| Maariiaa a întrebat:

Bună ziua.
Am nevoie de multe sfaturi. Am niște bubite pe limbă, destul de mari și rozalii. Sunt foarte ciudate, nu am mai avut până acum. Sunt de culoarea rozalie, adică aceeași culoare ca și limba, rotunde și sunt cam 8-10. Sunt împărțite pe două coloane, aliniate. Am luat tinctură de propolis și mi-am clătit gura cu apă în care am pus bicarbonat de sodiu. Nu știu ce la ce pot fi. Nu sunt mici, sunt mari. Adică nu mă incomodează, sunt în spatele limbii, aproape de laringe. Sunt foarte ciudate. Le-au văzut și părinții mei și spun că ei au avut dar ale mele sunt ciudate. Poate că din spusele mele, ați avut și voi și puteți să îmi dați sfaturi utile. Am luat tinctură de propolis și am clătit gura cu bicarbonat de sodiu de ieri. Nu au trecut deloc. Vreau sfaturi! Vă rog. Nu e ceva grav însă vreau să scap de ele.

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Răspuns Câştigător
| Icss a răspuns:

Buna:* Nu stiu daca sunt afte sau nu smug dar eu pentru. asa ceva ma dau cu glicerina boraxata :* e o solutie dulce :]

1 răspuns:
| SDC a răspuns:

Ceaiul de musetel o sa te ajute, clatesti gura cu el, la temperatura normala.sau mergi la medicul de familie!