Trist este că nivelul CRP 181 nu e „un pic de inflamație", e un fel de urlet biochimic care spune că ai fost pe front. Faptul că după 3 zile de antibiotic deja ai început să mănânci și să nu mai ai febră, înseamnă că tratamentul și-a făcut efectul, iar sistemul tău imunitar s-a trezit din somn și a zis „bine, mă ocup eu".
Acum, partea cu „pata pe plămân", asta e clasică. Plămânul nu e Photoshop, nu dispare opacitatea la un click. Poate rămâne o imagine reziduală luni de zile după o infecție serioasă. Dar nu, nu orice pată e TBC, după cum nici orice român nervos nu e Iliescu.
Apropo de TBC, diagnosticul ăsta nu se pune cu intuiția și o radiografie veche de o săptămână. Se pune cu spută, cu frotiu, cu cultură, cu test Quantiferon, cu CT dacă e cazul. Altfel, e doar un „hai să speriem pacientul preventiv".
Simptomele tale actuale, precum durere toracică la inspir profund, fără febră, fără tuse semnificativă, fără pierdere în greutate, NU susțin un TBC activ. Dacă ar fi TBC, nu ți-ar trece cu Augmentin și o ciorbă caldă. Ai fi trasă la față, fără vlagă, și ai tuși de-ai trezi tot blocul. Dar tu, ce să vezi, ești în recuperare, mănânci, te miști, respiri. Încă doare, dar așa e când mușchii intercostali și pleura sunt iritate. Nu e dramă, e fizică.
Deci nu, nu cred că ai TBC. Cred că ai avut o pneumonie zdravănă, tratată bine, și că acum ești prinsă între un plămân care încă se repară și o medicină care uneori vede prea mult în prea puțin. Fă-ți controalele, liniștește-te și spune-i corpului tău că e pe calea bună. Eventual cu o vorbă bună, nu cu spitalizare de rezervă.
Sper că te-am ajutat! Doamne ajută!
Dr. Mihailovici
Vă mulțumesc mult!
Salut. Suspectă s-ar putea să fii, dar nu e 100% real. Să te monitorizeze medicul şi dacă e ceva îţi spune.
Bogdan80 întreabă: