerat ca mai e nevoie sa merg la psiholog. Erau episoade de maxim o zi.
La momentul actual, merg la psiholog, dar nu stiu nici acum foarte clar motivul pentru starile mele.
Am incercat sa-mi analizez comportamentul si gandurile. Si ma intrebam daca nu ar putea fi vorba de bipolaritate.
De ce zic asta?
Chiar recent mi s-a propus sa particip la un proiect. Am imbratisat ideea cu foarte mult entuziasm si am zis sa particip dupa ce m-am sfatuit si cu parintii, caci proiectul presupune sa plec in strainatate timp de cateva zile. Ei, entuziasmul intial a durat cateva zile, timp in care am incercat sa-mi conving parintii sa ma lase. In final, au fost si ei de acord. Numai ca, intr-o seara, gandindu-ma, m-am intors brusc la 180 de grade. Nu mai voiam sa merg sub nici o forma. Puneam in balanta avantajele si dezavantajele. Desi eram constienta ca este o oportunitate foarte mare, eu nu mai voiam sa merg. Nu stiam ce e cu mine, de ce gandeam asa. Am plans cu sughituri pana m-a luat somnul si durerea de cap si credeam efectiv ca am innebunit.
M-am calmat in final, am discutat si cu parintii iar, si voi merge totusi.
Si de ce am mai crezut ca sunt bipolara? Pentru ca starile alea de tristete despre care ziceam mai sus, ma loveau din senin, fara motiv. Gen, acum am o stare de spirit buna si o atitudine ok, si deodata simt o tristete dusa pana la disperare, care ma loveste fara niciun avertisment si fara niciun motiv.
Voi ce parere aveti despre toate astea? Ma puteti ajuta cu un sfat?
Cei care nu aveti ceva folositor de spus, mai bine abtineti-va de la comentarii rautacioase, va rog.
Va multumesc!

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
8 răspunsuri:
| P4rAd0x a răspuns:

Buna.
Persoanele care au suferit anterior de depresie sunt predispuse la exact aceeasi stare, fiind foarte multe sanse sa fie una mai accentuata decat prima oara. Psihologii pot sa spuna acelasi lucru, dar ideea este ca ei nu te vor ajuta vreodata sa iti rezolvi problema, ci doar sa te intelegi, lucruri de care esti capabila sa le realizezi si singura, mai ales la varsta pe care o ai. Revenind la intrebarea ta, nu sunt sigur ca acele cauze care iti provoaca starea respectiva pot fi intelese atat de usor. Fiind constienta de ceea ce se intampla cu tine, poate reusesti cumva sa incerci sa fi putin mai altfel, nu cu ceilalti, ci cu tine. Gandeste-te ca in viata exista nenumarate motive pentru care chiar merita sa ai o atitudine cat de cat ok, persoane si lucruri extraordinare. Inteleg ca unele lucruri chiar sunt foarte aiurea, dar asa este normal sa fie. Pana la urma trebuie sa privesti si partea buna, chiar daca este mult mai usor de zis de catre cineva care nu te cunoaste atat de bine. Legat de bipolaritate, doar pentru ca te-ai razgandit cu privire la chestia respectiva nu inseamna neaparat ca suferi de bipolaritate. Se intampla uneori, chiar daca tu nu ai inteles asa de bine despre ce a fost vorba in momentul respectiv. Tot despre asta, sa stii ca starile de tristete nu pot fi cauzate doar de bipolaritate, ci pur si simplu de depresie, lucru de care chiar nu ai de ce sa-ti faci griji, pentru ca asta se va rezolva cu timpul, fara niciun fel de tratament sau ceva. Sunt convins ca multi dintre noi am trecut prin asa ceva, ajungand in momentul de fata sa fie ceva chiar extrem de comun si de des intalnit. Totusi, prin perioadele de depresie se trece in timp, chiar daca in momentele in care simti chestii de genul ar putea sa para ca asa va fi mereu si ca nimic nu este si nu va fi in avantajul tau vreodata. Poate in prezent chestiile astea si ceea ce am scris nu te ajuta asa de mult, pur si simplu pentru ca e prea usor de zis de catre alte persoane, dar, trebuie sa ai incredere ca in viitor totul o sa fie perfect ok. Solutia nu inseamna medicamente, calmante sau chestii de genul, pur si simplu trebuie sa lasi timpul sa treaca, pentru ca lucrurile care sunt deja se schimba destul de greu. Nu am scris raspunsul pentru funda sau ceva, nici nu ma intereseaza recompensele sau chestiile de genul. Imi pare rau ca nu am cum sa te ajut mai mult, inteleg cum te simti, doar ca lasand timpul sa treaca o sa uiti de chestiile astea, si sigur in viitor lucrurile vor fi mult mai bune.

| ananeacsu34 a răspuns:

Eu,una,daca imi voi spune parerea,nu vreau sa crezi ca te voi judeca sau ceva,Doamne fereste! Si eu trec prin aceleasi stari ca si tine,dar nu esti bipolara. Bipolar inseamna atunci cand esti calm si deodata te infurii,te enervezi si faci niste scene destul de urate,iti revii si tot asa. Probabil ca gandesti asa pentru ca te simti singura,desi esti inconjurata de foarte multi prieteni. E normal sa te simti asa,pentru ca,probabil,nu ai gasit pe cineva care sa te asculte si sa te ajute sa te descarci. Atunci cand vorbesti cu cineva,nu trebuie neaparat sa ii ceri un sfat,pur si simplu descarca-te si spune ce simti,asta doar daca e si el/ea interesat/a sa te asculte. Dupa parerea mea,tu esti o persoana realista,care uneori,se gandeste doar la lucruri negative,dar mai trebuie sa vezi si partea plina a paharului. In viata,daca nu vezi si partea plina a paharului,nu o sa faci nimic. Doamne fereste, nu zic ca nu este bine sa fii realista, e chiar foarte bine, dar uneori e bine sa fii si optimista, sa vezi partea plina a paharului. Asta e parerea mea sincera. Sper ca te-am putut ajuta in vreun fel si daca mai ai vreo nelamurire, imi poti scrie. happy

| Caro34 a răspuns:

Draga mea, tu esti o super "lovegirl" si banuiesc ca esti prea singuratica! Nu te prosti cu ganduri aiurea ci mai bine, linisteste-te, foloseste oportunitatile care ti se ofera, ia zilnic cate o tableta de Magneziu efervescent in apa calduta, fa-i plimbari in aer curat, citeste, vizualizeaza filme educative, ocupa-ti timpul intr-un mod placut. Si eu am facut facultatea intr-un oras strain si totusi nimic nu m-a impiedicat sa ma adaptez locului si oamenilor. Ba mai mult locuiesc acum, fiindca mi-am cumparat un apartament frumos, in locul unde am terminat facultatea, masteratele si doctoratul. Este normal sa te simti cateva zile aiurea fiindca esti rupt de climatul tau, de casa, de prieteni, familie, lucrurile care iti apartineau etc. insa nu te da batuta. Eu cred ca mersul in strainatate iti va face bine fiindca aici vei vedea ca ei nu dau 2 bani pe un loc ci se muta, se plimba, exploreaza diferite noi posibilitati si sunt altfel decat noi. Si eu sunt deja de 4 ani in strainatate si acum vad viata cu alti ochi. Ce te vei face cand vei intampina probleme cu adevarat grele? Revino-ti si roaga-te sa treci cu bine de starea asta. Posibil ca este si o mica depresie insa o poti depasi fiindca nimic din ce ni s-a dat nu este mai puternic decat puterile noastre, important este sa lupti si sa nu te lasi. La terminarea facultatii te vei amuza bine pe seama ta, asa cum am facut si eu cand revad cu ochii mintii diferitele lucruri pe care le vedeam mai puternice decat mine insa nu m-am lasat, chiar cand eram dezamagita si singura cu toate. Totusi, am ales sa nu raman retrasa. Tarziu am locuit intr-un apartament singura. La inceput am fost prin internate cu 20 de fete in camera, apoi cu 6, apoi prin diferite chirii, mi-au furat hainele, mancare si banii si totusi am mers inainte si asa fac si acum. Sunt fericita fiindca reusesc sa ma ridic peste toate, mai greu sau mai usor. Tu esti o fiinta extraordinara si merita sa-ti duci la capat scopul pentru care ai venit pe lume fiindca toti venim pentru ceva in lumea asta mare si nu trebuie sa dezamagim pe nimeni si nici pe noi insine. Lupta sa termini cu note bune si invata tot ce poti fiindca candva, in viata asta, toate iti vor fi de folos. Se spune ca D-zeu ne pune totul in fata ca sa invatam pentru mai tarziu, cand trebuie sa facem ceea ce am invatat. Sa stii ca nu cei din jurul nostru sunt problema ci noi, felul nostru de a vedea lucrurile, educatia primita in familie, comunitatea in care am trait, insa in noi este puterea de a ne reeduca in scopul succesului. Nu te mai gandi tot timpul la ceea ce a fost, treci peste aceste lucruri si ai credinta in bunul D-zeu fiindca sunt sigura ca vei reusi. Mai tarziu vei lupta pentru un post si pentru "painea" ta care-ti va asigura traiul de-a lungul vietii. Lupta nu va fi tot timpul in avantajul tau; vei fi ranita, vei "sangera" sufleteste, vei fi la pamant insa nu inceta sa te ridici fiindca viata-i o lupta si trebuie sa transformam o lupta nedreapta intr-o lupta frumoasa de care sa ne aducem aminte cu lectiile pe care le-am primit si ne-au ridicat! Toti avem stari de nota 10 si stari de 0 insa asta este, accepta-le si invata din ele ceva. Nu putem fi mereu pe val, orice spita de la roata unei biciclete este candva pe pamant si candva deasupra lui. Nu mai plange fiindca plansul este bun doar pentru frumusetea ochilor, curata ochiul de impuritati si atat, in rest te slabeste si te secatuieste de puteri, pe langa ca este si foarte sarat si, daca e mult, iti strica pielea fina a fetei. Fii tare! Asa sunt femeile adevarate! Intreaba-o pe mama ta cate stari de nota 10 a avut de-a lungul vietii si cate stari de 0; te asigur ca acelea de 10 au fost mai putine decat cele de 0 insa nu s-a dat batuta si a continuat pentru tine si familie, chiar cand a simtit ca-i terminata! Toate vin in viata noastra si se duc; lasa urmari sau nu insa noi stim ca au fost candva si in viata noastra, iar fara ele nu putem fi: unici, spirituali, magici, speciali, cei mai buni, cei mai profunzi, adica OM cu litere mari fiindca cu litere mici nu-i calitativ si la standarde deosebite. Iti doresc: putere sa te regasesti, credinta, intelepciune, iertare, infinita rabdare si iubire si nu uita: TU ESTI O FIINTA EXCEPTIONALA! si nimeni si nimic nu te poate distruge! Numai bine!

| AvalohAlyn a răspuns:

Incearca sa apelezi la ajutor specializat.Psiholog +tratament psihiatric cu antidepresive, tin sa mentionez ca antidepresivele nu dau dependenta ci doar anxioliticele.Eu sufar de depresie si stiu ca o depresie nu trece cu incurajari si sfaturi de bla bla ci doar cu ajutorul unui psihoterapeut (psiholog) cu care sa faci psihoterapie si cu pastilele potrivite date de un dr. specialist.El iti poate da doar pentru un anume timp acele pastile si ce crede el ca e mai adecvat pentru tine in functie de nivelul depresiei. Daca nu iti convine chestia cu psihiatrul poti incerca ceva natural fara reactii adverse gen Stress Management, 5HTP sau Rhodiolin. Faza e ca depresia de obicei este cauzata de un dezechilibru al unor neurotransmitatori din creier(serotonina, dopamina, noradrenalina) si nu are cum sa treaca cu sfaturi de incurajare si cu sperante.Zic din proprie experienta.Sau poate doar cand ai o depresie minora merge doar asa, dar cand trec deja luni e nevoie de ajutor specializat. Oricum nu e nimic de speriat sau rusinos, suntem in sec 21 iar depresia este considerata boala secolului dar vestea buna e ca poate fi tratata.
Nu mai sta, ia atitudine si cere ajutor profesionist decat sa te chinuie depresia si sa pierzi timp important pentru tine.
Sanatate multa, saptamana faina sa ai!

Răspuns utilizator avertizat
| lovegirl15 explică (pentru Caro34):

Iti multumesc pentru cuvintele frumoase si pentru incredere.
Nu sunt o persoana care are o gasca numeroasa de prieteni si sunt mai timida la inceput, ce-i drept. Dar nu sunt nici singuratica. Imi place sa cunosc oameni noi si caut sa fiu mereu inconjurata de persoanele dragi mie, de familie, de prietenii cei mai apropiati. Si in perioada aia de 3 luni, cautam sa stau inconjurata de prieteni, ieseam cu ei, chiar daca nu aveam chef. Credeam ca lucrul asta ma va face sa ma simt mai bine. Ma ajuta, dar intr-un mod nesimnificativ. Oricum, ideea e ca eu cautam sa stau cat mai putin singura.
Incercam sa fac si lucrurile pe care mi le-ai spus tu mai sus, chiar daca nu aveam chef si nu gaseam placere in activitatile respective. Imi place mult sa ma plimb. Ies sa ma plimb chiar si atunci cand se intampla sa n-am cu cine. Sa ma plimb si sa ascult muzica in acelasi timp, e una dintre activitatile mele preferate. Ador sa vad filme si seriale, mereu sunt in cautare de filme cat mai diverse. Imi place si sa citesc. E o una din cele mai mari pasiuni ale mele, pe care am dobandit-o de mica. Citesc o gramada si tot asa, caut sa citesc carti cat mai diverse.
Si chiar daca atunci parea ca nu va mai fi niciodata bine si ca nu voi mai fi niciodata fericita sau entuziasmata, un gand din adancul mintii imi spunea ca va trece si furtuna la un moment dat si ca dupa ploaie, mereu iese soarele. Incercam sa-mi impun sa fiu bine pentru ca staim ca sunt oameni care au probleme reale si mult mai grave decat ale mele si ca eu nu am motiv sa fiu trista. Nu ca ceea ce simteam eu nu era real. Doar ca, daca altii care au probleme mult mai grave, gasesc puterea sa mearga mai departe, inseamna ca si eu pot.

| lovegirl15 explică (pentru AvalohAlyn):

La psiholog am fost si continui sa merg si in prezent. Am zis ca nu mai fac greseala sa intrerup terapia, chiar daca dupa un timp, incepusem sa ma simt din nou,, normala''. Nu as mai suporta sa am din nou un episod ca cel din noiembrie cand, timp de 3 luni, nu am mai fost eu, am zis ca innebunesc. Nu mai suportam situatia si nu ma mai suportam nici pe mine pentru ca ma simteam si gandeam in felul ala.
M-am gandit sa apelez si la sfatul/parerea unui psihiatru. Dar nu stiu ce reactie ar avea parintii. Cu siguranta ca ar zice ca nu am nevoie, ca eu nu sunt nebuna.
Nu am apelat pana acum si sub considerentul ca, daca nu mi-a recomandat psiholoaga mea sa merg, poate ca nu e nevoie.
Si nici nu am vrut sa merg pentru ca mi-ar fi prescris o reteta, iar eu nu prea vreau sa iau medicamente. Am auzit ca dau dependenta, devii mereu somnoros, iti pierzi concentrarea si ca iti dau tot felul de reactii adverse.
M-am gandit sa vorbesc cu psiholoaga mea despre asta, sa vad ce mi-ar recomanda.
Pe tine te-au ajutat pastilele? Ai avut vreun fel de reactii adverse de la ele?

| lovegirl15 explică (pentru rebornfromfire):

Crede-ma ca am ajuns la varsta la care nu ma mai las influentata si acaparata de realitatile din filme/seriale sau de versurile unor melodii. Am incetat acum mult timp sa mai cred in povesti si sa imi pun sperantele in ele.
Si cred ca sunt destul de realista pentru varsta mea. Dar mai cred ca uneori, e bine sa mai si visezi. Trebuie sa traiesti in prezent, dar nu vad nimic rau in ati face planuri pentru viitor, sa iti doresti anumite chestii pentru tine. Sa ai propriile dorinte si aspiratii, nu aspiratiile pe care le au personajele din filme.
Repet, sunt de acord ca trebuie sa te bucuri si de momentul prezent. Nu trebuie sa uiti sa traiesti ACUM, doar pentru ca te preocupi prea mult de cum o sa traiesti MAINE.
Atata timp cat suntem realisti si nu ne construim viitorul pe baza a ceea ce vedem in filme, nu vad nimic in a visa cu ochii deschisi din cand in cand.